„Adevarata societate traieste în noi însine”, sunt cuvintele filozofului italian Giovanni Gentile (1875-1944). Sistemul lui filosofic este considerat idealist, întrucât pentru el ideea – creatiunea spiritului nostru – este singura care ne poate spune ceva. Nu admite 
nimic care sa nu fie înauntrul constiintei. El considera întreaga existenta spirituala un act viu, în fiecare clipa altul: „Atâta spirit, atâta bogatie spirituala, câta viata spirituala în act”. Se bazeaza pe întelepciunea filosofiei crestine: „Adevarul este înauntrul omului, nu în afara”; „omul nu e om de la natura”; „omul este om întrucât se face om”; „omul este o eterna fagaduinta”. Conform conceptiei sale, Societatea trebuie conceputa ca un sistem de sfere concentrice, în care sfera cea mai apropiata de centru este omul cu raza cea mai scurta, apoi familia, comuna, natiunea, omenirea, universul, centrul fiind cel mai viu, cel mai activ, din care iradiaza vointa noastra. Daca s-ar stinge lumina acestui centru, întreg sistemul ar intra în întuneric. Lumea morala deci, este creata, sustinuta de vigoarea fiecaruia dintre noi, conform celor semnalate mai sus: „Adevarata societate traieste în noi însine!”
Toate acestea sunt concluziile lui în urma unei analize adânci a sufletului omenesc. Preocupat de moralitatea lumii, îl citeaza pe Sfântul Francisc, italianul care a trait la începutul secolului XII si a carui învatatura este a iubi, a îmbratisa realitatea lumii, prin altruism.
Aduc în amintire cuvintele Sfântului Francisc, citate de „Doamna de Fier” – Margaret Thatcher -, cu ocazia unei vizite facute în centrul Londrei: „Acolo unde este neîntelegere, sa aducem armonie. Acolo unde este greseala, sa aducem adevar. Acolo unde este îndoiala, sa aducem credinta. Acolo unde este disperare, sa aducem speranta”.
Prin termenul de altruism se întelege „atitudinea morala sau dispozitia sufleteasca a celui care actioneaza dezinteresat în favoarea altora; doctrina morala care preconizeaza o asemenea atitudine”. (Dictionarul explicativ al limbii române, Academia Româna, Institutul de Lingvistica „Iorgu Iordan”). Altruismul este definit ca opusul egoismului. Mai simplu si lamuritor, altruismul este grija pentru binele altor persoane si actiunea de ajutorare, salvare a lor, în caz de nevoie.
Enciclopedia internationala de stiinte sociale, defineste altruismul psihologic ca „o stare motivationala cu scopul de a creste bunastarea altora”, altruismul psihologic fiind în contrast cu egoismul psihologic ce se refera la motivatia de a creste bunastarea personala.
Din nefericire, n-am învatat sa oferim celui de aproape ceea ce ne dorim noi însine, n-am învatat sa-l întelegem (cu atât mai putin sa-l ascultam) si nici sa-i înlesnim calea pentru a face lucrurile mai frumoase si mai usoare. Suntem uneori altruisti pentru a epata în fata lumii si pentru a sublinia, ulterior, ca suntem altruisti si ca oferim lucruri pe care altii le pun greu la dispozitie sau nici nu ni le ofera. Un fel de grandomanie. Altruismul a devenit, în acest fel, o modalitate de a te face sa te simti bine, un egoism involuntar, o modalitate de a te împaca cu anumite aspecte personale care nu sunt placute celor din jur. Am devenit altruisti-grandomani pentru a placea altora, pentru a ne placea noua însine, pentru a ne auto-satisface poftele nepotrivite, pentru a ne bucura de micimea sufletului, devenit egoist.
Altruismul adevarat este însa altceva, el caracterizeaza moralitatea, interiorul, dar si exteriorul, un mod prin care poti dovedi bunatatea unei inimi careia îi pasa de ceea ce se întâmpla. Conceptul are o lunga istorie în gândirea filosofica si etica. Termenul a fost initial inventat în secolul XIX de catre sociologul si filosoful francez Auguste Comte (1798-1857) care a urmarit înfiintarea unei filosofii pozitive, corespunzatoare stadiului în care a ajuns omenirea si spre care trebuie sa tinda, adica progresul umanitatii, umanitate pe care el o iubea, se spune, cu pasiune mistica.
S-a constatat ca altruismul dintr-un domeniu poate avea un impact asupra altor domenii, ca exista o tendinta de reciprocitate, presupunând ca oamenii se vor simti obligati sa raspunda daca cineva îi ajuta.
Sociologii au fost mult timp preocupati de modul de construire a unei bune societati, cu altruism, moralitate si solidaritate sociala. Religiile lumii promoveaza altruismul ca pe o valoare morala de mare importanta. În Crestinism, de exemplu, altruismul este centrul învataturilor lui Iisus aflate în Evanghelie. Prezenta si semnificatia iubirii este cuprinsa nu doar în cuvinte, reflectii, ci si în fapte. Astfel, noi trebuie sa urmarim binele comun mai mult decât binele personal, întrucât binele comun este mai folositor pentru om. Referitor la aproapele nostru, în Levitic (Cartea a treia a lui Moise) Domnul a grait: „Sa nu furati, sa nu spuneti minciuni si sa nu va înselati aproapele” (Levitic 11). În Sfânta Evanghelie dupa Matei, cap. 22, cele mai mari porunci sunt: „Sa iubesti pe Domnul Dumnezeul tau, cu toata inima ta, cu tot sufletul tau si cu tot cugetul tau” si „Sa iubesti pe aproapele tau ca pe tine însuti”. Multi autori biblici subliniaza o puternica legatura între iubirea pentru aproape si iubirea pentru Dumnezeu. Întâia epistola a Sfântului Apostol Ioan, cap. 4, 21 ne graieste: „Si aceasta porunca avem de la El: cine iubeste pe Dumnezeu sa iubeasca si pe fratele sau”.
Doua evenimente s-au succedat de curând în tara noastra: cel al accidentului aviatic – avionul de mici dimensiuni care a aterizat fortat, în 20 ianuarie, în Muntii Apuseni, într-o zona accidentata, la peste 1.400 de metri altitudine, la granita dintre judetele Cluj si Alba, la bordul caruia se afla echipajul medical în care au decedat doua persoane si alte cinci au fost ranite si cel de al doilea – ninsorile abundente ale iernii neînduratoare, viscolul produs în partea sudica a tarii. Din informatiile ziarelor, unii au actionat din altruism – acei localnici care s-au dus sa-i caute pe cei dati disparuti, pur si simplu din dorinta de a ajuta, poate din datorie morala, loialitate si chiar imbold religios, dar mai mult din sacrificiu, riscându-si sanatatea, poate chiar integritatea vietii pentru a salva alte vieti, ceea ce s-a facut si în al doilea caz, al nametilor care au acoperit case si drumuri, în timp ce altii au dat dovada de nepasare, de nepricepere si teama, lipsindu-le acel sentiment de compasiune pentru semeni, si altii, mai grav, n-au actionat la timp, au batut în retragere cum s-ar spune, din lipsa de cunoastere si responsabilitate. Sunt convinsa ca se va face lumina în desfasurarea interventiilor.
Altruismul, aceasta atitudine morala, omul o poate avea în sufletul lui, dar daca-i lipseste, poate fi învatat. Dobândirea altruismului, dar si refuzul lui se vor face vazute în rezultatele binefacatoare sau distrugatoare ale societatii în care traim. Românul este inteligent si poate redobândi razele luminoase ale altruismului pierdut în ultima vreme. Dar acolo unde inteligenta lipseste, ea este înlocuita cu întunericul egoismului, al smecheriei, vicleniei, ironiei, a singurei dorinte de a dobândi puterea prin orice mijloace.
Viata de fiecare zi este plina de acte de altruism si egoism, cu motivatii umane sau inumane. Suma actiunilor noastre este societatea pe care o cladim si în care vrem sa traim. Parafrazând cele afirmate de Giovanni Gentile: Omul devine cu adevarat om când dobândeste calitati umane si cladeste societatea dupa tiparul acelor calitati dobândite. Vavila Popovici – Carolina de Nord
