Ioan Gabor a supravietuit dupa trei morti clinice

Timp de 30 de ani cazul lui Ioan Gabor din Oradea a uimit lumea medicala de pe întreg mapamondul. Cazut într-un bazin cu apa clocotita amestecata cu soda caustica, ridicat printr-o minune de la trei metri adâncime, ramas fara carne pe picioare, domnul Gabor poate acum sa umble, iar în locul în care altadata se vedeau oasele, carnea si pielea au început sa-i creasca din nou. Întâmplarea care i-a marcat viata lui si altor sute de oameni, precum si evenimentele care au urmat, au stat în atentia ministerului sanatatii din acea vreme si au lasat fara grai pe cei care crezusera ca au patruns tainele vindecarii: medici de pretutindeni. Regimul comunist a interzis însa mediatizarea miracolului si au facut tot posibilul ca sa-l reduca la tacere pe acest om, pentru ca stiinta lor nu putea sa explice evenimentele carora le-a facut fata.
Nascut pe data de 2 august 1939 în localitatea Sâncrai din judetul Cluj, Ioan Gabor era înca de mic copil o fiinta ciudata. „Înca din pruncie aud o voce, nu în vis ci în realitate. În acele momente nu pot sa ma misc dar ma simt bine” – povesteste d-l Ioan Gabor.

Auzind spusele copilului care povestea despre experienta sa, parintii, fratii, colegii de la gradinita si scoala începeau sa râda. I se spunea chiar „visatorul”. Cu toate acestea, el stia ca ceea ce aude este adevarat, lucru pe care au reusit sa-l experimenteze si cei din jur, pentru ca spusele lui deveneau realitate la vremea potrivita. A facut scoala de subofiteri, s-a casatorit si s-a stabilit în Oradea. În urma cu 40 de ani s-a pocait, în sensul ca si-a schimbat modul de viata si gândire dedicându-si existenta lui Dumnezeu, marturisindu-si credinta în apa botezului. În 1974 lui Ionel îi este dat sa auda în mod repetat aceeasi voce care-i spunea: „Vezi ca peste doi ani se va întâmpla ceva cu tine si vei fi cum nu a mai fost nimeni”. Primul gând care i-a venit în minte a fost acela ca, în mod neasteptat, se va ivi probabil o functie foarte importanta care îi va fi atribuita lui, astfel încât nimeni sa nu mai fie asemenea lui. Dupa un timp, într-o noapte, vocea îi spune: „S-a aruncat Purim. Sortii au cazut pe tine pentru ca fratele tau nu este pregatit sa treaca prin aceasta”. Cuvintele respective i-au fost repetate de trei ori, fapt care a trezit iritare celui în cauza, constient ca întelege atunci când i se spune ceva. Apoi i s-a spus: „Vezi ca vine o nenorocire de moarte peste tine”. Aceste cuvinte l-au facut sa se gândeasca la faptul ca, nu functia importanta trebuie sa o primeasca, ci moartea. Stia ca peste doi ani va muri. „Fiindca nu am fost atent, am spus acest lucru la toata lumea. Prima data i-am spus sotiei”. Aflata în conflict cu familia din pricina credintei lor, Adriana Gabor simtea ca Dumnezeu vrea sa-i ia si ultima speranta pe lumea aceasta. Sotii Gabor aveau trei copii: o fetita de numai doua luni, un baietel de un an si jumatate si altul de sase ani. Moartea sotului însemna pentru ea ca Dumnezeu si-a întors fata de la ei.
Domnul Ioan Gabor a continuat sa spuna parintilor, fratilor, rudeniilor si prietenilor ce soarta urma sa-l astepte. Necrezând cuvintele lui, cei din jur au început sa râda si sa-l blameze. Totusi el a început sa se pregateasca de moarte. „Am cautat în primul rând sa-mi rezolv problemele materiale. Câstigam foarte bine , asa ca mi-am platit apartamentul, am cumparat de toate în casa, astfel încât sotia sa poata creste cei trei copii.”- îsi aminteste Ioan Gabor. Cu opt luni înainte de accident, a auzit aceiasi voce care l-a deranjat prin insistenta ei., voce care i-a repetat de trei ori: „Vezi ca vine nenorocirea de moarte”. Între timp Ioan Gabor a fost detasat la Arad, unde a lucrat la Combinatul Chimic din municipiu. Familia îi ramasese la Oradea. Cu o luna înainte de accident el si-a luat concediu si a plecat acasa la cunoscuti si la frati pentru a-si lua ramas bun de la cei dragi.
În dimineata zilei de 29 ianuarie, 1976, o dimineata cu zapada, dupa ce se rugase timp de o ora, Gabor aude din nou vocea: „Vezi ca a sosit nenorocirea”. Aceste cuvinte l-au facut sa se grabeasca sa predea gestiunea si sa-si doreasca sa ajunga cât mai repede acasa pentru a muri, eventual noaptea prin somn, asa cum se gândea el la acea vreme. În graba mare, Ioan Gabor aluneca într-o groapa adânca de trei metri, de dimensiuni 1,3 / 1,3 metri. În acest bazin se tinea apa clocotita cu soda caustica folosita la spalarea bazinelor chimice. În momentul caderii apa i-a ajuns pâna la înaltimea taliei. În contact cu ea a început sa urle, în timp ce simtea cum îi ard picioarele. A reusit sa le miste doar de trei ori., pentru ca în momentul urmator si-a dat seama ca totul este terminat. “Atunci am strigat: Doamne ai mila de mine si scapa-ma de aici!”. Atunci a simtit cum o mâna puternica îl ridica din groapa adânca si-l aseaza pe marginea ei. Dupa ce s-a târât câtiva metri pe burta prin zapada, a fost vazut de patru colegi, care l-au ridicat repede si l-au dus la Spitalui Clinic Judetean din Arad. „Mi-am dat seama ca nu este scapare dar stiam ca nu voi muri pentru ca mâna lui Dumnezeu m-a ridicat” – spune Gabor la 30 de ani dupa accident. Ajuns în spital, în momentul în care medicii doresc sa-l dezbrace de pantalonii care îi avea pe el, carnea a început sa cada pâna la os. Tibia si peroneul i-au ramas absolut descoperite la ambele picioare. Când l-au vazut, medicii erau convinsi ca va muri în câteva ore. Tocmai de aceea – sustine el – au refuzat sa-i de-a apa, pentru a nu-i prelungi agonia. Diagnosticul de internare a fost: „Arsura de gradul II-III-IV la ambele membre inferioare, perineu, fese, antebratul drept”. „Vazându-ma medicul m-a întrebat daca am copii. Aflând ca am trei copii minori, a replicat: „Mai bine nu-i aveai!”. Dupa plecarea medicului de la reanimare, unui vecin de salon i se facea mila de el si-i dadea apa. „A doua zi, vazând ca nu am murit, medicul si-a dat seama ca am primit apa si m-a certat. Pe la ora noua în aceeasi dimineata am intrat în coma. Mai întâi mi-am pierdut vederea apoi cunostinta. Printr-o minune a fost înstiintat fratele meu de la Deva, care era si el medic (d-l Ioan Gabor are doi frati, ambii sunt de profesie medici). Când a ajuns el la spital, eram cu ochii deschisi dar buzele îmi erau negre. În aceeasi zi, el a început sa-mi caute un sicriu.” – îsi aminteste d-l Gabor. Pentru ca nu puteau sa-l atinga cu nimic, l-au acoperit cu o rama metalica peste care au asezat un cearceaf. Ioan Gabor a zacut timp de opt luni la sectia de reanimare a spitalului din Arad, fara a se putea misca sau vorbi. Era alimentat cu perfuzii si apoi cu lingurita. Stând pe pat fara a se putea întoarce, lui Ioan Gabor i-a putrezit coloana vertebrala, fenomen cunoscut în lumea medicala de „celulita locala invadanta”. Pe de alta parte, din cauza frisoanelor, a facut bronhopneumonie bilaterala (aprindere de plamâni), ajungând sa scuipe sânge. O alta complicatie a reprezentat-o infectia cu piocianic la fese, coapse si gambe. În final, toate acestea au dus la septicemie (infectie în sânge) cu determinare pulmonara. În mod firesc, fara a mai intra în calcule, arsurile de gradul IV si aceste complicatii ar fi dus la moarte. Situatia lui a ajuns la urechile ministrului sanatatii, prof. dr. Eugen Proca, care l-a si vizitat. Apoi, tot la interval de doua zile, directorul spitalului din Arad trebuia sa informeze ministrul în legatura cu evolutia pacientului de la Oradea. Interesat peste masura de acest caz iesit din comun, ministrul i-a procurat medicamente din strainatate. Efectul acestora a fost însa foarte scazut. Odata instalata, starea de septicemie urma, conform previziunilor medicilor, sa-i cauzeze moartea. Totusi Ioan Gabor se încapatâna sa ramâna în viata. Constatând ca în urma complicatiilor, omul ramâne constient, medicii au ajuns la concluzia ca lucrurile care se petrec întrec puterea de a întelege a mintii omenesti. „Mare minune ca nu moare si e întreg la minte” – a exclamat specialistul, dupa ce a analizat starea sanatatii lui.
În toata perioada celor opt luni cât a stat la reanimare, d-l Gabor a remarcat alaturi de el prezenta unui tânar cu ochii stralucitori. „Niciodata nu m-am întrebat cine este pentru ca-l cunosteam si stiam ca sta cu mine. În schimb, nimeni altcineva nu-l vedea. Când le-am vorbit despre el si constatând starea mea, un medic mi-a spus ca e îngerul pazitor. „Abia atunci m-am gândit la aceasta” – povesteste Ioan Gabor. Tot în acea perioada, domnia sa a trecut prin trei morti clinice. „M-au declarat mort, m-au deconectat de la aparate si m-au acoperit cu un cearceaf pe cap. Asa se face dupa ce omul moare, îl lasa între doua si patru ore si apoi îl duc la morga, pentru ca trebuia sa elibereze patul. Când m-au declarat mort, din corpul meu a iesit un alt trup, duhul de viata. Eu stateam în coltul salonului si vedeam tot ce faceau cu trupul meu. Dupa ce am revenit la viata, le-am spus tot ceea ce-au facut., cum au deconectat aparatul, cum au spus sa-l puna dupa usa…. tot. Mi-au spus: „bine, dar tu erai acolo mort sub cearceaf”. Atunci le-am explicat ca eram în colt, tot eu, cu un trup prin care vedeam si stiam tot ce fac cu mine. În lumea spirituala exista altfel de vedere, nu mai exista limite, acolo stii totul. Nu poti sa spui ca închizi ochii si gata, nu mai vezi nimic. Vedeam la Cluj, la 300 de kilometri distanta. Într-un minut mi-am vazut tot filmul vietii, tot ceea ce am facut de când eram copil mic, cum asteptam sa plece parintii de acasa ca sa fac ceva rau… Vezi absolut tot, si ce-ai gândit si ce-ai facut, si ce premonitii ai avut. Toate le retraiesti din nou. M-am casatorit, eu puteam sa ma ascund de sotie, sotia de mine si noi de copii, dar de Dumnezeu nu te poti ascunde. Si, daca nu as fi trait experientele acestea, orisicine mi-ar fi spus (chiar daca în Biblie scrie ca te vei întâlni cu tot ceea ce-ai facut si vei fi judecat dupa faptele tale pe care le-ai facut în trup), nu stiam ce înseamna ca te vei întâlni cu faptele tale. Am cunoscut aceasta doar dupa ce m-au declarat mort. Si înca o minune pe care noi, oamenii, nu o putem întelege. În Biblie spune ca o mie de ani va fi egala cu o zi. Eu nu am crezut asta. Am crezut ca poate fi egala o zi cu o saptamâna, fie o luna, ba chiar un an dar nu o mie de ani. Si totusi atunci, într-un minut, am vazut tot filmul vietii mele, pâna în 1970, când m-am pocait. Am vazut multe lucruri rele pe care nu as fi vrut sa le mai vad niciodata, totul. Asta pâna în momentul în care m-am pocait, adica m-am nascut din nou, pentru ca degeaba te pocaiesti daca nu te schimbi tu, ca om”.
„Atunci am vazut o mâna alba pe care se vedea urma cuiului si putin cum a stat pe cruce. Si am auzit o voce atât de blânda, cum nu cred ca mai exista, care mi-a spus: „Sângele lui Isus Hristos te-a curatit de orice pacat. Si a disparut tot filmul acela. Dupa aceea am trecut într-un loc, într-o lumina, am vazut numai putin… Nu am cuvinte sa spun ce bine m-am simtit. Lumina m-a acoperit si mi-a vorbit. Noi nu putem întelege asa ceva. Mi-a spus: de ce te uiti asa? Aici nu se poate face rau. Cum ma uitam asa înainte, în partea stânga am vazut doi tineri. Era bunicul si un frate de-al meu. Aici este un lucru interesant. Bunicul meu a murit când eu aveam trei saptamâni, nu aveam cum sa-l cunosc. Dar acolo mi-am dat seama cine este. Când te uiti la cineva stii cine este si stii tot ce gândeste, la fel stie si el. Toti sunt tineri, cam la vârsta de 17 ani, au trupul alb, stralucitor, iar fata putin si mai alba… Fericirea de acolo nu se poate spune în cuvinte. La distanta mare, cât vedeai cu ochii, era o mare de tineri, toti la aceeasi vârsta, fie ca au murit în scutece, fie batrâni. Toti acestia dadeau un program, dar cântau trei cântari deodata în paralel”.
„Atunci eu nu as fi vrut sa nu mai vin de acolo, dar tânarul care a stat tot timpul lânga mine în spital s-a uitat la mine si am simtit ca îmi spune ca trebuie sa merg înapoi. Nu am vrut. Atunci mi-a facut semn cu capul si m-am întors împreuna cu el” – povesteste domnul Gabor.
Constatând ca încearca sa respire, medicii l-au reanimat si a revenit în acest fel de trei ori la viata. Câtiva ani mai târziu a înteles ca vocea pe care a auzit-o cu doi ani înainte de accident, a profetit aceste trei întoarceri la viata, iar anuntarea chinului sau înainte cu opt luni, a semnificat cele opt luni pe care le-a petrecut la reanimare. În timpul convalescentei sale, Ioan Gabor a vazut murind nu mai putin de 117 oameni. „Pâna atunci nu am vazut pe nimeni murind, dar atunci mi-am dat seama de ce oamenii se temeau de moarte. Când îi vedeam înainte de-a muri, se uitau ingroziti, parca voiau sa fuga dar nu puteau. Au fost oameni care nu puteau muri. Atunci asistentele care erau mai în vârsta si care cunosteau ce se întâmpla în asemenea situatii le spunea: omule tu nu poti muri pâna nu vei marturisi ceea ce-ai facut. Pe patul de moarte un om la 80 de ani a marturisit ca, pe când era tânar, si-a ucis bunica pentru a obtine o mostenire”, îsi aminteste d-l Gabor.
Domnul Ioan Gabor a fost externat pe data de 26 august 1976. Pe biletul de iesire din spital, doctorul Mircea Ududec, medic primar chirurg, reda în rezumat observatiile clinice amintite mai sus. Timp de un an si jumatate el a fost hranit cu lingura de catre sotie. Pâna la patru ani de la accident, Ioan Gabor a stat imobilizat la pat. În ciuda faptului ca medicii insitau sa-i taie picioarele, el a refuzat acest lucru.
Prima data a reusit sa se ridice pe picioare odata cu trecerea celor patru ani, când cicatricele de pe partea superioara a picioarelor au început sa crape si sa apara piele si par. Acest lucru a uimit din nou lumea medicala, specialistii în domeniu ramânând fara replica. „Asa ceva nu se poate. Este minunea secolului XX sa apara muguri de piele si par dupa o arsura de gradul III acolo unde nu se face transplant” , i-a spus specialistul care l-a tratat, doctorul Nagy de la Spitalul Judetean din Arad. Ultima rana i s-a închis dupa 17 ani de la accident, iar acum ambele picioare îi sunt acoperite cu carne. Cicatricele se subtiaza odata cu trecerea vremii, iar portiunea de carne acoperita cu piele se extinde pe zi ce trece. Dupa ce lumea medicala a aflat ca Ioan Gabor nu a murit, l-au chemat sa-l vada. La el au venit specialisti din întreaga lume, care nu au reusit nici ei sa explice fenomenul. Când l-a vazut, ministrul Proca a exclamat: “Tu esti? Nu-mi vine sa cred, nu ti-au taiat picioarele? Cazul dumneavoastra se stie în toata lumea. Ce sa le spun, cum sa le explic?.” Apoi s-a ridicat în picioare si a strigat: “Nu am crezut ca este Dumnezeu, dar acum trebuie sa spun ca este ceva, Dumnezeu sau ce-o fi ala”. Cazul lui Ioan Gabor a incitat însa si autoritatile vremii. Securitatea l-a contactat si i-a cerut sa închida usa si sa nu mai lase pe nimeni înauntru. Telefonul i-a fost pus sub urmarire, iar în apartament i-au fost instalate microfoane. Au încercat chiar sa-l scoata din tara, trimitându-l în Austria. Neputându-si explica fenomenele, secretarii de partid si securistii au început sa creada ca omul este în atentia extraterestrilor. Cu toate acestea, el a ramas în tara, iar cazul lui a ajuns sa fie cunoscut pe tot globul. Ioan Gabor a fost tratat în revistele de specialitate din Occident si în mass-media de pretutindeni. În România însa, regimul comunist a impus tacerea asupra lui.
Accidentul de munca de la bazinul Combinatului Chimic din Arad a fost cercetat, cum era si firesc, de organele Procuraturii locale. De caz s-a ocupat însasi procurorul sef Stefanut Petru din Arad. Ceea ce nu a putut procuratura sa explice, a fost existenta unei singure urme pe zapada proaspata. Acest lucru a pus în dificultate întreaga ancheta, pentru ca nimeni nu stia unde sa caute rezolvarea. La data de 9 octombrie 1976 s-a dispus scoaterea de sub urmarire penala în cauza privind accidentul de munca si invaliditatea suferita de domnul Gabor la data de 29 ianuarie acelasi an, întrucât cu probele administrate nu reiese vinovatia în sarcina vreunei persoane.
Analizând peste ani cele petrecute, d-l Ioan Gabor este convins de faptul ca toate cele întâmplate au avut ca scop oprirea ofensivei anticrestine începuta de comunisti si descoperirea voii lui Dumnezeu pentru cei care traiau în întunericul pacatului.
În pofida celor prin care i-a fost dat sa treaca, domnul Ioan Gabor afirma ca este un om fericit. “Am o pace în suflet si avem o armonie în familie pe care as dori sa o aiba toti în caminele lor”. Domnia sa sustine ca se roaga pentru România si crede ca în cel mult sapte ani tara noastra va ajunge la un nivel ridicat atât din punct de vedere economic cât si spiritual.
Cei care doresc sa afle mai multe amanunte despre Ioan Gabor, pot sa-l contacteze la numarul de telefon: 0114-0259-445.320 sau sa-i scrie la urmatoarea adresa: Str, Italiana Nr. 22, Bl. Y3, Sc. C, Ap.46, Oradea, jud. Bihor, cod 3700, România.