Scriitorul rus Leonid Andreev, celebrul lider al miscarii expresioniste în literatura rusa, ne-a lasat o nuvela intitulata “La fereastra”. Personajul acesteia împartaseste cititorului impresiile sale, privind viata de la fereastra casei sale. Asemenea lui Andreev, Petru Lascau remarca în cartea sa “Memoriile lui Eutih”, aspecte inedite ale existentei pe care le-a observat de la fereastra bisericii sale. Volumul ce îi poarta semnatura ne invita sa privim lucrurile dintr-o perspectiva provocatoare, autorul dovedindu-se a fi un excelent povestitor.
Eternii farisei
Cu un talent deosebit în a discerne perspectiva unui tânar aflat într-o comunitate crestina, Petru Lascau ne propune o viziune cu totul noua: „M-am hotarât sa-mi scriu memoriile. Asa se obisnuieste acum. Vedeti, oamenii asculta la apostoli, predicatori, preoti, evanghelisti si ei nu sunt prea gata sa te bage în seama pe tine, unul dintre iubitii ascultatori.”
Identificându-se cu personajul Eutih, autorul de fapt, realizeaza o satira foarte reusita la adresa „eternilor farisei”. „Portretele acestea de farisei s-au nascut dintr-o serie de plachete satirice pe care le-am publicat în revista Exodus si în alte publicatii. Ele s-au înmultit de-a lungul anilor, pe masura ce m-am ciocnit de un alt tip de fariseu. Portretele formeaza doar o mica expozitie dintr-o galerie mai mare de farisei ai zilelor noastre. Ele au fost zugravite mai degraba ca lucrarile unui pictor amator decât de penelul artistului profesionist. Am adaugat, pentru a mai îndulci putin amarul rândurilor mele, câteva caricaturi inspirate de viata bisericeasca.”
24 de tipuri de farisei
Dar de ce tocmai fariseii devin tinta unor ironii fine, dar patrunzatoaret Pentru ca se pare ca fariseii n-au disparut odata cu trecerea timpului, ci dimpotriva, ca orice lucru firesc, s-au diversificat si s-au adaptat atât de bine la cultura crestina. „Am scris aceasta carte cu scopul precis de a-i supara pe farisei. Regasindu-si chipul în aceste rânduri, ei pot continua nepasatori stilul lor de viata sau se pot ridica împotriva celui care i-a desconspirat sau pot decide sa se schimbe.”
Cu o vioiciune a stilului ce este rezultatul unei experiente îndelungate în ale scrisului, Petru Lascau identifica nici mai mult nici mai putin de 24 de tipuri de farisei. Cu siguranta ca lista nu este exhaustiva, însa în orice caz, multe persoane religioase se vor regasi în cel putin una, ca sa nu spunem mai multe categorii de farisei. Nomenclatorul de denumiri al acestor genuri de fariseism îmbraca forme deosebit de hazlii sau ironice, dar fiind de fiecare data, la obiect. Dintre denumirile alcatuite de autor cu privire la tipologia fariseilor de pretutindeni, se remarca urmatoarele: amarâtul-vesel, bun-de-gura, fosila vie, fratele-beton, hopa-Mitica, Morbus Sabaticus, sfântocul, nomadul, secatura batjocoritoare, smeritul-îngâmfat, etc.
„În cautare de apreciere si aplauze”
Fara a discrimina alte categorii de farisei, cele 24 de tipologii amintite reusesc sa surprinda fenomenul „dublei personalitati”, specific oamenilor ce se pretind a fi spirituali. „Isus Hristos era deranjat profund de discrepanta dintre viata particulara si cea publica a carturarilor si fariseilor. Acesti oameni ajunsesera experti în a stoarce bani pe pietatea lor si mai ales, de la vaduvele sarace si femeile slabe de înger, care se lasau impresionate de piosenia fetelor lor sacerdotale. Rugaciunile lor lungi, de ochii lumii, nu erau planificate sa ajunga la Dumnezeu, ci la urechea celor ce-i ascultau. Erau rugaciuni orizontale, cu scopul de câstig financiar, în cautare de apreciere si aplauze.”
Fariseul de azi
Fariseului din secolul XXI, la fel ca si celui din vremea când Mântuitorul Se afla printre oameni, îi lipseste credinta. Sau mai bine-zis, credinta pe care o are este una formala. Iata de ce, „fariseul ne îndeamna sa ne rugam pentru familia care trece prin mari încercari, odata cu boala celui iubit. Sa ne rugam, zice el, pentru doctorii care-l trateaza, pentru dibacia mâinii chirurgului care opereaza, pentru credinta omului aflat în criza. Dar nu îndrazneste sa se roage pentru vindecare. Daca omul nu se vindecat Cum ramâne cu prestigiul lui de fariseut”
Prestigiul de fariseu înseamna printre altele, si cât mai multe semne exterioare ale semereniei spirituale, dreptul de a-i judeca pe altii – cum ar fi de exemplu, vamesul – mândria, inversarea valorilor, dar si preamarirea trecutului. Fariseul nu gaseste nimic bun în prezent, însa elogiaza trecutul si pe înaintasi pentru ca se considera el însusi a fi un aparator al identitatii religioase. Fariseul vrea sa para fundamentalist, dar nu este. „Fariseul de azi deci, aduce prinosul vorbelor sale de apreciere ilustrilor oameni ai istoriei. Pentru el, toti sfintii au trait în trecut. Si ce mari au fost acesti sfinti ai trecutului! Si vai, cât de pigmei sunt cei de azi! Ce epigoni mai suntem cu totii!”
Copiii fariseului
Si pentru ca tot ceea ce se naste din pisica soarece manânca, urmasii fariseului, nu neaparat copiii sai naturali (care s-ar putea sa nu mai aiba niciun fel de preocupare religioasa), ci mai ales cei spirituali, îi vor calca pe urme. Chiar daca noua generatie de farisei se pretinde a avea vederi largi, a aprecia noul si a fi promotorii sai, este clar ca istoria urmeaza sa se repete si ca înca o data, copiii vor face la fel ca parintii.
„Exista o singura mângâiere (daca aceasta conteaza). Copiii fariseului ne vor constui mormintele si ne vor lauda cartile scrise de noi si afurisite de tatal lor. Vor aprecia inovatiile si curajul nostru de a sparge tiparele verificate. Bineînteles, vor declara ca ei n-ar fi facut ceea ce a facut tatal lor. Dovedind, cu aceasta, ca nu sunt decât copiii lui.”
Dupa chipul si asemanarea lor
Prin urmare, „Memoriile lui Eutih” nu reda altceva decât perceptia pe care în principal tânara generatie o are asupra „eternilor farisei”, care sub o forma sau alta prescriu reguli cu privire la ce se poate face sau nu în biserica. Din nefericire, fariseismul, zugravit în multiplele lui fatete de catre Petru Lascau, reprezinta principala cauza pentru care tinerii aleg la vârsta maturitatii sa paraseasca locul în care reguli absurde ajung sa sufoce adevarata spiritualitate crestina. Fariseii dau indicatii ce sunt croite dupa chipul si asemanarea lor. Acestea nu au legatura cu Biblia si cu învatatura sfânta. Însa pentru o minte tânara este deosebit de greu sa faca diferenta între cele doua.
Iata de ce,, „Memoriile lui Eutih” pot fi însemnarile unui tânar care a ales sa paraseasca biserica din cauza celor pretinsi „sfinti”, dar pot fi si impresiile celui a carui optiune ramâne biserica lui Dumnezeu, însa fiind decis sa nu urmeze falsul exemplu ce îi este oferit. Prin urmare, „Memoriile lui Eutih” desi au o forma satirica, expun un adevar ce trebuie sa ne impresioneze si sa ne determine sa lepadam orice forma de fariseism din vietile noastre. Cu alte cuvinte, fariseismul trebuie sa devina un lucru trecut, depasit, mai bine zis, abandonat pe deplin.
Octavian D. Curpas
Phoenix, Arizona
