Reteta conflictului-mai mult NATO

Scris de Eugen ZAINEA

In zilele de 8 si 9 iulie, s-a desfasurat la Varsovia summit-ul NATO. Acesta a adoptat un foarte voluminos document (68 de pagini!), incat se pune inca din start intrebarea: cand vor fi avut timp sefii de state si de guverne ai tarilor care au participat la aceasta reuniune si care l-au semnat macar sa-l citeasca, necum sa mai si mediteze la adevarurile (sau neadevarurile…) cuprinse in el si sa negocieze textul, asa cum se obisnuieste la reuniunile internationale serioase si desfasurate intre state partenere, nu intre stapan si vasali. Aceasta este o prima constatare care spune multe nu atat si nu numai despre climatul existent la intalnirea de la Varsovia, cat despre starea reala de “cooperare” existenta intre “partenerii egali” din aceasta alianta.

Trebuie spus ca, in general, toate preliminariile acestei intalniri la nivel inalt au demonstrat o flagranta contradictie cu principiile afirmate atat zilnic de catre diversi oficiali ai aliantei, cat si de documentul la care facem referire.

http://cdn.ruvr.ru/

S-ar cuveni, spre exemplu, sa ne punem intrebarea cand sunt liderii statelor membre NATO seriosi? Atunci cand afirma (pct. 10 din Comunicatul final al summit-ului) ca Rusia a rupt echilibrul si ameninta stabilitatea in Europa prin “desfasurarea de manevre si exercitii militare de mare anvergura, contrare spiritului Documentului de la Viena, in special in regiunea Marii Baltice, a Marii Negre si in Mediterana de rasarit” (1)? Sau atunci cand au decis desfasurarea (cu participarea aproape tuturor statelor membre) a Operatiunii Anaconda-16, cel mai mare exercitiu militar desfasurat in Europa de la sfarsitul  Razboiului Rece. Exercitiu care, gazduit in Polonia si in Baltica (!), (in pregatirea demonstrativa a summit-ului de la Varsovia…) a durat 10 zile, a angajat 31,000 de militari din 24 de state NATO (dintre care 14.000 de militari americani!), 100 de avioane, 12 nave de lupta si 3.000 de vehicule militare.

http://russia-insider.com/

Continuand seria de intrebari (retorice, evident…), sunt seriosi liderii NATO atunci cand afirma in mod repetat in documentul la care ne referim ca “Rusia a anexat ilegal Crimeea” (care, a propos, a fost dintotdeauna parte integranta a Rusiei, ar fi trebuit sa aiba dreptul de realipire la Rusia la dezmembrarea Uniunii Sovietice, iar anexarea “ilegala” s-a facut fara a se trage un foc de arma si in urma unui referendum, cu participarea a sute de observatori internationali, inclusiv membri ai Parlamentului European si ai parlamentelor nationale ale unor state occidentale care au confirmat desfasurarea libera si legitimitatea si in care populatia Crimeei s-a pronuntat in majoritate zdrobitoare pentru realipirea la Rusia), sau atunci cand au aplaudat secesiunea Kosovo (leaganul civilizatiei sarbe si al statului sarbo-croat), in care Statele Unite au si construit cea mai mare baza militara din Europa? Sau atunci cand, in urma deciziei poporului britanic prin referendum de a retrage Marea Britanie din Uniunea Europeana, atat liderii Comisiei Europene si ai Consiliului European, dar si sefi de guverne si state occidentale membre NATO se intalnesc cu Nicola Sturgeon, prim ministru al Scotiei si o incurajeaza atunci cand declara ca are in vedere foarte serios secesiunea fata de Marea Britanie?

(Sa nu uitam ca unul dintre politicienii exponentiali ai Europei, ministrul german de externe Franz Walter Steinmeier, afirma despre manevrele Anaconda-16 ca  sunt “o chemare la razboi”. Intr-un interviu publicat de magazinul german Bild, el afirma clar ca “ceea ce ar trebui sa evitam astazi este sa inflamam situatia prin chemare la razboi si tropait de bocanci” . Dl Steinmeier mai afirma ca “oricine gandeste ca se poate creste securitatea in alianta cu parade simbolice de tancuri la frontierele estice se inseala”). (2)

In aceeasi ordine de idei, sa amintim ca “vizitele” crucisatoarelor si distrugatoarelor americane in Marea Neagra au devenit aproape permanente, navele succedandu-se in ritmul necesar pentru a nu incalca (inca…) Tratatul de la Montreux din 1936, privind regimul stramtorilor dintre Marea Neagra si Mediterana (celebrul distrugator “Donald Cook” devenind o prezenta aproape familiara). Asta in conditiile in care, ca raspuns la propunerea absurda a dlui Iohannis de constituire a unei forte navale NATO in Marea Neagra, primul ministru bulgar afirma ca vrea sa vada pe Marea Neagra vase comerciale si de agrement, nu nave militare si ca nu accepta ideea ca nave militare sa defileze prin fata statiunilor de la litoralul bulgaresc si sa sperie turistii.  (Din fericire, aceasta propunere nu a figurat pe ordinea de zi a summit-ului). El a mers pana la a afirma, in chiar zilele in care presedintele bulgar participa la summit-ul de la Varsovia,  ca ar vedea Marea Neagra ca o zona demilitarizata, avand in vedere ca toate statele riverane au turism (inclusiv Romania lucrului bine facut a dlui Iohannis!) si sunt interesate ca acesta sa prospere. In plus, spune Boiko Borisov, in Marea Neagra sunt zacaminte de hidrocarburi care ar putea fi exploatate, ceea ce necesita o atmosfera pasnica, nu prezenta de flote militare.

Numai ca se pare ca liderii care decid, cu adevarat, politica NATO (intre care nu se afla, cu siguranta, si cei romani si nici foarte multi dintre liderii celorlalte state membre) n-au invatat nimic din istorie. Nici din cea a ultimului secol, mondial si european si nici din cea recenta si chiar foarte recenta. Facand aceasta ultima afirmatie, ne gandim la concluziile care ar trebui trase din votul exprimat de poporul britanic la referendum-ul privind prezenta Marii Britanii in Uniunea Europeana. Fiindca analiza votului (si a repartitiei lui geografice, demografice si din punct de vedere al structurii sociale) demonstreaza ca marea grija a populatiei britanice (si in special a celor care traiesc din munca) nu este “amenintarea rusa”, pe care o agita dl Obama, dl Cameron, dna Merkel si dl Stoltemberg, in incercarea de a anima un organism care ar trebui sa fie mort de un sfert de secol, ci disparitia locurilor de munca, somajul accentuat, scaderea veniturilor, subtierea si saracirea clasei de nijloc, cresterea din ce in ce mai grava a inechitatilor din societate si a decalajul intre “cei 1%” (desi n-ar fi o eroare sa-l plasam pe 1 dupa o virgula si cel putin unul sau doua zero-uri…) si ceilalti 99% (sau mai mult!). Inechitate a carei crestere extrem de accelerata este demonstrata anual chiar de o organizatie neguvernamentala cu sediul la Londra, Oxfam International. Si, alaturi de aceste probleme cat se poate de reale si de stresante pentru populatia britanica (si, in general, pentru cea europeana) se mai afla si terorismul, ISIS si teama de invazia refugiatilor care au luat cu asalt Europa si care ameninta cu adevarat echilibrul, stabilitatea, dar chiar existenta civilizatiei, culturii si identitatii europene si a celor nationale.

Exact acelasi lucru il demonstreaza si un recent sondaj efectuat de celebra casa specializata americana Pew in 10 state europene membre ale Uniunii Europene (dintre care 9 si membre NATO), in care populatia a sapte dintre cele 10 state considera ca guvernele ar trebui sa se preocupe majoritar de problemele interne, cu o medie pe cele 10 state de 56% din populatie care are aceasta opinie. Dupa cum, acelasi sondaj releva faptul ca doar 34% dintre cei intrebati in aceste 10 state considera Rusia ca fiind o amenintare majora (asa cum o definesc Statele Unite si liderii belicosi ai NATO), fiind insa profund ingrijorati de ISIS (76%), schimbarile climatice globale (66%), instabilitatea economica globala (60%), pe care le considera amenintari majore. (3)

Cat priveste istoria europeana si mondiala a ultimului secol, ea ar trebui sa puna pe ganduri pe cei ce decid soarta statelor si a lumii. Fiindca, asa cum bine spunea dl Steinmeier, nu cu chemari la razboi, zanganit de arme, zgomot de bocanci, parade de tancuri la frontiere se asigura linistea si stabilitatea omenirii. Este cum nu se poate mai limpede ca militarii sunt inclinati, prin natura optiunii pentru aceasta meserie mai mult spre razboi decat spre pace si liniste in lume. Si, aflati in fata unei probleme, fie ea locala, regionala sau globala, intre mijloacele politice si diplomatice (pentru care marea majoritate nici nu au aptitudini si chemare) si solutia militara vor opta, evident, pentru cea militara. (Nu intamplator, recente “scapari” de mail-uri secrete demonstreaza ca fostul pana foarte recent comandant suprem NATO in Europa, generalul Breedlove, devenit celebru pentru agresivitate si declaratiile foarte razboinice, a conspirat in mod constant cu  ultraconservatorii din think-tank-urile americane pentru a crea pretexte de a-i forta mana presedintelui Obama pentru o politica ofensiva si provocatoare fata de Rusia). (4)

Prin urmare, solutia pentru linistea, pacea, stabilitatea lumii nu o reprezinta politica blocurilor militare. Acestea nu vor asigura altceva decat cheltuieli militare crescande, care sa umfle buzunarele complexului militar-industrial, insecuritate, cautarea permanenta a unui adversar (sau inventarea lui), pentru a justifica existenta organizatiei, destabilizare, haos si  agresiune. Care, la randul lor, sunt generatoare de masive deplasari de populatie in fata razboaielor, de prabusire economica, urmata de pierderea de locuri de munca, de saracie si disperare, de fluxuri migratoare ample si…de terorism! Adica exact de lucrurile de care sondajul Pew pe care tocmai l-am citat arata ca populatia europeana este cu adevarat preocupata si ingrijorata si pe care le considera a fi amenintari reale.

Spuneam ca cei care hotarasc destinele omenirii nu au invatat nimic nici din istoria ultimului secol, care a fost marcat profund de cele doua conflagratii mondiale. Or, evolutia evenimentelor din ultima vreme si in special dupa momentul 11 septembrie 2001, folosit de conducerea Statelor Unite, in spiritul Declaratiei pentru Noul Secol American (5), ca acel nou Pearl Harbour necesar pentru declansarea procesului care sa faca din America puterea pe veci dominanta a lumii, care sa nu mai poate fi contestata de nimeni si a carei suprematie sa nu mai poate fi amenintata de cresterea influentei altui stat a adus omenirea intr-o situatie care este ingrijorator de asemanatoare cu cea existenta in preajma declansarii primului si celui de al doilea razboi mondial. Istoria secolului amintit ne invata ca  la asta duc ambitiile imperiale ale unui stat sau ale unui grup de state, care isi creaza cu incapatanare premisele pentru pornirea unui nou conflict.

In special Romania ar trebui sa se inspire in politica sa externa (numai ca Romania actuala nu mai are o politica externa proprie!) din exceptionala, umanista si generoasa gandire titulesciana. Nicolae Titulescu a fost, in intreaga sa activitate de diplomat de mare anvergura al lumii, animat de idea ca linistea si pacea lumii, protectia fata de agresiuni si razboaie, nu pot fi asigurate decat printr-un sistem de securitate colectiva, bazat ferm pe dreptul international si pe tratate si organisme politice si diplomatice (nu militare!) bi si multilaterale. Nu intamplator el a fost singurul diplomat din istoria interbelica ales de doua ori consecutiv presedinte al Ligii Natiunilor, in care a militat exact pentru principiile securitatii colective, ale respectarii dreptului international ca instrument de impiedicare a razboaielor. In fond, acesta a si fost scopul infiintarii in 1919, dupa terminarea primului macel mondial, a Societatii (Ligii ) Natiunilor.

Liga Natiunilor ar fi trebuit (si ar fi si putut sa fie, aceasta fiind si esenta intregii gandiri si lupte titulesciene) acel cadru de drept international care sa asigure securitatea colectiva. Numai ca evolutia ei de la infiintare si pana la al doilea razboi mondial ne arata care au fost cauzele pentru care ea nu si-a putut indeplini vocatia.

In primul rand, Statele Unite, care prin presedintele Woodrow Wilson au militat pentru infiintarea unui astfel de organism au refuzat (prin decizia Congresului) sa se inscrie in organizatie! Tara care iesea puternica, neatinsa, intarita economic, politic si militar din prima conflagratie mondiala isi pregatea deja terenul pentru asigurarea suprematiei mondiale. (Nici nu este singura data cand Statele Unite adopta o atitudine duplicitara in politica externa. Dovada o reprezinta, pentru a mai da imediat inca un exemplu, Conventia Internationala pentru Dreptul Marii, pentru a carei concepere si adoptare americanii au militat. Numai ca, dupa semnare, Statele Unite nu au mai ratificat nici pana astazi aceasta conventie. Ceea ce nu le impiedica, cu o ipocrizie specifica, sa o invoce insistent in timpul administratiei Obama pentru a contesta drepturile si pretentiile Chinei in Marea Chinei de Sud, sub pretextul ca acestea “incalca dreptul si accesul tuturor statelor la libera navigatie”, asa cum sunt ele definite in…Conventia Internationala pentru Dreptul Marii!).

Este foarte semnificativa si elocvent-didactica pentru atitudinea puterilor cu veleitati de expansiune evolutia compozitiei Ligii Natiunilor in perioada postbelica. Astfel, Japonia se retrage in 1933, Germania in 1933, Italia in 1937, Ungaria in 1939. Iar Uniunea Sovietica, ce aderase in 1934 este exclusa in 1939, in contextul impartirii Poloniei intre ea si Germania! Oare sa fi fost vorba de o simpla intamplare? In opinia noastra este evident ca nu. Retragerea din Liga a Germaniei, Japoniei si Italiei, care aveau sa constituie axa ce va provoca al doilea razboi mondial denota ca ideea de a declansa conflictul era veche si ca ele nu facusera decat sa pregateasca conditiile pentru materializarea ei, din punct de vedere politic si diplomatic, prin retragerea din singura organizatie care ar fi putut sa ia atitudine impotriva tendintelor lor agresive si expansioniste. Dovada imediata o constituie faptul ca, eliberate de povara apartenentei la Liga Natiunilor, Germania sfasie Cehoslovacia in 1938, ataca Polonia in 1939 (ceea ce duce la inceperea razboiului mondial), Italia invadeaza in 1935 Etiopia, Japonia invadeaza in 1937 China. Si, iarasi nu intamplator, Ungaria se retrage in 1939 din Liga pentru a pregati terenul ca, sprijinita viguros si insistent de Italia mussoliniana si cu acordul lui Hitler sa rapeasca Romaniei in august 1940 nordul Ardealului.

Dupa cum se vede, exact statele care aveau ganduri de expansiune au sabotat Liga Natiunilor ca organism de asigurare a securitatii colective, dreptul international si diplomatia ca instrumente de rezolvare a diferendelor, pregatindu-si conditiile pentru aplicarea solutiei militare.

Astazi, nici macar nu mai putem vorbi de o politica a blocurilor militare, cea din vremea Razboiului Rece, ca “furnizoare de securitate”. Pentru simplul motiv ca, in momentul de fata nu mai exista decat un bloc militar: NATO. Cel care, la declararea (dupa cum constatam astazi, mai mult formala…) a sfarsitului Razboiului Rece si a perioadei “echilibrului terorii”, in loc sa se desfiinteze in urma desfiintarii Organizatiei Tratatului de la Varsovia, a inceput sa se largeasca (Declaratia stufoasa a summit-ului de la…Varsovia reafirmand aproape explicit vocatia de universalizare) si sa se extinda spre rasarit, in ciuda asigurarilor date lui Mihail Gorbaciov de toti liderii occidentali importanti de la sfarsitul anilor ’80 si inceputul anilor’90 ca NATO “nu se va extinde nici cu un milimetru catre est”!

Din nefericire, neintelegand  absolut nimic din reactia primului ministru bulgar la propunerea lui deplasata de constituire a unui grup naval NATO in Marea Neagra (dar nu e prima data cand dl Iohannis ne demonstreaza ca, in general, nu pricepe nimic din nimic!), presedintele continua sa insiste pe aceasta tema inclusiv dupa summit-ul de la Varsovia. Imaginandu-si, probabil, ca va face flota NATO singur, cu cele doua fregate britanice second hand care ne-au costat in final aproape cat un portavion! Asa cum va asigura cu militari romani “intarirea apararii…Poloniei”, dupa cum aflam nu de la domnia sa, ci de la presedintele polonez Duda, dupa intalnirea pe care au avut-o cei doi la Varsovia. Si, ca sa nu ramana mai prejos in ridicol decat predecesorul sau, dl Basescu (cu a lui “axa Washington-Londra-Bucuresti…), dl Iohannis s-a intors din capitala poloneza…cu o axa inca si mai nastrusnica (ca sa nu mai zicem ca e si mult mai…stramba!): axa SUA-Polonia-Romania-Turcia! (Sa te crucesti, nu alta!)

Dar sa nu ne imaginam ca din prezenta in NATO, Romania se alege doar cu…axele dlor Basescu si Iohannis. Nu trebuie sa uitam de prima preocupare a dlui Iohannis dupa ce a ajuns presedinte (prima tara care a decis sa aloce 2% din Produsul Intern Brut pentru “aparare”-a se citi inarmare), de militarii romani morti si schiloditi in teatrele de operatiuni in care n-am fi avut, in fond, ce cauta. Si de faptul ca, urmare a deciziei luate de capul domniilor lor de cei doi citati anterior (fara consultarea poporului roman…), ne alegem cu scutul de la Deveselu (afirmatia liderilor NATO, inclusiv din Declaratia finala de la Varsovia ca el nu este indreptat impotriva Rusiei poate concura cu succes pentru cel mai tare banc mondial al deceniului…), care, in ipoteza in care NATO (evident ca fara sa-l intrebe pe dl Iohannis sau pe cine va mai fi la acel moment presedinte) va decide sa aleaga calea confruntarii cu Rusia, transforma Romania in una dintre primele tinte ale raspunsului Moscovei (evident, alaturi de partenera ei de…axa iohannis-iana, Polonia, care va gazdui la randu-i, un scut similar).

Ca multe din cele scrise nu sunt doar parerea noastra o demonstreaza recentul articol “Este NATO necesar?” (6) din “Boston Globe”, preluat de “Information Clearing House”, scris de Stephen Kinzer, de la Watson Institute for International Studies de la Brown University, cu putin inainte de summit-ul de la Varsovia, (care a si inspirit, in parte, titlul prezentului articol). In articolul sau, el spune: “Atunci cand liderii NATO se vor intalni vineri in summit la Varsovia, ei vor insista ca alianta lor este inca vitala pentru ca agresiunea ruseasca ameninta Europa. Realitatea este exact pe dos. NATO a devenit instrumentul Americii in escaladarea conflictului nostru primejdios cu Rusia. Noua ne trebuie mai putin NATO, nu mai mult”. El continua, foarte judicios, spunand: “NATO a ajutat la mentinerea pacii in Europa in timpul Razboiului Rece. El nu este destinat secolului 21. Intretinand tensiuni cu Rusia, el contribuie la instabilitate, nu la stabilitate. Europa are nevoie de un nou sistem de securitate. Spre deosebire de NATO, el trebuie proiectat de europeni, pentru a satisface nevoile europenilor, platit si condus de europeni. Asta va permite Statelor Unite sa faca pasul inapoi de la o misiune care poate sa fi fost nobila, dar nu trebuie sa dureze la infinit.” (10-11 iulie 2016)

1. http://www.nato.int/cps/en/natohq/official_texts_133169.htm?selectedLocale=fr
2. http://tribune.com.pk/story/1125217/germany-slams-nato-warmongering-russia/
3. Pew Research Center, Europeans face the World Divided, june, 13, 2015

4. https://theintercept.com/2016/07/01/nato-general-emails/ Hacked Emails Reveal NATO General Plotting Against Obama on Russia Policy

5. Project for a New American Century\Statement of Principles.mht, 1997.

6. http://www.informationclearinghouse.info/article45068.htm