„Contributia armenilor la istoria si cultura românilor“ (Bacau 10-13 iulie)

Armenii din Bacau au organizat în perioada 10-13 iulie o scoala de vara pentru elevi, la care au fost îmbinate cursurile de istorie si civilizatie cu cele practice, de bucatarie armeneasca. La final, cursantii au gustat din preparatele armenesti precum sugiuk (cârnatul  armenesc), basturma (pastrama sarata, din carne de vita sau oaie),lavas(pâine armeaneasca) sau khas (supa traditionala armeaneasca).

Vasile Agop, Uniunea Armenilor din Romania, Filiala Bacau

Vasile Agop, Uniunea Armenilor din Romania, Filiala Bacau

Timp de patru zile, Uniunea Armenilor din Bacau a fost gazda unei scoli de vara, organizata cu sprijinul Casei Corpului Didactic, a Inspectoratului Scolar Judetean, al Colegiului „Gheorghe Vranceanu“, al Societatii Culturale „Vasile Alecsandri“ dar si al Institutiei Prefectului. În prima zi a scolii de vara profesorii au vorbit elevilor despre literatura si pedagogia contemporana. Spiru Haret a fost unul dintre întemeietorii pedagogiei dar si ai învatamântului românesc modern. Despre aceasta tema au vorbit profesorii Monalisa Gavrilut dar si conferentiarul dr Ioan Danila, de la Universitatea „Vasile Alecsandri“ din Bacau. Ultimul curs a fost tinut pe analiza unor texte ce apartin unor scriitori armeni, despre jurnal, ca „forma de exersare a inteligentei intrapersonale“ . A doua zi a scolii de vara s-a axat pe cunoasterea unor istorii locale: „Calatorie în timp pe strada armeneasca“.

Sâmbata, 12 iulie, profesorul Dumitru Ficuta a vorbit despre „armeni, istorie si cultura“ dar si despre genocidul armean, produs 1915, la începutul Primului Razboi Mondial. Un al doilea curs a fost despre educatia non-formala (biblioteca vie si animatia socio-educativa) la care au contribuit cadrele didactice dr. Ovidiu Buhucianu, Ramona Elena Rotaru, Ionela Aura Mancas si Radu Marian Botez. În ultima zi, pe 13 iulie, elevii implicati la scoala de vara s-au bucurat de muzica si filme armenesti. Pe tot parcursul celor patru zile, activitatile au fost sprijinite material dar si cultural de Vasile Agop, presedintele Filialei din Bacau a Uniunii Armenilor din România.

Bucatarie armeaneasca în sediul UAR Bacau

Vineri dupa amiaza, cursantii scolii de vara s-au bucurat de realizarea dar si degustarea unor preparate traditionale armenesti. bucatarie armeneascaDespre istoria si bucatele servite a vorbit Vasile Agop. „Armenii  sunt un popor cu o straveche cultura nationala, influentata de asirieni, greci, persi  dar si alte popoare din Orientul Mijlociu. Bucataria armeaneasca este considerata una dintre cele mai vechi din lume. Printre mâncarurile armenesti mai cunoscute se numara  lavas(pâine armeaneasca);  sugiuk (cârnatul  armenesc)  khorovats (frigarui), khas (supa traditionala armeaneasca) basturma ( pastrama sarata, condimentata si uscata din carte de vita sau oaie),  dolma, (preparat pe baza de tocaturi din carne sau legume învelite în foaie de vita sau  dovlecei, vinete, rosii si ardei umpluti)anasabur,  (o supa dulce din fructe uscate si boabe de grâu fierte, îndulcite cu sirop de struguri sau miere),  geagik (o supa rece  pe baza de castravete, iaurt, nuci macinate si menta verde tocata) harissa, (prajitura cu iuart si gris),  baclava, (prajitura cu miere si nuci), halva cu nuci si  alani (piersici umplute)“, a precizat Vasile Agop, presedintele Filialei Bacau a Uniunii Armenilor din România.

Impartaseste

Mircea Merticariu a etichetat acest articol cu: , , , ,

Un comentariu

  1. Aurelian Mardiros spune:

    Imi pare bine sa aud ca in Bacau inca mai sunt destui Armeni care sa arate omenirii ca acolo odata a fost o mare comunitate de Armeni. Eu ma-m nascut in Letea Veche si am copilarit in Sighisoara si veneam la Bacau verile la bunici si duminica mergeam la biserica Armeneasca care acun nu mai e.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

 

WP to LinkedIn Auto Publish Powered By : XYZScripts.com