Text scris de Eugen Sendrea
Ruginisera frunzele când la 15 septembrie, se prezinta la Scoala nr. 2 din comuna Magura. tânarul profesor de istorie, Dumitru Tataru. Timid si deosebit de politicos, spuse colegilor din cancelarie:
– Sunt repartizat la aceasta scoala ca sa predau atât istoria cât si geografia. Si mai e ceva: din prima clipa am îndragit comuna si sper sa n–o parasesc niciodata!
Nimeni nu banuia însa, ca acest tinerel cu ochelari mari, mereu zâmbitor, va descoperi într–o zi pe aceste locuri, unul dintre cele mai mari tezaure ale tarii. Originar din satul Petresti, comuna Pâncesti, Dumitru Tataru avea pasiunea pentru istorie de mic copil. În vacante, colinda împrejurimile satului „adunând cioburi de vase vechi, pietre de forme curioase, unelte folosite de batrâni pastrându–le cu grija în camera sa. Acum, la Magura, prima lui grija a fost sa încropeasca un mic muzeu al scolii, unde elevii sa poata simti „pe viu” istoria. Dupa ore, putea fi vazut cercetând locuri unde auzise ca acolo fusese demult o asezare omeneasca. Îl ajuta, cu aceeasi pasiune, profesoara de limba româna, Angela Cavaleru. Încet, încet, în dulapiorul cu vitrina din clasa, au fost aduse monede, fragmente de ceramica dacica, unelte vechi de fier. Dar, locul care–l atragea ca un magnet si nu–i lasa în pace nici somnul, era un ogor proaspat arat pe malul pârâului Negel, la locul numit de sateni „La Sipote”.
Într–o zi de aprilie, dis–de–dimineata, Angela si Dumitru Tataru îl cauta pe inginerul agronom care coordona lucrarile agricole în zona. Era o zi frumoasa de primavara, soarele ridicându–se usor deasupra dealurilor. Convins de profesorul Tataru, inginerul agronom îi îngaduie unui tractorist sa mai traga „o brazda”. Acesta porni motorul înfigând brazdarul de otel în pamânt. Ca un adevarat semanator, profesorul Tataru alerga dupa el urmarind fiecare brazda. Deodata inevitabilul se produse. Se auzi un pocnet sec si din pamânt zburara în aerul rece de primavara câteva monede verzui.
„Am scos un strigat asa de tare încât de frica tractoristul a oprit aproape instantaneu plugul, îsi aminteste el. Ma cuprinsese o ciudata bucurie, un fior extraordinar strabatându–mi întreg trupul”.
Vestea descoperirii unei comori s–a raspândit în comuna Magura mai repede ca fulgerul. Venira sa vada „minunea de la Sipote” în primul rând elevii profesorului, apoi ceilalti locuitori. Îngenunchiat acolo între brazde, neastâmparatul cautator de comori, dezveli din pamânt un vas de lut în gura caruia se zarira niste banuti mici de argint. Vasul era greu. „Oare o fi plin cu monede de argint? ma gândeam eu. Am dus comoara, mai întâi, la muzeul 
scolii. Mi–au sarit în ajutor elevii: Dumitru Chirita, Constantin Vasilica, Lenuta Nita, Viorel Neacsu si Gheorghe Gavrila”. Între timp, cu ajutorul reprezentantului Misterului de Interne, maiorul Dumitru Cristea, s–au recuperat si alte monede ce faceau parte din tezaur si fusesera luate de unele persoane „ca amintire”. Vasul, a fost dat în grija cercetatorilor Muzeului Judetean de Istorie Bacau. Se aflau 2.830 de monede romane cu o greutate 
totala de 9.075,17 grame de argint. Era cel mai mare are tezaur monetar, descoperit vreodata în partile Moldovei! „La Sipote”, acum aproape doua mii de ani fusesera prezenti împaratii romani de la Augustus pâna la Septimius Severus, asa cum o arata efigiile de pe monedele descoperite. Despre comoara de la Magura au scris si publicat un studiu, profesorii V. Mihailescu Bârliba si Ioan Mitrea, iar Mihai Gheorghiu Andries l–a inclus în „Cartea comorilor”. Astazi, vasul se afla în posesia Muzeului. Judetean de Istorie „Iulian Antonescu” din Bacau.
