ADEVARUL, IUBIREA SI FRUMUSETEA



       „Daca oferi dragoste, frumusetea va creste

si toate acestea pentru ca dragostea este frumusetea sufletului.”  

                                                                                                                                                 Saint Augustine

www.ziaruldegarda.ro

www.ziaruldegarda.ro

Se spune ca numele Adevarului este Iubire. Adevarul are frumusete deoarece este esenta vietii pe care o traim în iubire. Întreaga existenta, ni se spune de asemenea, cu exceptia omului, traieste în adevar. Numai omul poarta cu el minciuna, numai el poate fi uneori în afara adevarului. În clipa în care ne nastem si devenim o parte a existentei, adevarul, iubirea si frumusetea ar trebui sa devina religia noastra.

Omul are nevoie de Adevarul Absolut ca etalon al vietii. Acesta e unul singur si este identificat cu Divinitatea. Se întâmpla sa nu acceptam cu toata ratiunea si inima Adevarul Absolut, din slabiciune, neputinta, încapatânare, rigiditate. Adevarurile relative pot fi multe: diferite credinte, gânduri, opinii deduse, repetate sau confirmate prin experienta vietii. Pe parcursul vietii ne sunt date adevaruri partiale, fragmente din Marele Adevar sau putem avea parte de adevaruri temporale, false.

De foarte multe ori, în istoria vietii, chiar a stiintei, ceea ce era considerat mare adevar într-o perioada, s-a dovedit a fi unul fals sau incomplet. De exemplu, astronomul, cosmologul polonez Nicolaus Copernic (1473-1543) a darâmat teoria geocentrismului pamântului instituita de grecul Ptolemeu (87 d.Hr. – 165 d.Hr.), cu noua sa teorie a heliocentrismului, îmbratisata si de italianul Galileo Galilei (1564-1642), teorie completata si dezvoltata mai târziu de fizicieni, astronomi, matematicieni, precum germanul Johannes Kepler (1571-1630), englezul Isaac Newton (1642-1727), italianul Giordano Bruno (1548-1600), ajungându-se astfel la ideea universului nesfârsit. Galilei a dat si câteva legi pentru teoria relativitatii, legi care contraziceau cele afirmate de fizicienii dinaintea lui. Newton a adaugat principiului relativitatii câteva alte concepte, apoi a venit Albert Einstein (1879-1955) cu alte legi care completau adevarurile dinaintea lui. Teoria lui Einstein cu privire la viteza luminii care nu poate fi depasita, a devenit adevar de necontestat. Dar, ne întrebam pe buna dreptate, nu va veni nimeni cu un nou adevar? Se discuta de pe acum despre neutrini, particule elementare ale materiei lipsite de sarcini electrice, ce traverseaza în general materia fara a se opri si care par a fi mai rapizi decât lumina. Daca teoria va fi confirmata, aceasta limita maxima a miscarii va fi depasita, cercetatorii vor fi obligati sa regândeasca fizica actuala, inclusiv teoria lui Einstein. Si atunci poate se va adauga o alta teorie celei care a dainuit o mare perioada de timp, se va face un pas înainte, multe legi fiind chiar infirmate? Experienta vietii ne-a demonstrat ca oamenii trebuie lasati sa-si exprime parerile în urma cercetarilor, a descoperirilor facute. De-a lungul timpului s-au facut si greseli: uneori stiinta l-a negat pe Dumnezeu – Inteligenta suprema, iar Biserica a gresit prin arderea pe rug al lui Giordano Bruno sau prin condamnarea lui Galilei, acceptând dupa 200 de ani ideea ca pamântul se învârte în jurul soarelui si nu invers. În 2008, Papa Benedict al XVI-lea, despre care se ?tia ca în trecut scuzase condamnarea lui Galileo pentru erezie, a declarat ca în?elegerea legilor naturii ar putea stimula aprecierea lucrarii lui Dumnezeu.

Adevarul se relativizeaza uneori datorita întelegerii diferite a oamenilor, gradului de inteligenta a mintii, surselor din care provin cunostintele dobândite de fiecare dintre noi – credibile sau mai putin credibile -, structurii fiintei, sentimentelor, faptelor care ne pot apropia sau îndeparta de Adevarul Absolut. Daca însa, Adevarul se va diversifica într-o mare masura, omenirea nu poate ajunge la deruta? Viata ne-a demonstrat ca Iisus cunostea „Calea, Adevarul si Viata”, sfatuindu-ne sa-l urmam fiindca El este posesorul acestei cunoasteri, iar noi, s-a dovedit de asemenea, nu putem singuri sa ne cream o cale adevarata, o viata curata, fara a urma legile lui Dumnezeu. Cream adevaruri relative care de cele mai multe ori ne bulverseaza judecatile, ori ne obosesc, ne ratacesc. Rareori se întâmpla, ca în final, ele sa ne apropie de Divinitate. Poate ca Adevarul nu ne este îngaduit deocamdata a-l cunoaste întru totul, dar calea spre el ne-a fost aratata!  „Calea dreptilor e ca zarea diminetii ce se mareste mereu pâna se face ziua mare” ne spun Pildele lui Solomon.

Fiecare poate avea Dumnezeul, adevarul, calea si viata lui proprie, dar pentru cine judeca, „adevarul nu trebuie sa tremure de frig la usa.” Mintea ne este data, în ea sta ascunsa constiinta care evolueaza în consens cu Constiinta fundamentala, trebuie doar sa învatam sa o folosim. Mintea ne ajuta, dar este uneori influentata, înselata de lumea falsa în care traim. Logica se dovedeste a fi dura de cele mai multe ori, iubirea crestina însa, ne mângâie sufletele, fiindca „nu exista caldura decât în preajma lui Dumnezeu”.

Criza lumii în care traim este în primul rând o criza morala, nu stim cu adevarat cine suntem si pe ce cale trebuie sa pasim. Denigram suportul daruit, fructificat de întregi generatii – Biserica, despre care Brâncusi spunea ca ramâne pentru totdeauna locas al meditatiei, denigram rolul ei, acela de a-i aduna pe ,,fiii risipitori” ?i de a le arata adevarata cale pe care ace?tia trebuie sa o urmeze. Petre Tutea ne spunea ca religia transforma poporul într-o masa de oameni culti. A gresit cumva? Biserica este o parte a culturii noastre, ea ne reaminteste legile sfinte si nu-l lasa pe om sa ramâna pe treapta inferioara a degradarii sale morale, ci îi da puterea ?i curajul de a înainta spre desavâr?ire, spre a se apropia de Adevarul Absolut – Divinitatea. Biserica ajuta societatii ca membrii ei sa aiba o moralitate sanatoasa, o verticalitate în tot ceea ce fac. Si cine denigreaza? De obicei oamenii care nu au avut de mici copii contact cu învatatura crestina în care au fost botezati sau cei care s-au lepadat de învatatura crestina ca de propriul parinte; denigreaza oamenii lipsiti de trairea sufleteasca a religiozitatii; denigreaza oamenii ignoranti, care nu au cunoscut adevarata iubire a învataturii crestine, ci au stiut doar sa pozeze în viata si sa arunce cu gunoi în altii, vrând sa-si arate superioritatea (crezuta de ei!) prin invidie, defaimare, ura. Este bine sa fim cu persoane de acest tip toleranti si umani, dar  cu masura, pentru ca riscam, vorba cuiva, sa ne  napadeasca, asa cum buruienile napadesc plantele cultivate. Dar, este stiut ca Biserica î?i deschide larg u?ile pentru to?i oamenii, în mod deosebit pentru cei care au apucat calea pierzaniei. Pentru ca „Dumnezeu voie?te ca tot omul sa se mântuiasca ?i la cuno?tin?a adevarului sa vina”(1 Timotei 2,4). În fond are dreptul oricine sa scrie,  sa discute decent si cu argumente, dar fara a fi intolerant si plin de ura sau lipsit de respect. A te îndoi sau a nega credinta cu vehementa, este cu adevarat o drama. Emil Cioran spunea ca „practicarea  îndoielii este aducatoare de slabiciune si boala”.

Speranta ne face sa credem ca încetul cu încetul vom stii cine suntem, de unde am venit, încotro ne ducem, ca ne vom trezi în alta lume, cea a spiritualitatii adevarate si nu mimate, sau renegate. Fara acest drum, fara  aceasta sete de spiritualitate, viata ne va fi într-o continua criza si criza duce la framântari care nu sfârsesc bine.

Trebuie sa fim convinsi ca exista Adevar Absolut, dupa matematica creierii acestui univers si ca el exista indiferent de credin?a sau parerea noastra. Galileo Galilei afirma cu convingere ca legile naturii sunt matematice. Suntem departe înca de descoperirea tuturor secretelor universului, adevarului si nu este oare util ca omul sa aiba un reper bine stabilit în desfasurarea activitatii sale? Sa nu scapam din vedere ca ratacirea înseamna pierdere din timpul atât de scurt al vietii care ne-a fost daruita si ratacind, pierdem ceva ce va fi cu greu recuperat mai târziu.

Adevarul este propovaduit de religie alaturi de Iubire, careia i se atribuie o natura divina. Iubirea este un dar pretios. Daca o pierdem, viata nu mai are nici un sens. Filozoful german Johann Gottlieb Fichte (1762-1814) parintele idealismului german, cel care a dat întâietate ideilor, spiritului, con?tiin?ei, gândirii, în timp ce materia  a trecut-o în planul al doilea, spunea ca „Iubirea care este cu adevarat iubire si nu numai un trecator capriciu, nu se opreste pe ce este menit pieirii, ci se desteapta, se aprinde, salasluieste numai în ceea ce este vesnic”. Vorbind despre idealismul lui Fichte, dr. Vasile Chira de la Universitatea de teologie din Sibiu, subliniaza: „Omul ?i lumea sunt centrate în Dumnezeu. Datoria morala este vocea divinita?ii, iar indiciul ca suntem în armonie cu scopurile divine este iubirea. Menirea omului în lume nu se poate întemeia decât pe existen?a unei ordini morale care sa-l apropie treptat de perfec?iune”.

Cautând iubirea, îl cautam inconstient pe Dumnezeu. Când iubim simtim ceva deosebit, o lumina în suflet, o împlinire, o stare de fericire. Cautam iubirea toata viata, avem nevoie de ea, nu putem fi absolviti de iubire. Dar nu numai noi oamenii, ci si întreaga natura din jurul nostru; toti si toate sunt în cautarea iubirii. Tot ceea ce este în lumea aceasta tânjeste dupa iubire. Cautam nu numai acea euforie a simturilor, ci în primul rând iubirea sufleteasca. Iubirea ne leaga sufletele, ne fericeste! Cine a simtit ca este parasit, ca iubirea fiintei dragi a disparut, macar si pentru putin timp, a putut realiza golul creat în sufletul sau si a putut întelege de ce Marin Preda si-a încheiat romanul Cel mai iubit dintre pamânteni folosind cuvintele „Daca dragoste nu e, nimic nu e!” În Biblie se specifica: „Chiar daca as vorbi în limbi omenesti si îngeresti, si n-as avea dragoste, sunt o arama sunatoare sau un chimval zanganitor. Si chiar daca as avea darul prorociei si as cunoaste toate tainele si toata stiinta; chiar daca as avea toata credinta, asa încât sa mut si muntii, si n-as avea dragoste, nu sunt nimic. Si chiar daca mi-as împarti toata averea pentru hrana saracilor, chiar daca mi-as da trupul sa fie ars, si n-as avea dragoste, nu-mi foloseste la nimic…” (1 Corinteni 13)

Gradina inimii trebuie cultivata cu Adevar, Iubire si Frumusete. Ni se întâmpla sa închidem ochii si sa gândim la ceva frumos… Apoi deschidem ochii, frumusetea gândurilor reflectata în ochi pleaca si ajunge în sufletele altor fiinte…. „Frumusetea este promisiunea fericirii” scria Stendhal. Ea da stralucire iubirii, adevarului. Daca vom folosi mai mult de inima decât de cântarul mintii, vor intra cu usurinta si Adevarul si Iubirea si Frumusetea.

Impartaseste

Vavila Popovici a etichetat acest articol cu: , , , , ,

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *