Asociatia Institutul Român de Training împreuna cu Fundatia Centrul de Analiza si Dezvoltare Institutionala Eleutheria anunta conferinta de lansare a proiectului ”Fabrica de Cariere”, proiect cofinantat de Uniunea Europeana prin Fondul Social European, Programul Operational Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane. Conferinta va avea loc miercuri, 11 iunie 2014, ora 10:30.
Scopul proiectului este acela de a oferi elevilor de liceu (din clasele XI-XII) sustinere în luarea celei mai potrivite decizii cu privire la ceea ce vor face în viitor, fie ca asta înseamna continuarea studiilor, angajare dupa liceu sau deschiderea unei afaceri.
Proiectul dureaza 18 luni si va fi implementat în licee din judetele Bacau si Neamt pentru un numar de cel putin 360 de elevi care nu au luat înca o decizie legata de planificarea carierei sau care nu beneficiaza de spirjin în acest sens. Acesti elevi vor fi identificati în urma unor chestionare de analiza a nevoilor.
Participarea la acest proiect vizeaza în special elevii din licee situate în orase mici, cartiere marginase sau mediu rural, proveniti din familii cu venituri mici si medii.
Necesitatea implementarii proiectului în regiunea de Nord-Est – din analizele noastre coroborate cu Strategia de Dezvoltare Nord-Est 2014-2020, 57% din populatia regionala locuieste în mediu rural, din care jumatate practica o agricultura de subzistenta (o forma de somaj deghizat) iar un sfert din acestia sunt tineri. S-a constatat, de asemenea, ca liceele au un deficit de consilieri scolari, în special pentru orasele mici si mediul rural, precum si un deficit de ore de consiliere (18 ore de consiliere pe saptamâna care sunt programate în paralel cu orele de curs din programa scolara) precum si reticenta elevilor fata de acest tip de servicii.
Elevii înscrisi în proiect vor beneficia de sesiuni de consiliere si orientare profesionala de cea mai înalta calitate. În acest proiect au fost implicate persoane cu înalta calificare si expertiza (cu cel putin 10 ani experienta) pentru a asigura elevilor pregatirea unui plan de cariera riguros care sa îi ajute sa parcurga cu succes procesul de continuare a studiilor sau cresterea sanselor de ocupare a unui loc de munca.
Impactul proiectului se va reflecta atât în viata elevilor cât si în viata comunitatii întrucât vor fi coroborate competentele, cunostintele, aptitudinile si abilitatile tinerilor cu cererile de pe piata muncii în asa fel încât productivitatea si performanta în munca sa aduca beneficii ambelor parti implicate.
Elevii vor fi recrutati în mod progresiv pentru a asigura o participare continua la activitatile proiectului si pentru a preveni cazurile de abandon precum si pentru a utiliza resursele umane si materiale într-un mod cât mai eficient. De asemenea, pentru a reduce rata de abandon, consilierii vor mentine permanent legatura cu elevii pe parcursul participarii la toate activitatile proiectului inclusiv prin sesiuni individuale de monitorizare a progresului. În plus consilierii vor dezvolta relatii cu dirigintii si parintii elevilor.
Rezultatele vizate – pâna la finalul celor 18 luni de implementare, cel putin 100 din cei 360 de elevi care au primit consiliere vor fi înscrisi pentru studii universitare si cel putin 20 dintre ei vor fi angajati într-un domeniu potrivit cu interesele lor.
De asemenea, proiectul va mijloci legatura dintre actori educationali si economici importanti prin dezvoltarea de parteneriate în rândul scolilor, al universitatilor, al întreprinderilor si al altor institutii care sa faciliteze tranzitia elevillor de la scoala la viata activa. În acest scop, vor fi încheiate cel putin 30 de parteneriate si va fi dezvoltat un dialog structurat între mediul scolar, universitar cu cel de afaceri care sa îi aduca pe elevi mai aproape de realitatea pieteii muncii.
Misiunea celor doua organizatii care implementeaza acest proiect este de a face o diferenta în viata tinerilor care, din diferite motive, nu au acces la informatii cu potentialul de a le schimba viata sau care nu primesc sprijin ori sustinere din partea unor institutii abilitate. Activitatile de consiliere vor oferi tinerilor înscrisi în program sansa de a trai o viata mai buna.
Proiectul va pune la dispozitie o platforma web plina de resurse utile pentru orice elev de liceu care doreste sa ia o decizie cu privire la viitorul lui. Pe platforma vor fi postate interviuri cu oameni de succes care sa împartaseasca elevilor povestea lor, care au fost provocarile profesiei, ce i-a ajutat sa treaca peste ele si sa ajunga în pozitia în care sunt acum. De asemenea, vor fi publicate peste 30 de materiale de informare cu privire la oportunitatile de studii si cariera iar platforma va sustine organizarea de seminarii online cu teme precum: managementul timpului, pregatirea candidaturilor la facultate, oportunitati de formare dupa absolvirea studiilor, gândire antreprenoriala, educatie financiara, drepturile angajatului, negociere salariala, rezolvarea conflictelor, stil de viata sanatos etc.
La conferinta sunt invitati elevi, parinti, profesori, directori de liceu, reprezentanti din consiliile scolare, consilieri scolari si alti reprezentanti ai cadrelor didactice.
Va rugam sa confirmati participarea dumneavoastra la numarul de telefon 0730.95.06.96 sau la adresa de email georgiana.vasilescu@irt.ro.
Locatia va fi anuntata ulterior invitatilor care au confirmat participarea.
Despre Parteneri:
Asociatia Institutul Român de Training (IRT) a fost fondata în 2002 având la baza credinta ca învatarea este o calatorie pentru toata viata, iar de atunci contribuim la aceasta calatorie atât prin dezvoltarea functiei de formare în România, cât si prin programele de training pe care le dezvoltam si livram.
Despre IRT în cifre:
• peste 5 000 de absolventi ai programelor de training
• peste 300 de programe de training livrate
• peste 150 de companii, institutii publice si ONG-uri ai caror reprezentanti au beneficiat de programele noastre de training
• peste 30 de traineri cu specialitati si expertize diferite (traineri certificati în România si în strainatate)
• peste 25 de proiecte cu finantare internationala implementate în parteneriat, ca subcontractor sau ca beneficiar principal – proiecte finantate de catre programul PHARE, Agentia Statelor Unite pentru Dezvoltare Internationala (USAID), Banca Mondiala, Programul Natiunilor Unite pentru Dezvoltare (UNDP), Ambasada Canadei (CIDA), Ambasada Olandei (MATRA), Departamentul pentru Asistenta Externa a Marii Britanii (DFID), Institutul pentru o Societate Deschisa (OSI), Fondul Social European – Programul Operational Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane, 2007-2013
Fundatia CADI-Eleutheria a fost înfiintata în anul 2004, Centrul pentru Analiza si Dezvoltare Institutionala Eleutheria (CADI) este o fundatie specializata în programe pentru dezvoltare sociala si economica. Fundatia CADI-Eleutheria realizeaza proiecte de dezvoltare a resurselor umane, ce se desfasoara în diferite regiuni ale tarii, atât în mediul urban, cât si în mediul rural.
Centrul de Analiza si Dezvoltare Institutionala Eleutheria (CADI) este o platforma de cooperare academica si antreprenoriala, pentru o retea de cercetatori si consultanti din domeniul stiintelor socio-umane si organizationale.
CADI s-a specializat în servicii de consultanta si asistenta tehnica pentru administratia publica din România în diferite domenii precum dezvoltarea institutionala, elaborarea si implementarea politicilor publice, strategii de dezvoltare locala, studii si cercetari sociale.
Fundatia este activa în domeniul dezvoltarii resurselor umane, gestionând proiecte strategice de mare anvergura ce au vizat crearea de locuri de munca, dezvoltarea culturii antreprenoriale si facilitarea accesului pe piata muncii pentru persoanele din mediul rural, cresterea abilitatilor managerilor de IMM-uri si ale tinerilor antreprenori în vederea gestionarii eficiente a afacerilor sau întarirea capacitatii de incluziune a minoritatii rromilor pentru o dezvoltare economica durabila.