Societatea Aerostar se pregateste de un parteneriat public- privat cu autoritatile bacauane. Anuntul a fost facut de Dragos Benea, presedintele Consiliului Judetean (CJ) Bacau, în cadrul sedintei de ieri. Colaborarea este gândita în cadrul strategiei de dezvoltare a judetului Bacau pe termen mediu, aprobata de alesii judeteni. „Avem în vedere încheierea unui parteneriat public-privat cu Aerostar, societate reprezentativa pentru judetul nostru”, a spus Benea. Ideea parteneriatului „CJ-Primaria Bacau-Aerostar”, a fost confirmata si de directorul companiei aeronautice, Grigore Filip. „Într-adevar, s-au purtat discutii pentru încheierea unui partneriat. Trebuie realizate niste studii de fezabilitate si oportunitate. O sa vedem!”, a spus Filip. Societatea bacauana a reusit în ultimii ani sa-si consolideze pozitia pe piata, prin contractele de mentenanta pentru avioanele din aviatia civila si militara, prin productia de componente aeronautice si nu numai. Societatea este inclusa pe lista companiilor care vor moderniza aparatele de lupta F16. Dealtfel, în acest an, Aerostar a încheiat un parteneriat cu firma americana Textron Marine & Land Systems pentru productia unor blindate si transportoare, care vor ajunge în dotarea Armatei Române. Cifra de afaceri, în crestere în ultimii ani, se situeaza în jurul a 150 de milioane de lei în 2010, iar profitul este de aproximativ 7%. Mircea Merticariu