Cu scriitoarea si jurnalista Melania Cuc, viata s-a dovedit generoasa. Chiar daca nu i s-a oferit sansa de a-si începe cariera de scriitor ca la carte, nu a regretat niciodata, nimic. Si aceasta pentru ca a facut doar ceea ce a crezut ca merita cu adevarat. Drumul pe care l-a parcurs a fost unul sinuos, dar a acumulat astfel, o experienta diversa, utila mai târziu, ca romancier. Ca jurnalist, s-a situat întotdeauna printre cei mai buni, stiind din instinct, sa stea pe verticala. La începutul anilor 70 devine colaborator la Radio Romania si la cele mai importante reviste literare ale vremii. Tot în aceeasi perioada, scriitoarea începe cursurile Universitatii ,,Ioan Dalles,, din Bucuresti, la Sectia Literatura Româna si Universala si debuteaza în Luceafarul, la… Posta Redactiei. Autoare a douazeci de volume, printre care „Fructul oprit” „Miercurea din cenusa”, „Graal”, „Dantela de Babilon”, Melania Cuc s-a nascut pe 22 iunie 1946, la Archiud, un sat micut din Câmpia Transilvaniei, într-o familie de tarani înstariti.
– ,,Numele scriitoarei Melania Cuc… este un nume care mi-a retinut atentia prin unele poezii, proze, insemnari, interviuri, reportaje si anchete literare ce au impus-o in peisajul literaturii romane contemporane ca pe o scriitoare originala si inzestrata cu multiple disponibilitati creatoare”, spunea istoricul literar Nicolae Scurtu, in ,,Sapatamana” din 21 aprilie 1989, facand referire la volumul dvs. de debut, „Peisaj launtric”. Vorbiti-ne despre acest debut, in ce circumstante s-a produs? Cat de simplu era sa scrii si sa publici in timpul regimului comunist? Cum ati descrie cu ochii de acum, peisajul launtric din sufletul dvs. de atunci?
– Prima carte, primul copil… Imi amintesc ca am primit cele 30 de exemplare,,semnal,, ale cartii mele si le-am dus acasa, le-am asezat pe rafturile bibliotecii si nu ma mai saturam sa le privesc. Eram fascinata de miracolul care schimbase sensul pomelor mele odata ce intrasera într-o carte.
Era o perioada în care debutul editorial se facea cu mare greutate atunci când nu doreai ca în cartea ta sa intre si poeme care sa preamareasca sistemul politic, presedintele în functiune. Eu nu am scris niciodata astfel de versuri. De ce? Nu stiu. Nu eram ceea ce se numeste un dizident, nu eram nici un activist de partid. Imi traiam viata firesc, asa cum îmi era data. Sa nu uitam ca eu nu avusesem prilejul sa învat Istorie adevarata, faceam parte din generatia careia i se inoculase înca din fasa, picatura cu picatura, ideea ca socialismul este benefic.
În lumea literara de atunci, poetii care preamareau sistemul erau cât sa-i numeri pe degete. Redactorii revistelor serioase îi solicitau la fiecare numar, le publicau textele pe prima pagina. Printre numele acelea se strecurau si numele noastre. Era între noi, autori si redactori, o întelegere tacita. Scriitorii cu adevarat talentati debutau, publicau, chiar daca nu chiar pe prima pagina.
– Sunteti o scriitoare prolifica, ati scris si ati publicat numeroase carti de versuri, eseuri, tablete, poezie pentru copii, romane, proza autobiografica. Va rugam sa ne enumerati câteva dintre cele mai importante titluri si sa faceti o scurta descriere a temelor abordate.
– E greu sa povestesc despre toate cele 20 de carti ale mele. Fiecare are viata ei, destinul si vibratia care am considerat ca i se potrivesc. De referinta pentru opera mea mi se par a fi cartile de proza, dar si cele cu tablete. În romane, fiecare carte are etapa sa cronologica, epoca istorica, personaje care se deosebesc între ele sau se aseamana, dupa cum merge firul ,,povestii,,. Daca în „Impozit pe dragoste” ma cantonez în perioada imediat premergatoare Marii Uniri a României, undeva într-o Transilvanie care dupa sute de ani iesea de sub stapânirea straina, în „Fructul oprit” scot în evidenta starea de fapt din Bucurestiul anului 1989. Iau pulsul societatii românesti de dinaintea Revolutiei din decembrie.
Istoria ma fascineza si în romanul „Dantela de Babilon” încerc sa redau starea de fapt acutala, reverberatiile unui macel uman fara frontiere, terorismul. În „Femeie în fata lui Dumnezeu” ma aplec spre civilizatia Samizegetusei si credinta batrânului Zamolxes, dar fac si trecerea spre conditia femeii în lumea de azi.
„Graalul”… este un graal al meu, personal. O cautare prin destin si obârsie a unei lumi pe care sigur ca am avut-o, dar am pierdut-o din nestiinta sau nepasare.
– La lansarea volumului „Tablete contra disperarii”, Constantin Cublesan afirma ca „tablete nu pot scrie decât cei care au în ei talentul de a mânui cuvântul si Melania Cuc are acest talent”, iar Artur Silvestri, în „Marturisire de credinta literara”, adauga: „Melania Cuc este autoarea unui tip singular de tablete”. De ce sunt atât de speciale tabletele în general, de ce nu se afla la îndemâna oricarui scriitor? Ce formula speciala au „Tabletele contra disperarii” ale Melaniei Cuc, încât devin „un tip singular de tablete”?
– Cred ca tablete mele sunt ,,speciale,, prin forma si continut în ideea ca sunt lasate slobode sa iasa în lume. Fapte cotidine sunt trecute printr-un filtru poetic, printr-o geana de meditatie si tehnica literara proprie, pentru a deveni un soi de poeme. Poate curajul de-a veni cu ceva nou, socant pe alocuri, face ca acest gen de literatura sa fie considerat unul nou si care îmi apartine.
– Doua dintre romanele dvs. de referinta sunt „Fructul oprit” si „Miercurea din cenusa”. Vorbind despre primul, Lucia Verona spunea: „Atmosfera bine reconstituita, personaje memorabile, iata numai doua motive pentru care va fi gustat de cititori”. Cum ati reusit sa recreati, sa simtiti atmosfera, prin ce devin memorabile personajele acestui roman?
– Perioada aceea am trait-o pe viu. Nu mai era literatura. Sigur, în roman totul este fictiune, personaje complexe care au ceva de ,,divulgat,, despre etapa respectiva. Oamenii mei sunt ca si reali, nu sunt tragicomici, nu sunt eroi, nu sunt tradatori, sunt oameni normali în adevaratul sens al cuvântului. De aici credibilitatea cartii. Ei nu se lamenteaza, nu dau test de curaj, pur si simplu îsi traiesc viata ca indivizi, ca societate.
– „Un roman tragi-comic care reprezinta alegoria conditiei umane contemporane în marsul ei triumfal spre apocalipsa”, astfel caracteriza Lucian Gruia, „Miercurea din cenuta”. Despre ce apocalipsa este vorba, ce înseamna aceasta abordare tragi-comica într-un astfel de context? Sa tragem de aici concluzia ca în viziunea Melaniei Cuc, apocalipsa este în mod obligatoriu luminoasa si sângeroasa, tocmai pentru a nu fi întunecata si sângeroasa?
– Da, aici e altceva. „Miercurea din cenusa” este romanul în care încerc sa redau marasmul care face sa-i creasca adrenalina omului modern. Un drog cu care ne obisnuim, ne desfatam facând uz de tot apanajul unui modernism ieftin, de mucava, ne întrecem în a ne exploata unii pe altii, facând abstractie de mediul înconjurator, lumea care poate exploda din neglijenta noastra, în fiecare secunda.
– Cum ati defini volumul „Graal” – este proza autobiografica, jurnalism, o simpla confesiune sau câte putin din toate? Unde se afla Graal-ul Melaniei Cuc si ce valente „conspirative” si „esoterice” are? Nicolae Baciut vede „Graal-ul” ca pe ,,o carte despre travaliul/ aventura/ bucuria scrisului’’. Ati reusit odata cu acest volum sa va gasiti propria identitate în scris, sa lasati în urma cautarile?
– În Graal, cele doua componente ale fiintei mele – taranca nativa si citadina facuta, nu nascuta, ajung la o oarecare întelegere. Scrisul se dovedeste a fi liantul care tine cele doua emsifere ale eului, ale întregului care sunt pe bucatica asta de tina denumita Terra.
Cât despre cautari, idenitate… sunt doar notiuni despre care stim extrem de putin. Atunci când crezi ca ai descoperit, sti totul despre tine ca ins, constati cu stupoare ca de fapt, nu sti nimic. Omul, scriitorul este un Ceva extrem de complex.
– Ce înseamna în conceptia dvs. sa scrii despre un „Destin”?
– În „Destin” am scris despre o voce de aur a cântarilor transilvane , despre Valeria Peter Predescu. Între timp, Vali, cum îi spuneam eu, a plecat sa le cânte o ,,târa,, si îngerilor. Pe pamânt, semn ca a trecut pe aici au ramas 60 de CD-uri si cartea „Destin”. Am sris-o pe când Valeria nu credeam sa învete si a muri…sa parafrazez Poetul.
– “Cinând cu Dracula” –un titlu misterios, într-o abordare clasica, gotica a celebrei povesti sau din contra, legendara cruzime a personajului principal este atacata dintr-un unghi cu totul nou?
– Ha, de acest roman uitasem. L-am scris dupa ce am revenit dintr-o vacanta în Canada. Voiam sa fie un roman ,,americanesc,, sa fac prin el promovare zonei Bistrita-Piatra Fântânele, unde si-a plasat Bram Stoker actiunea romanului lui celebru. Nu sunt foarte mândra de aceasta carte, putea fi si mai ruesita. Prea i-am dat în partea a doua, o turnura comerciala, horror… care nu mi se potriveste. Oricum, pecetea medievalului întunecat, transilvan, îsi spune si acolo cuvântul.
– Ati primit pentru acest roman Premiul Special al Juriului, în 2001, la Saloanele “Liviu Rebreanu”, Bistrita. Prin ce s-a remarcat cartea dvs.? Ce a însemnat acest premiu pentru cariera dvs. literara ulterioara?
– Sunt om si premiile ma bucura întotdeauna, dar nu îmi iau mintile. Am circa 30 de premii, distinctii pentru literatura, din tara si din strainatate. Unele sunt pe merit, altele… asa s-a nimerit sa fie. Pentru carti mult mai bune, care meritau fie si numai o mentiune, nu am primit diplome, nici cine stie ce elogii. Critica literara de azi nu este întodeauna pe receptie din varii motive.
– Sunteti membru al Asociatiei Internationale “Dracula” care doreste sa contribuie la dezvoltarea turismului în zona Bistrita , prin promovarea mitului Dracula -Bram Stoker si reabilitarea mitului istoric al lui Vlad Tepes. Cât din ceea ce v-ati propus ati si reusit sa realizati? Ati primit sustinere din partea autoritatilor în aceasta activitate? Ati participat la vreunul dintre congresele internationale Dracula?
– Din pacate, ca în multe alte domenii si aici s-a pornit cu surle si trâmbite, apoi, oamenii au obosit sa se mai tot lupte pentru ceva anume. Ideea nu a fost sustinuta de autoritati si cred, nici de cetateanul de rând. Asimilarea lui Dracula cu duhul rau este înca evidenta, nu este doar literatura. Totusi, turismul zonei Bistrita mai atrage câteva duzini de turisti cu apetenta pentru legenda, ei vin de peste Ocean dar si din opulenta, batrâna si plictisita Europa. Mi-as fi dorit sa traduc aceasta carte, s-o adpatez. Cine stie, poate viitorul va fi de partea ei. Pâna atunci, sa nu uitam ca a fost prezentata în cea mai celebra emsiune nationala de promovare a Cartii, drept Cartea saptamânii.
– “Vine Mos Craciun”, „Versuri scrise pe zapada”, „Casuta cu povesti” – de ce având atâtea volume serioase, adevarate piese de rezistenta, ati simtit nevoia sa scrieti si literatura pentru copii? Cât de dificil este sa te adresezi acestui segment de vârsta, în asa fel încât sa nu devii prea familiar sau sa fii acuzat ca desi initial, ai creat pentru copii, totusi, cartile tale sunt considerate ca fiind pentru adulti?
– Am scris pentru copii sporadic si sub influenta bucuriei de a fi bunica. Nu stiu altii cum scriu, eu când scriu pentru copii, ma transpun categoriei de vârsta respective. Încerc sa gândesc cum ar gândi un copil.
– Sunteti detinatoarea a numeroase nominalizari, distinctii, diplome, premii, medalii, printre care Premiul Editurii Minerva pentru Poezie, obtinut la Festivalul de literatura „Mostenirea Vacarestilor”, Târgoviste, 1988 sau DIPLOMA si Premiul I , acordate la Concursul national de proza “Liviu Rebreanu”, Bistrita, 2003. Ati primit anul acesta Diploma si Titlul de Femeia Europeana, pentru Muncipiul Bistrita pentru Cultura europeana. Care este distinctia cea mai draga dvs. si de ce?
– Indiferent daca sunt recunoscuta sau sunt doar o anonima, continui sa fiu eu însami, eu cea obisnuita. Nu ma influenteaza nici un titlu, onor, sau faima efemera. Responsabilitatea pentru ceea ce fac ca scriitor si om al cetatii îmi apartine. Tot ce deriva de aici, fac din bucurie si cu bucuria creatiei. În viitor, din perspectiva, cartile mele vor pleda , vor vorbi despre mine.
– Va pasioneaza de asemenea, pictura. Cum v-ati descoperit acest talent? Când si unde ati expus? Ce pictati cu precadere?
– Pictura ma relaxeaza, este un ,,altceva,, si totusi este o parte din creatie. Pictez pe ferestre de la casele vechi, pictez în sitlul vechilor iconari de la Nicula. Asta ma apropie de traditia din zona mea natala. Mai pictez la sevalet – diverse. Nu sunt un pictor cuminte, nici tenace, fac acest exercitiu spontan si temele vine ele singure, nu ma cantonez într-un singur spatiu de creatie, nici într-o tehnica anume. Tot ce lucrez daruiesc prietenilor. Recent, am avut un vernisaj cu pictura pe sticla la Casa România din Barcelona, Spania. Lucarile, toate, le-am donat acelui locas de cultura, cu speranta ca românii care vor trece pe acolo vor vedea icoanele lucrate de mine , sa îsi aminteasca de acasa, de traditiile pe care trebuie sa le ducem mai departe, fiecare cum poate.
– Cine poate face parte din Clubul Amazoanelor Bistritene? De când sunteti membra a acestui club si în ce activitati caritabile ati fost implicata?
– Oricine doreste sa sustina, fie si numai prin prezenta sa, lupta împotriva cancerului, oricine poate fi membru al acestei organizatii. Eu particip la activitatile de la Bistrita de câtiva ani încoace si le-am donat amazoanelor bistritene toate lucrarile din expozitia de pictura pe care am avut-o la Bucuresti, în ianuarie 2008. O activitate similara a avut loc si la Brasov, în 2007.
– Vorbiti-ne despre Kilometrul Zero al ecologiei, activitate initiata la Bistrita, în anul 2000. În ce consta? Ce rol are Melania Cuc în aceasta munca de voluntariat? Cu cine colaborati si ce realizari ati avut pâna în prezent?
– Gata cu ecologia!!! De ceva vreme, liderii ecologisti au devenit oameni politici sadea. Au abandonat acest tronson si fac politica dura, adevarata. Cine mai are timp de ecologie în România?!!! Glumesc cu amaraciune nedisimulata. Mi-e dor de etapa aceea în care ieseam în parc, cu mic cu mare, adunam hartiile, pliveam florile…
– V-ati demonstrat interesul fata de valorificarea patrimoniului cultural local, prin înfiintarea unui Muzeu taranesc în satul Archiud, judetul Bistrita Nasaud. Ce presupune sa „cladesti” un muzeu, sa îl pornesti si apoi sa îl pui pe roate? Cum ati rezolvat problema finantarii? Cum ati promovat acest proiect?
– Am pus Proiectul pe hârtie, apoi, cu sprijinul celor de la Inspectoratul Scolar, s-a gasit si finantarea, prin concurs, desigur. Sansa a fost ca locatia respectiva sa fie chiar în spatiul scolii din sat. Un castel medieval cu ziduri groase si ferestre înguste, numai potrivit pentru un astfel de muzeu. S-au implicat dascalii, copiii, parintii… Am umblat cu caruta de la o casa la alta, am adunat vechi costume populare, obiecte care tineau de vechiul habitat. Comori. Istorie. Lectie civica.
– La ce lucrati în prezent ?
– Am încept o lucrare care… mi-e si frica s-o spun, as vrea sa fie o trilogie, o saga, poveste de familie pe mai multe generatii, din secolul 14 spre 21… Stiu ce as vrea, dar nu stiu cum se vor lasa ispitite personajele sa mi se alature în acest demers. Eu lucrez fara schite, notite, etc. Totul vine , se aseaza, îsi face loc în întreg. Vorbim peste un an despre acest proiect. Sper sa nu ma dezamagesc singura. Vrei si un titlu? Hersen! Este numele de familie al bunicilor mei dinspre mama. De aici am pornit. Oare poate un nume singur sa spuna povestea, una europeana, a unefi famiii, fie si doar imaginar? Nu stiu, dar sper.
– Cum arata viitorul pentru Melania Cuc?
– Viitorul meu personal tine de copiii mei si de cartile mele viitoare. Daca ei vor fi bine, sunt fericita si eu. Sa am sanatate, sa nu-i trag pe cei dragi dupa mine în deznadejde, la greu. Altminteri, viitorul personal se integreaza în viitorul general, comun. Va trebui sa facem exercitii de iubire de semeni. Chiar daca nu ne sta în fire, sa înceram sa zâmbim în fiecare zi. Uneori, stiu pe pielea mea ca si zâmbetul doare. Doare ca orice lucru pe care îl faci de mântuiala. Eu cred în oameni, daca nu as crede, nu as fi aici!
– Ce recomandare ati dori sa le faceti celor care abia acum încep sa scrie?
– Sa citeasca mai întâi! Meseria de scriitor e mai mult fiere decât miere. Asta as vrea sa constientizeze si daca vor constata ca pentru asta au fost trimisi pe Pamânt, sa biruie lenea, comoditatea, sa scrie, sa scrie…
– Ce hobby-uri aveti?
– Sunt un om fara naravuri. Nu colectionez chibrituri, servetele, nici clopotei… Nu practic nici un joc de societate. Nu am nici tabieturi pe care sa nu mi le pot înfrânge la timp. Suna banal? Normal. Asta pâna ma asez la tastatura, scriu.