Scrisoare catre Leonea (mesaj pentru un copil minunat!)

Scris de LIGIA-GABRIELA JANIK

Draga Leonea…

Cine nu a cunoscut vreodata necazul, suferinta sau durerea? Cine nu a cunoscut bucuria vietii, fara de care nu am fi putut înainta si depasi obstacolele care pun stavilare în calea vietii noastre?

Ne doare sufletul pentru parintii nostri bolnavi si neajutorati, cu anii batrânetii lor apropiindu-se cu repeziciune de o vârsta pe care noi însine nu o dorim. Odata am fost si noi copii, fara grija zilei de mâine, si nu observam cum fata parintilor nostri devenea din ce în ce mai apasata sub anii împovarati. Când am mai crescut, am vazut cu durere ca aceea fata blânda si tânara a devenit brazdata de riduri si îmbatrânita. Privim neputinciosi ca nu putem da anii înapoi, nu le putem oferi o zi din viata noastra si nici nu-i mai putem întineri si însanatosi.

Vedem în jurul nostru tot mai multe persoane bolnave si necajite. Îi privim cu multa compasiune si uneori suntem afectati de necazul lor. În diverse circumstante ale vietii ne punem întrebarea: „Doamne, de ce-i asa?”. Si totusi fara Dumnezeu, care ne întinde mâna Sa pentru a ne ajuta si încuraja, nu am fi fost nimic. Fiinta noastra s-ar fi pierdut în oceanul durerilor si al lacrimilor, în descurajarea zilnica sau în noianul grijilor. Dar El ne întareste, sa putem pasi peste obstacolele vietii. Am fost creati într-un chip minunat, având cele mai minunate daruri pe care le putem folosi, spre folosul nostru si a celor din jur. Prin simturile pe care Divinul Dumnezeu le-a pus în noi, putem pipai si mirosi. Auzim, gustam, vorbim. Dar oare câti dintre noi suntem constienti si câti Îi multumim pentru aceste daruri minunate?

Când suntem tristi, când suntem necajiti, ne bucuram sa auzim vocea celor dragi noua, care ne încurajeaza, ne mângâie si ne bucura. Glasul copiilor nostri rasuna ca si clopoteii de aur în preajma noastra, bucurându-ne auzul. Ne înveselim când, înca de la primul gângurit, copilul cunoaste glasul mamei sale. Înainte de a rosti primul cuvânt, „Mama”, am cunoscut vocea ei blânda si calda. Dar prin ce sentimente, tristeti si ce bucurii trece o mama când vocea ei nu poate exprima în cuvinte trairile sufletesti? Daca nu poate auzi si nu poate glasui? Daca nu se poate face auzita de cei dragi? Ce sentimente are o mama când copilul ei nu poate vorbi, nu poate auzi si oricât ar încerca sa-i cunoasca tonalitatea vocii, tot nu reuseste?

Am citit deseori durerea în ochii miilor de persoane pe strazi, orfelinate sau spitale, privindu-ne cu tristete si de multe ori parca nu îi întelegem. O astfel de persoana am cunoscut în 1992, într-un sat-resedinta de comuna din Ucraina. Localitatea se numeste Utkonosovka, din raionul Ismail, apartinând regiunii Odessa, Ucraina. Acolo am întâlnit o fetita. O fetita de numai cinci anisori, care se juca linistita în jurul casei parintesti. Ochii albastri si mari exprimau blândete si bucurie copilareasca pe chipul ei frumos. Parul brunet si ondulat îi încadra chipul, iar vârful nasucului ei cârn era mai tot timpul rosu.

Am cunoscut-o pe Leonea jucându-se afara cu papusica ei, printr-un limbaj numai de ea stiut. Erau prietene. Poate cele mai bune prietene din lumea visurilor si a copilariei ei. De aceea vorbeau într-un mod numai de ele doua stiut. În visul ei, papusa sa prindea contururi revenind la viata doar pentru a-i tine companie micutei Leonea.

Astazi stau si ma întreb câti ani au trecut de atunci? Si cum a trecut prin vâltoarea vietii? Mi-a placut aceasta fetita si am ramas impresionata de vointa ei de a vorbi si de a încerca sa auda vocile celor dragi. Din pacate, Leonea a primit un diagnostic destul de frecvent copiilor de vârsta ei, hipoacuzia. Datorita acestei afectiuni, disfunctia auzului i-a perturbat si gradul de dezvoltare a limbajului. De atunci, parintii au mers la diferiti medici, însa totul a fost în zadar. La fel si lipsa banilor constituiau o problema pentru aceea vreme. Fetita a crescut, a devenit o încântatoare mamica si o frumoasa doamna. Am revenit în tara si nu am mai întâlnit-o pe Leonea, nu stiu cum a evoluat viata ei. A fost nevoita sa paseasca pe un drum atât de spinos în viata, dar stiu ca era o luptatoare feroce. Înca de la vârsta frageda se lupta sa se faca înteleasa celor din jurul ei si, la rândul ei, sa poata întelege. M-a impresionat aceasta fetita prin tenacitatea si fermitatea ei, ceea ce m-a determinat sa-i las pe noptiera câteva rânduri pe care le-am scris cu aproximativ douazeci de ani în urma. O scrisoare lasata pe noptiera acestei copile, dar scrise pentru miile de copii care se regasesc în aceste rânduri.

„Copila draga, când iti scriu aceste rânduri tu înca esti micuta, fara griji si fara sa cunosti taina literelor. Dar când vei învata sa citesti si sa scrii, vei afla ca ele sunt scrise de catre o «leale» – tanti. (asa cum îmi spui tu si cum se spune pe la voi). O «leale» din România. O tanti care te-a privit si careia i-ai ramas adânc întiparita în suflet. Esti un copil micut cu chipul si ochii senini, iar în sufletul tau curat porti o taina. Nu cunosc adâncimile tainelor pe care deseori vrei sa le exprimi în cuvinte, dar neputinta pune stapânire pe tine. Deseori ma întreb ce ascunzi în sufletul tau? Oare cui ii spui bucuria si necazul copilariei tale? Cum poti sa te exprimi mai bine? În limbajul ochilor tai sau a mintii prin care transmiti noua, celor din jurul tau, atâta pace si liniste, radiind de bucurie. Te-am cunoscut, te-am vazut, dar nu stiu aproape nimic despre tine. Îmi doresc sa te cunosc, sa te înteleg si sa împartim împreuna durerea si bucuria sufletului tau. Sa aflu taina despre care ochii tai de un albastru senin povestesc necontenit.

Porti o taina în tine, o vraja, am observat ca nu am o clipa liniste daca nu te vad o zi. Îmi doresc sa te tin în brate si sa-ti cânt tot felul de melodii, prin care inima ta sa se bucure. Sa-ti soptesc cât esti de frumoasa, da, esti frumoasa, copila draga. Pe chipul tau citesc blândete nedefinita, un surâs placut îti încadreaza chipul, în ciuda suferintelor tale. As dori sa ramâi întotdeauna o copila mica, o micuta zâna din povesti, asa cum esti acum. Aceasta a fost prima impresie pe care am avut-o din clipa când ti-am vazut capsorul încadrat cu o coronita frumoasa, cu flori adunate din padure si împletita frumos. Mi-am dorit sa ramâi doar o fetita, sa nu cunosti durerea, necazul ei în lume sa nu îl porti, sa nu te cuprinda bratele mizeriei si ale saraciei acestei lumi. Îmi doresc sa ramâi întotdeauna în fericirea copilariei tale. Dar sunt constienta ca acestea sunt si vor ramâne doar visuri. Pentru ca viata are ciclul ei si deseori îsi lasa amprenta pe fiecare fiinta umana. Deseori aceasta amprenta este spre binecuvântarea sau spre raul unora dintre noi. Doresc sa ai parte de binecuvântare si tu însuti sa devii o binecuvântare semenilor tai. Esti un copil deosebit si nu meriti sa suferi. Inimioara ta ascunde multe taine si totusi ochii tai vorbesc despre ele. Deseori descopar în adâncul ochilor tai bucurie, liniste dar si tristete, iar uneori zbuciumul sufletului tau se revarsa asupra irisului tau de un albastru ca al cerului.

Aceste rânduri nu ti le scriu pentru acum, ci pentru atunci când vei ajunge la vârsta la care apar primii fiori ai dragostei si când un baiat frumos iti va rapi linistea inimii. Pentru atunci iti scriu aceste rânduri. Pe mine poate ma vei uita si nu iti vei mai aduce aminte de mine sau poate o soarta trista va pune capat zilelor mele. Sau poate cine stie, voi fi casatorita si voi avea un copil micut si frumos asa cum esti tu. Dar sa nu uiti ca în fiecare copil si în fiecare ochisori micuti voi vedea chipul tau si îmi voi aminti cu drag de tine. Vei fi în fiecare bataie de inima care se lupta din greu sa treaca biruitoare peste orice stavilar al vietii. Indiferent daca acest copil se afla în case mari si bogate sau în mizeria vietii de pe strazi sau orfelinate. Te voi regasi în fiecare copil care tânjeste dupa dragostea si mângâierea unei mâini tandre.

La vârsta adolescentei tale, vei fi înconjurata poate de multi baieti, dar tu sa ai grija. Sa nu iti dai inima oricui. Nu toti si nu oricine te merita. Nu oricine care iti va sopti „te iubesc”, te va iubi cu adevarat. Sa te pastrezi curata pentru acel baiat care într-o zi iti va sopti ca te va iubi asa cum esti tu. Chiar daca nu vei auzi blândetea vocii lui, el totusi te va iubi. Chiar daca nu vei putea marturisi dragostea ta, el tot te va iubi. Va iubi întreaga ta fiinta, nu doar frumusetea angelica. Va spera alaturi de tine si te va ocroti de tot ce ti se va putea întâmpla rau. Dar pâna atunci tu sa tii minte ca „inima nu este o fata de masa sa o asterni înaintea fiecarui musafir”. Risti sa fie patata, iar petele inimii se curata foarte greu si deseori ramân cicatrici. Pazeste-ti inima! Pazeste-o de tot ce ti se pare rau. Tu ai puterea de a decide si alege daca vrei sa traiesti o viata curata, dupa voia lui Dumnezeu sau nu. Decizia ta sta în puterea alegerii si vointei tale. Dar sfatul pe care ti-l dau este sa nu uiti niciodata ca tu ai fost creata sa stralucesti si niciodata sa nu te târasti în mediocritate. Esti creata sa zbori si nu sa cazi în genunchi. Doresc sa ramâi un copil placut,sa fii fericita si sa te gândesti ca parintii tai sunt cei ce te sprijina în orice problema si se roaga pentru tine zi si noapte.

Sa-l cauti pe Dumnezeu din toata inima ta, sa nu-L uiti nicicând. Pune-ti încrederea în Dumnezeu, caci El este singurul care te va ajuta si te va ocroti. Numai pe El sa-L alegi domn în viata ta si numai la El sa alergi în clipele tale de cumpana. Te asigur ca nu te va parasi niciodata si nu va însela inima ta. Sa-ti iubesti parintii si pe cei care cu dragoste te înconjoara. Iar acum, îti urez ca viata pe care ti-a dat-o Dumnezeu sa fie un drum presarat cu flori de binecuvântari ceresti pentru fiinta ta. Te iubesc, Leonea! Si doresc sa-ti aduci aminte de aceasta papusica pe care eu am numit-o …Marllene”.

Ligia-Gabriela JANIK  Aldingen, Germania

28 noiembrie 2013