Reprezentantii EURAD si CIADO vor sesiza Consiliul Europei referitor la neimplicarea autoritatilor locale in combaterea consumului de droguri. In raportul de tara din luna iunie se va mentiona si faptul ca autoritatile locale nu au respectat prevederile europene in domeniu. Edilii au obligatia de a incheia parteneriate cu reprezentantii societatii civile, de a aproba o strategie de lupta impotriva consumului de droguri. „Primaria Bacaua confunda problema drogurilor cu proiecte care ar putea face obiectul legii 350 (care reglementeaza finantarea nerambursabila a unor proiecte locale). Administratia locala a refuzat sa fie partener in cadrul unor proiecte cum ar fi „Arta contra droga sau aCentrul Info-droga. Desi legile ii obliga sa realizeze o strategie antidrog, primarii si consilierii locali uita de acest lucru, uita sa aloce fonduri pentru sustinerea unor campanii”, a declarat Gigel Lazar (foto sus), presedinte executiv CIADO. In Bacau, consumul de droguri usoare dar si a celor interzise a crescut sub ochii nepasatori ai autoritatilor. In municipiu au existat 22 de cofee shop-uri, care au fost autorizate fara nicio problema de Primaria Bacau. Pana la interzicerea drogurilor usoare, afacerile din domeniu au fost profitabile si chiar ferite si protejate de primarie.
In cadrul acestei campanii de mediatizare a efectelor consumului de droguri si monitorizare a administratiilor locale, CIADO realizeaza in acesta perioada sondaje privind implicarea autoritatilor in lupta contra consumului de droguri. Centrului International Antidrog si pentru Drepturile Omului are ca obiectiv declarat reducerea numarului de consumatori de stupefiante, pe fondul constientizarii efectelor acestora. „In tari precum Elvetia, Germania sau Danemarca, consumul de droguri si tratamentul cu heroina a fost legalizat. Aici, fenomenul s-a agravat, a fost scapat de sub control. Daca nu luam masuri vom ajunge si noi in aceasta situatie”, a mai aprecizat Gigel Lazar.
Primaria, partener activ cu CPECA si pasiv cu societatea civila
Reprezentantii Primariei Bacau au reactionat fata de afirmatiile reprezentatului CIADO, Gigel Lazar. Institutia a facut parteneriate cu alte institutii de profil, dar nu a reusit sa incheie nici un parteneriat public privat. „Primaria Municipiului Bacau a incheiat un protocol de parteneriat permanent cu Centrul de Prevenire, Evaluare si Consiliere Antidrog (CPECA, protocol ce are ca obiect de activitate prevenirea si combaterea consumului de droguri. In baza acestui protocol, in anul 2009, Primaria Bacau a fost partener activ in noua activitati, care au avut ca scop prevenirea si combaterea consumului de droguri”, a declarat Ionut Tomescu, purtatorul de cuvant al Primariei Bacau. Reprezentantii primariei afirma ca nici un reprezentant al societatii civile nu si-a manifestat intentia sa realizeze un parteneriat pentru mediatizarea efectelor stupefiantelor. „Ca sa existe un parteneriat public-privat, trebuie sa existe acel partener privat care sa-si manifeste intentia fata de un astfel de proiect. Nimeni nu ne-a solicitat acest lucru”, a mai declarat Ionut Tomescu.