Viorel Cucu, de la Editura Vicovia, s-a apucat de scris poezii. De curand a scos un mic volum de versuri, intitulat “Trandafir cusut pe ie”. Editorul, cunoscut mai mult pentru lucrarile editate unor nume de rezonanta, cum ar fi Paul Goma, Andrei Vartic sau bacauanilor Eugen Sendrea sau Ioan Maric, 
s-a gandit sa-si astearna sentimentele pe hartie, ca niste trandafiri cusuti pe ie.
Viorel Cucu tanjeste dupa ancestral, dupa ceea ce este taranesc si plin de seva.
Poeziile sunt dedicate sotiei Veronica dar si prietenilor. In carte gasim versuri dedicate marelui scriitor Andrei Vartic, poetului Nicolae Dabija, Mariei din Costesti, Ialoveni. Iata-le:
Bunica
Dintre nobili la români
La Siret si Nistrul aspru
O mai vad fiind în fire
O mai stiu când a trecut!
N–o sa stiu sa ma mai vada
Pe la Nistru si Siret
Doar atunci, cu valul rece
Si tarâna peste piept.
Andrei Vartic
Trandafir cusut pe ie,
Trandafir care–ai plecat
Mi–amintesc acum de tine
Ca plecasesi la arat.
La arat de ceruri ’nalte
Si de flori pe la Danceni
Ma mai uit strain în carte
Printre lume, peste vremi.
Maini de piatra
S–a stins vulcanul,
Furtuna rece a trecut
Si steaua la care priveam
A pierit.
Mai am doar aceste mâini de piatra
Rabdatoare
Din care, iata,
Rasare
Soare!
Batranul si porumbita
Poate vrei sa te joci
Ori esti prea duioasa!
Zboara ardoare trecuta
Peste matasea vietii
Tulburata de zei.
Anii mei de–acum
Sunt teracota sparta!
Mama mea, Durerea (pentru Poliana)
Vrei sa vii
Sau vrei sa pleci,
Peste mine te apleci
Fara ochi si fara gura –
Peste asupra de masura.
Îmi arati lumini de soare
Verde lunca
Si vânt sui,
Mama pentru toti
Amara,
Du–te,
Du–te unde nu–i!
Marioara din Costesti
Floare albastra si tacuta
Vremilor ce–au fost odata
Pentru tine voi ramâne
Inima calcata–n jar.
Si ma frige la picioare
Vin vârtejuri de cenusa
Când te–oi saruta pe gura,
Ce–i în gusa si–n capusa!
Dar mai este Veronica
Care pune turte–n foc
Uite de–aia Marioara,
Spun ca n–am avut noroc !
Nicolae Dabija
Apleaca vremea cumpana
Sa scoata apa de cinstire
Sa deie gurii spre vorbire
Sfintitele comori pierdute.
Da–mi Doamne sete
Sa alerg
Spre fratii mei,
Si îndurare!
Pajistea mea acolo este,
Cu soare ma învesmânt spre seara
Cu soare ma trezesc în zori.
Limba Romana
Nemuritoare limba româna,
Din pântecul mamei
Tu m–ai tinut de mâna –
Nemuritoare limba româna!
Peste brâul Caii Lactee
Cu soare ce rasare
Cu luna ce apune –
Nemuritoare limba româna!
M–am cununat cu tine
Mireasa de cuvinte,
Iubita mea de–a pururi –
Nemuritoare limba româna!
Poezia
Este sarutul tatalui
Dat
Pe patul de moarte,
Asemeni
Mamei care mai traieste,
Maracine drag,
Urzica verde si iute la gust,
Primavara!
Primavara la Chitoc
Dimineata–n batatura
Se prinsesera în hora
Într–un roi de albitura
Zarzarii, ciresii, merii.
Si la scapatat de luna
Unde–i iuresul de ceata
S–au urcat jucând pe coasta!
Straluceau Luminatorii
Într–o viata
Si–alta viata.
Ruga
Da–mi Doamne o lacrima din Puterea Ta
Din Vocea Ta da–mi un cuvânt
Caci am ramas afara din Tara –
Strain îmi înfasor ranile
Si Cerul Tau s–a închis!
Straina
Viata surda si haína
Tu nu ma asculti defel
Când întinde iarna albul
Printre fagi, stejari si salcii,
Vad prin ceata ta pe lupii
Cu albastre flacarui
Cum te musca ca nebunii
Parca–i fi a nimarui.
O sa–mi vina mie vara
Cu poveri de aur scump!
Nu mai pot sa vad anume
Din cântarea mea sa rump
Decât o tertina dulce
Sa ti–o pun la capatâi.
Dar s–a dus ca papadia
Când era copilaria
Si alunecam pe gheata.
Iar prin ceata, si în ceata.
Vasile Soimaru
27 Aud cum suiera prin lanuri
Secera Daca din vechime
Si soimii lui Soimaru
Se leagana pe vânt
Pâinea aceasta
Fulgerata
O înalt
Celor ce vin
Ca marturie.
Veronica
De n–or fi murit poetii
Seara sa mi–o vând în bunghi
Tot mi–oi saruta nevasta
De pe la Nichita–n vale,
Ca va fi de la Stanescu
Numai blânda fire–a florii.
El trecut–a peste mine
Pod de aur si minuni!
Scrisoare
lui Mihai Eminescu
Nu–nvie mortii, e–n zadar copile…
De la Bellu la Varatic
Veronica, vin la tine
Pregateste–ti geanta uda
Vânata de poezie
Si sprânceana ridicata.
Si paduri de–argint sa–nvie
Teii care dau în floare –
Bocitori de smirna sfânta,
Numai,
Numai ca sa fie
Toate câte–au fost odata
Floare albastra
Adâncata!
