„Împreuna cu George Apostu, la el acasa“

Timp de 10 zile, în perioada 24 august-2 septembrie, comuna Stanisesti, locul de nastere al marelui sculptor bacauan George Apostu, a fost centrul de sculptura al Moldovei. Asociatia de Prietenie Româno-Franceza-Filiala Bacau, împreuna cu Consiliul Judetean, în parteneriat cu Primaria Stanisesti a organizat prima editie a Scolii de vara de arta plastica „Împreuna cu George Apostu, la el acasa“, la care au luat parte profesori universitari si sculptori cu reputatie din tara.

Scoala de vara a debutat cu simpozionul „Intre amintire si actualitate” si a fost închisa prin vernisajul expozitiei „Prin arta mai aproape de Tatal si Fiu”. În cadrul scolii de vara trei sculptori, Ana Maria Negara, Asandei Simion si Titus Ivan  de la Universitatea de Arte „George Enescu”  din Iasi, sub indrumarea conferentiarului universitar dr. Ilie Bostan  au realizat lucrari din lemn de stejar.

Acestea au fost amplasate în gradina casei memoriale „George Apostu“ din Stanisesti, loc în care marele artist s-a nascut si a creat în timpul vietii. Dealtfel, artistii aub fost cazati în casa în care a locuit Apostu pe toata durata scolii de vara si tot aici, în aer liber au studiat si sculptat. „La acest eveniment au participat peste 80 de persoane, care au luat contact cu opera si locul în care a trait George Apostu. Totodata, ne-am bucurat de prezenta vicepresedintelui Consiliului Judetean Bacau, Dumitru Braneanu, care a finantat mare parte din proiect dar si de artisti renumiti precum George Zarnescu sau Craita Mândra. Aceasta scoala de vara a beneficiat si de suportul Primariei Stanisesti“, a precizat Dinu Apostu, nepotul sculptorului bacauan, si presedintele Asociatiei de Prietenie Româno-Franceza-Filiala Bacau.

Autoritatile din comuna Stanisesti vor sprijini scoala de vara si la urmatoarele editii, pentru ca acest eveniment cultural sa ia o amploare si mai mare. „Aceasta scoala de vara dedicata marelui sculptor George Apostu va deveni o traditie în comuna noastra. Vesnicia s-a nascut la sat, iar noi avem datoria de a promova valorile culturale românesti si numele acestui mare artist care s-a nascut si a creat în comuna noastra“, a spus Bogdan Popa, primarul comunei Stanisesti.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

 

WP to LinkedIn Auto Publish Powered By : XYZScripts.com