Eftimie, Arhiepiscop al Romanului si Bacaului:“Invierea lui Hristos innoieste lumea”



Pastorala
la Sarbatoarea invierii Domnului nostru
Iisus Hristos

 

 

Iubitii mei fii duhovnicesti,

Hristos a inviat!

 

 

 

 

 

 

 

 

Dupa ce am parcurs cea mai densa saptamâna liturgica din anul bisericesc, Saptamâna Sfintelor Patimi, in care am retrait prinderea si judecarea Domnului, osândirea Sa la moarte prin rastignire, in Vinerea Patimilor, Biserica reactualizeaza moartea pe cruce a Mântuitorului Hristos: „si Iisus, strigând cu glas mare, a zis: Parinte, in mâinile Tale incredintez Duhul Meu. si acestea zicând, si-a dat Duhul ” (Luca 23, 24).

Dupa moartea Lui s-au derulat in graba niste lucruri intru totul normale. Prin Iosif din Arimateea si Nicodim, sub privirile inspaimântate ale Mironositelor si ale Preasfintei Nascatoare de Dumnezeu, trupul lui Iisus a fost asezat in mormânt nou. Soldatii romani au pecetluit mormântul si au rânduit o garda sa-l pazeasca, pentru ca nu cumva din cei apropiati Lui sa vina cineva noaptea sa fure trupul Celui adormit (cf. Matei 27, 65-66). Pâna aici totul pare firesc si de un realism ce nu este strain de existenta noastra co-tidiana. Asadar, prin punerea pecetilor pe mormânt s-a incheiat istoricitatea Mântuitorului ca Fiu al lui Dumnezeu coborât in lume.

incepând cu Sfânta si Marea Sâmbata, numita si Sâmbata tacerii, totul devine altfel. Din imnele si textele liturice ale slujbelor descoperim ca aceasta zi este ziua cea mai misterioasa din intregul an liturgic. intr-insa praznuim pe Domnul Hristos, Care este „in mormânt cu trupul, in iad cu sufletul, ca un Dumnezeu, in rai cu tâlharul si pe scaun cu Tatal si cu Duhul, toate umplându-le Cel ce este necuprins ”. in toata aceasta fireasca si-n acelasi timp nefi-reasca desfasurare a evenimentelor, duminica, in prima zi a saptamânii, se petrece un fapt care de acum scapa intru totul parametrilor nostri de perceptie si care va ramâne cel mai rasunator fenomen de la crearea lumii incoace: Hristos a inviat din morti cu moartea pre moarte calcând si celor din morminte viata daruindu-le.

Iubiti fii duhovnicesti,

De obicei, atunci când asezam pe cineva in mormânt, implinim acest ritual cu constiinta ca suntem martori la incheierea unui drum, la inchiderea unui ciclu de viata, iar cel raposat asteapta invierea mortilor si viata veacului ce va sa fie.

Cu Hristos nu s-a intâmplat asa ceva. Pentru ca El este Stapânul veacurilor, nu a putut ramâne in mormânt, deoarece moartea nu a avut nicio putere asupra Lui. Moartea nu a putut sa-L tina captiv in pântecele pamântului, pentru ca ea este o urmare a pacatului si are putere asupra celor care, descendenti din Adam, sunt circumscrisi legilor firii. Hristos este Adam cel Nou, Care restaureaza firea descendentilor din vechiul Adam, suferind moartea nu pentru pacatele Sale, ci pentru ale umanitatii, deschizând perspectiva in-vierii, asa cum marturiseste Pavel Apostolul: „Daca in Adam toti mor, in Hristos toti vor invia” (I Corinteni 15, 22).

Sfânta Scriptura nu vorbeste despre moarte ca fiind ceva firesc, pentru ca omul a fost creat pentru a se impartasi din Izvorul vietii, Care este Dumnezeu. De aceea sfintii traiesc experienta mortii cu bucurie, stiind ca aceasta le va aduce nasterea in imparatia lui Dumnezeu, dovedind o fraterna intimitate cu moartea, care nu era pentru ei decât o ultima trecere sau un paste catre o alta forma de viata.

Hristos isi asuma si El moartea biologica, pentru ca apoi sa Se intoarca iarasi la viata, astfel incât noi sa avem in inimi nadejdea invierii. Biruind moartea, El ne face sa intelegem ca are puterea de a da si de a lua viata, ca este Stapânul vietii, Care „si din pietre poate sa ridice pe fiii lui Avraam” (Matei 3, 9).

Cele trei invieri din morti, relatate de Evanghelii, ne fac sa intelegem faptul ca cei inviati de Hristos au pregustat din puterea dumnezeiasca datatoare de viata, insa pentru ca au fost readusi la aceeasi forma de existenta, in cele din urma, au mai murit o data biologic. invierea acelora a fost deci o reanimare, adica au reinceput sa traiasca biologic in aceasta lume, supunându-se inca o data legilor firii.

Pentru Hristos, revenirea la viata a fost un fenomen cu totul diferit. invierea Sa nu seamana in niciun fel cu cea a lui Lazar, a fiicei lui Iair sau a tânarului din Nain. El inviaza prin propria putere dumnezeiasca pentru a Se arata apos-tolilor, pe care-i incurajeaza si ii incredinteaza de adevarul celor propovaduite, dar nu ramâne in forma aceasta printre ei, tocmai pentru a le arata ca destinatia invierii este intrarea in comuniunea de iubire cu Dumnezeu in imparatia Sa si nu revenirea inutila la acelasi mod de vietuire terestra. invierea Sa este un fenomen cu totul aparte!

Iubitii mei fii duhovnicesti,

Citind capitolele din Evanghelie in care se relateaza ma-nifestarile sau aratarile lui Iisus de dupa inviere Sfintilor Apostoli, Sfintelor Femei si altora, remarcam faptul ca Iisus Se comporta ca un om obisnuit, normal, Care manânca im-preuna cu prietenii Sai la Marea Tiberiadei (Ioan 21, 15); Se lasa atins de Toma, pentru a-l incredinta de prezenta Sa fizica; apoi vorbeste celor care il intâlnesc pe calea spre Emaus si reintareste comuniunea apostolilor, ii investeste inca o data in misiunea lor in lume. El este intru totul Acelasi, Cel Care cu câteva zile inainte a fost pus in mor-mânt, purtând pe trupul Sau stigmatele iubirii rastignite. Cu toate acestea, viata Sa are o noua dimensiune.

Desi El si-a reluat unele gesturi pe care le-a avut mai inainte de inviere, si-si redobândeste aparent dispozitiunile naturale ale firii, in acelasi timp, El actioneaza intr-un cu to-tul alt fel. Timpul conventional, distantele, obstacolele acestei lumi pamântene nu mai sunt pentru El piedici sau frontiere de netrecut. Pentru Hristos inviat, spatiul si timpul nu se mai masoara cu masuratorile conventionale ale acestei lumi; usile nu se mai incuie pentru El, iar curgerea timpului de-vine un astazi continuu. Desi Hristos inviat Se manifesta ca un om normal, atributele fiintei Sale s-au schimbat radical. El este in acelasi timp si Om, si Duh. stim ca Dumnezeu este Duh: „Duh este Dumnezeu si cei ce I se inchina trebuie sa I se inchine in duh si in adevar” (Ioan 4, 24), iar Duhul nu are obstacole. Este greu de descris profilul lui Hristos Cel inviat, pentru ca El este intru totul asemenea noua, dar in acelasi timp cu totul diferit. Diferit pentru ca numai Hris-tos, ca Fiu al lui Dumnezeu, a atins acea stare de care vorbea in cursul vietii pamântene, starea de indumnezeire, care nu mai este specifica acestei lumi.

De aceea invierea nu este un fapt istoric, desi ca eveniment este consemnat in istorie, ci este un eveniment trans-istoric, adica un fenomen care depaseste puterea de intelegere a omului, pe care noi trebuie sa-l acceptam cu dimensiunea credintei, ca pe un mister pe care-l lasam sa vorbeasca despre el insusi in noi. A revenit cu aceleasi gesturi pentru a ne incredinta pe noi ca El, Iisus istoric, a devenit Iisus metaistoric, Cel care a abolit civilizatia mortii si ne-a dat garantia, prin aratarile Sale de dupa inviere, ca asa vor fi si trupurile noastre, care se vor adauga pamân-tului, fiecare la timpul sau, dar vor invia ca si trupul lui Hristos, având si noi aceleasi atribute metafizice ca cele ale Lui.

Iubiti fii duhovnicesti,

Cu invierea lui Hristos se naste o noua lume spirituali-zata, un nou Ierusalim ceresc, ceea ce Isaia proorocul anunta prin duhul oarecând: „Eu voi face ceruri noi si pamânt nou…..” (Isaia 65, 17). Acestei noi creatii, a cerului nou si a noului pamânt, de care vorbeste profetul, Iisus ii devine primul mostenitor, ca Dumnezeu adevarat si creator a toate. Iisus inviat este Fiul Omului, Care implineste intâi planul Lui din eternitate, si anume deschiderea imparatiei cerurilor pentru toti cei ce vor trece ca si El prin moarte la viata. Acolo nu mai vedem pe Dumnezeu in ghicitura, ci fata ca-tre fata. Toate acestea, iubiti fii duhovnicesti, ne asteapta cu conditia ca noi sa retraim invierea Lui ca mister si ca arvuna sau garantie a invierii noastre. Aceasta noua lume re-creata, al carei prim nascut a fost Iisus, o putem experia inca de acum, caci ea nu-i nicidecum ipotetica, ci este o realitate care se reactualizeaza in noi de fiecare data când retraim invierea Domnului ca mister in aceasta lume.

Crestinii inteleg astfel lumea, intrucât ei stiu ca aceasta este voita de Dumnezeu pentru a fi asumata cu toate exigentele sale; ei stiu ca trebuie sa se plieze legilor ei; dar stiu, de asemenea, si ca aceasta lume nu este definitiva sau singura, ea nu este altceva decât o forma tranzitorie, o realitate in progres continuu spre „viata veacului ce va sa vina”. Pentru cei botezati in Hristos, pentru noi crestinii, acest progres continuu nu-i ceea ce spun oamenii in mod obis-nuit: evolutie sau evolutionism. Este vorba de ceva mai mult decât logica psihicului sau a biologicului. Crestinii simt sau cunosc faptul ca in lume este prezent Dumnezeu prin ener-giile Sale necreate. Prin Hristos inviat, noi stim ca universul creat este destinat, prin rationalitatea lucrurilor, sa ne fie pedagog spre imparatia lui Dumnezeu, insa aceasta nu se poate realiza decât cu pretul unei mutatii uriase, pe care Sfântul Pavel o numeste sau o aseamana cu „durerile nasterii ”.

in lumina invierii lui Hristos intelegem ce inseamna a fi crestin intrat in familia lui Hristos prin Botez: cel nascut prin apa si prin duh, pecetluit sa traiasca in mod cotidian moar-tea si invierea lui Hristos, adica in mod simultan accepta moartea si invierea in fiecare zi. Traind in aceasta lume si acceptând aceste mutatii constante, noi descoperim sensul profund al acesteia si realizam inca de aici accederea spre imparatia lui Dumnezeu. Crestinii au menirea sa descopere oamenilor aceasta imparatie, iar acest fapt nu-l implinesc ca o evolutie a lumii, ci pentru a transforma moartea biologica intr-un pasti neincetat. Totul merge spre transfigurare!

Iubiti fii sufletesti,

Anul acesta, Sfântul Sinod a propus ca tema, in dezba-terea crestinilor ortodocsi, Taina Botezului si a Cununiei. Este necesar sa ne intoarcem privirea spre cele doua reali-tati care fac in mod direct obiectul acestor Sfinte Taine: familia si copiii. in fiecare liturghie pascala se cânta „Câti in Hristos v-ati botezat, in Hristos v-ati si imbracat. Aliluia”. Reluând cuvintele pauline, cultul evalueaza liturgic insotirea noastra cu Hristos, murind si inviind prin Botez (mica in-viere) si apoi invaluindu-ne de prezenta proniatoare a lui Hristos, Care ramâne cu noi pâna la sfârsitul veacurilor. Comuniunea cu Hristos inviat este conditionata de invocarea prezentei Sale si de ramânerea in unitatea de iubire a Bi-sericii. Clement al Alexandriei accentueaza faptul ca textul de la Matei 18, 20: „Unde vor fi doi sau trei adunati in numele Meu, acolo voi fi si Eu in mijlocul lor”, se refera in mod special la unitatea, prin Hristos, a barbatului cu femeia in Biserica Sa. Familia intemeiata pe piatra Hristos devine o icoana a misterului treimic. Unitatea familiei decurge din dragostea care sustrage cuplul din ordinea elementelor acestei lumi si-l introduce in ordinea harului. Un Dumnezeu Care nu ar fi tripersonal nu ar inspira neaparat iubirea. in aceasta celula se naste copilul, o sinteza genetica a parintilor si sursa mostenirii pe care familia o lasa posteritatii. Este mobilul eforturilor parintilor si investitia cea mai profitabila.

Fiind inconjurat de copii, Hristos arata apostolilor ca acestia sunt emblema puritatii si, in acelasi timp, masura la care trebuie sa se raporteze, daca vor sa intre in imparatia cerurilor. Nevinovatia copilului il face pe om compatibil cu atmosfera, mediul paradiziac al prezentei lui Dumnezeu. Copilul e imaginea imparatiei lui Dumnezeu, deoarece chipul sau angelic reflecta prezenta pedagogica a Duhului Sfânt. De aici decurge rolul major al familiei si al scolii in educarea si formarea copiilor, precum si responsabilitatea enorma ce apasa pe umerii societatii in ceea ce priveste integrarea, dar si perspectiva dezvoltarii lor. Un mediu propice trebuie sa contina in mod necesar elementul religios moral, eclezial, singurul care ofera substanta fiintei umane in dezvoltarea sa si care-i deschide perspectiva, constitutiva de altfel fiintei sale, prezentei lui Dumnezeu in viata sa.

Paradoxal este faptul ca inaintarea pe treptele vârstei biologice si experienta apropierii de marea trecere spre inviere implica necesitatea intoarcerii spirituale spre vârsta nevinovatiei pruncului, care trebuie sa fie de fapt o constanta a vietii noastre. in felul acesta, moartea si invierea noastra cu Hristos, prin Botez, devin o permanenta asceza, prin morti-ficarile biologicului si raportarea noastra la masura indicata de Mântuitorul.

Compatibilitatea dintre Hristos inviat si imaginea nevinovatiei copilului poate fi rezumata in imperativul „Bucurati-va! ”, cu care El intâmpina pe martorii marii minuni. intr-adevar, in zâmbetul diafan al copilului putem intrevedea lumina si iubirea lui Dumnezeu, precum si fericirea la care vor fi partasi cei care vor avea inimile curatite si pregatite ca Hristos sa coboare pentru a-si arata mâinile si coasta Sa. Devenind copii prin despatimire, vom putea ramâne si noi in preajma divinului invatator, asa cum, oarecând, copiii din Evanghe-lie se bucurau de dragostea si mângâierea lui Hristos.

incredintându-va de toata dragostea in Hristos Domnul, ramân al vostru pastor sufletesc, care va doreste tot binele si mântuirea sufletelor!

Hristos a inviat!

Adevarat a inviat!

Eftimie,

Arhiepiscop al Romanului si Bacaului

Impartaseste

Mircea Merticariu a etichetat acest articol cu: , , , , ,

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

 

Cele mai comentate