Volumul de versuri „Trecerea prin icoana” – partea întâia, de Ionatan Pirosca, a aparut în 2009, la editura Hypogrammos, din Oradea. Volumul este dedicat Sorinei, sotia autorului, fara de care, “scrierea acestei carti” nu s-ar fi întâmplat. Stihurile din acest tom sunt un simbol al fiintei poetului si poarta însemnele crestine consacrate, precum rugaciunea, lumina, învierea. Propria experienta religioasa, umblarea pe calea mântuirii, înaltarea spirituala sunt tot atâtea teme ce vorbesc în „Trecerea prin icoana” despre permanenta cautare a lui Dumnezeu de catre autor. Cele doua poeme care alcatuiesc volumul de fata – “Raza pentru ochi senini” si “Fântâna în clocot” – surprind cu sensibilitate dorinta poetului de a pune ordine în propria relatie cu Creatorul, de a elimina orice contradictie ce mai exista între omul pamântesc si cel spiritual, dar si fiorul dragostei, remarcabil transpus în ludic.
Cartea aceasta a aparut dupa ce poetul, care deja suferea de o paralizie foarte veche, a mai aflat ceva: ca a primit un carcinom (cancer) hepatocelular malign care, omeneste vorbind, i-ar putea curma viata. Dar cum la Dumnezeu toate sunt cu putinta, întelege sa accepte aceasta ca pe o încercare prin care trebuie sa treaca si nu se gândeste decât la ceea ce Dumnezeu i-a incredintat: scrisul spre lauda Domnului.
De aceea, face un apel catre toti aceia care ar putea sa-l ajute financiar, fie pentru ca sa-si scoata urmatoarea sa carte (“Trecerea prin icoana” – partea a doua), care e gata si al carei manuscris asteapta editarea, fie pentru cheltuielile implicate de tratarea acestor boli. Daca se gaseste cineva caruia Dumnezeu îi pune pe inima un astfel de ajutor, poetul poate fi contactat pe e-mail la adresa ionatan.p@gmail.comThis e-mail address is being protected from spambots. You need JavaScript enabled to view it sau la telefon +4.0339.110240. Numele celor care îsi ofera ajutorul, la dorinta lor, va fi mentionat în carte.
“Le stil c’est l’homme”
Pentru Ionatan Pirosca versurile pe care le plasmuieste sunt o exprimare a întregii sale vieti. Nu l-a “ajutat” nimeni, niciodata sa faureasca stihuri, ci s-a trezit pur si simplu facând acest lucru de îndata ce a deprins literele. Avea doar opt ani când a asternut primele rime pe hârtie, fara sa stie ca se apucase de ceva special, de o activitate complexa. Poeziile lui se remarca printr-un stil literar inconfundabil, în care calitatea se împleteste cu mesajul izvorât dintr-un autentic fundament ideatic crestin. “Le stil c’est l’homme”, de aceea poetul nu crede în conceptul de “arta pentru arta” si nici nu depinde de anumite conditii pentru a scrie.
Ionatan Pirosca a debutat publicistic cu doua grupaje de poezie publicate în anul 1984 de revista Astra, de la Brasov. În acelasi an, acesta obtine si primele doua premii la concursuri literare nationale. Abia dupa zece ani, în 1994, dupa mai multe premii si recunoasteri publicistice în diverse reviste literare, Ionatan Pirosca debuteaza editorial cu placheta Cu fata la cruce. Era poezie scrisa de-a lungul anilor, dar schimbata si regenerata astfel încât sa reflecte o mare modificare ce se petrecuse la nivelul sufletului sau – întoarcerea cu fata catre Hristos si catre crucea Sa mântuitoare. Pâna în prezent, poetul a publicat sase volume de poezie si are în pregatire înca patru.
“Roaga-te definitiv”
“De obicei, scriu ca o exprimare a întregii mele vieti. Ca o reîntoarcere catre frumos si sensibil a tot ceea ce Dumnezeu a lasat desavârsit si curat pe pamânt si care a fost pervertit de pacat. A propriilor mele simtiri, care nu pot fi recuperate de adevar decât prin Cel ce poate recupera toate lucrurile. De aceea, nu pot renunta la a ma închina lui Hristos, cu poezia mea. Din punctul meu de vedere, crestinismul nu este numai o influenta în poezie, ci însasi conceptia mea despre lume si viata, care sta la baza întregii mele existente si a tuturor manifestarilor mele. O alta dimensiune definitorie care trebuie sa caracterizeze o poezie crestina este aceea de… poezie, de excelenta literara”, marturisea poetul Ionatan Pirosca.
Iata de ce, poezia lui este impregnata de pasiunea pentru Dumnezeu, astfel ca personalitatea sa profund religioasa razbate din fiecare vers. Rugaciunea este folosita ca simbol, ca solutie viabila pentru efemeritatea vietii. Dimensiunea religioasa a liricii lui Ionatan Pirosca vorbeste despre natura, ca trimitere la creatiune, ca o desprindere de teluric. “pe Dumnezeu nu poti sa-L scoti din jurul mâinilor Lui/când vrei mângâiere roaga-te definitiv/ca atunci când trec anii/si vei pricepe un colt de frunza un capat de drum/o întoarcere seara acasa/ca un pahar cu apa în Numele Lui/dupa masa.”
“Doamne, condu-ma pâna acasa”
Aspiratia poetului spre lumea de dincolo, spre paradis, are legatura cu miracolul învierii. Viziunea sa este usor mistica – “sa stiu cum sa trec prin icoana neranind-o” – iar marea trecere este legata de împlinirea menirii sale pe acest pamânt. Abia atunci când si-a împlinit menirea pentru care a fost harazit, “portile deschise” nu îl vor mai durea pe poet si patrunderea în raiul crestin va deveni o integrare în absolut. “Doamne când si portile deschise ma dor/si ma întreb de ele cu tot decorul/mai lasa-ma trei zile cât o înviere/apoi fa sa scârtâie zavorul Tau/ca sa stiu cum sa trec prin icoana neranind-o.”
Expresia lirica este dominata de imaginar. Poetul evoca realitatea de aici, dar si o realitate de dincolo, imposibil de vazut altfel decât cu ochii spirituali. Umbra este simbol al universului reflexiv, vorbind despre o deconectare de la concret. Frontiera dintre teluric si paradisiac este marcata de aceasta umbra, “importanta” pentru poet. Este seara, amurg, iar timpul nu mai are valoare. “Doamne condu-ma pâna acasa/în seara asta sunt singur nu stau mult/desi mi se pare atât de importanta umbra/si parca a trecut un univers de când/traversam strada.”
“Culorile curcubeului”
Creatia lui Ionatan Pirosca are o nota de mister, inedita si specifica în contextul civilizatiei moderne. Culorile în care poetul îsi zugraveste sinele sunt cenusii, dezolante. Totusi, elementul religios crestin vine sa restaureze aceasta tristete, sa aduca speranta, sa salveze. Desi aflat într-o situatie limita, poetul evoca în versurile sale curcubeul, a carui frumusete contrasteaza cu accentele terne si sumbre de pâna acum. “cutremurele vin din/adânc eu nu le vad/ori plâng ori ma bucur plutesc/sus în lacrima Lui de acolo soptesc/cutremurele nu strâmba niciodata/culorile curcubeului.”
Versurile sunt de altfel, în concordanta cu declaratiile autorului: „Niciodata nu am scris poezie în mod neserios”, spune Ionatan Pirosca. „E ceva neserios în a respira ? De fapt, totul a decurs cât se poate de dramatic, as spune. Întreaga mea biografie poate fi privita ca o corabie plutind pe o mare. Numiti marea aceasta poezie, apoi imaginati-va toate furtunile si toate pânzele care poarta aceasta corabie pâna se rup si furtunile, dar si pânzele… Numai susurul blând si subtire al Duhului lui Dumnezeu m-a adus la un liman linistit.”
„Duminici albe”
Cromatica lui Ionatan Pirosca include si albul, care devine reper. Albul simbolizeaza puritatea, curatenia, linistea. Duminica, ziua prin excelenta a cultului crestin, este comemorarea învierii lui Hristos, o zi aducatoare de bucurie sfânta. Cu toate acestea, duminica, simbolul renasterii spirituale, înseamna pentru poet, întoarcerea într-un trecut în care sacrul era exilat. Prins în labirintul lumii profane, autorul traieste într-un ritm ametitor o existenta ce sta sub semnul tragicului. „duminici albe duminici lungi duminici iar/drojdia lumii schimonosindu-le singuratatea/învolburate secunde jucându-se-n miristi/de neînchinare de suflete în raspar /pe aici a luat-o si inima mea odinioara/când timpul s-a scris cu cerneala ecosez/ea calarea peste cadavre era era/toate aceste cadavre calaritoare.”
În continuare, asistam la o stare de gratie absoluta, într-o lirica meditativa, în versuri în care sacrul se transforma într-o manifestare a iubirii jertfitoare. Comuniunea dintre om si Dumnezeu se realizeaza prin intermediul sacrificiului mântuitor, laborios exprimata în stihuri bogate si sensibile. „asa s-a frânt El în bucati pentru ca eu si tu/asa a curs El în potir pentru ca eu si tu/ca frângerile si curgerea lumii eu si tu/noi pentru ca pâinea ca trupul Sau ca iubirea.”
„Numai ziua mea”
Versurile lui Ionatan Pirosca sunt tributare metaforei. „de aici încolo cât vezi cu ochii e/numai ziua mea/nu are importanta calendarul luna anul data/nu mai conteaza/de aici/încolo dau drumul florilor de salcâm/sa-si viziteze albinele vedeti nu întârziati prea mult/ca vine seara vine ora parfumului asa e si ziua mea/si as darui ziua aceasta stie cineva/cum se întoarce iubirea/ca sa sune la soare si-un sfert fix adica/peste un om si ceva dupa ce scriu.” Floarea, în speta floarea de salcâm, iar ulterior, cea de cires, este un simbol al principiului pasiv, dar si al dragostei si al armoniei. Floarea reprezinta copilarila, puritatea, inocenta si are legatura cu Edenul. Floarea este un centru spiritual.
Aspiratia spre absolut a poetului se realizeaza prin faptul ca el are constiinta unei misiuni ce trece dincolo de timp. „de aici încolo cât vezi cu ochii e/numai ziua mea/nu are importanta calendarul luna anul data.” Ionatan Pirosca nu mai resimte fragilitatea si efemerul existentei. Stilului sobru si întunecat de pâna acum îi iau locul limpezirea, lumina, floarea de salcâm. Poetul accepta realitatea si dobândeste pacea interioara. Nonsalanta exprimarii dovedeste ca speranta este de acum înainte sursa de inspiratie, ca Ionatan Pirosca a atins o dimensiune spirituala superioara, ca trecerea prin icoana s-a produs. Versurile sale vorbesc despre aceasta realitate: „eu stiu unde îmi este izvorul oriunde-as curge.”