Batranul Alexandru Visinescu, comandant al Inchisorii de la Ramnicu Sarat, in perioada 1956-1963, a ajuns vedeta. „Tortionarul“, cum i se mai spune, are déjà 12 crime in spate, pentru care ar putea sa-si incheie viata in puscarie. Initial, fostul comandant de la
Alexandru Visinescu (rtv)
Ramnicu Sarat a fost trimis in judecata pentru uciderea a cinci persoane. Intre timp, pe baza unor informatii furnizate de CNSAS, Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului si Memoria Exilului Românesc (IICCMER) a identificat documente care probeaza ca alti sapte detinuti politici au decedat la Râmnicu Sarat în timpul mandatului lui Alexandru Visinescu (1956-1963), pe lânga cele cinci decese deja documentate: Ion Lugosianu (d. 1957), Theodor Roxin (d. 1960), Ion Gigurtu (d. 1959), Sándor Imre (d. 1956), Constantin Hagea (d. 1960), Gheorghe Leon (d. 1959), Mircea Cancicov (d. 1959).
MIRCEA CANCICOV-sursa foto: deferlari.ro
Comunicat IICCMER si cateva date biografice:
Noi probe descoperite de IICCMER în cazul Visinescu // Numarul deceselor înregistrate la închisoarea Râmnicu Sarat sub conducerea sa a ajuns la 12 Bucuresti, 6 noiembrie 2013 – Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului si Memoria Exilului Românesc (IICCMER) a identificat, pe baza unor informatii furnizate de Consiliul National pentru Studierea Arhivelor Securitatii (CNSAS), noi documente care atesta alte sapte decese în rândul detinutilor politici închisi la Râmnicu Sarat în perioada în care Alexandru Visinescu a fost comandant. Pe baza unor informatii furnizate de CNSAS, Institutul a identificat documente care probeaza ca alti sapte detinuti politici au decedat la Râmnicu Sarat în timpul mandatului lui Alexandru Visinescu (1956-1963), pe lânga cele cinci decese deja documentate: Ion Lugosianu (d. 1957), Theodor Roxin (d. 1960), Ion Gigurtu (d. 1959), Sándor Imre (d. 1956), Constantin Hagea (d. 1960), Gheorghe Leon (d. 1959), Mircea Cancicov (d. 1959). „Pe baza noilor informatii, numarul deceselor de la Râmnicu Sarat a ajuns astfel la 12. Din punctul nostru de vedere, numarul deceselor înregistrate probeaza brutalitatea regimului de detentie de aici. Reafirmam ca raspunzator din punct de vedere penal pentru decesele înregistrate la Râmnicu Sarat este comandantul Alexandru Visinescu, pentru care s-a început deja urmariea penala. Totodata, noile probe confirma barbaria de care Visinescu a dat dovada în exercitarea mandatului la conducerea penitenciarului. Documentele identificate în arhive vor fi înaintate procurorilor Parchetului de pe lânga Înalta Curte de Casatie si Justitie, care instrumenteaza în acest moment dosarul Visinescu.” a precizat Andrei Muraru, presedintele executiv al IICCMER. Astfel, celor cinci cazuri documentate de IICCMER în denuntul formulat împotriva lui Alexandru Visinescu la sfârsitul lunii iulie a.c. li se adauga urmatoarele: 1. Ion LUGOSIANU (1890-1957) – jurist si absolvent de stiinte politice cu studii în Franta. Apropiat al liderilor Partidului National din Transilvania, a fost consilier tehnic al delegatiei române la Conferinta de Pace de la Paris din 1919. A fost deputat în mai multe legislaturi, ministru al Instructiunii Publice (1930) si al Industriei si Comertului (1932 – 1933). A avut o cariera importanta ca diplomat, ocupându-se de organizarea serviciilor consulare în SUA si Canada, fiind în numeroase rânduri delegat la Liga Natiunilor, dar si ambasador la Vatican. A fost director al ziarului „Universul”. Arestat în anul 1949 si condamnat prin sentinta nr. 1067/50 a Tribunalului Militar Bucuresti pentru crima de înalta tradare („a avut legaturi cu anglo-americanii”) la munca silnica pe viata. Dupa ce a trecut prin arestul MAI, prin spitalul-închisoare Vacaresti si prin penitenciarele Jilava, Aiud, Pitesti si Gherla, a decedat la 7 noiembrie 1957, în penitenciarul Râmnicu Sarat din cauza unui „colaps cardio-vascular”. 2. Theodor ROXIN (1885-1960) – avocat si om politic PNT, presedinte al filialei Bihor a PNT. A fost ales deputat în mai multe legislaturi. Implicarea activa în timpul alegerilor din 19 noiembrie 1946, a determinat supravegherea acestuia, ulterior încercându-se implicarea sa în procesul Maniu-Mihalache. Acuzat de uneltire (tentativa de reorganizare a PNT), a fost condamnat la 25 de ani temnita grea. A trecut prin penitenciarele Jilava, Oradea, Aiud. În data de 10 august 1957 a fost transferat împreuna cu alti lideri ai PNT la penitenciarul Râmnicu Sarat. Trei ani mai târziu, pe 20 septembrie 1960, în urma regimului dur de detentie la care a fost supus, a încetat din viata. A fost îngropat la marginea cimitirului din Râmnicu Sarat. 3. Ion GIGURTU (1896-1959) – inginer de mine (cu studii la Freiburg si Berlin), director general al societatii „Mica”, specializata în extragerea de aur si alte metale pretioase. Deputat (1926), ministrul Industriei si Comertului (1937-1938), ministru al Lucrarilor Publice si Comunicatiilor (1939), presedinte al Consiliului de Ministri (4 iulie-4 septembrie 1940). Arestat, împreuna cu sotia sa, la 5 mai 1950. Condamnat la 15 ani închisoare, pentru activitate contra clasei muncitoare si a miscarii revolutionare. A fost detinut la Sighet, pâna la 6 iulie 1955, apoi la Malmaison. A încetat din viata la Penitenciarul Râmnicu Sarat în data de 24 noiembrie 1959. 4. Sándor IMRE (1893-1956) – canonic romano-catolic. A absolvit studiile medii la Miercurea Ciuc si studii teologice la Alba Iulia si Budapesta. A fost pastor, profesor de religie la Odorheiu Secuiesc, arhidiacon si apoi vicar. Dupa Dictatul de la Viena a fost vicar general pentru Transilvania de Nord, la Cluj a devenit Ordinarius substitutus în 1950. A fost arestat în 1951, iar Tribunalul Militar Bucuresti l-a condamnat la 25 de ani de munca fortata, cu confiscarea averii, pentru tradare. A murit în februarie 1956, la Râmnicu Sarat, dar nu se stie nici pâna astazi unde a fost înmormântat. 5. Constantin HAGEA (1905-1960) – ziarist si om politic PNT. A urmat liceul „Titu Maiorescu” din Aiud si Facultatea de Drept la Cluj. A fost redactor la publicatiile Dreptatea satelor si Dreptatea taranilor, iar în perioada 1943-1944, a fost director al publicatiei Ardealul. În timpul guvernelor Sanatescu si Radescu, a ocupat functia de secretar general în cadrul Comisariatului General al Refugiatilor si Evacuatilor din Ministerul Afacerilor Interne. Constantin Hagea a fost condamnat la 25 de ani de munca silnica si 10 ani de degradare civila, în 1955, pentru „crima de uneltire contra ordinii sociale” si „crima împotriva pacii si activitate intensa împotriva clasei muncitoare”, din cauza articolelor sale, etichetate drept antisovietice si antidemocratice. A murit la Râmnicu Sarat în 1960. Condamnarea i-a fost anulata de Curtea Suprema de Casatie si Justitie în 1995, Hagea fiind reabilitat de catre statul român. 6. Gheorghe LEON (1888-1959) – economist, avocat si om politic PNL. S-a nascut în familia biologului Nicolae Leon, la Iasi. A terminat studiile medii si superioare în orasul natal, apoi a urmat un doctorat în economie la Universitatea din Jena, avându-l coordonator pe profesorul Lujo Brentano. A devenit profesor la Facultatea de Drept din Cluj, la catedra de finante si statistica, titular din 1926. Din 1935 pâna în 1945 ocupa o functie similara la Universitatea Bucuresti, unde concomitent a fost si presedinte al Institutului de Stiinte Economice si Finante al Facultatii de Drept. A condus revista Analele economice si statistice, fiind si proprietarul acesteia. A fost parlamentar PNL, iar în 1934 a ocupat functia de subsecretar de stat în Ministerul Industriei si Comertului. În 1940 face parte din guvernul Ion Gigurtu, ca ministru al Economiei si, simultan, ministru interimar la Finante, Agricultura si Domenii, Coordonare si Planificare. Face parte si din guvernul legionar Ion Antonescu, în functia de ministru al Economiei, dar demisioneaza dupa doua luni, reluându-si activitatea la universitate. Gheorghe Leon este judecat în procesele criminalilor de razboi, împreuna cu alti membri ai guvernului Gigurtu, fiind condamnat la închisoare pe viata si închis la penitenciarul de la Sighet, pâna în 1955, când a fost dezafectat. A fost transferat la Râmnicu Sarat unde a decedat la 29 decembrie1959. 7. Mircea CANCICOV (1884-1959) – avocat, finantist si om politic al PNL, fost ministru de Finante si ministru al Economiei Nationale. A urmat Facultatea de Drept din cadrul Universitatii Bucuresti, absolvita în 1905. Ulterior, si-a continuat studiile de drept la Sorbona, devenind un reputat jurist. Ca membru de seama al PNL, a detinut functii importante în stat printre care cea de ministru de Finante în mai multe guverne care s-au succedat în perioada 1936-1939. A fost titularul portofoliului de la Ministerul Economiei Nationale (mai-iulie 1940; noiembrie 1940 – ianuarie 1941). A fost profesor universitar la catedra de Finante din cadrul Facultatii de Drept din Bucuresti, ulterior fiind ales membru de onoare al Academiei Române (1937) si membru de onoare al Academiei de Stiinte din România (1938). Întrucât a facut parte si din Guvernul Ion Antonescu, Mircea Cancicov a fost arestat la 5 octombrie 1946 si condamnat de catre Curtea Suprema prin sentinta nr. 1510/1948 la 20 de ani temnita grea pentru crime de razboi. A trecut prin penitenciarele Vacaresti, Aiud si Râmnicu Sarat. A încetat din viata la 25 decembrie 1959 în penitenciarul Râmnicu Sarat. În aprilie a.c., IICCMER a anuntat ca a identificat numeroase fapte cu posibile consecinte de natura penala comise de 35 de angajati ai Directiei Generale a Penitenciarelor în urma exercitarii functiilor în perioada 1950-1964. Persoanele investigate au vârste cuprinse între 81 si 99 de ani si locuiesc pe teritoriul României. Totodata, IICCMER informa atunci ca a intrat în posesia datelor de identificare, a numelor si adreselor exacte ale persoanelor în cauza. Pe 30 iulie a.c., IICCMER a solicitat Parchetului începerea urmaririi penale împotriva fostului comandant al penitenciarului Râmnicu Sarat pentru savârsirea infractiunii de omor deosebit de grav. Pe 3 septembrie 2013, Parchetul de pe lânga Înalta Curte de Casatie si Justitie a dispus începerea urmaririi penale fata de Alexandru Visinescu sub aspectul savârsirii infractiunii de genocid, constând în aceea ca în perioada 1956-1963, în calitate de comandant al Penitenciarului Râmnicu Sarat, a supus colectivitatea reprezentata de detinutii politici încarcerati în Penitenciarul Râmnicu Sarat la conditii de existenta sau tratament de natura sa duca la distrugerea fizica a acestora, prin actiuni ce depasesc cadrul legal. Potrivit cadrului legal de functionare, Institutul este abilitat sa efectueze investigatii stiintifice cu privire la crimele, abuzurile si încalcarile drepturilor omului pe întreaga durata a regimului comunist si sa sesizeze organele în drept. În perioada 2010-2012, aceste atributii au fost suprimate printr-o decizie a Executivului, Guvernul redând Institutului, în iulie 2012, dreptul a efectua investigatii si de a sesiza Parchetul.
