Inventivul Vasile Botomei a aniversat de ziua Crucii, pe 14 septembrie, un an de la infiintarea „Casei pentru Apararea Drepturilor Omului“ si de la sfintirea troitei, ridicata in memoria victimelor din Justitie. In aceeasi locatie, de pe strada Oituz 33, aflata peste drum de Inspectoratul Scolar Judetean, juristul Vasile Botomei a organizat o ceremonie religioasa si un praznic dedicat marilor domnitori ai Romaniei. Vasile Botomei si-a comandat in ultimul an cateva picturi, care-i reprezinta, in opinia lui, pe cei mai importanti conducatori ai romanilor: Stefan cel Mare si Sfant, Mihai Viteazu numit si Regele Mihai l, domnitorul Alexandru Ioan Cuza, Carol l si Ferdinand l, dar si Maresalul Antonescu. La evenimentul organizat de mediatorul Botomei au luat parte cativa preoti, profesori si prieteni. „Cu ocazia aniversarii primului an de la infiintare, Casa de Avocatura si Mediere Dr. Botomei Vasile a prezentat un vernisaj de tablouri care ilustreaza sentimentele pentru valorile traditionale si de patriotism ale neamului romanesc. Aceste picturi au fost realizate de artistul si medicul terapeut Ioan Stanciu si ii infatiseaza pe domnitorii si regii romanilor, la dimensiunea lor reala“, a spus Vasile Botomei.
50 de persoane invitate la ceremonia din „Casa pentru Apararea Drepturilor Omului“
„Pe 14 septembrie 2013, s-a aniversat trecerea unui an implinit de la data de inaugurarea Casei pentru Apararea Drepturilor Omului – Mediator European Doctor Avocat Botomei Vasile din Mun. Bacau, str. Oituz nr. 33. La 14 septembrie 2013, pe langa cele 50 de persoane a participat si preotul Paroh Iulian Gabriel Ichim, colonel la Inspectoratul Judetean de Jandarmi Bacau, de la Biseria Sf. Treime. Anul trecut, la 14 septembrie 2012, s-a inaugurat si s-a savarsit prima sfintire a Casei de Avocatura si Mediere Doctor Botomei Vasile, prilej prin care s-a ridicat in fata casei o troita cu inaltimea de 5 metri, dedicata victimelor din justitie si eroilor martiri ai neamului romanesc, luptatori pentru credinta, dreptate si adevar.
Evenimentul s-a bucurat de deosebita apreciere atat din partea trustului de presa DESTEPTAREA BACAU, prin publicarea evenimenului la emisiunea de stiri la TV Bacau, in ziarul Desteptarea si radio Alfa FM, cat si la ziarele locale din municipiul Bacau.
Acum, aici functioneaza unul dintre sediile Uniunii Nationale a Barourilor din Romania – Baroul Bacau, reprezentat prin decan avocat doctor Botomei Vasile, Presedintele Uniunii Nationale a Barourilor din Romania – UNBR (www.unbr.info).
Cu ocazia aniversarii primului an de la infiintare, Casa de Avocatura si Mediere Dr. Botomei Vasile, a prezentat un vernisaj cu o galerie de tablouri care ilustreaza sentimentele proprietarului doctor avocat Botomei Vasile pentru valorile traditionale si de patriotism ale neamului romanesc.
Astfel, medicul terapeut si pictor Ioan Stanciu, a realizat cele mai frumoase picturi de dimensiuni reale a marilor Domnitori si Regi Romani, prezentate in oficiul juridic si sala de consiliu al din Bacau, str. Oituz nr. 33:
1.Domnitorul Stefan cel Mare si Sfant, a carui nume se propune a fi acordat Catedralei Ortodoxe din Bacau, prin denumirea propusa de Dr. Botomei Vasile:
Catedrala Ortodoxa Stefan cel Mare si Sfant din Bacau – Atletul lui Hristos
2.Regele Mihai I, denumit si Domnitorul Mihai Viteazul, care a realizat prima unire a celor trei Principate Romane, pentru care, pe drept cuvant se cuvine a i se aprecia titlul de Regele Mihai I al Romanilor, primul mostenitor al pamantului intregit lasat de Regele Burebista si Regele Decebal;
3.Domnitorul Alexandru Ioan Cuza, intemeietorul Romaniei Moderne, a carui valoare nationala este alaturi de cea a domnitorului Stefan cel Mare si Sfant si Mihai Eminescu;
4.Regele Carol I, care a condus la castigarea Razboiului de Independenta din 1877 si reintregirea teritoriului romanesc cu teritoriul Dobrogei prin iesirea Dunarii la Marea Neagra;
5.Regele Ferdinand I, intemeietorul Romaniei Mari, prin actul istoric de unire a pamanturilor stramosesti savarsit la 01 decembrie 1918.
6.Maresalul Ion Antonescu, apreciat de popor ca exemplu de patriotism, model de militar roman, victima sistemului Stalinist“, se arata in articolul postat pe site-ul -www.botomeivasile.ro.
Galerie foto: www.botomeivasile.ro: