Pictorul Ion Panduru – un maestru al penelului
Oare de câte ori ni s-a întâmplat sa stam neputinciosi în fata unei picturi, sa împietrim pur si simplu pentru ca ramele reuseau sa surprinda mai multa viata decât eram noi capabili sa traim? Pentru ca dintr-o data, 
momentele care trec fugare prin noi se opresc acolo pe pânze… Si abia atunci realizam ca pictorii sunt arhitecti de nemurire.
Acest titlu mi-a rasarit în gând doar când l-am cunoscut pe Ion Panduru. Lucrarile artistului reusesc sa conserve cu atâta forta spiritul tânar oglindit pe fete sau crâmpeie din natura, încât privindu-le simti ca esti nemuritor. Asa a reusit sa surprinda si irisul galben în toata prospetimea sa, în ciuda faptului ca planta este foarte sensibila la caldura, ofilindu-se în câteva ore. Floarea, de o fumusete care poate concura cu orhideea înfloreste în luna mai, spre sfârsit, în zone adiacente mlastinoase din preajma lacului Pasarea, care este situat în apropierea Bucurestiului. A descoperit-o în timp ce se afla la plaja împreuna cu sotia sa, “cel mai mare si înrait fan al picturii mele”, cum o numeste pictorul. Si vointa creatoare de nestavilit a maestrului au readus natura la viata: ”N-am reusit de prima data sa-i prind ireala frumusete, dar a doua oara am fost ca un posedat si l-am pus în pagina. Traiesc si respira! Stau, stau bine în pagina. Arata superb!”.
Adevarul este ca printr-o simpla atingere de penel, artistul Ion Panduru reuseste sa surprinda esenta umana întâlnita în forma sa pura, uitând de timp sau alte impedimente care i-ar putea zbârci autenticitatea. Cum a fost si cazul unui portret care l-a realizat dovedindu-se extrem de binevoitor cu vârsta personajului. “Portretul este o chestiune deosebita, trebuie sa simti personajul dincolo de asemanare. Pictam în Germania, portretul unei doamne, adevarul e ca-i furasem vreo 15-20 de ani. A venit sotul doamnei si a zis ca asa de tânara nici el nu a cunoscut-o. Am înteles exact ce spunea tipul si am mers cu o decenta spre o solutie care sa-i multumeasca pe amândoi”, marturiseste pictorul.
Ion Panduru s-a nascut în luna aprilie, 1948, în Simian, Jud. Mehedinti. Talentul sau a izbucnit navalnic pe când avea doar cinci anisori, în timp ce privea cum mama sa tesea un covor. Atunci a simtit artistul chemarea spre pictura fiind fascinat de culorile care se desparteau si se apropiau în modelele tesaturilor traditionale românesti, chemare pe care initial a perceput-o prin dorinta de a tese. “Eram tentat sa tes, dar nu m-a lasat maica-mea. Atunci am luat câteva creioane colorate si am reprodus de pe un penar un desen cu doua vrabii la tabla. Pasarile erau eleve. Târziu când a vazut mama desenul l-a aratat cu mândrie lui taica-meu. A ridicat sprâncene a mirare, a întrebat înca o data daca eu am facut desenul. Raspuns afirmativ si batrânul m-a laudat”, povesteste maestrul.
“E loc pentru toata lumea, timpul este arbitru suprem, capricios, irevocabil”.
Chemarea pentru artele plastice a început sa vibreze puternic în sufletul sau în timp ce urma cursurile scolii generale în Craiova. Muzeul de Arta în curtea caruia obisnuia sa se joace si-a pus amprenta definitiv pe sufletul sau de artist. Obisnuia sa petreaca ore în sir contemplând lucrarile faimosilor pictori români. Dar cea care i-a declansat “un click interior”, facându-l sensibil la pictura, dupa cum relateata pictorul Panduru, a fost una dintre lucrarile maestrului Tuculescu, care întruchipa un tauras care se voia rau, dar de fapt era plin de teama, tablou care în prezent se gaseste la muzeul de arta din Constanta.
Liceul l-a absolvit tot la Craiova, dupa care a urmat Institutul Politehnic, Facultatea Automatica din Bucuresti, unde mai târziu s-a si stabilit. Si cum era de imaginat, studiile politehnice nu i-au putut devia atentia de la pictura, care îl tragea ca ata, asa cum spune artistul. Astfel ca a urmat studii de pictura cu artisti renumiti, cum ar fi pictorii Ion Taralunga, Doru Rotaru, un colorist rafinat, un realizator de vitralii , mare mester care a împodobit Cotrocenii si Palatul Tineretului si nu în ultimul rand, Bogdan Stihi, un pictor cu o viteza de executie uimitoare si evident studiul individual cât cuprinde.
În ceea ce priveste momentele incomode de care s-a lovit în decursul carierei sale, pictorul Ion Panduru mentioneaza: Trebuie vazuta partea plina a paharului! Sa fim sanatosi, sa avem putere de munca. Nu se poate schimba lumea, nu brusc, pot aparea fracturi, discontinuitati, cu efect dureros si nimeni n-are de câstigat. E loc pentru toata lumea, timpul este arbitru suprem, capricios, irevocabil. În alta ordine de idei, i-am daruit unui tip o lucrare si dupa câtva timp, mergând pe la el acasa, m-am uitat dupa tablou si nevazând lucrarea mea l-am întrebat unde este, la care a început sa se scuze c-o fi, c-o pati, ca n-a avut bani de rama; m-a durut inima si tipul n-o sa mai aiba nici un tablou de la mine, nici daca ofera o suma uriasa”.
Pulsul sau artistic realizat cu atâta migala a fost înmanuncheat în diverse expozitii personale cum ar fi: 1991-Bucuresti; 1992-Agrigento, Italia, 1994-Bamberg, Germania, 1994-Bucuresti, precum si lucrari în colectii particulare în: Bulgaria, Polonia, Germania, Italia, Franta, Olanda, Canada, SUA, Elvetia, Mozambic. Operele sale dovedesc fara tagada ca Ion Panduru, artistul si omul deopotriva reuseste sa teasa, asa cum dorise el de mic copil, poduri suspendate între suflet si lumea care ne înconjoara.
