Familia Stavarache este in doliu. DNA ii aduce in fata magistratilor

Cumnatul si cumatrul primarului Bacaului, Romeo Stavarache, au fost trimisi in judecata de DNA. Fapte de coruptie, falsuri si santaj la tot pasul. Dupa ce, in urma cu o luna, Constantin Apostol, seful Agentiei de Dezvoltare Regionala Nord Est, a fost trimis in judecata pentru un prejudiciu important adus prin acceptarea unui fals grosolan, astazi a venit randul cumnatului primarului bacauan, Marius Stanila. DNA i-a facut, in cele din urma un dosar, pentru santaj si abuz in serviciu. Fapte facute in fruntea CET, pentru care exista ceva probe.

Chiar acum inaintea alegerilor parlamentare, Sfantul Romeo Stavarache are probleme de imagine. Grave! Cand toata lumea era incredintata ca edilul bacauan este protejat de procurori, care i-au dat obsesiv acelasi NUP la plangerile penale, DNA pare sa se fi trezit. Pe rand, doi stalpi ai famigliei Stavarache dar si ai administratiei bacauane au fost trimisi in judecata. Acum, pentru ca totul sa fie corect, data fiind relatia speciala a primarului bacauan cu unii magistrati de la Judecatoria Bacau, ar trebui stramutat cazul. Atat Constantin Apostol, cat si Marius Stanila se gandesc sigur daca nu cumva Romeo Stavarache i-a „turnat“ la procurori. Daca vor o judecata cinstita, ar trebui sa stramute cazul la alte instante din tara, unde ar putea primi o condamnare cu executare.

 

Daca lucrurile stau altfel, atunci, cu siguranta, lui Romeo ii trec prin fata alte trenuri si posibile dosare, pe care le-a pierdut. Macaraua si podul provizoriu de la Serbanesti, grupurile 1 si 2 de cogenerare, finantari si licitatii trucate ordinar…poate chiar si clinica lui Palar, acolo unde un teren a fost retrocedat unui neica nimeni, care l-a dat deputatului pe degeaba… Si multe altele. Ca sa nu mai vorbim de ceva fraude la fonduri europene.

 

Oricum, trebuie sa multumim DNA Bacau ca nu ne-a luat pana acum de langa noi pe marele edil Romeo. Sa-l lase macar pana la primavara, poate termina, in sfarsit, Spitalul Municipal. Salutari procurorilor din Neamt, care-l iubesc!

Romeo Stavarache are dosare, nu apuca sfarsitul campaniei electorale!

Stavarache, primarul minune al Romaniei

Constantin Apostol, seful ADR NE, a fost trimis in judecata de DNA Bacau

 

2 Comentarii

  1. irinuca spune:

    Asta este sare in ochi pt prosti. Sa ancheteze DNA-ul cum ii dadea Stavarache lui Spulber Danut patron la DASRICOM / Podul Turcului toate lucrarile din Bacau fara licitatie. Sa spuna cum si-a facut Spulber Danut firma mixta in Libya cu capital cash de 1,5 milioane de euro. Sa spuna cum transportau ei cash-ul din Romania la Tripoli cu avionul privat al lui Casuneanu. CE face DNA ?????

  2. zdb spune:

    Cum? Nu sunt niste oameni buni? Sunt niste INFRACTORI?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

 

WP to LinkedIn Auto Publish Powered By : XYZScripts.com