Dan Isacescu: Visul francez sub glasul rotilor de tren!

Odiseea lui Dan Isacescu si aventura lui franceza este imposibil sa nu te captiveze, mai ales, daca relatarea o face Mitica Sinu. Povestea lui nu este una obisnuita. Modul în care reuseste sa paraseasca România este unul iesit din tiparele acelor timpuri: Dan Isacescu trece granita între rotile unui tren de marfa!

Isacescu va respira aerul libertatii într-o lume noua  în care continua aventura începuta pe un vechi peron de gara si traieste din plin fiecare clipa a vietii sale, ca si cum ar fi ultima.

 Compartiment de lux spre Occident – curaj si inventivitate!

Anul de gratie 1948 se evidentiaza, printre altele, prin cel mai puternic exod de refugiati spre Occident, care se manifesta ca un adevarat curent, pe care nea Mitica îl numise pasoptismul secolului XX. Prigoana comunista nu avea limite si parasirea României parea singura cale de supravietuire pentru multi dintre ei. Pretul pe care unii au fost nevoiti sa-l plateasca nu poate fi echivalat în bani, niciodata. Si-au riscat propria viata pentru a se bucura de gustul libertatii, dar uzând de inteligenta si mult curaj. Cazul lui Dan Isacescu, românul care a ajuns în Franta sub un tren, a fost mediatizat multa vreme si s-a aflat pe prima pagina a gazetelor din Paris.

Speriat de ceea ce se întâmpla în tara, tânar, inteligent, cu o minte inventiva si ispitit mereu de lumea libera, occidentala, lui Dan Isacescu i-a venit o idee: ce-ar fi sa vada daca trenul n-ar fi mijlocul  prin care ar putea parasi tara?  A studiat cu atentie potentialul  mijloc de fuga, si ochiul lui ager a identificat un loc în care se putea amplasa o cutie din lemn, numai buna pentru a-i servi drept compartiment. „Daca cutia se afla tot acolo când trenul se întoarce în România, înseamna ca nu verifica nimeni sub tren, asa ca pot sa stau acolo, în conditii sigure” – a gândit românul nostru. Experimentul facut s-a dovedit a fi decisiv pentru punerea în aplicare a planului. În acest fel, în cutia pe care si-a confectionat-o pâna în cele mai mici detalii, cu mare atentie, Dan Isacescu reuseste sa ajunga la Paris.

 „Eu am venit din Franta, dar sa nu spui la nimeni!”

Nea Mitica l-a întâlnit pe Dan Isacescu în Italia, la Torino.  Plecase din Franta, unde ajunsese ilegal, pentru ca auzise el ca la Torino era un grup de români, într-o tabara de refugiati. Intentiona sa se întoarca din nou în Franta, dar pe cale legala. Si cum de-abia se învatase cu compartimentul sau atât de original, ajunge în Italia, tot sub tren.

   Câti ani ai?– au fost cuvintele pe care Isacescu i le-a adresat lui Mitica la prima lor întâlnire – Tu îi cunosti pe astia pe toti?  Si-a studiat atent partenerul de dialog. Parca ceva din interiorul sau îi soptea sa-i acorde încredere lui Mitica, spunându-i pe un ton deschis: Eu am venit din Franta dar sa nu spui la nimeni! Le voi spune eu odata la toti, sa auda direct de la mine. S-au împrietenit imediat. Era genul de om care stia sa se apropie de ceilalti si sa se faca placut, dar numai dupa ce-l studia atent, pe fiecare.

   Paris – orasul luminilor si-al libertatii!

La scurta vreme, pâna si refugiatii de alte nationalitati au aflat ca printre ei se afla un refugiat român, ce tocmai sosise de la Paris. Toti lagaristii se interesau despre viata si posibilitatile din Franta. Pentru multi, urma sa fie destinatia finala.

Isacescu îsi depusese cerere de azil politic ca si refugiat român, cu optiunea Franta. Italienii au fost expeditivi, asa ca, în scurta vreme, grupul largit de prieteni ai lui nea Mitica s-a reînchegat la Paris, orasul luminilor.

Perioada care a urmat a stat sub semnul aventurii, aventura franceza, care prin ineditul si farmecul ei a unit sufletele românilor aflati la Paris. Greutatile au fost mai usor de trecut iar bucuriile erau savurate la maxim.

                             De la closar – la inginer!

           Începuturile vietii în Occident n-au fost usoare, pentru niciunul dintre refugiatii români. Conditia emigrantului într-o societate occidentala era limitata, iar barierele ce trebuiau trecute pâna la a ajunge la integrare nu erau simplu de depasit. Intelectual sau pauper, emigrantul, si nu numai, trecea prin furcile caudine pâna la desavârsirea lui în calitate de cetatean al unei tari din Vest.

„Cum în America e bine cunoscut termenul homeless sau în România, oamenii strazii, closarii traiau în Parisul anilor ’50 – îmi spune nea Mitica – însa spre deosebire de homeless, closarii detineau un fel de permis de sedere pe malul Senei. Apartineau tuturor categoriilor sociale, dar multi erau din rândul intelectualilor. Dan Isacescu statea pe cheiul Senei, împreuna cu closarii. Stive de carti tronau printre locasurile improprii, construite dupa priceperea si posibilitatile lor. Dan citea foarte mult, îi placea sa învete, îsi dorea foarte tare sa ajunga inginer”.

Nu de putine ori, când nea Mitica ajungea pe malul Senei, între ei, era întrebat despre Panait Istrati sau despre Cioran, pe care îi citisera majoritatea celor cu care vorbea.

„Tu citesti mult, mai Dane, dar n-ai facut nimic în viata!” – i-a spus prietenul meu într-o zi lui Isacescu. Era vorba de realizarea lui pe plan profesional. Într-o zi, când nea Mitica repetase aceasta fraza pe care Dan o ura, de-a dreptul, i-a spus pe un ton confidential: Mai, tu zici ca eu n-am facut nimic! Du-te la Grenoble si vei vedea ca apar si eu pe lista celor care s-au remarcat. Au scris ca sunt inginer, desi nu am o diploma în mâna!

          Trei curtezani, un curier… si-o domnisoara greu de cucerit!

Una dintre cele mai interesante întâmplari legate de Dan Isacescu, petrecute la Paris, de care nea Mitica si-a amintit cu lux de amanunte, a fost cea legata de o tânara frantuzoaica de origine româna, pe nume Nadine.

Aceasta tânara lucra împreuna cu mama ei la un hotel si locuiau tot acolo.  Nadine era o fata frumoasa si era privita cu admiratie de catre românii emigranti din Paris. În grupul de prieteni în care se învârtea si nea Mitica, existau trei pretendenti care îi faceau curte lui Nadine, cu gândul chiar la casatorie: capitanul Epuran, ajuns inginer, doctorul Miclea si doctorul Aerichide – un grec nascut în România.

Însa tânara Nadine nu discuta cu cei trei curtezani, pentru ca se pare ca niciunul nu-i era pe plac, asa ca acestia au gasit o modalitate ingenioasa de a-i transmite mesajele lor. Stiind ca Dan Isacescu e un tip descurcaret si deschide cu usurinta orice usa, au convenit sa-l foloseasca curier, urmând ca el sa le duca scrisorile si sa le predea tinerei Nadine. Dar n-o facea pe gratis, bineînteles, întrucât cei  trei feti-frumosi îl plateau chiar bine, pentru serviciul prestat.

                     „Hercule- Savinien” – varianta româneasca!

Când Dan îi ducea corespondenta Nadinei dialogul cu fata decurgea cam în felul urmator: Ai o scrisoare de la Aerichide, o anunta Isacescu calm. Pai deschide-o si citeste-o! – spunea fata zâmbind strengareste. Esti neserioasa, riposta el, cum sa citesc eu corespondenta ta? Era un smecheras înnascut si mai mult decât atât, foarte simpatic în societate”.

Uneori, când curierul neoficial intra la ea în camera, Nadine se afla în pat, într-o tinuta lejera… Pune ceva pe tine – striga el înfuriat – cum poti sa stai asa în fata unui barbat?  Stilul acesta confident a început sa-i placa Nadinei… Alteori, Dan îi citea scrisorile si tonul lui era ferm, dar totodata cuceritor. Era la fel ca în piesa „Hercule – Savinien”, de Cyrano de Bergerac, unde o tânara se îndragosteste de cel care-i citea scrisorile…

Încet, încet, domnisoara Nadine se îndragosteste de vocea lui Dan, bataile inimii i se accelereaza tot mai mult în prezenta lui, iar sentimentele frumoase prind contur. Nu peste mult timp, spre dezamagirea mamei sale care ar fi dorit sa o marite cu un intelectual, Nadine se casatoreste într-o buna zi cu Dan Isacescu. Omul care a ajuns la Paris, sub tren, care apoi a locuit cu closarii pe malul Senei, ajunge sa aiba o familie!

Tatal Nadinei era român – capitan de vas -, iar mama ei era frantuzoaica. Fata vorbea bine româneste; desi era nascuta în Franta; locuise pentru o perioada în România. Dupa ce si-a adunat niste bani, Dan a trimis-o pe Nadine în vizita în România sa o cunoasca  si mama lui.

                                      Familia ca o aventura

Însurat cu o femeie deosebita, frumoasa si serioasa si cu care avea doi copii, Dan Isacescu nu a putut renunta însa la stilul de aventurier în care se obisnuise sa traiasca si care i se potrivea ca o manusa. Si astfel, la un moment dat, inevitabilul s-a produs. Neîntelegerile tinându-se lant în familia lor, dupa o perioada de încercari de reconciliere, cuplul s-a destramat. Nadine a intentat divortul si s-au despartit, fiecare dintre ei urmându-si calea. Nadine, totusi, nu l-a putut uita. Când a prins de veste ca Dan s-a mutat aproape de granita dintre Franta si Elvetia, s-a mutat si ea într-o zona adiacenta; dorea ca Dani sa fie mereu aproape de ea, caci îl iubise enorm…

Viata întreaga a lui Dan Isacescu a fost o continua aventura. N-avea astâmpar, era fascinat de nou si-i placea riscul, era mereu pe fuga, mereu grabit, de parca s-ar fi nascut cu un dor de duca, la fel de nestavilit precum cel al rotilor de tren…

Impartaseste

Octavian Dumitru Curpas a etichetat acest articol cu: , , ,

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

 

WP to LinkedIn Auto Publish Powered By : XYZScripts.com