Atunci când vine vorba sa scrii despre lucruri spirituale este foarte important sa te documentezi, sa stii sa comunici si sa ai idei creative. În felul acesta, relatia dintre autor si cititor este mult îmbunatatita si ambii au în egala masura beneficii: primul se bucura de roadele muncii sale, cel de al doilea de oportunitatea de a-si îmbogati cunostintele, de a se dezvolta în ceea ce priveste sufletul si intelectul. Cristian Barbosu, scriitor talentat, cu o bogata practica în ale condeiului, cu o evidenta înclinatie religioasa, dar si artistica, izbuteste cu succes acest lucru în cartile sale. Autorul este pastorul bisericii “Harvest Metanoia” din Arad si autorul volumelor „Ce vrea Dumnezeu sa stiu despre viata de familie”, „Cele zece porunci”, „Habacuc”, “Cele sapte pacate cardinale” si “Obstacole în calea credintei” (o abordare expozitiva si apologetica a Evangheliei dupa Luca) .Cristian este casatorit cu Anne, originara din Franta. Împreuna au trei fete, Fiona (16), Tara (12) si Eden (2 ani).
„Habacuc si Dumnezeu îti vor deveni prieteni”
Nu este simplu sa vorbesti despre profetul Habacuc. Mai întâi, fiindca modul în care este scrisa aceasta carte a profetului Habacuc nu este unul atractiv. Iar pe de alta parte, fiindca subiectul si întrebarile pe care le ridica profetul Habacuc nu se lasa decodificate cu usurinta. Pentru a avea o elementara întelegere a acestei carti, este necesara o anumita experienta spirituala în studiul Bibliei, dar deopotriva si o înclinare pastorala din partea celui doritor sa cunoasca mesajul lui Dumnezeu din cartea profetului Habacuc. Îmbinând în mod fericit experienta sa spirituala cu talentul pastoral, Cristian Barbosu izbuteste în „Habacuc”, sa fie atât carturarul aplecat asupra sulurilor sfinte, cât si un îndrumator sufletesc pe calea credintei. Si nu întâmplator, Cristian Barbosu chiar reuseste sa extraga un mesaj viu, sensibil si aplicabil fiecarui cititor. Chiar de la început, suntem întâmpinati cu urmatoarele cuvinte: „Dincolo de un studiu exegetic, aspectul aplicativ, practic si personal prevaleaza, iar Habacuc si Dumnezeu îti vor deveni prieteni, identificându-se cu tine si problemele tale si ajutându-te sa treci cu bine prin ele. Este o carte pentru minte, pentru inima, mai ales pentru inimi zdrobite si framântate, dar si pentru credinta zbuciumata a multora dintre noi.”
„Doamne, unde sunt dragostea si dreptatea Ta?”
De fapt, aceasta carte reuneste mai multe mesaje predicate de catre autor, fapt pentru care putem spune ca atunci când o citim, nu facem altceva decât sa îl ascultam pe Cristian Barbosu predicându-ne adevarul din Sfintele Scripturi. Ca formula de prezentare, volumul este structurat în patru capitole, fiecare conturând o anumita problematica. Astfel, primul capitol are un titlu tulburator prin semnificatia sa: „Doamne, unde sunt dragostea si dreptatea Ta?” Mai departe, urmatorul titlu de capitol este la fel de provocator: „Lasa Dumnezeu pacatul nepedepsit?” Iar dupa aceea, se pune întrebarea: „Doamne, mai am sanse de scapare?”, finalul fiind „Habacuc – credinta”. Cu alte cuvinte, avem un parcurs spiritual, un itinerariu în urma caruia suntem condusi de la îndoiala si disperare la o credinta ferma si neclintita în Dumnezeu.
„O relatie cu Divinul”
Ca de fiecare data, Cristian Barbosu nu se limiteaza doar la citirea si interpretarea directa a Bibliei, ci adauga o bibliografie consistenta, ce i-a fost de folos în întelegerea mesajului cartii profetului Habacuc. Acest lucru este deosebit de important atunci când studiem Sfânta Scriptura, pentru ca putem sa aprofundam mai bine mesajul sfânt, dintr-o perspectiva mai larga, ce presupune obligatoriu, contributia unor lucrari de referinta. În ceea ce priveste maniera de prezentare, putem remarca modul în care autorul stie sa faca de fiecare data câte o introducere atractiva, care capteaza atentia si ne da încredere asupra tratarii ulterioare a subiectului. „Umblarea omului cu Dumnezeu implica mai mult decât un simplu crez sau o traditie, implica o relatie cu Divinul, si nu una platonica, nominala, nici macar rituala, ci implica o relatie vie, activa cu Isus, dincolo de religie, dincolo de rutina.”
„Dumnezeu are o perspectiva diferita de a noastra”
De asemenea, pe parcursul prezentarilor pe care le face, autorul trimite la propria sa experienta, ceea ce da o nota de autenticitate studiului teologic. Suntem astfel, familiarizati cu evenimente cheie din viata sa, care l-au determinat într-un fel sau altul sa înteleaga la modul practic mesajul cartii profetului Habacuc. „Este extraordinar modul în care lucreaza Dumnezeu. Când nici nu ma asteptam, în cele mai bizare si contrare locuri, prin oamenii cei mai ciudati, El a actionat cu ani înainte de a reusi eu sa înteleg ceva. De ce? Fiindca Dumnezeu are o perspectiva diferita de a noastra.”
„Un Dumnezeu drept, sfânt si iubitor”
Drama profetului Habacuc este de fapt, si drama noastra, atunci când nu întelegem ce vrea Dumnezeu sa realizeze cu noi si cu viata noastra: „Habacuc era debusolat, socat si coplesit. Nu putea împaca atributele lui Dumnezeu, drept, sfânt si iubitor, cu realitatile pe care le vedea în jurul sau. Ceea ce vedea nu se potrivea cu ceea ce credea, cu ceea ce stia despre Dumnezeu.”
„Dumnezeu este prezent oriunde si oricând”
Dar trecând dincolo de aceasta disperare, profetul Habacuc ajunge în urma unei experiente revelatoare, sa înteleaga relatia cu Dumnezeu dintr-o perspectiva diferita, facând tranzitia de la tristete la bucurie. „Bucuria în încercare pare un concept anormal pentru omul firesc, omul care nu poate întelege cum de un credincios adevarat poate sa stea linistit în mijlocul furtunii. Aici nu este vorba despre fanatism, ci despre credinta ca Dumnezeu este prezent oriunde si oricând. El vede totul, stie totul si este interesat de fiecare dintre noi, fiindca ne iubeste.” Marea diferenta este conferita de trecerea la o relatie vie cu Dumnezeu, care se concretizeaza într-o experienta plina de viata, de bucurie si împlinire, indiferent de încercare.