Cartea Georgetei Resteman, „Ratacite anotimpuri”, aparuta recent (august, 2012), la editura „Armonii culturale” din Adjud are filele strânse într-o coperta sugestiva si o prefatata într-un scrisa în mod deosebit 
de Mihai Batog-Bujenita, care-i atribuie poetei rangul de „printesa în regatul poeziei”! Este un volum de versuri nou aparut, dupa „descatusarile” si „farâmele de azima” ce ni le daruise la începutul acestui an (volumul „Descatusari – Farâme de azima”, ianuarie 2012).
Autoarea scrie în dulcele stil clasic, versuri cu rima si ritm, cu acea simplitate care trece dincolo de frumusete, oprindu-se la limita dintre vizibil si invizibil, în ideea de a netezi usor stralucirea. Metafora e simpla ca o strângere sincera de mâna sau ca un cald sarut prietenesc. Versul sau de iubire lumineaza sufletul. Poeta se remarca deci, ca o neobosita cautatoare de comori spirituale.
Volumul scris cu pasiune si daruire, se edifica pe patru paliere: „Printre cuvinte înmugurite”, „Prin arsita, cu dor de bine”, „Ruginiu în toamna muta” si „Fiori de gheata”, paliere aferente trairilor ei interioare în fiecare anotimp. Iubirea este tema fundamentala a cartii, iubire exprimata în diverse forme ale poeziei, ca de exemplu iubirea anotimpului, în poezia „E primavara-n muguri si-n cuvânt”: „E primavara-n muguri si-n 
cuvânt/ Curg slove lin si înfloresc pe ram/ Seve tâsnind din bulgari de pamânt/ Cu pumni de ghiocei arunca-n geam//.” Sau în poezia „Renaste iar padurea”: „Renaste iar padurea când primavara lina/ Matasea îsi revarsa în falduri verzi, pe ram,/ Ne-nvaluie sublimul în marea de lumina/ Din biciul care arde si raze plâng în geam.//”
Poeta îsi imagineaza un paradis terestru propriu, în care aduna cele mai de pret simtiri – dorul de tara, dorul celor mai dragi fiinte si al celor mai de pret lucruri pe care le-a dobândit în decursul existentei. Dorul de mama este frumos zugravit în poezia „Ne-asteapta iarasi mama de Înviere-acasa”: „Ne-asteapta iarasi mama de Înviere-acasa…/ Când numara tacuta, în gând curat, dorinte/ În ea se da o lupta: «nu-i timp de suferinte!»/ Caci pregateste pasca si miel si drob pe masa…”
Poeta face tot ce-i sta în putinta spre a asimila integral iubirea, ajungând sa o conceapa ca pe unica sa ratiune de a fi. Exemplific cu poezia „Iubeste-ma!”: „Iubeste-ma! Si-apoi dispari în neguri/ Saruta-mi fraga buzelor flamânde/ Simte-ma-n gesturi tandre, tremurânde,/ În care se ascund atâtea doruri.// Iubeste-ma, si lasa-mi sânii plini/ De tine-nmiresmati si de iubire,/ Sa te mângâie este-a lor menire/ De dincolo de lume, din straini!// Iubeste-ma! Si de-i uita vreodata/ De existenta gândului si-a mea/ Sau dorul meu de te va tulbura/ Tu, sa nu-mi uiti cuvântul, niciodata!”
Si volumul se încheie cu poezia „Mi-e dor de o tara…”, rostita ca un strigat: „Mi-e dor de o tara, ce mama îmi este,/ Mai mult decât ieri, mai putin decât mâine,/ Mi-e dor de pamânt legendar, de poveste,/ De macii din holde, de-o coaja de pâine// Coapta pe vatra, în spuza fierbinte/ Pe-o frunza de varza sfârâind pe taciuni./ Mi-e dor de batrânii-ntelepti, dinainte,/ De taranii onesti, de românii mai buni,// Mi-e dor de-un meleag mângâiat de visare,/ De Iancu Avram si de Stefan, Mihai,/ De muntii Carpati, Baragan si de mare…/ De toate mi-e dor, de-adevar si dreptate,// De frati prigoniti peste tot de destin,/ De-oleaca de bine, de frunti luminate,/ Mi-e dor de Cosbuc si mi-e dor de Emin.// Azi, plânsul ma doare, toti ducem povara/ Când muti, împietriti, asistam la declin/ Doamne, mi-e dor de o altfel de tara/ Si în dar îi aduc azi un ram de maslin!”
Georgeta Minodora Resteman este nascuta pe 24 august 1960 „în sublime miresme de fân cosit si-n murmur de codrii plini de legenda” cum îi place sa spuna, în satucul plin de lumina de la poalele Carpatilor de Apus, Sacuieu, judetul Cluj. Inginer chimist de profesie, a îmbratisat taina scrisului, refugiu al lacrimii sale ascunse, nu cu mult timp înainte de a pleca acolo unde se afla acum, la Limassol, Cipru
