77 de oameni de cultura, scriitori, actori, artisti plastici si profesori universitari au semnat pentru salvarea casei „Vasile Alecsandri“ din Bacau, aflata acum în proprietatea unui italian. Mai nou, acesta a facut demersuri pentru scoaterea imobilului din lista patrimoniului national. Profesorul dr. Ioan Danila a realizat un memoriu, cu documente de la Arhivele Nationale, pe […]

Cetatenii de onoare, tratati cu indifereneta de autoritati
Recunoasterea contributiei lor în societate nu le-a adus pâna acum niciun beneficiu Primaria Bacau spune ca abia la toamna va face ceva pentru ca cei mai de seama oameni ai orasului sa obtina unele facilitati Cele 60 de persoane care au primit pâna acum titlul de cetatean de onoare al orasului nu au fost niciodata […]

Gabriel Stan a primit medalia de onoare -“Prieten al Comunitatilor Evreiesti”(Galerie foto)
Aceasta importana distinctie a mai fost acordata Majestatii Sale Regele Mihai I, presedintelui României, Traian Basescu, fostilor presedinti, Ion Iliescu si Emil Constantinescu, presedintelui Senatului României, Mircea Geoana, fostului prim-ministru, Calin Popescu Tariceanu, consilierului prezidential, Peter Eckstein Kovacs, prof univ. dr. George Voicu – S.N.S.P.A., prof. univ. dr. Vasile Morar – Facultatea de Filozofie a […]