Bataie pe izvoarele de la Sarata

Primaria Sarata, Biserica Romano Catolica dar si proprietarul Mihai Sandu se lupta pentru apele tamaduitoare. Cladirea Complexului Baile Sarata”Fericitul Ieremia” a fost cumparata de Episcopia Romano Catolica de la Cooperativa Agricola de Productie (CAP), dar terenurile sunt înca în litigiu

Terenurile din jurul ”Bazei de Spiritualitate si Tratament ”Fericitul Ieremia” Sarata Bai sunt disputate de autoritatile locale, Episcopia catolica dar si urmasii proprietarilor deposedati de regimul comunist. ”În spatele bazei de tratament este padurea pe care a avut-o bunicul meu. Ei nu vor sa-mi dea aceasta padure, deoarece acolo sunt izvoarele”, afirma Mihai Sandu, proprietar care revendica padurea.

În replica, reprezentantii Primariei Sarata afirma ca padurea pe care o cere sateanul este a statului si ca exista o adresa a Directiei Silvice Bacau, care confirma asta. Dealul împadurit din care izvoraste apa tamaduitoare are aproximativ 18 hectare. Din acestea, 10 hectare au fost revednicate de 11 proprietari, iar Comisia Judeteana de Fond Funciar le-a recunoscut dreptul de proprietate. O parte au fost pusi în posesie. ”Mihai Sandu vrea padurea unde sunt izvoarele si nu vrea sa accepte alt amplasament. Expertiza topo-cadastrala i-a fost facuta de Gheorghita Apetroaie si a câstigat în ultima instanta. Noi am facut recurs”, a spus Relia Amelia Bîrgu, secretarul comunei. Angajatii din primarie au facut plângere penala martorilor care s-au pus de partea proprietarului.”Sunt interese mari la mijloc. Cei de la primarie vor sa puna mâna pe aceste izvoare”, a mai spus Sandu.

 

Catolicii au transformat CAP-ul în Sarata Bai

 

Episcopia Romano Catolica a cumparat dupa Revolutie vechile cladiri ale CAP-ului, care astazi formeaza complexul de relaxare si tratament Sarata. Ulterior, catolicii au revendicat terenurile pe care le-a avut înainte de razboi preotul Petru Pal. În momentul de fata, atât Primaria Sarata, cât si Mihai Sandu se afla în proces cu Episcopia. ”Din lipsa de interes, procesul a fost pierdut. Acum s-a facut revizuire, care a fost acceptata”, a spus afirma consilierul Gabriel Cruceru, din cadrul Primariei Sarata. Autoritatile din comuna au angajat pâna acum trei avocati pentru acest caz. ”Sa vedem la revizuire. Episcopia a cumparat 1200 de metri dar si-au luat mai mult de un hectar”, a mai spus Cruceru.

Într-un alt proces, Mihai Sandu se judeca cu Episcopia Catolica, pentru terenul aflat lânga cladirea principala de la Sarata Bai. ”Bunicul meu a avut terenul unde e complexul. Mai era o fâsie care a apartinut preotului Petru Pal. Desi eu am spus în instanta ca nu am pretentii materiale de vreun fel, ei s-au opus apoi punerii mele în posesie si au contestat în instanta titlul”, a mai spus barbatul. Izvoarele de la Sarata trebuiau sa faca obiectului unui studiu de fezabilitate, cerut de Agentia Nationala a Resurselor Minerale. ”Ne-au cerut sa facem un studiu, dar nu au fost bani”, a mai spus specialistul Gabriel Cruceru. Preotul Ionel Rosu, parohul Bisericii ”Aratarea Sfintei Fecioare Maria de la Fatima” a refuzat sa faca orice comentarii. ”Vorbiti la Episcopie si cereti acolo un punct de vedere”, a spus preotul. Apele de la Sarata pot trata afectiuni ale inimii, ale sistemului nervos, boli ginecologice dar si ale cailor respiratorii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

 

WP to LinkedIn Auto Publish Powered By : XYZScripts.com