Scris de BEN TODICA-Cineast, Australia
A fost un alt mare dar de la Dumnezeu ca, din cei 82 de ani ai sai, marele regizor Sergiu Nicolaescu sa-si petreaca o jumatate de ora din viata sa cu mine. Eram în concediu pe plaja Marii Negre de la Eforie Nord, împreuna cu sotia mea Mioara. Deodata îl vad pe plaja pe deja cunoscutul regizor Sergiu Nicolaescu. Nu-mi venea a crede. Era îmbracat într-un costum de vara, cafea cu lapte, tinându-si haina peste umar, si pasea falnic în drumul sau spre faleza. Am stat câteva momente parca încremenit, nu-mi simteam nici respiratia.
Dupa ce regizorul a trecut pe lânga noi, am lasat-o pe plaja pe sotia mea si încetisor, parca vrând sa nu-l supar cu ceva m-am luat dupa el. L-am ajuns si mergeam în linie. Nu puteam sa pierd aceasta ocazie, cum se va dovedi în timp, a fi unica. Aveam cu mine primul meu aparat de filmat Meopta de 8 mm, pe care-l simteam ca ma încurajeaza în gestul meu.
“Dumneavoastra sunteti domnul Sergiu Nicolaescu?”, l-am întrebat vadit emotionat pâna în vârful urechilor. A zâmbit în coltul gurii si mi-a raspuns – “Da”. Era vocea din ecranul filmelor sale, am simtit cum sângele îmi invadeaza întreg trupul, o stare de emotie si bucurie, de timiditate si îndrazneala… Cu glasu-mi, parca piedut, am reusit totusi sa articulez câteva cuvinte : “Va rog, îmi dati voie sa va filmez”? El s-a uitat la mine si a vazut ca tin în mâna aparatul. Tocmai ajunsesem la planul înclinat care urca spre faleza. “Bine, ce vrei sa fac“? mi-a raspuns. Atunci, entuziasmat, i-am zis ca eu o sa fiu sus, pe faleza, cu camera si ca el trebuie doar sa urce spre mine si când va fi sus, sa priveasca în stânga, apoi sa o ia spre dreapta si sa-si continue mersul pâna cand îi voi spune stop. Asa a si facut. M-a asteptat sa ajung sus, sa ma pozitionez si sa-i spun “MOTOR“! Dupa “STOP“, a venit la mine, s-a uitat la camera, a studiat-o un pic, m-a întrebat de unde sunt, mi-a dorit succes si ne-am despartit. N-am sa uit niciodata ca renumitul regizor Sergiu Nicolaescu m-a lasat sa-l filmez timp de trei minute, el acceptând sa fie regizat de mine. Asta se întâmpla prin 1974.
În 1976 am fost sa-i fac o vizita la Bucuresti. Aveam un film cu Sergiu Nicolaescu, în regia lui Benoni Todica si, un altul de 11 minute care luase locul trei, medalia de bronz la Festivalul filmului de la Timisoara, filmul Visul. Mai aveam cu mine doua role, una de 8 mm si alta de 16 mm. Am ajuns în Bucuresti si am mers direct la blocul unde locuia. Adresa mi-o daduse domnul Vasiliu de la România Film. Stiu ca în balcon, la etajul doi avea un frigider FRAM. Am ajuns la usa, am sunat si dinauntru mi-a raspuns o voce de femeie în vârsta. Am banuit ca trebuie sa fie mama lui. Nu mi-a deschis, ci doar m-a întrebat ce vreau si când i-am spus ca doresc sa-l vad pe domnul regizor ca sa-i arat filmuletele mele mi-a raspuns ca nu este în oras ci este plecat la filmari în Dobrogea. Trist m-am plimbat pe strazile Bucurestiului pâna la urmatorul tren spre casa.
În 1979 am fugit din tara si de atunci am sperat ca poate o sa ajung vreodata sa-l reîntâlnesc. Din pacate nu s-a mai întâmplat acest lucru.
În Australia am studiat film si consultând documente de referinta din domeniul cinematografie, am observat ca dictionarele din vest îl mentionau doar pe Sergiu Nicolaescu ca regizor român pe langa alti mari regizori care lucrau deja de mult timp în Hollywood. M-am simtit mândru de timpul nostru.
Asa a fost sa fie: Dumnezeu sa-l ierte!
