Recenzie de Tatiana Scurtu Munteanu la cartea „Exilul romanesc la mijloc de secol 20“-Un alt fel de „pasoptisti” români în Franta, Canada si Statele Unite de OCTAVIAN CURPAS Editura „Anthem”, Arizona, SUA
Exilul românesc de dupa al doilea razboi mondial reprezinta un fenomen social, o drama a istoriei nationale, a celor dezradacinati si a familiilor lor. Si ma îndoiesc de faptul ca acest fenomen s-a încheiat odata cu instalarea „democratiei” din anii 90, mai ales în estul României, si aici ma refer la Basarabia, unde si astazi destinele sunt macinate de urmarire politica, privarea libertatii de opinie, închisoare sau amenintare cu moartea si înfaptuirea crimelor odioase în cazul atâtor oameni de cultura din stânga Prutului. Din nefericire soarta celor exilati în Siberia a fost diferita de a celor ce au reusit sa paraseasca România, plecând spre Occident.
Dumitru Sinu este protagonistul-narator al povestirilor în povestire, care întruchipeaza eroul mioritic nevoit sa parcurga traseul initiatic al calatoriei – cautarii de sine. Viata bate filmul, iar realul transcende imaginarul în drumul personajului cautator de lumina si eliberarea sa din labirintul transfugului. Renasterea pe un nou tarâm trebuie sa suporte traumatismele fatului la nastere, atât din punct de vedere biologic cât si spiritual, maturizarea fiind un proces îndelungat si dureros. Obstacolele depasite sunt lectii de viata însusite de nea Mitica, ce îi traseaza destinul alaturi de oameni care îl însotesc de-a lungul timpului în aventurile sufletului exilat.
Octavian Curpas, românul care a scris, de departe, cele mai multe articole despre statul Arizona din SUA, jurnalistul care sustine literatura si cultura româneasca din diaspora, omul care a stiut sa transforme un dialog de suflet în opera literara, sa asculte cu îngaduinta si sa transpuna cu rafinament istorii de viata în continut epic structurat în 30 de capitole, îsi deschide cartea EXILUL ROMÂNESC LA MIJLOC DE SECOL XX (Un alt fel de „pasoptisti” români în Franta, Canada si Statele Unite) prin reliefarea „orasului molesit de caldura” – Arizona – localitate adoptata de autor timp de sapte ani ( întâmplator sau nu, cifra magica a miturilor) si locul în care „timpul parca încremenise si ramasese, cuminte, într-un coltisor, atârnat de talpile batatorite ale amintirilor…”
Înca din primul capitol autorul ne anunta ca stradaniile eroului nostru nu au fost zadarnice, caci Dumitru Sinu este patronul hotelului unde începe periplul imaginar prin timp cu o serie de figuri si simboluri care nu distorsioneaza totusi realul, ci pun în ordine si reactualizeaza straturile profunde ale interioritatii sufletesti dupa opt decenii de viata.
Punctul de plecare este satul românesc, Sebesul de Sus din judetul Sibiu, cu oameni din popor ce aduna cu simplitate în cosul vietii evenimente care nu pot fi ocolite, le depasesc cu demnitate, stoicism si întelepciune. Firul epic este conturat de drumul parcurs „de la Panciova la Banovici”, dupa care întâmplarea îl duce pe nea Mitica în Franta si mai departe în Canada. Perioada în care Dumitru Sinu a locuit la Paris si interferenta sa cu personalitati marcante ale intelectualitatii românesti si cu oameni de înalta calitate morala reprezinta mai mult decât pagini de literatura, ci mai degraba file ale inevitabilei realitati. Aici soarta „fugarilor” români capata un alt sens, iar drumul pe care purced ia cu totul alta întorsatura. Idealurile sunt atinse prin munca si stradanie. Acelasi lucru se întâmpla si dupa ce grupul de prieteni paraseste Franta si se îndreapta unul câte unul spre Canada, încercati fiind de alte greutati de care românii nu se lasa nici aici învinsi. „Nu aveau o viata usoara, dar toti erau oameni harnici si munceau cu sârg, erau prieteni si erau plini de zel.” De aici povestea continua alaturi de familii, sotii, copii, cu toate aventurile sale si se întoarce acolo de unde plecase, la satul natal, Sebesul de Sus, pe care îl regasim neschimbat în amintirile lui nea Mitica si strain totodata în reîntâlnirea dupa o jumatate de secol.
