Munca este definita ca o activitate fizica sau intelectuala, facuta pentru a crea bunuri materiale si spirituale. Dintre toate tipurile de activitati, munca ocupa locul cel mai important în viata omului. Ea trebuie exersata din copilarie si mai departe pentru formarea personalitatii si a identitatii adultului. Munca este o conditie a existentei, dar si o dovada a sanatatii noastre fizice si sufletesti. Rostim rugaciuni pentru sanatate, ne dorim sanatate pentru a putea munci. Omul harnic este pregatit în orice moment pentru munca. Astfel el ajunge sa fie multumit si sa se bucure de ceea ce a realizat, iar momentul cel mai fericit este tocmai cel al muncii împlinite. „Placerea serviciului aduce perfectiune muncii”, spunea Aristotel, dupa cum, invers, perfectiunea muncii aduce multumire si placere.
Chiar daca munca pretinde efort, ea nu constituie o povara a vietii, fiindca ea angajeaza omul spre un scop creator, care pe masura ce este împlinit, aduce satisfactia materiala dar si pe cea sufleteasca. Fiind conditia esentiala a vietii, munca este sfânta ca viata însasi, fiindca ambele au origine divina, iar Dumnezeu binecuvânteaza totdeauna munca cinstita. Ea trebuie pornita cu entuziasm, facuta cu placere, nu în zadar Confucius medita: „Daca îti place ceea ce faci, niciodata nu va fi o munca”, a se întelege – truda. Sau, în exprimarea Academicianului Grigore C. Moisil: „Munca este o pedeapsa, numai daca omul nu se afla la locul potrivit, daca face altceva decât îi place”.
Efortul fizic sau intelectual facut în vederea atingerii unui scop este virtutea ce da sens si bucurie vietii, pe când lenea este o patima ce degradeaza sufletul, considerata a fi un simptom al patologiei psihice si spirituale. Munca însa trebuie facuta cu cap, adica fara a ajunge la surmenaj, la robotizare; sa fie aleasa conform aptitudinilor fiecaruia, sa nu ocupe prea mult timp pentru a nu deveni „din subiect obiect”, adica o rutina obositoare; dupa cum spunea filozoful si scriitorul Emil Cioran; sa nu ajungi la sfârsitul ei obosit în asa hal încât sa nu doresti altceva decât sa dormi; sa existe si un timp liber pentru a ne pune întrebari, a gândi, a contempla ceva, a iubi sau a ne îndeletnici cu de-ale artei, a avea timp si pentru prieteni. Înteleptul Aristotel spunea: „Muncim ca sa ne câstigam timpul nostru liber”.
Emil Cioran, caruia nu toti îi înteleg sau îi accepta integrala analizei sufletesti, era constient de necesitatea unei parti a timpului atribuit tie însusi si exprima parerea sa: „Munca sustinuta si neîncetata tâmpeste, trivializeaza si impersonalizeaza. Ea deplaseaza centrul de preocupare si interes din zona subiectiva într-o zona obiectiva a lucrurilor, într-un plan fad de obiectivitate. Omul nu se intereseaza atunci de destinul sau personal, de educatia lui launtrica, de intensitatea unor fosforescente interne si de realizarea unei prezente iradiante, ci de fapte, de lucruri. Munca adevarata, care ar fi o activitate de continua transfigurare, a devenit o activitate de exteriorizare, de iesire din centrul fiintei. Este caracteristic ca în lumea moderna munca indica o activitate exclusiv exterioara. De aceea, prin ea omul nu se realizeaza, ci realizeaza.” A se întelege ca munca adevarata ar necesita nu numai munca „exterioara” ci si cea din interiorul fiintei noastre.
Munca nu trebuie sa fie monotona si pentru aceasta trebuie facuta cu capul si cu inima, deopotriva. Un exemplu edificator a dat cineva cu detinutii din romanul lui F.M. Dostoievski – Amintiri din cartea mortilor – care îsi ispaseau pedeapsa, mutând stereotip, fara nici un rost, nisipul dintr-o parte în alta… Monotonia, constând în executarea unui gest inutil, repetitiv, fara placere, poate ucide fiinta. Un romancier american spunea: „Feriti-va de monotonie, este mama tuturor pacatelor mortale”.
Cioran mai afirma – si pe unii i-a speriat formularea – ca „Munca este un blestem”. Cu adevarat, munca este blestemul divinitatii, fiindca omul ar fi putut trai si altfel, fara efortul de a-si produce cele necesare; Dumnezeu ar fi putut face ca omul sa se hraneasca fara sa munceasca, însa a considerat ca nu i-ar fi folosit o astfel de viata. Dumnezeu, cu judecata Sa, a lasat ca bucuria sa vina în urma ostenelii. Canonul primit de Adam de la Dumnezeu, atunci când a cazut în pacat a fost: „Blestemat va fi pamântul pentru tine! Cu osteneala sa te hranesti din el în toate zilele vietii tale” (cf. Facerea 3,17).
Înteleptul Solomon spune ca „cea mai scumpa comoara pentru un om este munca” (cf. Pilde 12, 27), iar harnicia este socotita o virtute, fiindca odata pus în aceasta stare, omul trebuie sa se osteneasca muncind, fara a ajunge la surmenaj. Munca facuta rational si cu tragere de inima nu îmbolnaveste niciodata, ci din contra, miscare fiind, ea contribuie la sanatatea noastra.
Unii oamenii însa, gresesc neglijând odihna. În Facerea lumii se spune: „…Si a sfârsit Dumnezeu în ziua a sasea lucrarea Sa, pe care a facut-o; iar în ziua a saptea S-a odihnit de toate lucrurile Sale pe care le-a facut. Si a binecuvântat Dumnezeu ziua a saptea si a sfintit-o, pentru ca într-însa S-a odihnit de toate lucrurile Sale pe care le-a facut si le-a pus în rânduiala”(Fac. 2, 1-3). Altii se zapacesc, mintea li se împrastie, o iau razna cum se spune, încercând sa faca mai multe lucruri deodata, când normal ar fi sa termini lucrul început, astfel mintea se curata, se odihneste si omul poate începe altceva.
Exista si aspectul tragic al zilelor noastre. Din cauza lipsei de ocupatie, adica în lipsa muncii, multi ajung sa se îmbolnaveasca, depresia fiind una dintre bolile des semnalate. Este situatia actuala a tinerilor care nu au locuri de munca. Despre „o generatie pierduta, lipsita de perspective” vorbeste un jurnalist, si înclin sa-i dau dreptate. La ce mai folosesc diplomele de studii superioare când nu te poti folosi de ele?
Mihai Eminescu, la vremea sa, scria: „Munca este legea lumii moderne… temeiul unui stat e munca… bogatia unui popor nu sta în bani, ci iarasi în munca….Fiecare, si mare si mic, datoreste un echivalent de munca societatii în care traieste.” Da, munca a fost si ramâne legea lumii, numai ca astazi ai o diploma, ai mintea, sufletul si trupul pregatit pentru munca, pentru aceasta datorie, dar buzunarele celor care ar trebui sa o primeasca sunt cusute. Traim într-o societate care ne îndeamna sa consumam permanent, consumul este evaluat în bani, banii se obtin prin munca, munca ne hraneste, munca ne îmbogateste, munca ne fericeste, ca atare societatea datoreaza omului posibilitatea de a munci. Dar, nici studiile superioare, nici supercalificarea nu le ofera tinerilor aceasta posibilitate, nu ajuta la reducerea somajului. Unii tineri se angajeaza pe posturi care nu corespund studiilor facute, calificarii lor, altii nu gasesc nici astfel de posturi. Cuvântul „Job” s-a internationalizat, a ajuns un cuvânt pretios si este rostit ca o rugaciune de catre tinerii vesnic în cautarea lui.
Poate ar fi momentul unei reevaluari serioase si grabnice a situatiei si gasirea tot atât de grabnica a solutiei? Societatea moderna a suferit o mare schimbare si este necesara gasirea solutiilor, cu scopul ajungerii la un viitor umanizat si a nu lasa ca timpul sa sacrifice generatii întregi. Saracia, dar si lacomia creeaza pauze, pauzele duc la degradarea societatii. Poate oamenii adunati pe specialitati vor putea gândi si gasi solutii, daca elitele politice ale lumii nu o pot face?
Viata tinerilor este prea pretioasa pentru a se permite cuiva a o neferici. Timpul este daruit fiecaruia de Dumnezeu si timpul risipit în zadar nu poate fi rascumparat niciodata. Iata de ce ma trec fiorii gândind la aceasta „generatia pierduta”. Si cred ca ea va fi cu adevarat pierduta, în cazul în care nu se va gasi o solutie salvatoare si aceasta cât de curând posibil.
Vavila Popovici
Raleigh, Carolina de Nord, SUA
Un articol genial. Felicitari autorului!