„Fiecare creatie e o marturisire de sine, asadar o bucurie!” Constantin Noica
Cultura coregrafica trebuie considerata ca facând parte din cultura noastra spirituala si ca oricare alt gen de arta ea reflecta lumea sub forma de imagine artistica, specificul constând în faptul ca sentimentele, gândurile, dispozitiile omului se transmit prin intermediul miscarilor, gesturilor, mimicii. Prin miscarile corporale ale dansului omul poate reda atât frumusetea exterioara, cât si pe cea interioara – spirituala.
Despre Pilobolus am mai scris anii trecuti, cu ocazia desfasurarii Festivalului de Dans American – AFD 2010, 2011, 2012, ca despre o Companie remarcabila prin programele sale stralucitoare si provocatoare, pline de imaginatie, spirit, de explorare atletica si colaborare creativa.
Compania Pilobolus si-a început activitatea în 1971 ca o companie de dans de grup si a dobândit renume pentru calitatile extraordinare, obtinute evolutiv în acest secol al 21-lea. Dansatorii se arunca în aer, cad, executa fascinante piruete, totul facut cu precizie, dovada a exercitiului intens si al talentului. De fapt, toti dansatorii îsi daruiesc întreaga tinerete acestei obositoare dar fascinante arte.
Sa ne amintim ca denumirea Companiei vine de la fungi carora le place soarele, având o remarcabila abilitate de a se orienta spre sursa de lumina si care cresc prin pasuni, dar nu numai. Acest fapt ni se aminteste si de data aceasta, în video-clipurile prezentate, prin imagini sugestive, fungii fiind prezenti peste tot, înmultindu-se si raspândindu-se prin si peste tot ce alcatuieste viata omului.
În data de 26 iunie a.c. am vizionat spectacolul care a avut loc la Performing Arts Center (Centrul de Arte performante) din orasul Durham, Carolina de Nord. Programul spectacolului a fost alcatuit din mai multe dansuri: ON THE NATURE OF THING (În natura lucrurilor) – premiera executata de dansatorii Shawn Fitzgerald Ahern, Eriko Jimbo si Mike Tyus, sugerând nasterea dorintei, interconectata cu sfiiciunea si razbunarea. Încurajata fiind improvizatia de catre coregrafi, am putut vedea alcatuiri pe tema echilibrului, tehnici de contact dintre corpuri folosind legile fizicii si ajungându-se adesea la prize spectaculoase ca în acest dans, miscarile celor trei dansatori fiind condensate într-o arie circumscrisa. Trei minunate trupuri au dansat pe o muzica vocala superba – Michelle DiBucci si Ed Bilous -, au executat un dans senzual impresionant, plin de gratie si simbol. Prima scena, cea a aducerii pe masa a trupului femeii, mi-a amintit tabloul The Demidoff Table (Masa amorurilor) a sculptorului italian Lorenzo Bartolini, vazut la Muzeul Metropolitan de Arta, acel alb sclipitor al marmurei celor doua trupuri, redata aici, la începutul dansului, de lumina alba proiectata pe trupul dansatoarei. Trupurile cu o musculatura superba se dezvaluie serpuind gratios, îngemanându-se în figuri legate si complicate. Poti avea imaginea edenului în care primul barbat si prima femeie încearca seductia, dragostea trupeasca si invidia celuilalt barbat care intervine precum sarpele, si a carui dorinta si invidie naste razbunarea. Este o tema care, în fond, poate fi aflata în multe alte domenii ale vietii.
Al doilea dans intitulat SKYSCRAPER (Zgârie-nori) a fost un dans repetat din 2012 executat de sase dansatori: Shawn Fitzgerald Ahern, Benjamin Coalter, Eriko Jimbo, Jordan Kriston, Derion Loman si Nile Russel (cinci americani si o japoneza), executat în duet, cu melancolie eleganta, în ritm de tangou, cu o frumoasa costumatie în ton cu coloritul fundalului cu imagini urbane. A fost placuta aparitia fiecarei perechi care exprima un altfel de moment al întâlnirii îndragostitilor, la sfârsitul dansului dansatorii revenind în costume divers colorate, dansând într-un ritm alert, veseli, fericiti, în timp ce pe fundalul ecranului se perindau imagini noi cu viteza accelerata, sugerând traversarea perioadelor vietii plina de transformari.
Al treilea dans a fost KOROKORO reluat din 2011 – coregrafia artistului japonez Takuya Muramatsu de Dairakudakan. Executat de cei sase dansatori, dansul ne-a creat senzatii ciudate, de mediu apocaliptic, datorita si iluminatului, si proiectiilor video.
A urmat THE INCONSISTENT PEDALER (Pedalare inconsecventa), dans în premiera, executat de sapte dansatori (Shawn Fitzgerald Ahern, Benjamin Coalter, Eriko Jimbo, Matt Del Rosario, Jordan Kriston, Nile Russel, Mike Tyus), creat de companie împreuna cu Shira Geffen si Etgar Keret – amândoi tineri scriitori izraelieni, poveste în care este vorba de aniversarea unui barbat de 99 de ani. Povestea a parut amuzanta, batrânul dovedeste înca putere, personalitate si dorinta de viata, tinerii nu prea înteleg, mai fac si glume, mai impresionata si atasata de batrân pare a fi o nepoata. Scenele se succed batrânul recurge la pedalarea bicicletei, simbolul încarcarii vietii cu energie, executa ultimele gesturi, dupa care, obosit, cade pe un scaun si un balon se ridica în sus simbolizând ridicarea sufletului la cer, de fapt singurul si inevitabilul „exit” al fiintei umane.
La finalul spectacolului am vazut piesa MEGAWATT (Megawati) executat de cei noua dansatori ai companiei, un dans extrem de energic, în care dansatorii au dovedit pregatirea lor, tehnica executiei fiind impecabila. Trupurile se frângeau, vibrau la limita puterii fizice, dovedind ca trupul nostru este de fapt un sistem energetic – fizic, emotional, mintal si spiritual, prin cel fizic exprimându-se celelalte. Cred, dar este parerea mea, fiindca fiecare poate sa-si imagineze si sa înteleaga ce vrea si ce poate, coregrafii au vrut sa arate importanta echilibrului energiei noastre, ce se poate întâmpla când suntem suprasolicitati, când energiile se dezechilibreaza, aratând aceasta prin miscarile de dans ajunse la limita posibilitatilor fizice ale corpului. Au fost momente superbe de tensiune.
Întreg spectacolul a fost un amestec de creativitate, umor si drama. Gusturile pot fi diferite, aprecierile de asemenea, mai ales ca dansurile au fost diferite ca tema si simbol.
Poate în dansul modern ca si în celelalte arte se cauta de catre coregrafi tehnica cât mai stralucita si originalitate? Dar altfel cum poate fi conceput progresul? Se cauta de multe ori teme ce au o oarecare cruzime, am auzit exprimându-se unii, dar ele sunt ale vietii pe care o traim. Impresia care mi-a lasat-o acest spectacol (merg pe ideea efectului care trebuie sa aiba o cauza) a fost acel interes al coregrafilor pentru importanta Lege a vibratiei care ne guverneaza viata. Universul se afla într-o stare continua de vibratie; cu tot ceea ce cuprinde el, este alcatuit din energie în miscare. Scaunul pe care stam, dadea exemplu cineva, casa în care locuim, pamântul pe care calcam, iata scena pe care se danseaza, trupurile dansatorilor de pe scena, mâncarea pe care o mâncam, cerul pe care-l vedem, aerul pe care-l respiram, totul este energie în miscare, cu alte cuvinte materia solida este energie care vibreaza; spiritul, gândul reprezinta tot energie în miscare. Energia exista si noi o transformam vesnic în ceva nou. Si dansul are aceasta putere de a transforma energia, a-i da o minunata forma.
Si, tot ca o constatare personala, dansul a pierdut mult din gratia si lirismul de altadata, dar, adaug, exista o lege a schimbarii care ne spune ca, din moment ce totul este energie si energia se afla într-o continua miscare, totul se si schimba, nimic nu ramâne vreodata la fel. În acest sens intervine imaginatia coregrafilor, dar si a dansatorilor. Unii nu accepta, nu se simt în siguranta decât daca lucrurile ramân asa cum sunt, schimbarea le produce teama, pentru ca deschide usa spre necunoscut. Artistii însa sunt oameni creativi, sclipitori, carora le vin idei noi în minte si mai sunt plini de curaj.
Pentru originalitatea spectacolului si performanta dansatorilor care este de necontestat, merita felicitari Compania si Directorului Festivalului – Jodee Nimerichter.
Vavila Popovici – Raleigh, Carolina de Nord.
