Schimb de experienta cu germanii din sistemul penitenciar

În baza Protocolului de colaborare încheiat între Penitenciarul Focsani si Penitenciarul Wurzburg – Germania, în perioada 02 –  07 octombrie 2011, o delegatie din cadrul institutiei germane efectueaza o vizita de lucru în unitati din sistemul penitenciar, ce are ca obiectiv principal promovarea unor schimburi de experienta si consolidarea cooperarii cu sistemul penitenciar german. Din delegatia germana fac parte directorul Penitenciarului Wurzburg – Hutter Robert, Daniela Lissz – profesor, Thomas Hornisch – psiholog si Wolfgang Dobler – seful personalului din atelierele de lucru. Itinerariul stabilit vizeaza Penitenciarul Focsani, Serviciul de Probatiune de pe lânga Tribunalul Vrancea, institutiile penitenciare din localitatea Tîrgu Ocna si Penitenciarul Codlea.

În ziua de 04 octombrie 2011, delegatia germana a vizitat Scoala Nationala de Pregatire a Agentilor de Penitenciare Tîrgu Ocna. Vizita a avut ca scop documentarea membrilor delegatiei germane cu privire la  sistemul românesc  de selectie si formare initiala a personalului de penitenciare. „Scoala Nationala de Pregatire a Agentilor de Penitenciare Tîrgu Ocna considera dezvoltarea unor relatii durabile si de perspectiva cu sisteme penitenciare din strainatate si în special din Europa, ca sursa importanta de inspiratie pentru procesul de modernizare institutionala, o modalitate functionala de a gasi modele de bune practici care deja si-au demonstrat viabilitatea în spatiul european actual.  În acest sens, se afla în derulare un proiect de colaborare cu Centrul de Pregatire a Personalului de Penitenciare din Straubing-Bavaria, Germania (Bayerische Justizvollzugsschule Straubing), iar momentul oficial al semnarii acordului de colaborare între cele doua institutii destinate formarii si perfectionarii personalului de penitenciare din România si Germania a avut loc în data de 18 mai 2010. În baza Acordului de colaborare cu Centrul de Pregatire a Personalului de Penitenciare din Straubing – Bavaria, institutia noastra  a initiat organizarea unor vizitei de lucru atât în România, cât si în Germania, ce au vizat schimburi bilaterale de experienta”, a precizat inspectorul Silvia Vatavu, din cadrul  Scolii Nationale de Pregatire a Agentilor de Penitenciare Tîrgu Ocna.

 

,, Penitenciarul – O Solutie ?’’

În data de 7 octombrie, începând cu ora 10, la sediul Penitenciarului Bacau va avea loc dezbaterea publica cu tema ,, Penitenciarul – O Solutie ?’’ la care vor participa reprezentanti ai diverselor institutii publice, organizatii guvernamentale si neguvernamentale precum si reprezentanti ai societatii civile din judetele Bacau si Neamt. „În cadrul acestei activitati se va viziona filmul documentar ,, Modelul german’’, pe marginea caruia se va initia dezbaterea propriu-zisa”, a spus Madalina Matasaru, purtator de cuvant al Penitenciarului Bacau.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

 

WP to LinkedIn Auto Publish Powered By : XYZScripts.com