Mihaela Dordea, „Ratacind printre soapte si trandafiri galbeni”, Editura Anamarol, 2010, 294 p.
A scrie o carte despre oamenii scenei teatrale reprezinta o provocare si în acelasi timp, o maniera, o metoda de a vedea dincolo de scena, de a privi la semenii nostri care creeaza, pun în scena si dau viata personajelor. Cu siguranta ca nu este simplu sa fii actor, sa îmbraci cu fiecare ocazie un alt caracter, un alt mod de a fi, însa privind la acesti oameni – actorii – poti întelege cât de complexa este viata, cât de multe sunt posibilitatile pe care realitatea ni le ofera. Avem ocazia astfel, sa ne întelegem pe noi însine, sa ne exploram posibilitatile, gândurile si dorintele.
„Orice si oricum ai face, viata te traieste”
Din acest punct de vedere, cartea „Ratacind printre soapte si trandafiri galbeni” ne ofera o incursiune în lumea de dincolo de scena, în chiar viata actorilor, a acestor persoane de exceptie ce reusesc sa materializeze într-un limbaj sensibil si într-o executie de exceptie, ceea ce au gândit marii dramaturgi, ce ne-au lasat piese de teatru fara moarte. Odata cu volumul Mihaelei Dordea, avem de-a face cu o calatorie în universul spiritului uman, ce-si depaseste conditia materiala pentru a se avânta spre zarile nesfârsite ale visarii, imaginatiei si dorintei de a întruchipa nemurirea.
Astfel, actorul Eusebiu Stefanescu marturisea într-un interviu acordat autoarei: „Ma fascineaza partea vie a lumii, acest miracol care este viata, cu partile ei de lumini si umbre. Acea tensiune, lupta cu viata, care pâna la urma este o forma de a te consuma cu folos, pentru ca orice si oricum ai face, viata te traieste. Ea, viata, ne traieste pe noi si nicidecum invers.”
„La o prima vedere, un material despre actori pare simplu de realizat”
Pentru a nu ramâne în necunostinta de cauza asupra efortului pe care îl reprezinta alcatuirea unei carti cu si despre actori, autoarea ne marturiseste: „La o prima vedere, un material despre actori pare simplu de realizat. Pui câteva întrebari, faci o statistica a rolurilor interpretate, mai nou ar trebui sa dai si o stire de senzatie (a se citi scandal) si cam atât. Unii considera asta o chestie de mare profunzime. A, da, la redactare baga câteva cuvinte grele, din acelea cu multe consoane, pe care nu le întelege nimeni, nici macar cel care le-a folosit, si gata faima! Adevarul e ca astfel de articole nu sunt citite de nimeni. Poate, doar la vreun examen, unde examinatorul se face ca întelege ca sa nu para prost.”
Dan Puric – „Esentialitatea sensibilitatii si sensibilizarii prin propria sensibilitate”
Autoarea ne ofera si ocazia de a lua contact cu gândirea profunda a actorului si regizorului Dan Puric, fapt care da o nota speciala întregii carti, asa cum putem citi în continuare: „Dan Puric stabileste, de la bun început, identitatea sa cu lumea si cu el însusi, printr-o cunoastere absoluta. Anticipeaza, as spune, esentialitatea sensibilitatii si sensibilizarii prin propria sensibilitate, surprinzând, în acelasi timp, prin structura rationala a ideilor create chiar de substanta artistica pura, esenta rara, din care este alcatuit. Adevarata cunoastere în arta este aceea a unei realitati de natura spirituala, iar artistul total, care este Dan Puric, transmite tuturor aceasta revelatie încercata de el însusi, prin ceea ce face în lumina reflectoarelor. Publicul soarbe aceasta seva din cupa pe care o primeste cu calda generozitate din mâna artistului, devenind una cu el, transformând secunda în eternitate.”
Stefan Iordache – „Acea intensitate sincera, curata, a pasiunii”
Mesajul central al cartii reiese cu usurinta din parcurgerea impresiilor pline de substanta pe care diferiti maestri ai scenei teatrale românesti le transmit si astfel, putem enumera o galerie impresionanta: Andrei Duban, Mihai Fotino, Eusebiu Stefanescu, Ion Lucian, Mircea Albulescu, George Ivascu, Radu Gabriel, Mihai Mereuta, Florin Zamfirescu, Magda Catone, Beatrice Bleont, George Motoi, Gelu Colceag si nu în ultimul rând, Stefan Iordache.
Vorbind despre acest titan al scenei românesti, care a fost Stefan Iordache, autoarea spunea: „Am simtit întotdeauna ca exista în el, dincolo de privirea lui, când timpul nu mai are însemnatate, acea intensitate sincera, curata, a pasiunii pe care conventiile obisnuintei o tot ascund, încercând sa ne faca sa uitam ca de fapt fiecare secunda de comunicare îsi are magia ei, imensitatea ei. Ochii lui par uneori sa vada infinitul, alteori o lumina jucausa, strengareasca as spune, rasare cu un zâmbet ironic, vesel, senin.”
„Ati atins vreodata zidurile unui teatru?”
Ineditul acestei colectii de interviuri se concretizeaza ca un element de valoare ce recomanda prezenta carte oricarui cititor, oferindu-i ocazia de a fi partas gândurilor, impresiilor pe care actorii români le transmit, ca o invitatie de a gusta iarasi si iarasi din profunzimea artei dramatice.
„Am adunat aici soapte mai noi si soapte mai vechi. Am adunat aici gânduri si imagini si am încercat sa adun în causul palmelor adieri de suflet. Eu am atins zidurile teatrului. Eu am aflat multe dintre tainele soaptelor lor. Am vibrat cu ele si marturisesc ca nu ma mai pot departa de fantastica lor atractie. Pentru ca aici este iubire. Multa … Si trandafiri galbeni. Ati atins vreodata zidurile unui teatru?”
