Pentru Ionatan Pirosca versurile pe care le plasmuieste sunt o exprimare a întregii sale vieti. Nu l-a “ajutat” nimeni, niciodata sa faureasca stihuri, ci s-a trezit pur si simplu facând acest lucru de îndata ce a deprins literele. Avea doar opt ani când a asternut primele 
rime pe hârtie, fara sa stie ca se apucase de ceva special, de o activitate complexa. Poeziile lui se remarca printr-un stil literar inconfundabil, în care calitatea se împleteste cu mesajul izvorât dintr-un autentic fundament ideatic crestin. “Le stil c’est l’homme”, de aceea poetul nu crede în conceptul de “arta pentru arta” si nici nu depinde de anumite conditii pentru a scrie. Ionatan Pirosca s-a nascut în 1958 la Braila, este licentiat în teologie si este casatorit cu Sorina.
– Cum si cand ati inceput sa scrieti in mod serios poezie? In ce an ati debutat si cu ce ? Care au fost volumele urmatoare si cand au aparut ? Cate poezii ati compus pana la ora actuala?
– Niciodata nu am scris poezie în mod neserios. E ceva neserios în a respira ? De fapt, totul a decurs cât se poate de dramatic, as spune. Întreaga mea biografie poate fi privita ca o corabie plutind pe o mare. Numiti marea aceasta poezie, apoi imaginati-va toate furtunile si toate pânzele care poarta aceasta corabie pâna se rup si furtunile, dar si pânzele… Numai susurul blând si subtire al Duhului lui Dumnezeu m-a adus la un liman linistit.
Am debutat publicistic cu doua grupaje de poezie publicate în anul 1984 de revista Astra, de la Brasov. Tot în acel an, luam si primele mele doua premii la concursuri literare nationale. Abia dupa zece ani, în 1994, dupa mai multe premii si recunoasteri publicistice prin diverse reviste literare, debutam editorial cu placheta Cu fata la cruce. Era o cartulie alcatuita din poezie scrisa de-a lungul anilor, dar schimbata si regenerata astfel încât sa reflecte o mare modificare ce se petrecuse la nivelul sufletului meu: anume, întoarcerea cu fata catre Hristos si catre crucea Sa mântuitoare.
Nu pot spune câte poezii am scris, asa cum nu numar niciodata câte linguri de mâncare manânc la o masa. Pot doar sa va spun ca am publicat pâna acum sase volume de poezie si ca am pregatite înca vreo patru, pentru a le publica în urmatorii ani.
– Ce fel de poezie scrieti? Ati scris mai multe categorii de poezii? V-ati format deja un stil al dvs., inconfundabil? Dintre poemele pe care le-ati scris pana in prezent, aveti unul preferat?
– Îmi place sa cred ca ceea ce fac eu se cheama poezie crestina. Asta înseamna sa fie o poezie de doua feluri: de o buna calitate literara, ca poezie, si cu un autentic fundament ideatic crestin, ca si mesaj. Aceste doua aspecte trebuie sa se împleteasca în cel mai armonios chip si cu cel mai viguros impact atunci când se apropie de sufletul iubitor de frumos. Despre stil, ce sa va spun… “Le stil c’est l’homme”. E ceva ce s-a format dintr-un mine trecut prin sumedenia de lecturi, cenacluri, încercari mai bune sau mai putin bune de a scrie ca unul sau ca altul dintre marii poeti ai lumii… Daca e ceva inconfundabil la mine, nu scrierea poeziei este, ci modul cum interfereaza ea cu propria-mi biografie.
Nu am un poem preferat. Dar am o carte preferata. Vorbesc despre volumul Ferestrele Împaratiei, aparut în 2006.
– Descrieti-ne procesul aparitiei unui poem. Preferati sa fiti singur atunci cand scrieti sau sa ascultati muzica? Petreceti un anumit timp pentru a rescrie un vers sau va iese din prima?
– Scriu când am timp si când sunt suficient de odihnit ca s-o fac. Nu stiu dinainte ce voi scrie. Asta îmi sugereaza cuvintele însele, pe masura ce se tes în diverse sintagme. Asa se contureaza ideea, care preia apoi curgerea întregii constructii. Cuvintele care urmeaza momentului de cristalizare a ideii se subscriu acesteia, dar îsi pastreaza si un teritoriu de autonomie formala, îngaduindu-mi sa ma joc cu ele, la fel cum aranjam cubuletele colorate, în copilarie. Ba chiar îmi permit sa inventez cuvinte sau încarcaturi gramaticale noi, care prin aportul lor semantic si eufonic, creeaza sonoritati si sugestii noi, surprinzatoare, frumoase.
Nu depind de anumite conditii pentru a scrie. Îmi place sa ascult muzica, dar asta nu ma conditioneaza. E adevarat ca prefer sa fiu singur, dar ma stimuleaza la fel de bine prezenta alaturi de mine a cuiva drag. Nu încerc variante formale diferite pentru a definitiva un vers. Acest lucru se face în minte, în mod automat, în timpul procesului de scriere. Apare de obicei, forma definitiva a poemelor.
– Cum procedati pentru a ajunge de la o foaie de hartie alba la un poem finalizat? Cand si cum va dati seama ca un poem e finalizat, sa spunem ca traiti un anumit sentiment de calm, sau considerati ca un poem nu e niciodata cu adevarat incheiat?
– Nu am mai scris de multa vreme pe o foaie. Doar pe calculator. Si asta fiindca, din cauza bolii de care sufar, mâna mea refuza sa poarte pixul pe hârtie. De multi ani sunt ceea ce se numeste “persoana cu handicap”. Scriu foarte greu, dar scriu foarte mult. Ma instalez la computer si chiar daca trupul meu nu poate sa hoinareasca prea mult în lumea asta, imaginatia pleaca la cautat de comori. Curând dupa aceea, am un început, un cuvânt sau poate mai multe… Experienta îmi spune ce se poate face cu aceasta comoara. Ma las în seama ei, fiindca stiu ca e ceva ce se cheamatalent si care nu îmi îngaduie sa pierd nici o comoara. Asa ca în ciuda bolii si a handicapului, fac exact ceea ce faceam si înainte de instalarea handicapului, ba se pare ca o fac chiar mai bine decât înainte. Scriu numai poeme “la gata”. Nu revin niciodata asupra vreunui text încheiat.
– Ce rol are cititorul atunci cand scrieti? Cum reactioneaza cititorul la poeziile dvs.? Cine este cel mai mare critic al dvs. (in afara de dvs. insiva)?
– Daca nu ar fi cititorii, dimensiunea orizontala a motivatiei scrisului meu s-ar pierde. Nu cred în conceptul de “arta pentru arta”, iar cel de “lucrare pentru Dumnezeu” este fals, daca nu ne gândim ca orice lucrare a noastra trebuie sa treaca pe la si sa fie în folosul semenilor, ca sa ajunga la Dumnezeu. Deci, un barometru natural pentru masurarea “presiunii” poeziei mele – si a oricarui altuia – sunt reactiile cititorilor. Tot cititorii îmi dau si nota. Fiindca, daca ar fi dupa sotia mea – care e cel dintâi cititor al meu – as merita mereu zece! Asa ca, de obicei, mai astept si alte pareri.
– Exista in poemele dvs. adevaruri care risca sa se piarda atunci cand lectura se face in gand? Aveti si poeme scrise pentru a fi citite in gand, poate ca o meditatie in tacere, poeme care nu trebuie recitate?
– Pierderea vreunui adevar în poezie sau revelarea vreunuia înseamna ceva foarte relativ. Aspectul acesta depinde de atât de multe variabile, încât nu m-as aventura sa apreciez când are cel mai valabil impact poezia mea. Îmi place, e adevarat, sa-mi recit poeziile proprii, conferindu-le o rezonanta deosebita prin tonalitatea vocii sau accentuarea anumitor lucruri, dar nu pot spune ca se schimba ceva în structura de profunzime a poemelor, astfel. Meditatia în tacere precede scrierea, nu o înlocuieste. Cât despre procesul de receptare a gândurilor, trairilor expuse sau a ideilor, acesta este descoperit de fiecare cititor în momentul lecturii.
– Ce obiectiv urmariti in poeziile pe care le scrieti? Ne puteti vorbi despre influenta crestinismului in poezia dvs.? Ce alte concepte, in afara celui crestin, v-au mai calauzit in ceea ce ati scris?
– De obicei, scriu ca o exprimare a întregii mele vieti. Ca o reîntoarcere catre frumos si sensibil a tot ceea ce Dumnezeu a lasat desavârsit si curat pe pamânt si care a fost pervertit de pacat. A propriilor mele simtiri, care nu pot fi recuperate de adevar decât prin Cel ce poate recupera toate lucrurile. De aceea, nu pot renunta la a ma închina lui Hristos, cu poezia mea. Din punctul meu de vedere, crestinismul nu este numai o influenta în poezie, ci însasi conceptia mea despre lume si viata, care sta la baza întregii mele existente si a tuturor manifestarilor mele. O alta dimensiune definitorie care trebuie sa caracterizeze o poezie crestina este, asa cum mai spuneam, aceea de… poezie, de excelenta literara.
– Ce poet crestin cititi in prezent? Ce parere aveti despre poezia crestina contemporana? Ce plusuri si ce minusuri are? Exista in prezent, o miscare poetica crestina?
– Daca privesc la apartenenta confesionala a autorilor, pot spune ca nu citesc altfel de poezie decât din cea crestina. Dar se întâmpla sa regasesc atât de putin din crestinism în operele imensei majoritati a scriitorilor de azi, ca nu pot spune cu mâna pe inima ca acum citesc vreun poet crestin. Poezia de azi se umple de postmodernitatea haosului în care traim, a unei realitati al carei stapân este cel rau. Unele opere poetice stralucesc de frumusete literara, dar “vâna” lor spirituala e de tot nula, daca nu daunatoare, desfigurata moral.
Am initiat în 2001, un grup literar crestin pe Internet, intitulat Cuvinte la schimb. Aceasta pare a fi unica reprezentare de acest gen a crestinilor evanghelici din România.
– Se spune ca sunteti cel mai mare poet crestin in viata. Pe ce credeti ca se bazeaza aceasta afirmatie? Cum se raporteaza tinerii la creatiile dvs.? Care este cea mai recenta recunoastere pe care ati primit-o din partea celor in bransa?
– Discutabila, aceasta afirmatie. Probabil ca sunt lideri de opinie care considera aceasta ca fiind adevarat. Nu spun ca nu-mi face placere sa aud asa ceva, dar credeti-ma: mare “e unul singur, Dumnezeu”. În ce ma priveste, Îi multumesc ca înca sunt “în viata”.
Tinerii încearca si ei sa-si gaseasca un drum în hatisul ofertelor acestei lumi. Unii iubesc poezia si încearca sa scrie. Ajung astfel, ca uneori sa citeasca si ce scriu eu. Tare m-as bucura daca ar gasi ceva care sa-i ajute sa vada pe ce drum au apucat-o, citindu-ma. Poate ca le-ar folosi mai mult ce scriu eu, daca ar sti ca recent am devenit membru al Uniunii Scriitorilor din România, cu (pentru întâia data!) poezie crestina de inspiratie evanghelica.
– Ati fost incurajat de cei din jur sa continuati sa scrieti sau se poate vorbi mai degraba de o incredere in Dumnezeu si in capacitatile proprii? Ce anume v-a ajutat sa va concentrati pe scris? Au existat si momente cand ati fi vrut sa abandonati?
– Încurajat!? Dimpotriva! A fost un moment, dupa aparitia primei mele carti, când afirmatia unora care erau obisnuiti cu un anume fel de predicute rimate, care si azi se practica prin biserici, ca poezia mea “nu este poezie crestina”, ar fi putut fi de natura sa ma demobilizeze. Am fost însa atât de suparat pe o astfel de abordare, ca am vazut-o ca pe o provocare. Asa ca am mers înainte, convins fiind ca am dreptate, ca Dumnezeu nu m-a înzestrat degeaba si ca nu m-a chemat degeaba la un astfel de razboi. Nu am avut niciodata de gând sa abandonez scrisul, dimpotriva, am considerat ca trebuie schimbat ceva în modul de a întelege poezia al fratilor mei crestini evanghelici, asa ca am luptat si în acest sens.
– Care a fost cea mai mare provocare de pana acum, ca poet? Cum va promovati poemele? Ce surse de inspiratie aveti in prezent?
– Cea mai mare provocare ca poet si nu doar, este aceea de a-mi depasi propriile limitari fizice impuse de starea sanatatii mele. Nu sa scriu îmi este greu, ci sa-mi promovez si sa-mi vând cartile. De aceea, am deschis un blog pe Internet, la adresa http://ionatan.wordpress.com, unde îmi postez unele dintre lucrari. Este cel mai bun mijloc de deplasare pentru cineva pe care nu-l ajuta picioarele. Cât despre sursele de inspiratie, nu-mi fac probleme. Întotdeauna se gaseste ceva demn de iubit. Cea mai importanta sursa de inspiratie pentru mine este dragostea lui Dumnezeu. Dar în aceasta dragoste a Lui încap atât de multe feluri de sentimente înaltatoare si atâtea frumuseti de împartasit încât, începând de la dragostea fata de firul de iarba alintat de racoarea din roua, pâna la dragostea pentru parinti, prieteni, sotie si copii, totul ma poate inspira.
– Sunteti multumit de statutul dvs. de poet sau v-ati dori sa fiti altceva? Ati fost implicat si in publicistica? Ce altceva vi se pare relevant in experienta dvs. de pana acum si ati dori sa ne impartasiti?
– Sa scriu poezie consider a fi ceea ce vrea Dumnezeu de la mine. Chiar si boala mea, o privesc ca pe o punere speciala de o parte. Dumnezeu ma obliga sa scriu. Nu pot sa fac altceva. Asadar, cum sa nu fiu multumit cu asta?
Apoi, tot ce consider relevant în experienta mea, trece automat în poezia mea. Tot ce-mi ramâne de facut este sa va provoc sa o cititi.
– Unde va vedeti in viitor, ce aspiratii aveti? La ce lucrati in prezent? Ce i-ati sfatui pe cei care abia acum incep sa scrie? Unii sunt de parere ca a scrie poezie este o “pierdere de timp”. Ce le-ati spune celor care gandesc astfel?
– De fapt, nu în viitor ma vad eu, ci în vesnicie. De când Hristos m-a asigurat de posibilitatea asta, nu-mi doresc mai putin. Aspir catre El cu toata fiinta mea, cu tot scrisul meu. Lucrez pentru asta, chiar si prin cartile mele. Acum am gata înca patru manuscrise, doua de poezie si doua de proza si am înca alte câteva carti începute, pe care ma rog sa-mi dea Dumnezeu putere si timp sa le termin! Astfel, am acoperit viitorii sapte ani cu câte doua aparitii – poezie sau proza – pe an.
Daca sunt tineri atrasi de poezie, îi sfatuiesc sa citeasca mult, sa vada ce este si cum se face poezia buna. Sa citeasca multa poezie si multa critica de poezie. Apoi, sa exerseze, sa nu se sperie de esecuri si sa exerseze iar. Fiindca a scrie poezie este ceva de foarte mare importanta. Poate cineva sa spuna ca el însusi este o pierdere de timp, din punctul de vedere al lui Dumnezeu, care si-ar fi irosit timpul creându-l? Suntem creatia lui Dumnezeu. Poezia este o creatie a noastra. Ea nu este o pierdere de timp pentru noi, asa cum nici noi nu suntem o pierdere de timp pentru Dumnezeu…
