Credinta trebuie sa ne uneasca!



Daca oamenii sunt atât de rai, având o religie, cum ar fi, daca nu ar avea-o?” Benjamin Franklin

Zilele acestea am citit articole si comentarii care m-au întristat. Pâna acum Biserica era criticata ca ramâne în urma spiritului vremii, acum, ca o ia prea înainte. Totul îi deranjeaza pe necredinciosi, pe cei care dintr-un spirit de revolta sau chiar ura, desconsidera religia si biserica si pe cei care o conduc. Petre Tutea spunea: „… Între un credincios si un necredincios, nu exista nici o legatura. Ala e mort, sufleteste mort, iar celalalt e viu si între un viu si un mort nu exista nici o legatura…”.      

CruceFara pic de condescendenta, jurnalisti si comentatori ataca Biserica, vorbesc împotriva Religiei. Si stim ca întotdeauna Bisericii, dar si preotului care ocupa un rol major în viata noastra, trebuie sa li se acorde respectul. Cred ca Dumnezeu este Cel care are dreptul sa judece Biserica si preotii; orice preot poate gresi, dar el va da seama înaintea lui Dumnezeu pentru binele si greselile sale. Ma întreb de ce mai avem nevoie de Biserica, de preoti, de ce ne mai botezam copiii, de ce ne înmormântam crestineste parintii, daca-i hulim? Fara sa fim experti în teologie, ne dam seama  ca mergând la Biserica, ascultând slujbele si predicile, simtim ca sufletele noastre se ataseaza de Biserica, întelegând si iubind Divinitatea. Parintele Ilie Cleopa, renumit traitor al credintei ortodoxe, spunea: Dupa cum nu se amesteca aurul cu cenusa, asa nu se amesteca la preot pacatele lui cu harul care este dat de la Dumnezeu, macar de ar fi el cât de pacatos”.  

Biserica este „trupul tainic al Domnului” întemeiat de Fiul lui Dumnezeu cel întrupat prin care oamenii ca madulare participa în comun la viata dumnezeiasca. „În biserica afli ca existi”, sunt vorbele atât de adevarate ale lui Petre Tutea! Biserica îi uneste pe toti cei botezati în Hristos, Biserica este „luptatoare”, se spune, pentru ca membrii ei trebuie sa „lupte” cu dusmanii eretici si schismatici.

crucea Bisericii VoronetSe construieste Catedrala Neamului si oamenii în loc sa se bucure, critica. Dar, când s-a construit edificiul imens Casa Poporului, cea mai mare si cea mai scumpa cladire administrativa pentru uz civil ca suprafata din lume, astazi una dintre cele mai controversate constructii din România, atât în ceea ce priveste rolul si utilitatea ei dar si ca aspect estetic, facuta cu pretul înfometarii populatiei, demolându-se o întreaga zona a capitalei pentru a-i face loc cladirii, nu a scris nimeni un cuvânt împotriva. Unde ne-au fost „curajosii”? Nu se putea, o sa-mi spuna cineva. Dar acum se poate? Si îi raspund cu cuvintele lui Nelson Mandela: „Când am iesit pe usa care ma purta spre libertate, am stiut ca daca nu las ura si amaraciunea în spate, voi continua sa fiu în închisoare”.

Preafericitul Parinte Daniel, Patriarhul României a sfintit si inaugurat de curând, la Sarbatoarea Sfintei Treimi, noile studiouri ale Radioului si Televiziunii TRINITAS din incinta Centrului Social-cultural. Au aparut imagini si critici referitor la gestul Patriarhului, de sfintire cu un „trafalet”, dar si pentru faptul ca Patriarhia si-a „permis” sa fie în pas cu vremurile, privind tehnica nou folosita a calculatoarelor. Reprezentantii Patriarhiei Române au explicat ca obiectul nu este un trafalet si ca acesta se foloseste frecvent pentru a sfinti încaperi înalte: „Nu este trafalet. Trafalet este pentru cei neinitiati, cei care habar n-au în ce consta slujba de sfintire si ce se foloseste la slujba de sfintire. Este o tija de aproximativ 2-3 metri, având în vedere faptul ca sunt si încaperi mai înalte si care este folosita pentru a unge cu untdelemn sfintit peretii încaperii respective”, a trebuit sa declare Constantin Stoica, purtatorul de cuvânt al Patriarhiei Române. Cu adevarat, sunt printre calomniatori si persoane care „nu au habar”, adica nu cunosc modul si scopul unei astfel de sfintiri. Dar vorbesc, cu ura si amaraciune! Despretuind Biserica noastra nationala si înjosind-o, sau denaturând anumite gesturi, actiuni ale Bisericii, inconstientii sau rau intentionatii încearca sa deposedeze credinciosii de arma cea mai puternica în lupta nationala, deoarece Credinta si iubirea de neam a unit poporul român de-a lungul vremurilor. Filozoful, psihologul român Constantin Radulescu Motru spunea: „Omul se înalta deasupra bestialitatii prin virtualitatea pe care i-o pune în suflet sentimentul religios. Dar acest sentiment religios trebuie constatat cu adevarat. El nu se confunda cu sentimentul de turma, pe care îl au fricosii si animalele. La el nu se poate apela ca la un instrument de ura. Religia uneste, nu separa”. Etimologic, cuvântul religie provine din latinescul religare (a pune împreuna, a uni, a lega), iar credinciosii îsi iubesc semenii si îl iubesc pe Dumnezeu. Prin Credinta am putea scapa de dezbinarea care exista între noi la ora actuala, de îndoiala pe care multi dintre noi o poarta în suflete. Ne îndoim de credinta, de învataturile frumoase, ne îndoim de adevar! Credinta moare sub ochii nostri „…materialismul brutal îi ia locul” scria si Mihai Eminescu la vremea sa. Acum, parca mai mult ca atunci. Tot ce se straduieste sa faca Biserica în folosul sufletelor oamenilor, este rastalmacit, blamat, neacceptat. Daca se fac biserici mai încapatoare pentru credinciosi sa se poata ruga în tihna si sa se concentreze asupra slujbelor si rugaciunilor, nu este bine! Iubim desigur bisericile mici – adevarate perle – construite în vremuri de demult, dar nu ne gândim ca atunci oamenii erau mai putini si ca bisericile de astazi vor sa deschida usile tot mai multor credinciosi, care, uneori, incomodati de înghesuiala din biserici, le frecventeaza din ce în ce mai putin. Nu ne gândim ca Religia face parte din cultura, ca ea este o creanga din tulpina a unui arbore care include si arta si filozofia si stiinta. „Ce pustiu ar fi spatiul daca n-ar fi punctat de biserici!”, „Religia transforma poporul într-o masa de oameni culti”, exclama românul nostru Petre Tutea. Sunt si oameni care considera ca religia nu este de natura divina, precum Marx care în lucrarea sa Manifestul partidului comunist era parere ca „Religia este opiul popoarelor” si de aceeasi orientare au fost si altii, printre care Engels, Lenin etc. Generalul si omul de stat american, devenit primul presedinte al  Statelor Unite ale Americii spunea ca „un popor fara religie nu poate fi condus decât cu tunurile”, facând aluzie la lipsa constiintei morale a unor popoare.

Una dintre manifestarile vietii sufletesti care are mare apropiere cu religia, este arta. Arta a fost întotdeauna nedespartita de religie si s-a dezvoltat alaturi de ea, atingând culmi înalte. Multi artisti au atribuit inspiratiei dumnezeiesti frumusetea operelor de arta. Arhitectura, sculptura, muzica, pictura, poezia, literatura s-au dezvoltat în epocile de înflorire a religiei. Ideea de inspiratie dumnezeiasca este comuna religiei si artei, iar fara inspiratie nu poate fi cineva artist. De multe ori am citat cuvintele lui Petre Tutea despre inspiratie: „Inspiratia se aude, nu se cauta, se ia, nu se întreaba cine da…”.

Religia si arta corespund aspiratiilor spre desavârsire ale sufletului omenesc. Omul nu este satisfacut numai din punct de vedere material, ci el are o sete de înalt, înaltul sufletului –  cunoasterea. Gândul lui zboara peste marginile timpului si spatiului, pluteste într-o lume ideala în care-si gaseste plenitudinea, deoarece si religia si arta au ca scop ultim aspiratia la absolut. Religiile cele mai spirituale au produs arta cea mai desavârsita si artisti mari s-au inspirat din religie; multi artisti au fost religiosi. Poeti ca Ovidiu, Horatiu; muzicieni ca Bach, Haydn, Mozart, Beethoven, Schubert; pictori si sculptori ca Leonardo da Vinci, Titian, Michelangelo, au fost oameni profund religiosi. S-a spus si s-a adeverit ca arta care sta în slujba religiei, dobândeste un plus de frumusete spirituala. Pe lânga asemanari sigur ca sunt si deosebiri. Dintre acestea amintim ca lumea transcendenta a religiei este o lume real-obiectiva, pe când lumea artei este imaginara; arta se adreseaza partii emotive a sufletului si scopul ei este atins daca actiunea de a crea sau contemplarea unei opere de arta produc sentimentul de multumire, fericire, dar acest sentiment este trecator, pe când  cel al religiei este nepieritor; religia are legatura cu conceptia despre lume, o explica, pe când arta o reda si prilejuieste momente de gratie. Poezia, de exemplu, creeaza stari sufletesti asemanatoare daca nu chiar identice, cu starea de rugaciune, ca atare poetul nu poate fi imaginat în afara dimensiunii religioase. Au fost însa si exceptii, dar ele nu au bucurat sufletele.

Religia este legata de morala, credinta fiind aceea care realizeaza o practica morala în înfaptuirea de fapte „Credinta fara fapte este moarta” (Iacob 2:17). Religia pune la baza existentei ideea de Dumnezeu, iar morala ideea binelui si a dreptatii. Întotdeauna morala a avut la baza principiile din învatatura religioasa. Ele duc omul spre desavârsire. Religia si morala îl înalta pe om, din sfera materiala în sfera sensibilitatii, în lumea valorilor adevarate, îl fac mai nobil, mai bun. De fapt religia si morala urmaresc fericirea omului. Si în religie si în morala exista ideea de sanctiune, adica faptele bune trebuie rasplatite si cele rele pedepsite si în amândoua exista ideea de libertate.

Religia este legata si de filozofie. Atunci când omul se întreaba despre rostul existentei sale, ajunge sa filozofeze. Filozofia a preluat din religie ideile de „Dumnezeu”, „suflet”, „destin”, „lege”. Religia se exprima în simboluri poetice si în termeni de personalitate mitica, filozofia prefera limbajul abstractiunii, vorbind despre substanta, cauza, materie etc. Dar, diferentele parelnice ascund afinitatea interioara si substantiala dintre ele, la baza având constiinta. Marii filozofi ai lumii au cautat de fiecare data sa armonizeze pe cât posibil filozofia cu religia, întrucât filozofii au dorit si doresc în continuare cunoasterea adevarului si pentru aceasta au nevoie de religie care aspira la descoperirea marile mistere ale lumii invizibile. Religia ne învata ca Dumnezeu nu poate fi localizat în spatiu si temporal, fiindca El nu apartine acestei lumi. Filozofii greci asemanau lumea noastra cu cea a simturilor care îsi ia realitatea din lumea superioara, lumea ideilor, lume identificata mai târziu de alti filozofi (Plotin) ca fiind Dumnezeu însusi. Problemele în jurul carora se misca filozofia lui Plotin erau: Cum s-a nascut lumea din „Unul” si cum ajunge omul la unirea cu Dumnezeu pentru a-si gasi fericirea.

Religia astazi este din ce în ce mai legata si de stiinta, cunoasterea lumii fiind si obiectul stiintei. Nimic nupoate opri mersul cugetarii.Filozoful român Ioan Petrovici (1882-1972) spunea ca desi nu ne este îngaduit sa trecem de anumite limite, putem sa ne dam seama ca limitele noastre nu sunt si limitele lucrurilor, ceea ce „îngaduie pentru filozofie schitarea unei înfatisari ideale, indiferent de masura în care aceasta se poate realiza” si castiinta nu pune pietre de hotar între cugetarea stiintificasi dreptul de a cauta absolutul în religie”.Sunt multi oameni în zilele noastre cari nu mai cred decât în energiamateriala a lumii vizibile, dar  trebuie sa întelegem ca viata e mai mult decât simplele noastre functiuni biologice.

Ca atare religia, arta, morala si stiinta, trebuie sa constituie un tot, ajungându-se astfel la armonie, sa aiba acelasi scop, acela de a-l face pe om cât mai fericit. Cei mai mari oameni de stiinta, Newton, Einstein Pascal, Leibniz, Descartes au posedat atât spiritul stiintific cât si pe cel filozofic si au fost animati de un profund spirit religios. Teoriile lor sunt fructul observatiei, al experimentului, al meditatiei filozofice si al inspiratiei, având ca postament credinta în lumea spirituala, divina.

Educatia religioasa este una din problemele importante ale societatii. Ea trebuie sa înceapa înca din copilarie, deoarece copilul poate învata deprinderile bune mai usor în copilarie, ele constituind mai târziu o frumoasa obisnuinta în viata. Credinta este astfel purtata pentru toata viata în minte, în adâncul sufletului, cu o intensitate profunda si cu o solemnitate tacuta, care poate crea acea armonie mult visata.Vavila Popovici – Carolina de Nord 

 

Impartaseste

Vavila Popovici a etichetat acest articol cu: , , , , ,

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *