Nicolae Stoicoiu venise împreuna cu sotia sa Marioara sa-si viziteze fratele mai mic, la Calgary – medicul Traian Stoicoiu, un chirurg renumit în Canada, în acel timp. Ca intentionase sau nu sa ramâna în afara granitelor României, nu se stie, dar stim sigur de la Dumitru Sinu ca el a facut-o, stabilindu-se pentru o vreme pe continentul nord-american.
Fratii Stoicoiu erau olteni si proveneau dintr-o familie onorabila din Gorj. Ambii – intelectuali, urmând cursurile universitare în perioada interbelica, simpatizeaza cu miscarea legionara, dar nu fac parte niciodata din rândurile acesteia. În mod cert, simplul fapt ca au cochetat cu doctrina gruparii legionare nu i-a absolvit de trecerea tavalugului comunist peste vietile si profesiile lor, ceea ce le-a influentat, fara îndoiala, destinele.
Nicolae, cel mai mare dintre ei era inginer; fusese coleg de facultate cu sotia lui Alexandru Bunescu, Sonia – cuplul pe care Mitica îl cunoaste în lagarul din Iugoslavia si cu care leaga o prietenie pe viata, si cu Traian Nitescu, ilustrul director si inventator român de la Petrofina, o prestigioasa companie din domeniul petrolier. Nitescu, minte luminata, spirit intreprinzator si organizatoric de exceptie era supranumit Napoleonul petrolului, fiind foarte apreciat pentru seriozitatea si meritele sale. Iata ca atât familia Bunescu cât si Traian Nitescu, colegii si prietenii lui erau demult plecati pe drumul pribegiei când Nicolae Stoicoiu ajunge la nea Mitica, în Long Beach, California.
Pe doctorul Traian Stoicoiu îl cunoscuse Mitica Sinu la Cluj, unde era si asistent universitar. Parasise România cu multi ani în urma. Trecuse granita ajutat de un fotbalist de origine maghiara din Cluj, Iuliu Bodola, cu care se împrietenise dupa ce o operase pe matusa acestuia…Traiectoria vietii lui în exil s-a înscris în câteva coordonate interesante: Ungaria – Austria – Franta si în cele din urma, Canada.
Cei doi, Traian si Nicolae Stoicoiu mai aveau un frate, Virgil, pe care nea Mitica îsi aminteste ca-l întâlnise la Paris, dar nu cunostea detalii despre el, decât ca, spre deosebire de ceilalti doi, care erau niste pragmatici înnascuti, acest al treilea fiu al familiei Stoicoiu era implicat în politica.
Doctorul Stoicoiu îsi aduce fratele si cumnata, sositi de curând din România în vizita la nea Mitica, la Long Beach. Perfectionist pâna în pânzele albe, inginerul Stoicoiu era o persoana foarte tipicara, nu chiar usor de tolerat: “Pâna si modul în care sotia felia pâinea trebuia sa fie perfect!”- îmi relateaza zâmbind nea Mitica. Traian, care era total diferit de fratele sau si totodata unul dintre cei mai buni chirurgi din Canada, îi spusese ca nu avea timp si nervi sa se ocupe îndeaproape de oaspetii sositi din tara, asa ca îi duce pe Nicolae si Marioara la Long Beach si îi lasa pe mâna prietenului sau, spunându-i fara rezerve: Eu nu ma pot întelege cu el, e un pisalog! Ti-l las tie!
“Asta nu-i inginer, Mike, asta e doctor!”
Cum prietenia dintre Dumitru Sinu si Traian Stoicoiu era una de exceptie, fratele medicului este primit cum se cuvine si tratat ca un oaspete ales de catre nea Mitica. Într-una din zile, acuzând dureri de spate, Nicolae Stoicoiu este dus de catre Mitica la un doctor american de origine texana, cu care prietenul meu octogenar avea o relatie foarte buna, în vederea efectuarii unor investigatii medicale.
Frenchy! – acesta era apelativul folosit de catre medicul american atunci când era cu Mitica Sinu, la cafea. Pentru ca aproape zilnic cei doi taifasuiau lânga o ceasca de cafea, la vreun local din oras. “Domnule doctor, eu v-am spus de zece ori ca sunt român!” – venea replica prietenului meu, ori de câte ori doctorul îi zicea astfel, din dorinta-i snoaba de a fi auzit ca vorbeste frantuzeste. Voia sa arate celor care se aflau prin preajma, ca el, doctorul american, proprietar al unui spital, a sase clinici si al câtorva ansambluri de apartamente (condomenii) în California acelor timpuri, mai are în plus si aceasta virtute de vorbitor de franceza. O reconfirmare a faptului ca snobismul nu si-a ales niciodata adeptii pe criterii tabu, si ca nu tine cont nici de pozitia sociala, nici de conditia materiala.
“Iesea cu mine sa vorbeasca frantuzeste – continua istorisirea Dumitru Sinu – iar eu, desi aveam hotelul pe atunci, mai lucram în timpul liber si la el la spital, mai mult pentru socializare. Îi placea sa impresioneze, rupând câteva cuvinte si expresii într-o franceza stâlcita”.
Când au ajuns la cabinetul medicului, Nicu Stoicoiu a fost chestionat asupra durerii care îl supara. Pentru a fi cât se poate de explicit, inginerul a cerut o foaie de hârtie si un creion si în câteva minute, a desenat corpul omenesc într-o prezentare perfecta, indicând cu abilitate de medic locul unde acuza durerea. Aflând ca este inginer si, pe buna dreptate, uimit de acuratetea cu care românul îi redase din punct de vedere anatomic locul afectiunii, medicul exclama impresionat: Asta nu-i inginer, Mike, asta e doctor! – si i-a prescris apoi un tratament.
“Da-i apartamentul trei luni pe gratis!”
Detinator al unui spital, al mai multor clinici si apartamente, a 30 de acri de pamânt pe care-i cumparase împreuna cu actorul Bob Hope, doctorul acesta, pe cât era de bogat, pe-atâta era de zgârcit.
Bonusurile nu faceau parte din practicile sale stimulative sau de recunoastere a meritelor, în relatia cu angajatii. Nea Mitica, indignat de atitudinea aceasta care reliefa zgârcenia si permitându-si o discutie mai lejera, îl întreaba într-o zi, foarte curios de raspunsul ce-l va primi: “Domnule doctor, de ce nu dai si dumneata un bonus simbolic, macar de Craciun angajatilor pe care îi ai? Nu mie, ca nu am nevoie, dar la amarâtii astia cu care lucrez…” Stii de ce nu le dau?– a venit raspicat raspunsul acestuia – pentru ca te fura! Mirat, Mitica încearca sa se dumireasca asupra suspiciunilor doctorului si continua: “Ce sa fure, domnule? Hârtia de la toaleta? –«Vezi ca stii?» – a raspuns zâmbind doctorul, si într-adevar am observat ulterior ca fiecare lua tot ce se putea, inclusiv hârtia de toaleta!”
Având în vedere dorinta lui Nicolae Stoicoiu si a sotiei sale de a ramâne în California, Dumitru Sinu a trebuit sa se îngrijeasca apoi de gasirea unei locuinte pentru cei doi soti, care nu aveau copii. Îsi aminteste ca doctorul la care fusesera avea un complex de apartamente si întâmplarea facea ca Mitica o cunostea chiar pe doamna care se ocupa cu administrarea lor, si care ocupa functia de manager al complexului.
Astfel, a doua zi dupa vizita la cabinetul medicului, îl ia pe Nicu Stoicoiu si pleaca împreuna la aceasta doamna, rugând-o sa-i recomande un apartament: “Aveti un apartament pentru dânsul? E cam sarac – îi spune amicul meu – platesc eu, dar dorim un apartament modest, curat si cât mai ieftin!”
Din pacate, nu aveau liber un asemenea apartament, doar unul mai scump, situat pe malul oceanului, cu vedere la mare si cu toate dotarile necesare unui trai decent, însa acela costa, nu gluma!
“Cam scump…” – spune Mitica, stiind ca inginerul Stoicoiu nu are posibilitati materiale în acel moment iar el, oricât ar fi vrut sa-l ajute, nu-si permitea sa-i închirieze o locuinta prea scumpa. Atunci doamna manager, cunoscându-l pe Mitica si vazându-i bunele intentii l-a sunat pe doctor: A venit Mike cu prietenul lui si vor un apartament, domnule doctor, dar noi nu-l avem decât pe cel de pe malul oceanului. Mike îmi spune însa, ca e cam scump…. Aflând ca este vorba despre inginerul cu care fusese Dumitru Sinu la el la cabinet, doctorul îi uimeste pe toti si vine cu o solutie nebanuita de nimeni: Da-i apartamentul trei luni pe gratis! Mirat de atitudinea partenerului sau de conversatie în limba franceza, nea Mitica, bucuros ca problema locuintei familiei Stoicoiu se rezolvase, îi multumeste respectuos doamnei respective, spunându-si însa în sinea lui: “Auzi mai, nu da un bonus de 10 dolari la angajati si acum îi da la asta apartamentul pe gratis, pe marginea Oceanului? !”
Fireste, se pot face tot felul de supozitii în ceea ce priveste atitudinea doctorului vis á vis de inginerul Stoicoiu… Sa fie acele fire invizibile care-i leaga uneori pe cei ce au anumite deprinderi oarecum asemanatoare, în speta – un zgârcit notoriu – în persoana doctorului – si un pisalog perfectionist, cum era catalogat Nicolae Stoicoiu de însusi fratele sau? Sau zgârcenia doctorului sa fi cedat în fata inteligentei pe care a admirat-o în atitudinea si scânteia ce a intuit-o în mintea inginerului român? Ramâne la latitudinea fiecaruia sa traga concluziile, dar adevarul nu-l va sti niciodata nimeni, decât însusi onor’ domnul doctor!
Copiii, punti de suflet între prieteni …
Familia Stoicoiu a locuit în acel apartament timp de doi ani. Primele 3 luni au stat pe gratis iar dupa aceea au platit o suma modica. Desi nu se cunoscusera cu Mitica Sinu, cei doi soti s-au bucurat din plin de sprijinul lui, dupa ce au hotarât sa ramâna în California. Nu era simplu sa te descurci asa usor într-o tara necunoscuta, într-o lume diferita de cea în care ai trait o parte considerabila din viata si mai ales, sa te trezesti dintr-o data al nimanui: fara mama, fara tata, fara prieteni – cum adesea se obisnuieste sa se spuna în astfel de situatii.
Cei doi soti erau fericiti ca în familia Sinu gasisera nu numai prietenia dezinteresata, dar mai ales privilegiul de a sta în preajma celor mici, pentru ca Sandra si Nicolae erau pe-atunci doar niste copilasi, iar lor, Dumnezeu nu le rânduise sa aiba parte de bucuria copiilor. Stoicoiu vorbea zilnic la telefon cu Mitica Sinu si se întâlneau ori de câte ori le statea în putinta, în familie, pentru ca doreau sa vada copiii, sa se joace cu ei si sa fie cât mai mult în preajma lor…
Dupa câtva timp, Marioara si Nicolae Stoicoiu s-au mutat într-un alt stat. Au continuat sa-si telefoneze si sa se întâlneasca atunci când era posibil. De cele mai multe ori însa, mergea familia Sinu la ei, cu copilasi cu tot. Se întelegeau tare bine cele doua familii. Exista momente în vietile fiecaruia dintre noi, în care simtim mai mult ca orice pe lume, nevoia de a ne bucura de prezenta, de apropierea si sinceritatea unor prieteni adevarati.
De fiecare data când stia ca familia Sinu urmeaza sa-i viziteze, Nicu Stoicoiu îl suna de nenumarate ori pe nea Mitica, întrebându-l doar atât: Ce faci, domnule? N-ai plecat înca? Dar nimeni nu se supara pe el, ce daca era pisalog?!
Aflu în final de la Dumitru Sinu ca Nicolae si Marioara Stoicoiu s-au întors în România. Erau destul de în vârsta si când venisera în Long Beach, asa ca la revenirea în tara aveau o vârsta destul de înaintata. În România le-au lasat nepotilor mostenire toata agoniseala strânsa pe parcursul vietii. Au parasit aceasta lume plecând spre cele vesnice de pe pamântul românesc, fiind înmormântati amândoi, acasa…
