Guvernul Citu a pregatit modificarea legislatiei în vederea trimiterii la Parlament a unor proiecte de lege privind stabilirea unor masuri în domeniul asistentei sociale si în domeniul sanitar pe perioada starii de alerta, pentru personalul din cadrul unor unitati publice si private, prin care impune ca personalul medical care nu prezinta certificatul digital al UE privind vaccinarea anti-COVID-19 sa aiba contractele de munca suspendate pentru 30 de zile. În plus, prevederile proiectelor de lege pun în seama salariatilor costurile de testare.
”CNS Cartel ALFA s-a exprimat anterior, atât prin voturile si pozitiile reprezentantilor sai în cadrul structurilor de dialog social, cât si prin pozitii publice, împotriva unor astfel de reglementari abuzive.
Reluam aici motivele pentru care cerem de urgenta retragerea acestui proiect:
– Initiativa reprezinta o actiune dictatoriala a guvernului, care continua pe linia guvernarii prin amenintare si santaj. Este o actiune cu atât mai aberanta cu cât vizeaza tocmai personalul din sanatate, sfidând efortul si sacrificiul acestor lucratori pe toata perioada pandemiei;
– Este o actiune care nu face decât sa creasca si mai mult neîncrederea în guvern si autoritati, încredere subminata sistematic prin masuri inconsecvente si contradictorii; de exemplu:
organizare de festival-spectacole de 75.000 de persoane fara distantare si masca,
congrese de 5.000 persoane în spatii interioare fara masca si distantare,
masluirea/ascuderea de date oficiale pentru a servi intereselor imediate ale unui partid politic,
ignorarea vocii expertilor; un model de comportament sfidator al decidentilor (câti parlamentari au certificat verde, de exemplu?);
în schimb, în tot acest timp, manifestarile publice în aer liber au fost si sunt restrictionate la maxim 100 persoane care trebuie sa poarte masca si sa pastreze distantarea;
– Nu tine cont de legislatia muncii, care prevede ca sanatatea si securitatea în munca intra în sarcina si obligatia angajatorului, acest aspect cuprinzând si costurile; masurile propuse reprezinta in acelasi timp o reducere a dreptului constitutional la munca.
Precizam faptul ca pozitia noastra este de sustinere a vaccinarii la cerere, asa cum au facut cu succes multe state, prin masuri coerente si de informare adecvata, explicare si, în general, printr-o politica de transparenta si comportament adecvat la nivel de decidenti, nu prin masuri dictatoriale!
Este necesar ca testarea periodica sa se faca pe cheltuiala angajatorului si numai în cazul constatarii existentei simptomelor.
Consideram ca responsabilitatea situatiei actuale din România (neîncrederea populatiei si escaladarea crizei sanitare cu toate consecintele sale economice si sociale) revine exclusiv guvernului actual!
În concluzie solicitam retragerea urgenta a proiectelor de lege in vederea modificarii lor.
De asemenea, cerem ca trei reprezentanti ai confederatiilor sindicale si trei ai confederatiilor patronale sa faca de drept parte din Comitetul National pentru Situatii Speciale de Urgenta”-se arata in comunicatul CNSLR Alfa.
_______