„Si totusi sunt ca voi!”

Vineri seara, sala Ateneu din Bacau a fost plina la evenimentul organizat de specialistii Directiei Generale de Asistenta Sociala si Protectia Copilului, în colaborare cu Centrul Gâsteni, Centrul de zi „Norocelul”, Centrul pentrul deficienti de vedere Buzau si copii de la Liceul de Arta „George Apostu”. Ideea spectacolului, reliefata de mesajul arborat de „actorii de la Gasteni”-„Si totusi sunt ca voi” a ajuns in inimile celor prezenti in sala.

 

Dizabilitatile, fizice sau psihice, pot fi depasite cu efort, prin intelegere si eliminarea discriminarii. Din rândul nevazatorilor au urcat pe scena tineri cu voci incredibile, copii de la „Norocelul” au dovedit ca eforturile facute pentri ei merita, iar rezidentialii actori de la Gasteni, cu oligofrenie moderata, prin umorul si comicul situatiilor au dovedit ca si ei au locul lor in societate. Tot spectacolul, care a durat mai bine de doua ore, a fost moderat de psihologul Vali Racila(foto), un adevarat specialist, dedicat activitatii de la Gasteni.

 

Trupa Teatrului de la Gasteni a deschis spectacolul. Tobe, trompete, si mars in aplauzele celor din sala. Costume adecvate, recuzita si buna dispozitie.

 

Dupa ei, pe scena, alaturi de coordonatori, au urcat micutii de la Centrul Norocelul: Zaharia Stefana, Nicolae Livada, Maria Tabacaru, Corina Ciumac, Fernando Dogaru, Alexandru Feraru, Gabriel Mercuta si Madalin Tanase. Au cantat pentru mamici dar si pentru spectatori iar aplauzele le-a adus lumina in suflete.

 

 

La vioara, trompeta, violoncel au cantat elevi de la Liceul de Arta „George Apostu, acompaniati de profesori. Vali Racila a prezentat copii talentati de la Liceul pentru deficienti de vedere de la Buzau, Silviu Brazdis, Andrei Calancea si o voce impresionanta, Bianca Urban.

 

Teatrul de la Gasteni a incheiat spectacolul intr-o nota generala de bucurie. Rezidentialii au dovedit ca pot fi buni actori, clovni, ca isi stiu rolurile foarte bine. Au sarit coarda cate doi, apoi cate trei odata. Au imaginat povesti de amor dar si cu „Popeye Marinarul”. Au aruncat cercuri, au cantat la trompeta si au facut fel de fel de glume. Pe o fasie lunga a fost transmis mesajul intregului spectacol: „Si totusi sunt ca voi!”

Pe holurile de la Ateneu, spectatorii au putut aprecia obiectele confectionate din hartie si sticla, realizate de rezidentialii de la Gasteni, cu multa migala, scoase la vanzare la un pret aproape modic.

Impartaseste

Mircea Merticariu a etichetat acest articol cu: , ,

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

 

WP to LinkedIn Auto Publish Powered By : XYZScripts.com