Scris de Eugen ZAINEA
Asa cum aratam in finalul episodului anterior, ceva incepe sa se miste in lume. Si este, in mod evident, impotriva cursului nefiresc al lucrurilor, asa cum sunt ele gandite, planificate si conduse de uneltitorii Noii Ordini Mondiale.
Este cunoscut faptul ca, in urma ultimelor alegeri prezidentiale si parlamentare din Polonia, de anul trecut, castigate cu o majoritate consistenta de Partidul Lege si Dreptate al Dlui Kacinsky si a unui sir de masuri luate de noul guvern (in special invalidarea numirilor facute la Curtea Constitutionala poloneza exact inainte de predarea puterii de catre fostul guvern popular si modificarea sistemului de luare a deciziilor de catre aceasta Curte, in sensul de a impune o majoritate de doua treimi pentru aceasta, in locul majoritatii simple), o serie de ONG-uri poloneze (din categoria celor organizate si finantate inca din anii ’90 in toata Europa Centrala si de Rasarit de George Soros) au inceput o campanie virulenta impotriva guvernului, tipand ca din gura de sarpe ca ”se incalca regulile democratice”, ca ”este obstructionata justitia”, ”ca noul guvern a pornit atacurile la drepturile si libertatile fundamentale”, ca ”Polonia se indreapta catre un regim de dictatura” si ca ”se indeparteaza de <<valorile occidentale>>”. (A propos, nu va trezesc astfel de lozinci ale ”societatii civile” poloneze niciun fel de amintiri?)
FOTO ZiaruldeGarda.ro
Imediat, stafeta a fost preluata, ca la o comanda (de fapt, la o comanda oculta) de Comisia de la Venetia pentru drept (va mai amintiti, comisia aceea care se jura ca apara valorile statului de drept, facand, de fapt, tot posibilul ca sa impiedice aplicarea legislatiei statelor, ori de cate ori aceasta aplicare ar pune in pericol pozitia politica predominanta intr-un stat sau altul a protejatilor elitei mondialiste. Aceeasi care a sarit, foarte rapid si suspect, in anul 2012, in apararea sinistrului Basescu in urma hotararii Parlamentului Romaniei de a decide pentru a doua oara suspendarea sa din functia de presedinte si de a organiza referendum-ului de suspendare si care a impus autoritatilor romane ca referendum-ul sa se desfasoare cu introducerea pragului de 50% de voturi pentru, inexistent in articolele din Constitutie referitoare la suspendare si referendum, ca si in legea referendum-ului pentru suspendarea presedintelui).
Imediat s-a activat si intregul mecanism birocratic al Uniunii Europene, cu atat mai mult cu cat noul guvern polonez se si pronuntase ferm impotriva acceptarii cotelor obligatorii de refugiati impuse ce Comisia Europeana statelor membre. (Exact asa cum, in amintitul episod din 2012 din Romania, presedintele de atunci al Comisiei Europene, Joao Barrosso, a intervenit ilegal in procesul constitutional, salvandu-l, practic, pe Basescu de la suspendare, in ciuda faptului ca numarul de voturi exprimate de poporul roman la referendum in favoarea suspendarii fusese cu aproape doua milioane-cam 40%!-mai mare decat numarul de voturi cu care fusese ales presedinte in 2009!)
In cazul Poloniei, la care ne referim, fiindca, spre deosebire de guvernul de atunci al Romaniei, care a ingenunchiat instantaneu in fata presiunilor occidentale, guvernul polonez a respins cu demnitate atat afirmatiile mincinoase si provocatoare ale ONG-urilor sorosiste cat si primele incercari europene de presiune, s-a recurs la marile mijloace, fiind mobilizat, in acest scop, inclusiv Parlamentul European care, la ordin, (data fiind majoritatea detinuta de partidele populare, dar si servilitatea de care dau ades dovada si parlamentarii altor grupuri politice) a adoptat in aprilie o rezolutie (cu 513 voturi pentru, 142 de voturi contra si 30 de abtineri) prin care solicita autoritatilor poloneze sa implementeze integral recomandarile Comisiei de la Venetia cu privire la Curtea Constitutionala poloneza si sa garanteze ”respectarea legii”. (100)
In aceasta rezolutie, distinsii membri ai Parlamentului European afirma cu seninatate ca ”actiunile guvernului polonez si ale presedintelui Republicii Polonia au dus, efectiv, la paralizarea Tribunalului Constitutional, ceea ce prezinta pericole pentru democratie, drepturile omului si aplicarea legii. Ei cer autoritatilor poloneze sa publice si implementeze neintarziat regulile Tribunalului Constitutional potrivit recomandarilor Comisiei de la Venetia a Consiliului Europei. Parlamentul European sprijina eforturile Comisiei Europene de a gasi o cale de rezolvare a situatiei curente impreuna cu autoritatile poloneze. Totusi, daca guvernul polonez nu se supune recomandarilor, membrii psrlamentului solicita Comisiei Europene sa activeze etapa a doua a procedurilor privind <<cadrul de adresare a amenintarilor sistemice la respectarea legii>>. Membrii parlamentului declara ca toti pasii cu privire la Polonia trebuie sa respecte principiul subsidiaritatii, dar, de asemenea, reafirma ca valorile si principiile prevazute in tratatele Uniunii Europene si in instrumentele internationale ale drepturilor omului trebuie indeplinite atat de Uniunea Europeana, cat si de fiecare stat membru, in toate politicile lor.”
Avem de-a face cu de acum cunoscuta procedura a instantelor europene de a pune pumnul in gura guvernelor, parlamentelor, in general a instantelor conducatoare ale statelor si, dupa cum a demonstrat cazul citat, al incercarii din 2012 de suspendare din functie a lui Basescu, chiar in gura popoarelor tarilor membre ale Uniunii Europene.
Numai ca polonezii demonstreaza ca sunt in continuare un stat demn si ca nu intentioneaza sa se supuna dictatului european. In 20 mai, cu trei zile inainte de termenul ultimativ dat de Uniunea Europei Poloniei sa se supuna dictatului, majoritatea parlamentara poloneza (257 de membri, adica membrii partidului de dreapta Lege si Justitie, de guvernamant si 15 membri ai fractiunii parlamentare Kuki au indraznit-cinste lor!-sa adopte o rezolutie in apararea suveranitatii Poloniei!) (101)
Documentul solicita guvernului ”sa se opuna tuturor actiunilor contrare suveranitatii tarii” si arata acuzator catre Bruxelles. In rezolutie se arata ca ”In conformitate cu Constitutia, Republica Polonia este un stat suveran si democratic, asigurand domnia legii. Tara a fost pusa recent in fata unor amenintari ale autonomiei sale, care nesocotesc regulile democratiei, ale legii si ale pacii sociale”. Totodata, documentul se refera si la ”incercarile (UE-n.n.) de a impune Poloniei decizii cu privire la migrantii care sosesc in Europa. Aceste decizii nu au nicio baza in legea europeana si sunt impotriva suveranitatii natiunii poloneze si a valorilor europene”.
Problema grava a uriasei birocratii europene care nu are a raspunde in fata nimanui si, in special, in fata statelor membre si a popoarelor lor, este ca revolta in randurile tarilor membre este in crestere pe diferite subiecte si ca ea a ajuns sa fie constientizata inclusiv de reprezentantii la varf ai insasi elitei conducatoare a acestui conglomerat globalist nedemocratic.
In acest sens, sunt de natura a pune pe ganduri afirmatiile recente ale lui Donald Tusk, actualul presedinte al Consiliului European (instanta alcatuita din sefii de stat ai celor 28 de tari membre ale Uniunii), care este totodata fostul prim ministru al Poloniei. (102, 103)
La o reuniune din 30 mai a summit-ului Partidului Popular European (din care face parte si partidul lui Donald Tusk, fost pana anul trecut partid de guvernamant in Polonia), prilejuita de aniversarea a 40 de ani de la fondare, Tusk a afirmat ca ”establishment-ul european, obsedat de ideea unei Europe federale, pierde contactul cu populatia si alimenteaza sentimente nationaliste si eurosceptice pe continent”. Potrivit lui Tusk, politicienii reprezentativi ai Uniunii Europene au creat o utopie a unei Europe fara state natiune, a unei Europe fara interese contradictorii si ambitii. Tusk a mai afirmat ca o Europa pe deplin integrata este imposibila. Dealtfel, iata exact acea parte a discursului aniversar al lui Tusk referitoare la aceste aspecte:
”In al doilea rand, trebuie sa avem in vedere in dedicarea noastra catre principiile fundamentale, ca e necesar sa fim calauziti in proiectele noastre politice de bunul simt si de simtul adaptarii la vremuri. Noi suntem cei care suntem responsabili fiindca ne confruntam in realitate cu tot felul de utopii. Utopia unei Europe fara state nationale, utopia unei Europe fara confruntari si ambitii, utopia unei Europe impunand lumii exterioare propriile ei valori (sublinierea autorului acestui studiu). Utopia unei unitati euro-asiatice. Obsedati de ideea unei imediate si totale integrari, am omis sa luam act de faptul ca oamenii obisnuiti, cetatenii Europei nu impartasesc euro-entuziasmul nostru. Dezamagiti de marile viziuni ale viitorului, ei ne cer sa ne ocupam de realitatile prezentului mai bine decat am facut-o pana in acest moment. Astazi, euro-scepticismul si chiar euro-pesimismul au devenit alternative la aceste iluzii. Si sunt din ce in ce mai multi cei care pun sub semnul intrebarii insusi principiul unei Europe unite. Spectrul unei dezmembrari bantuie Europa si o viziune a unei federatii nu mi se pare cel mai bun raspuns. Trabuie sa intelegem necesitatea momentului istoric actual. In calitate de presedinte al Consiliului European, intentionez sa declansez o dezbatere deschisa si onesta asupra acestui subiect. A 60-a aniversare a Tratatului de la Roma ofera un bun prilej pentru o astfel de dezbatere”. (Sublinierile autorului acestui studiu).
In acest foarte interesant discurs, Donald Tusk s-a referit cu luciditate si la disensiunile actuale, din ce in ce mai mari, intre liderii populari ai diferitelor state membre ale Uniunii Europene.
”Daca privim obiectiv, nu exista conflict intre ideea respectarii stricte a regulilor, de exemplu Schengen si solidaritatea cu refugiatii. In plus, Europa are nevoie de o sinteza inteleapta a acestor doua valori. Daca reusim sa o construim, popoarele vor crede ca noi suntem capabili sa facem fata acestei crize si altora. Discutand deschis, ori vom intelege ca viziunile Angelei (Merkel, n.n.) si ale lui Viktor (Orban, n.n.) sunt compatibile unele cu altele si ca numai impreuna putem da un raspuns adecvat, fie popoarele vor cauta alte retete, radicale si brutale, pentru rezolvarea crizelor. Trebuie sa privim la ceea ce ne uneste, nu sa subliniem diferentele. De aceea, trebuie sa ne ferim de recurgerea la retorica exagerata, pentru ca exagerarea, in orice directie, este o grava eroare in politica. Daca dorim o Europa unita o Europa a solidaritatii, trebuie sa incepem cu noi insine. Una dintre marile autoritati morale, Ioan Paul al II-lea, spunea ca solidaritatea nu inseamna niciodata unul impotriva celuilalt. Solidaritatea inseamna, intotdeauna, unul impreuna cu celalalt. Atunci cand esti Crestin Democrat, merita cateodata sa-l asculti pe Papa (sublinierile autorului acestui studiu)”. (103)
In comentariul sau pe marginea acestor declaratii ale lui Tusk, publicatia Veterans Today atrage atentia asupra faptului ca, astazi, multe guverne europene impartasesc opinia lui. ”Uniunea Europeana a esuat in depasirea diferendelor europene. Membrii sudici ai Uniunii considera ca bogatia trebuie sa se deplaseze de la nord si catre sud. Tarile nordice doresc sa protejeze bogatia lor nationala evitand responsabilitatile fata de ceilalti membri. State estice, ca Ungaria si Polonia, incearca sa-si apere politica interna de domnia regulilor impuse de Uniune. In plus, Statele Unite isi urmaresc propriile interese, folosind Uniunea Europeana ca pe un instrument in jocurile sale geopolitice de-a lungul si de-a latul intregii lumi.
Din aceste motive, pe intregul continent european, partidele nationaliste si eurosceptice incearca sa castige teren promitand protejarea si ferirea tarilor lor de amenintari cum este aceea a emigrantilor si de politicile destructive pentru state promovate de birocratia europeana. In incercarea sa de a lichida statul national, Uniunea Europeana a esuat in parte. Tarile si-au cedat suveranitatea in anumite privinte, dar si-o pastreaza in altele. Drept urmare, in fond nimeni nu este multumit.Germania si Franta inca discuta asupra cailor de a pastra blocul continental.”.(102) Interesanta este concluzia articolului: ”Evenimentele ultimului an si jumatate ar putea dovedi ca cel mai bun mod de a salva Uniunea Europeana este de a renunta la unele parti ale ei”.
Ar fi de adaugat la acest comentariu faptul ca unele state sunt hotarate ele insele sa decida daca mai e cazul sa faca parte din aceasta Uniune. Dupa cum se stie, poporul britanic se va pronunta la sfarsitul acestei luni prin referendum asupra ramanerii sau iesirii din Uniunea Europeana. Cele mai recente sondaje arata ca ponderea celor favorabili iesirii din Uniune este in crestere si ca a depasit-o deja cu cateva procente pe a celor care sunt favorabili ramanerii in Uniune. O decizie de iesire a Marii Britanii din Uniunea Europeana va avea efectul unui cutremur de gradul 10 asupra acestei constructii. Ca sa nu mai spunem ca ea va transmite semnale si mesaje in toate directiile si va alimenta substantial curentele eurosceptice sau chiar opuse vehement Uniunii Europene din multe state membre.
Ceea ce n-ar fi exclus sa provoace, pur si simplu, dezmembrarea Uniunii. Sau o operatie perfida si perversa a statelor puternice din vest, care au profitat din plin atat de valul mai mic de aderari la Uniune inainte de 1989 a unor tari mai sarace din sud (Grecia, Spania, Portugalia), cat si de valul masiv care a adus in Uniune mare parte din fostele state socialiste. Ne referim la faptul ca state precum Germania, Austria, Franta, Olanda, au fost beneficiarele privatizarilor pe banda rulanta din aceste tari, (facute la presiunile Fondului Monetar International si ale Bancii Mondiale, auxiliarele elitei mondialiste), foarte multe discutabile, ridicand mari semne de intrebare si nu putine de-a dreptul scandaloase (a se vedea privatizarea in Romania a BCR, PETROM, BRD).
Dar in aceasta categorie intra si previzibilele privatizari de active nationale, fortate de presiunile infernale exercitate de Uniunea Europeana, de Banca Centrala Europeana si, in special de Germania, asupra Greciei, in numele austeritatii (si, deloc in ultimul rand, in scopul de a permite Greciei sa plateasca bancilor, inclusiv bancilor germane-puternic expuse pe Grecia in urma creditelor discutabile acordate la sfarsitul anilor ’90 si in anii 2000-, multe dintre aceste credite fiind acordate in ciuda faptului ca se stia ca nu vor putea fi integral returnate, dar acordate totusi, fiind foarte profitabile pentru Germania, fiindca s-au reintors instantaneu aici, in schimbul armamentului de provenienta germana-submarine Dolphin si tancuri Leopard cumparate de guvernele de la acea data ale Greciei, membra NATO, dar simtindu-se amenintata de ”partenera” din NATO si vecina Turcie-, in ciuda faptului ca era evident pentru orice observator ca exorbitantele cheltuieli pentru achizitia de armament, care au plasat Grecia, timp de un intreg deceniu pe locul trei in topul importatorilor mondiali de armament, dupa cum demonstreaza statisticile anuale ale SIPRI, institutul suedez care este organizatia specializata a ONU in problema armamentelor depasesc cu mult capacitatea economiei grecesti de a le acoperi.Cu atat mai mult cu cat aceste cheltuieli se adaugau cheltuielilor la fel de exorbitante prilejuite de organizarea de catre Grecia a editiei jubiliare a Jocurilor Olimpice de vara).
Intr-un astfel de scenariu, (cum il numeam perfid si pervers…), statele puternice vor provoca excluderea din Uniune (sau retragerea ”benevola” din aceasta a unor state precum Romania, Grecia, Cipru si multe altestate mici, dupa ce aceastea au fost despuiate de activele lor cele mai valoroase, de bogatiile naturale (ale solului si subsolului) si nu mai este nimic de jefuit de la ele.
Spuneam ca exista in unele state membre ale Uniunii Europene presiuni populare si chiar politice puternice pentru iesirea din aceast conglomerat.
In acest sens, nu este de neglijat faptul ca un sondaj foarte recent efectuat in Germania arata ca deja un german din trei ar vota pentru iesirea tarii din Uniune, daca maine s-ar desfasura un astfel de referendum in Germania.
In lunga lista a dovezilor ca lucrurile se misca in lume si nu in directia care sa-i faca fericiti pe conspiratorii Noii Ordini Mondiale, fiindca tot am pomenit Germania, se poate adauga si decizia Bundestag-ului din urma cu cateva zile de a aproba aproape in unanimitate o rezolutie care defineste masacrul armenilor din anul 1915, in ultimele luni de existenta ale Imperiului Otoman (pe care presedintele turc Recep Tayyp Erdogan il viseaza reinviat la o scara europeana) drept ”genocid”. (104) Rezolutia a fost adoptata cu doar un vot contra si o abtinere. Observatorilor nu le-a scapat faptul ca principalii actori politici germani ai marii coalitii crestin-democrata/social-democrata, cancelarul Angela Merkel, ministrul de externe crestin-democrat Franz Walter Steinmeyer si vicecancelarul social-democrat si ministru al economiei Sigmar Gabriel au absentat de la vot, chipurile ”avand alte angajamente la momentul respectiv”. Totusi, Angela Merkel isi anuntase anterior sprijinul pentru rezolutia care nu mai putea fi oricum blocata, cu mentiunea ca aceasta nu va impiedica relatiile de prietenie cu Turcia, iar Steinmeyer a declarat ca rezolutia este ”o decizie pe deplin independenta a Bundestag-ului”.
Acest lucru nu l-a impiedicat pe proaspatul nou prim ministru turc, Binali Yildirim, numit in locul demisionatului Ahmet Davutoglu, ale carui relatii cu dictatorialul Erdogan erau din ce in ce mai reci, sa condamne ceea ce el a numit ”lobby-ul rasist armean pentru trecerea rezolutiei” si sa anunte ca, in replica la acest vot din Bundestag, l-a rechemat pe ambasadorul turc la Berlin. Presedintele turc Erdogan a afirmat ca rezolutia poate afecta ”legaturile diplomatice, economice, de afaceri, politice si militare” intre cele doua tari, declaratie repetata ulterior de purtatorul de cuvant al partidului de guvernamant al lui Erdogan, precizand ca rechemarea ambasadorului turc in Germania est ”doar un prim pas”. Iar declaratii inca si mai recente pe aceasta tema ale conducerii din ce in ce mai agresive, mai imprevizibile, mai periculoase pentru linistea Europei si a lumii a conducerii turce au devenit de-a dreptul amenintatoare la adresa Germaniei. Ceea ce, in actualul context, al valului de refugiati care asalteaza apusul Europei (avand printre tintele predilecte Germania), in mare parte provocat deliberat si sustinut pe multe cai de Turcia, nu suna deloc linistitor pentru doamna Merkel. Cu atat mai mult daca tinem cont de considerabila minoritate turca implantata inca de decenii pe teritoriul german (patru pana la cinci milioane de persoane), despre care toate sursele bine informate spun ca este puternic infiltrata de retele de crima organizata aflate sub coordonarea serviciilor speciale ale statului turc.
In schimb, ministrul de externe al Armeniei, Edward Nalbandian a laudat decizia ca pe ”o contributie de valoare a Germaniei nu doar la recunoasterea si condamnarea genocidului armenilor, ci la lupta universala pentru prevenirea actelor de genocid si crimelor impotriva umanitatii”.
Si cand te gandesti ca cei care planifica cu cinism destabilizarea unor largi zone ale globului doar spre a-si realiza cat mai bine (dar nu cu cele mai oneste mijloace) interesele sau pentru a-si satisface ambitiile imperiale sunt aceiasi care clameaza ”amenintari” din partea altora, atunci cand acestia indraznesc sa-si ia masuri de precautie impotriva acestui tip de agresiuni!
Astfel, daca Bashar Assad isi apara tara de cei care programasera sa o faca tandari (cum procedasera si cu Iugoslavia, cu Afganistan-ul, cu Libia, cu Somalia etc.), planificand minutios crearea valurilor de refugiati, savant indreptati impotriva altor zone care trebuie destabilizate si aruncate in bratele haosului, atunci neaparat ”Assad trebuie sa plece”! Pentru ca Statele Unite nu sunt obisnuite sa dialogheze cu natiuni cu adevarat suverane si cu lideri demni, ci numai cu state clientelare si cu lideri care accepta senini (si eventual cu zambetul pe buze) aprecieri de genul ”Fuck European Union!”
Daca Federatia Rusa isi ia masuri firesti, vazand cum NATO (care dupa dizolvarea Organizatiei Tratatului de la Varsovia, dupa disparitia sistemului socialist din Europa nu-si mai avea rostul si trebuia desfiintat si el de un sfert de secol), in ciuda promisiunilor facute in mod repetat lui Gorbaciov in anii 1988, 1989 si 1990 (e drept, doar verbale, fiindca Gorbaciov nu a considerat necesar ca ele sa fie asternute si pe hartie sub forma unor tratate parafate, semnate si ratificate de parlamente) de liderii Statelor Unite si Marii Britanii ca, atata vreme cat va mai exista ”nu se va extinde nici macar cu un centimetru spre est” se tot apropie de granitele sale nu doar cu noi membri, dar si cu baze militare si cu armamente ofensive, atunci Federatia Rusa ”este agresiva, ameninta securitatea vecinilor” si trebuie si mai abitir provocata si incercuita.
FOTO ZiaruldeGarda.ro
Potrivit lui Jens Stoltenberg, secretarul general al NATO, adica cel mai inalt personaj civil din structura organizatiei, la summit-ul de la Varsovia, din 8-9 iulie 2016, ”NATO va intra in faza urmatoare a evolutiei sale”. (106, 107) Prezenta din ce in ce mai puternica a organizatiei in Europa de est, combinata cu masurile luate de crearea de noi comandamente in zona, infiintarea de noi batalioane de militari, aducerea de noi unitati de blindate (desi astfel de miscari in Europa sunt limitate de tratate internationale semnate cu decenii in urma), crearea de scuturi antiaeriene dotate cu rachete care pot fi echipate inclusiv cu ogive nucleare, ceea ce reprezinta o incalcare a Tratatului din 1987 privind armamentele nucleare, semnat cu fosta Uniune Sovietica, pe care Statele Unite nu-l mai recunosc sunt masuri menite, in viziunea belicosului viking sa trimita un mesaj clar Rusiei.
Ce e foarte interesant este ca din gura (pacatosului care adevar graieste…) Stoltemberg aflam un lucru pe care il banuiam, il simteam, dar acum ne este spus cat se poate de limpede. ”NATO si Uniunea Europeana sunt complementare si noi, astazi, lucram impreuna mai strans decat oricand inainte. Cele doua blocuri (NATO si EU, n.n.) conduc o politica coordonata pentru a contra <<amenintarea>>Rusiei. (Sublinierea autorului). De exemplu, avem o stransa coordonare in urma anexarii ilegale a Crimeei de catre Rusia. Uniunea Europeana a aprobat sanctiuni, iar NATO instaleaza cea mai mare intarire a apararii noastre colective de la sfarsitul Razboiului Rece”
(O precizare strict necesara. Anexarea Crimeei este ilegala, desi ea s-a realizat in urma unui referendum popular desfasurat in intreaga provincie, cu supraveghere si verificare internationala prin sute de inspectori, inclusiv membri ai Parlamentului European sau ai parlamentelor nationale ale multor state europene, referendum in care majoritatea in favoarea separarii de Ucraina si solicitarii de realipire la Federatia Rusa, careia i-a apartinut intotdeauna, a fost zdrobitoare, nu doar in randurile populatiei de origine rusa din peninsula, ci si in ale populatiei de origine ucrainiana. Ca sa nu mai spunem ca un sondaj recent realizat de agentii din vestul Europei arata ca populatia Crimeei considera, cu majoritati uriase, atat in randurile rusilor, cat si ale ucrainienilor, ca referendum-ul a fost perfect legal si anexarea care i-a urmat a fost perfect legitima si benefica pentru populatia peninsulei.
In schimb, in 2000, secesiunea Kossovo, care fusese leaganul poporului si statului sarb a fost perfect legala, fiindca a fost instigata si sprijinita de Statele Unite. Dovada dublului standard aplicat de Statele Unite in tratarea problemelor din politica mondiala este cat se poate de clara. Kossovo a putut organiza o consultare populara pentru secesiune desi parlamentul sarb se pronuntase impotriva organizarii ei si s-a considerat de ”comunitatea internationala”-adica de SUA si clientii lor-ca aceasta consultare si decizia pe care a generat-o sunt conforme cu dreptul popoarelor la autodeterminare prevazut de dreptul international. Acelasi principiu, insa, dupa cum se vede, nu mai este valabil si pentru poporul traitor in Crimeea-si eventual in Donbass, carora li se refuza dreptul la autodeterminare, sub pretextul ca parlamentul ucrainian nu a aprobat desfasurarea referendum-ului!)
Totusi, nu ne amintim ca, pe undeva prin tratatul de la Roma sau cel de la Lisabona sa fie specificat ca Uniunea Europeana si NATO ”sunt complementare”, ca ”lucreaza impreuna”. Si, mai ales, nu ne amintim ca, atunci cand ne era prezentata in culori roze Uniunea Europeana, guvernantii sa fi spus popoarelor aspirante (si care trebuiau prostite spre a fi impinse in aceasta Uniune ca turmele de vite la abator!) toate adevarurile (ca doar nu l-om banui, Doamne fereste, pe dl Stoltemberg ca minte!) pe care le aflam astazi.
Ne spune dl Stoltemberg: ”Am vazut actiunile agresive ale Rusiei impotriva Ucrainei si fortificarea ei militara de la Marea Barents la Baltica si de la Marea Neagra in estul Mediteranei. In acelasi timp, am vazut dezordinea in Orientul Mijlociu si Africa de Nord, alimentand ceea mai mare criza a refugiatilor catre Europa de la al doilea razboi mondial”. (106)
Nu ne spune, insa, dl Stoltemberg ca ar fi observat si lovitura de stat din Ucraina organizata de dna Nuland si ambasadorul american, care au adus in miezul puterii de la Kiev fanii infocati ai lui Stephan Bandera si ai nazismului, pentru infrangerea caruia Rusia a platit cu vietile a vreo 27 de milioane de oameni in al doilea razboi. Si e socant ca dl Stoltemberg nu sufla o vorbulita despre ”Fuck European Union!”, desi parca si domnia sa este european.
Dupa cum nu ne spune ca ar vedea alaturi de haosul din Orient si Africa de Nord si cine a planuit, organizat si provocat acest haos, desi e imposibil sa nu fi auzit macar de documentele elaborate in acest scop, anterior haosului, de Brooking Institution (”Which Path to Persia”, pentru a ”rezolva” si Iran-ul asa cum au rezolvat Statele Unite si satelitii sai Afganistan-ul, Irak-ul, Libia, sau ”Deconstructing Syria”) (107), (108), sau parca nu i-ar fi ajuns la urechi nimic despre articolul celebrului ziarist de investigatii american Seymour Hersh ”Redirection” din 2007, publicat in The New Yorker (109), in care marele gazetar descria cu lux de amanunte strategia pusa la cale de Statele Unite, Arabia Saudita si monarhiile sunnite din Golful Persic pentru destabilizarea exact acelei regiuni a globului in care dl Stoltemberg constata azi ca (ce coincidenta!), …destabilizarea s-a si produs. Dand nastere ”celei mai mari crize a refugiatilor in Europa de la al doilea razboi mondial”!
Poate tocmai de aceea, exista o miscare din ce in ce mai puternica in Europa impotriva NATO si a prezentei in NATO a statelor europene. Recent, activisti europeni pentru pace, dar si oameni politici din multe tari ale Europei au lansat o petitie, intitulata ”Summit-ul de la Varsovia pregateste Razboiul. Este timpul sa parasim NATO. Acum!” (105)
In apel se spune, intre altele:
”Viitorul summit NATO de la Varsovia din 8-9 iulie se profileaza a fi inca o provocare la adresa Rusiei. Semnand acest apel, noi spunem <<stop>> acestei escaladari nucleare, inainte ca ireparabilul sa se produca. Ora este grava. O noua criza a rachetelor este pe cale sa fie creata, o imagine in oglinda a celeia care i-a impins pe sovietici in 1962 sa desfasoare rachete nucleare in Cuba, in imediata apropiere a Statelor Unite. Astazi, situatia este inversa. La acea vreme, NATO lupta impotriva Pactului de la Varsovia. Astazi organizeaza un summit la Varsovia.
Noi, subsemnatii, observam ca NATO duce o politica provocatoare de incercuire a Rusiei (si sunt citate, in apel, continua expansiune spre est, in ciuda promisiunilor facute lui Gorbaciov, desfasurarea sistemelor Aegis in Romania, Polonia, Spania si Turcia, sisteme care, fiind echipate cu lansatoare MK41, pot fi folosite nu numai ca arme defensive conventionale ci si ca arme ofensive, echipate cu capete nucleare, rotirea permanenta in statele baltice, Polonia si Romania a patru batalioane de cate 1.000 de militari fiecare, dotate cu echipament greu, crearea ”Frontului Nordic” impotriva Rusiei alcatuit dintr-o alianta care cuprinde trei membri NATO, Islanda, Danemarca si Norvegia si doi parteneri NATO, Suedia si Finlanda, modernizarea armamentului nuclear, in particular a bombelor B61 si a rachetelor de croaziera cu raza lunga LRSO, amplasate in Germania, despre care senatoarea Dianne Feinstein, presedinta comitetului senatorial pentru forte armate al Statelor Unite spune ca <<pare sa fie destinata sa le faca mai folositoare, sa ne ajute sa luptam si sa invingem intr-un razboi nuclear limitat>>.
Pentru a pune capat acestei amenintari, noi cerem:
1. ca guvernul nostru sa boicoteze urmatorul summit NATO de la Varsovia;
2. ca guvernul nostru sa anunte intentia sa de a parasi NATO, care nu-si mai are ratiunea de a exista.
Pentru a stopa actuala numaratoare inversa catre un razboi nuclear, noi chemam, de asemenea, guvernul nostru sa creeze fara intarziere conditiile pentru o noua arhitectura globala de pace si securitate, bazata pe o cooperare de tip <<toata lumea castiga>>, propusa de BRICS, cooperare careia Europa si Statele Unite, in propriul lor interes, trebuie sa i se alature.
Marile eforturi pe care noi le-am depus in secolul 20 pentru razboi trebuie acum mobilizate pentru pace si dezvoltare mutuala”.
Nu se poate spune decat ca este un apel de bun simt, la ratiune si la responsabilitate pentru supravietuirea rasei si civilizatiei umane, careia un conflict nuclear ar putea sa le puna capat.
In 2009, vorbind la Praga, Obama promitea o lume fara arme nucleare. Astazi insa, administratia sa este lansata intr-o mare operatiune de modernizare a armamentului nuclear. Inclusiv in modernizarea bombelor nucleare B61 stocate (nu tocmai in conformitate cu prevederile Tratatului de Neproliferare a Armelor Nucleare), in baze militare americane din cinci state europene membre NATO, dar nedetinatoare oficial de armament nuclear (Belgia, Olanda, Germania, Italia, Turcia).
In 19 februarie 2010, patru politicieni belgieni renumiti (Guy Verhofstad, fost prim ministru al Belgiei si presedinte al Partidului Liberalilor Europeni ALDE, Louis Michel, Jean-Luc Dehaene, fost si el prim ministru belgian si Willy Claes, fost Secretar General NATO) au semnat un document in care se afirma: ”Armamentul militar nuclear tactic american din Europa si-a pierdut utilitatea. Pastrarea lui ca simbol al Aliantei Transatlantice este politic lipsita de valoare si nu are rost sa fie pastrat in continuare, mai ales cunoscut fiind faptul ca, astfel, transmitem restului lumii mesajul ca armele nucleare sunt necesare”. (110)
Din nefericire, sistemul financiar mondial care domina lumea actuala, bazat pe crearea fara limite de bani fara valoare, care dau nastere unei datorii imense, publice si private si baloanelor de sapun care, de fiecare data cand se sparg lasa in urma crize din ce in ce mai mari si o austeritate din ce in ce mai sangeroasa, suportata de cei slabi si de saracii lumii, pe Wall Street si City-ul londonez si pe sprijinul Statelor Unite si al Marii Britanii, care folosesc NATO ca pe un instrument, se afla in pragul colaps-ului. Si pare a crede ca singura solutie de salvare (similara cu cele care au dus la izbucnirea primelor doua razboaie mondiale) este provocarea unui nou razboi mondial, care s-ar transforma, inevitabil, intr-un cataclism nuclear.
Numai ca, de aceasta data, cum spuneam, inainte de finalul razboiului, universul va asista la sfarsitul civilizatiei umane pe Terra. Si acest lucru nu trebuie sa-l permitem!
(Va urma)
100. http://www.europarl.europa.eu/news/en/news-room/20160407IPR21778/EP-calls-on-Polish-authorities-to-respect-democratic-principles-and-rule-of-law
101. http://www.thenews.pl/1/9/Artykul/253740,Polish-MPs-adopt-resolution-on-defending-Polands-sovereignty
102. http://www.veteranstoday.com/2016/06/05/the-eu-delusions-of-integration/
103. http://www.consilium.europa.eu/press-releases pdf/2016/5/47244641551_en_636002352600000000.pdf
104. http://www.dw.com/en/bundestag-passes-armenia-genocide-resolution-unanimously-turkey-recalls-ambassador/a-19299936
105. http://www.veteranstoday.com/2016/06/04/its-time-to-leave-nato-now-europeans-launch-new-anti-war-campaign/
106. http://www.thenews.pl/1/10/Artykul/255096,Warsaw-Summit-comes-at-a-defining-moment-NATO-head
107. http://www.brookings.edu/~/media/research/files/papers/2009/6/iran-strategy/06_iran_strategy.pdf
108. http://www.brookings.edu/~/media/research/files/papers/2015/06/23-syria-strategy-ohanlon/23syriastrategyohanlon.pdf
109. http://www.newyorker.com/magazine/2007/03/05/the-redirection
110. http://sputniknews.com/politics/20150915/1027032691.html
