“Trandafir cusut pe ie” de Viorel Cucu



Viorel Cucu, de la Editura Vicovia, s-a apucat de scris poezii. De curand a scos un mic volum de versuri, intitulat “Trandafir cusut pe ie”. Editorul, cunoscut mai mult pentru lucrarile editate unor nume de rezonanta, cum ar fi Paul Goma, Andrei Vartic sau bacauanilor Eugen Sendrea sau Ioan Maric, s-a gandit sa-si astearna sentimentele pe hartie, ca niste trandafiri cusuti pe ie.

Viorel Cucu tanjeste dupa ancestral, dupa ceea ce este taranesc si plin de seva.

Poeziile sunt dedicate sotiei Veronica dar si prietenilor. In carte gasim versuri dedicate marelui scriitor Andrei Vartic, poetului Nicolae Dabija, Mariei din Costesti, Ialoveni. Iata-le:

 

Bunica

 

Dintre nobili la români

La Siret si Nistrul aspru

O mai vad fiind în fire

O mai stiu când a trecut!

N–o sa stiu sa ma mai vada

Pe la Nistru si Siret

Doar atunci, cu valul rece

Si tarâna peste piept.

Andrei Vartic

 

Trandafir cusut pe ie,

Trandafir care–ai plecat

Mi–amintesc acum de tine

Ca plecasesi la arat.

La arat de ceruri ’nalte

Si de flori pe la Danceni

Ma mai uit strain în carte

Printre lume, peste vremi.

 

Maini de piatra

 

S–a stins vulcanul,

Furtuna rece a trecut

Si steaua la care priveam

A pierit.

Mai am doar aceste mâini de piatra

Rabdatoare

Din care, iata,

Rasare

Soare!

 

Batranul si porumbita

 

Poate vrei sa te joci

Ori esti prea duioasa!

Zboara ardoare trecuta

Peste matasea vietii

Tulburata de zei.

Anii mei de–acum

Sunt teracota sparta!

 

Mama mea, Durerea (pentru Poliana)

 

Vrei sa vii

Sau vrei sa pleci,

Peste mine te apleci

Fara ochi si fara gura –

Peste asupra de masura.

Îmi arati lumini de soare

Verde lunca

Si vânt sui,

Mama pentru toti

Amara,

Du–te,

Du–te unde nu–i!

 

Marioara din Costesti

 

Floare albastra si tacuta

Vremilor ce–au fost odata

Pentru tine voi ramâne

Inima calcata–n jar.

Si ma frige la picioare

Vin vârtejuri de cenusa

Când te–oi saruta pe gura,

Ce–i în gusa si–n capusa!

Dar mai este Veronica

Care pune turte–n foc

Uite de–aia Marioara,

Spun ca n–am avut noroc !

 

 

Nicolae Dabija

 

Apleaca vremea cumpana

Sa scoata apa de cinstire

Sa deie gurii spre vorbire

Sfintitele comori pierdute.

Da–mi Doamne sete

Sa alerg

Spre fratii mei,

Si îndurare!

Pajistea mea acolo este,

Cu soare ma învesmânt spre seara

Cu soare ma trezesc în zori.

 

Limba Romana

 

Nemuritoare limba româna,

Din pântecul mamei

Tu m–ai tinut de mâna –

Nemuritoare limba româna!

Peste brâul Caii Lactee

Cu soare ce rasare

Cu luna ce apune –

Nemuritoare limba româna!

M–am cununat cu tine

Mireasa de cuvinte,

Iubita mea de–a pururi –

Nemuritoare limba româna!

 

Poezia

 

Este sarutul tatalui

Dat

Pe patul de moarte,

Asemeni

Mamei care mai traieste,

Maracine drag,

Urzica verde si iute la gust,

Primavara!

 

Primavara la Chitoc

 

Dimineata–n batatura

Se prinsesera în hora

Într–un roi de albitura

Zarzarii, ciresii, merii.

Si la scapatat de luna

Unde–i iuresul de ceata

S–au urcat jucând pe coasta!

Straluceau Luminatorii

Într–o viata

Si–alta viata.

Ruga

 

Da–mi Doamne o lacrima din Puterea Ta

Din Vocea Ta da–mi un cuvânt

Caci am ramas afara din Tara –

Strain îmi înfasor ranile

Si Cerul Tau s–a închis!

 

Straina

 

Viata surda si haína

Tu nu ma asculti defel

Când întinde iarna albul

Printre fagi, stejari si salcii,

Vad prin ceata ta pe lupii

Cu albastre flacarui

Cum te musca ca nebunii

Parca–i fi a nimarui.

O sa–mi vina mie vara

Cu poveri de aur scump!

Nu mai pot sa vad anume

Din cântarea mea sa rump

Decât o tertina dulce

Sa ti–o pun la capatâi.

Dar s–a dus ca papadia

Când era copilaria

Si alunecam pe gheata.

Iar prin ceata, si în ceata.

Vasile Soimaru

 

27 Aud cum suiera prin lanuri

Secera Daca din vechime

Si soimii lui Soimaru

Se leagana pe vânt

Pâinea aceasta

Fulgerata

O înalt

Celor ce vin

Ca marturie.

 

 

Veronica

 

De n–or fi murit poetii

Seara sa mi–o vând în bunghi

Tot mi–oi saruta nevasta

De pe la Nichita–n vale,

Ca va fi de la Stanescu

Numai blânda fire–a florii.

 

El trecut–a peste mine

Pod de aur si minuni!

 

 

Scrisoare

 

lui Mihai Eminescu

Nu–nvie mortii, e–n zadar copile…

 

De la Bellu la Varatic

Veronica, vin la tine

Pregateste–ti geanta uda

Vânata de poezie

Si sprânceana ridicata.

Si paduri de–argint sa–nvie

Teii care dau în floare –

Bocitori de smirna sfânta,

Numai,

Numai ca sa fie

Toate câte–au fost odata

Floare albastra

Adâncata!

 

Impartaseste

Mircea Merticariu a etichetat acest articol cu: , ,

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *