Dascalii vor fi pregatiti de CCD pentru noile evaluari nationale

Ministerul Educatiei, Cercetarii, Tineretului si Sportului va organiza la nivel regional patru programe de formare a cadrelor didactice pentru evaluarile nationale, care urmeaza sa fie implementate de Centrul National de Evaluare si Examinare, în parteneriat cu casele corpului didactic, prin proiecte POS DRU.

 

Centrul National de Evaluare si Examinare are resposabilitatea coordonarii a patru proiecte deosebit de importante pentru sistemul educational românesc, deoarece vizeaza aplicarea unor prevederi fundamentale ale Legii Educatiei Nationale. Proiectele dezvolta masuri referitoare la formarea resursei umane din învatamântul preuniversitar, pentru punerea în aplicare a prevederilor specifice Legii Educatiei Nationale, care fac trimitere la noile evaluari nationale. Este vorba de „Evaluarea la finalul clasei pregatitoare”, „Evaluarea competentelor fundamentale la nivelul clasei a II –a”, „Evaluarea nationala a competentelor fundamentale dobândite în ciclul primar, la finalul clasei a – IV-a” si „Evaluarea elevilor prin probe transdisciplinare, la finalul clasei a VI-a”. Aceste patru programe sunt în curs de acreditare si vor fi derulate prin casele corpului didactic, realizându-se asftel acoperirea nationala necesara dezvoltarii competentelor cadrelor didactice, în domeniul evaluarii educationale. Valorificând exemplul de buna practica, rezultat din experienta anterioara, din cadrul Programului National de Evaluare a Competentelor de Evaluare ale Cadrelor Didactice – DeCeE, Centrul National de Evaluare si Examinare a solicitat Casei Corpului Didactic „Grigore Tabacaru” Bacau încheierea unui protocol de parteneriat, cu scopul derularii acestor programe de formare, la nivel judetean. De curand, C.C.D. Bacau a nominalizat patru profesori formatori, Maria Matasaru, Rodica Leonte, Aurelia Bocancea si Mirela Cojocaru, care vor fi responsabili pentru organizarea si derularea formarilor la nivel judetean, pentru fiecare din cele patru programe. “Aceste programe de formare constituie o prioritate nationala si se vor desfasura cu mari eforturi de ordin logistic. Ele urmaresc dezvoltarea competentelor de evaluare ale cadrelor didactice. Ca institutie organizatoare avem o responsabilitate sporita, mai ales ca acum dezbaterea publica referitoare la sistemul de evaluare din învatamântul românesc este foarte aprinsa.”,  ne-a declarat prof. Gabriel Stan, directorul Casei Corpului Didactic Bacau.

 

 

 

Impartaseste

Mircea Merticariu a etichetat acest articol cu: , ,

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

 

WP to LinkedIn Auto Publish Powered By : XYZScripts.com