ATAC CRIMINAL

Teama-i obsesia de care nu se izbaveste

cel caruia credinta îi lipseste!

 Nu a trecut mult timp de la alt incident armat, când a fost redeschis subiectul armelor de foc, usurinta cu care ele se procura, folosind reclame comerciale, de genul: „Armele nu ucid oameni. Oamenii ucid alti oameni” sidin nou, iata, America este însângerata! Din nou omor în masa, baie de sânge în Newtown, statul Connecticut, cu 26 de victime, dintre care 20 de copii împuscati într-o scoala. Adam Lanza, acesta este numele atacatorului, în vârsta de 20 de ani, si-a omorât mama, vineri, 14 decembrie 2012, dupa care a mers la o scoala elementara din Newtown si a împuscat mortal cele 26 de persoane, apoi s-a sinucis.

Ma întrebam de fiecare data si ma întreb si acum, pe buna dreptate, daca este în regula ca un tânar care nu poate merge la scoala, sa poata merge la un magazin sa-si cumpere o arma, sau armele sa fie la dispozitia copilului, a tânarului, în casa în care locuieste cu parintii – în acest caz. Îl controleaza cineva daca este în deplinatatea facultatilor mentale atunci când se duce sa-si cumpere un om o arma, sau atunci când acestea se afla la dispozitia lui? I se cere un astfel de certificat? În fond, pentru ce are nevoie omul de arma? Pentru a se apara? Traim în jungla? Beneficiem de libertate nelimitata? Câta ura trebuie sa se fi acumulat în sufletul acestui tânar de numai 20 de ani, pentru a putea recurge la asemenea gest? Ce se poate face pentru ca asemenea acte de violenta sa nu se mai repete?

Aminteam cândva de spusele unora, cum ca violenta ar fi rautatea genetica care trebuie stapânita prin vointa si prin educatie. Dar daca nu avem vointa si nici educatie? Indiferent, daca le avem sau nu le avem, nu ar fi bine sa cautam a ne îndrepta fata spre credinta si a ne calauzi pasii dupa ea? Cunoasterea legilor divine bazata pe duhul blândetii, întelepciunii si iubirii, ar putea salva aceste suflete! Fiindca cert este ca sunt suflete ratacite! Numai cunoscând sentimentele nobile, opuse violentei, prostiei, urii, pot merge pe calea cea buna, se pot vindeca de aceste boli ale sufletului. Numai astfel se vor convinge ca nu trebuie sa puna mâna pe arma pentru a-si domoli ura, setea de razbunare. Recurgerea la violenta este un mod de a te sinucide, de a renunta la viata aceasta care are si frumusetile ei, la oamenii si natura care ne ofera dragoste la tot pasul, dar care trebuie cautata, gasita, apreciata. Ar trebui sa fim mai iubitori unii fata de ceilalti, constientizând scurtimea si valoarea acestei vieti. Omul are nevoie de libertate, dar trebuie în primul rând sa respecte legile bunei cuviinte, altfel echilibrul social nu este posibil. Buna-cuviinta si comportamentul civilizat în societate nu pot fi separate de moralitate; un comportament frumos este si moral, iar moralitatea sta la baza relatiilor sociale.

Copiii, tinerii se joaca de multe ori de-a uciderea si parintii nu observa aceasta placere a lor, ba uneori chiar este încurajata. Mai demult jocul de-a uciderea si uciderea din realitate se deosebeau enorm. Astazi însa, odata cu progresul tehnologiei calculatoarelor, virtualitatea si realitatea s-au apropiat foarte mult. Ce sa mai spunem de filmele din care nu lipsesc actele de violenta si prin care se promoveaza o cultura a desfrâului si imoralitatii?! Pentru regizori, toate acestea, îmi pare ca au ajuns ca „sarea si piperul”- condimentele necesare pentru a da gust unui film. Ajuns în spatiul audio-vizualului sau al celui cibernetic, constiinta omului se schimba si crimele virtuale trec usor, pe neobservate în lumea reala. Efectele sunt dureroase, dar cauzele sunt prea putin analizate. Scriitorul român Mircea Eliade (1907-1986), istoric al religiilor, scriitor, filozof si profesor român la Universitatea din Chicago, scria printre altele: „Comportarea religioasa a oamenilor contribuie la mentinerea sfinteniei lumii”. Viata ne demonstreaza valabilitatea acestei afirmatii.

Legea da dreptul oricarui cetatean sa-si cumpere unelte pentru atac. Bun, nebun, de voie, de nevoie, cu bani îti cumperi arme dupa bunul plac. Ati vazut cu câta placere, chiar dragoste îsi aleg unii armele?  Oare nu este aceasta o dragoste perversa? Traditie? Teama? Trufie? Cred, mai curând, ca este instinctul salbatic din noi, de sute de ani perpetuat. S-au schimbat atâtea-n jurul nostru, în viata noastra, dar noi, în noi, nu ne-am schimbat. Nu dialogam cu propriul suflet, nici cu sufletele din preajma noastra, ne lipseste respectul fata de noi însine si fata de cei de lânga noi. Pe semne salbaticia, ura, invidia, se afla adânc înradacinate. Si nu ne straduim a ne transforma, a ne înalta sufleteste. Dar paralel cu aceasta gândire cu aspect uman, o încercare de modificare a legislatiei regimului armelor si munitiilor, cred ca ar fi bine venita în lume. De ce armele sa nu se afle doar în mâna celor specializati si apti a le folosi?

Violenta repetata, iata unde poate duce libertatea fara de constienta. Cu ce i-au gresit victimele, acei copii nevinovati? Viata unui copil e ca floarea al carei boboc sta sa-nfloreasca si vine, iata, un vânt al mortii, într-o scoala unde copiii învata ce-i bucuria si cum s-o traiasca. Un vânt al nebuniei care a rapit fapturi plapânde, trupuri nepângarite, nelasându-le sa creasca, sa se-mplineasca, iar vietile atâtor parinti dintr-o data naruite… Ne doare, sigur ca ne doare si pe noi cei multi care traim aceste zile sub puternica impresie a acelei tragedii.

Dar, speranta, cea care nu moare niciodata, ne face sa fim încrezatori în masurile care se vor lua, pentru ca aceste fapte reprobabile sa nu se mai repete, oamenii afectati sa-si regaseasca linistea dorita, sa poata uita acest episod atât de dureros pe care l-au trait.