Dr. Vasile Botomei a participat zilele trecute la sustinerea unei teze de doctorat, care a avut ca tema procedura dar si asigurarea constitutionalitatii in Republica Moldova. Lucrarea „Caile de asigurare a constitutionalitatii in Republica Moldova“, ce apartine Lilianei Creanga, a fost prezentata vineri 23 martie, la Universitatea de Stat din Moldova, in prezenta universitarilor Stefan Beleciu, Ion Guceac, Teodor Carnat, Andrei Gustiuc, Grigore Rusu, Serghei Turcan, Victor Popa si Veaceslav Zaporojan. Singurul invitat din Romania, prezent la conferinta, a fost dr. Vasile Botomei. „Au fost dezbatute recomandarile stiintifice rezultate din cercetarea stiintifica efectuata in plan comparat. Acestea s-au materializat in propuneri de lege ferenda. Aprecierile efectuate de mine au coincis ca motivatie si recomandare in conformitate cu constatarile efectuate pe parcursul cercetarii de catre sustinatoarea tezie de doctorat. In conditiile in care recomandarile stiintifice vor avea sustinere politica in Parlamentul Republicii Moldova, urmeaza ca in scurt timp sa se modifice si sa se completeze Legea Curtii Constitutionale din Republica Moldova, prin preluarea din sistemul legislativ romanesc a conditiilor de sesizare de catre justitiabili a Curtii Constitutionale, in legatura cu exceptii de neconstitutionalitate a unor legi sau articole din legi“, a precizat dr. Vasile Botomei.
Concret, Vasile Botomei a laudat modificarile legislative recente din Romania, care permit atat judecarea exceptiei de neconstitutionaliatate, cat si dosarul pe fond. Avocatul bacauan afirma ca acest lucru contribuie la fluidizarea activitatii din Justitie. „Pana anul trecut, invocarea exceptiei de neconstitutionalitate suspenda judecarea dosarului aflat pe rolul instantelor. Odata cu modificarea legii, cele doua actiuni din instanta se judeca in paralel si se obtine o solutie finala mult mai rapid. Daca Curtea Constitutionala constata neconstitutionalitatea unui articol de lege, care influenteaza sentinta, aduci se poate face revizuirea hotararii pe exceptia neconstitutionalitatii. Expertii din Republica Moldova nu au luat in calcul procedura de asigurare a continuitatii procedurii de judecata a cauzelor pe fond sau in caile de atac de catre instantelor de drept comun, inclusiv pe perioada de investire si de judecare a exceptiilor de neconstitutionalitate de Curtea Constitutionala.La finalul dezbaterilor s-a dat apreciere punctului de vedere prezentat ca optiune mai eficienta, astfel incat s-a conchis ca modelul romanesc este demn de preluat in aceasta materie de constitutionalii din Republica Moldova. In prezent, in dreptul intern din Republica Moldova, sesizarea Curtii Constitutionale de catre instantele de drept comun, este supusa controlului din oficiu, de Curtea Suprema de Justitie.Din acest motiv, s-a precizat de catre conf.univ.dr.habilitat Teodor Carnat ca intr-un an la Curtea Constitutionala din Republica Moldova se dau atatea hotarari cat se dau intr-o zi la o Curte de Apel. Solutiile recomandate de dr.av Botomei Vasile au fost argumentate de necesitatea solutionarii cu celeritate a cauzelor, in scopul fluidizarii activitatii de justitie pentru asigurarea respectarii dreptului la un proces echitabil prevazut de art.6.1 din Conventia a Europeana pentru Apararea Drepturilor Omului“, a mai apreciat Vasile Botomei.