Peste 3000 de elevi bacauani vor fi premiati de Primaria Bacau, în cadrul campaniei „Cine are carte, are parte“. Efortul financiar pentru acest an este de 3,6 milioane de lei, iar în aceasta etapa a semestrului 2 a anului scolar se vor acorda premii de 1,8 milioane de lei.
Începând de astazi, timp de o saptamâna, elevii care au obtinut rezultate bune în semestrul întâi a anului scolar 2013-2014 vor fi premiati. „Bursele scolare acordate prin programul “Cine are carte, are parte” au fost initiate în anul 2007 de catre primarul Romeo Stavarache, pentru încurajarea performantei la învatatura. Bursele se acorda semestrial si sunt împartite în trei categorii: bursa de excelenta, în valoare de 100 lei, lunar, bursa de performanta, în valoare de 75 lei, lunar si bursa de merit, în valoare de 50 lei, lunar“, a precizat Ionut Tomescu, purtatorul de cuvânt al Primariei Bacau. În aceasta dimineata, începând cu ora 9.30, au avut loc
festivitati de acordare a burselor scolare la Scoala Gimnaziala „Nicolae Iorga“, Colegiul „Henri Coanda“, Scoala Gimnaziala „Octavian Voicu“, Colegiul Tehnic „Dumitru Mangeron, Colegiul „Grigore Antipa“, Scoala „Alexandru Safran“ si Colegiul Tehnic de Comunicatii NV Karpen.
Vor fi acordate burse în toate scolile si liceele bacauane. Festivitatea se va închide vinerea viitoare, pe 11 aprilie, la Scoala Georgeta Mircea Cancicov“.
Programul acordarii burselor de excelenta, de performanta si de merit „Cine are carte, are parte“ este urmatorul:
Burse 04 – 11.04.2014
Vineri 04.04 | Luni 07.04 | Marti 08.04 | Miercuri 09.04 | Joi 10.04 | Vineri, 11.04 |
9:30
SCOALA GIMNAZIALA „NICOLAE IORGA”
|
10:00
COLEGIUL NATIONAL PEDAGOGIC „STEFAN CEL MARE”
|
09:30
SCOALA GIMNAZIALA „SPIRU HARET”
|
10.00
SCOALA GIMNAZIALA „MIHAIL SADOVEANU”
|
10:00
SCOALA GIMNAZIALA „DOMNITA MARIA”
|
10:00
SCOALA GIMNAZIALA „NICU ENEA”
|
10:00
COLEGIUL „HENRI COANDA”
|
10:00 SCOALA GIMNAZIALA NR.10
|
10:00
SCOALA GIMNAZIALA „ALEXANDRU CEL BUN” |
11:00
SCOALA GIMNAZIALA „MIHAI DRAGAN” |
10:30
COLEGIUL TEHNIC „LETEA”
|
10:30
LICEUL TEHNOLOGIC „PETRU RARES”
|
10:00
SCOALA GIMNAZIALA „OCTAVIAN VOICU”
|
11.00
COLEGIUL NATIONAL „FERDINAND I”
|
10:00
COLEGIUL TEHNIC „ANGHEL SALIGNY”
|
11:30
SCOALA GIMNAZIALA „CONSTANTIN PLATON”
|
11:00
COLEGIUL NATIONAL CATOLIC „SF. IOSIF”
|
11:00
SCOALA GIMNAZIALA „GEORGE BACOVIA”
|
10:30
COLEGIUL TEHNIC „DUMITRU MANGERON”
|
12:00
SCOALA GIMNAZIALA „ALEXANDRU IOAN CUZA”
|
10:40
COLEGIUL „MIHAI EMINESCU”
|
12:00
SCOALA GIMNAZIALA „ION CREANGA” |
11:00
SCOALA GIMNAZIALA „ALECU RUSSO”
|
11:30
LICEUL CU PROGRAM SPORTIV
|
11:00
COLEGIUL „GRIGORE ANTIPA”
|
12:00
COLEGIUL NATIONAL DE ARTA „GEORGE APOSTU”
|
11:30
COLEGIUL NATIONAL „GHEORGHE VRANCEANU”
|
13.30
COLEGIUL ECONOMIC „ION GHICA”
|
11:30 SCOALA GIMNAZIALA „MIRON COSTIN”
|
12:00
SCOALA GIMNAZIALA „GEORGETA MIRCEA CANCICOV”
|
12:00
SCOALA GIMNAZIALA „DR. ALEXANDRU SAFRAN |
|||||
12:30
COLEGIUL TEHNIC DE COMUNICATII „N. V. KARPEN”
|
12:30
COLEGIUL NATIONAL „VASILE ALECSANDRI”
|