Strategia de negocieri a României fata de viitorul UE si rolul pe care statul roman ar trebui sa-l aiba in Europa

Casa Europei ”EUROLINK” – membra European Network for Education and Training (EUNET) si partenerii sai îsi propune sa organizeze în ziua de joi, 23 martie 2017, orele 14:30, la Palatul Învatamântului si Culturii (intrarea din Strada Doamnei colt cu Strada Ion Ghica, lânga sediul central BNR), o masa rotunda în ajunul aniversarii a 60 de ani de la semnarea Tratatului de la Roma. Aceasta îi va reuni pe toti expertii si partenerii motivati sa ia parte la acest exercitiu de democratie participativa în scopul îmbunatatirii pozitionarii României si aprofundarii pe baze realiste a procesului de unificare europeana.

„Stand Up For Europe este o miscare cetateneasca paneuropeana, care are scopul de a constientiza europenii de interesele lor comune si care isi propune sa ajute promovarea acestor interese prin actiuni specifice.
Eu cred în Europa. Ca europeni, vedem Pluralitatea noastra, cultura si istoria democratiei ca privilegii unice si ca o baza solida pentru viitorul nostru comun. Acum este timpul pentru o participare directa, deplina a cetatenilor europeni ca urmatorul pas de a modela viitorul si unitatea unei Europe Democrate“,

afirma Iulian Pichiu, care reprezinta Miscarea „Stand Up for Europe Bucharest“.

Iulian Pichiu

„Lansarea Cartii Albe asupra Viitorului UE suscita deja, asa cum era de asteptat, o suita de dileme, puncte de vedere si controverse la cel mai înalt nivel privind asa numitele „viteze” pe care ar fi sau nu cazul sa le asume statele si economiile europene în viitorul cel mai apropiat.

La nivel oficial, România a declarat prin Presedintele sau ca nu ar fi dispusa sa accepte conceptul franco-german, agreeat recent la reuniunea restrânsa a sefilor de guvern si de stat de la Versailles. În realitate, este deja vorba de mai multe viteze câta vreme România a amânat cererea de aderare la spatiul Euro, nu reuseste sa adere la OECD de 17 ani încoace si nici nu este acceptata în grupul tarilor central-europene de la Visegrad, care se apropie ca orientare de mai degraba de o zona semi-închisa reformelor propuse de asa-numitul „nucleu dur” al UE. Asadar, pentru ca România sa nu ramâna din nou complet izolata în cadrul Europei, cum s-a mai întâmplat din pacate în cursul istoriei, ar fi necesare masuri si optiuni simple, dar convingatoare atât la nivelul deciziilor economice privind „renasterea industriala”, cât si la nivelul modernizarii administrative, politice si a mentalitatilor care sa ne califice pentru a putea merge alaturi de statele si economiile cu adevarat avansate si performante. Pe de alta parte, Presedintele Comisiei Europene Juncker se arata adeptul unei integrari aprofundate, animata de principiile caracteristice federalismului si continuarii drumului prefigurat initial odata cu Tratatul de la Maastricht.

Tocmai de aceea, lansam, cu amabilul sprijin si în prezenta Consulului Onorific al Republicii Malta – stat care asigura, în prezent, Presedintia Uniunii Europene – E.S. Dl Eugen LASCU, o prima dezbatere care sa fixeze cât mai curând propunerile si recomandarile expertilor independenti si ai societatii civile privind punctele principale pe care cel putin de acum înainte politica externa si de securitate a României ar merita nu doar sa le declare în mod protocolar, ci sa fie capacitata si mobilizata sa le îmbratiseze si sa le demonstreze în mod practic, în luarile de decizii cruciale, dar si prin masurile imediate pe care le ia.

La final, va fi adoptat prin consens un Apel ca document preambul catre principalele institutii responsabile de relatia cu Consiliul Uniunii Europene care sa conduca la cresterea transparentei si dinamizarea procesului de interconsultare între principalii decidenti si mediul academic – societatea civila din România.

Evenimentul se desfasoara cu amabilul sprijin al Senatului Universitatii Spiru Haret, Fundatiei Universitare a Marii Negre (FUMN) de sub egida Academiei Române si al Asociatiei ”Comunitatile Locale Riverane Dunarii” (CLDR). Participarea la eveniment se face numai pe baza de Invitatie scrisa personala din partea organizatorilor, dar Masa Rotunda va fi deschisa corespondentilor de presa, acreditati în prealabil.

Printre Invitatii Speciali, din lista previzionala, mentionam:

• CaleaEuropeana.ro – jurnalist Dan CARBUNARU
• Institutul European din România – Director General Prof. dr. Gabriela DRAGAN
• Fundatia Universitara a Marii Negre – Dr. Petrisor Gabriel PEIU
• Cristian GHINEA – fost Ministru al Fondurilor Europene
• AGERPRES – Presedinte Director General Alex GIBOI
• Asociatia PartNET – Prof. dr. Iolanda MIHALACHE
• Asociatia ”Tine de Noi” – Razvan ORASANU
• Miscarea ”Stand Up for Europe Bucharest” – Iulian PICHIU
• Institutul de Economie Mondiala al Academiei Române – Prof. dr. Petre PRISECARU
• Ministru Consilier Florin SAGHI – fost Negociator COREPER – Reprezentanta Permanenta a României pe lânga UE
• SNSPA – Dr. Miruna TRONCOTA

Amfitrion: Conf. dr. Ramona Olivia STEFANESCU MIHAILA – Prorector USH
Moderator: Sever AVRAM – Presedinte Executiv, EUROLINK-Casa Europei

Parteneri Media Asociati: Agentia Nationala de Presa AGERPRES, TVH, Opinia Nationala. Parteneri Media: Finantare.ro, CaleaEuropeana.ro, Comunicatii Mobile, CalendarEvenimente.ro, ComunicateMedia.ro, Tribuna Economica, 24PHarte.ro, CIFN.info, SmartFinancial.ro, PRwave.ro, BrandInfo.ro, „Buletin Dunarean”, se arata in comunicatul organizatorilor.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

 

WP to LinkedIn Auto Publish Powered By : XYZScripts.com