Cu putin timp inainte de se impini 100 de ani de la luarea Basarabiei de catre Imperiul Rus, marele istoric Nicolae Iorga a pregatit o serie de studii grupate in „Neamul Românesc in Basarabia“. Lucrarea este reeditata de curand la 
Editura Vicovia din Bacau, intr-o excelenta tinuta grafica. Dealtfel, editura bacauana a mai publicat si in trecut lucrari ale lui Iorga, tot despre Basarabia si situatia romanilor de acolo. Recent, Viorel Cucu, directorul Editurii Vicovia a primit o diploma din partea redactorului sef al publicatiei Literatura si arta, academicianul Nicolae Dabija, pentru poezie, care se adauga altor distinctii primite pentru sprijinirea culturii romanesti si a autorilor dintre Prut si Nistru.
„De la 1812, data anexarii silnice catre Rusia, care a luat ceea ce a prefacut în 
„Basarabie” – Basarabia fiind, de fapt, numai partea de jos a terii, catre Dunare, – pentru ca n-a fost în stare sa pastreze la încheierea tratatului din Bucuresti Principatele amândoua ori macar Moldova întreaga si pana la data proclamarii „Republicii Moldovenesti” pe care împrejurarile erau s-o duca mult mai rapede de cum credeau întemeietorii ei la unirea cu noi, cei din vechea Românie, a fost oare în Basarabia vreo întrerupere a spiritului românesc, macar în anume din clasele aflatoare acolo? S-a întins vreodata asupra acestei Moldove rasaritene, cuprinzând atât de mult din gloria trecutului luptator, care ni este comun, acea necunostinta a lucrurilor românesti, acea parasire a tuturor amintirilor, acea uitare de sine pe care o cred nestiutorii si pe care vreau s-o întareasca în mintile acestora oamenii cari socot, fara dreptate, ca un act politic se poate îndeplini, ca prin vraja, instantaneu, naprasnic, fara nimic din acea atmosfera culturala din acea pregatire sufleteasca prin care singure popoarele pot sa ajunga la tinta lor, -restul fiind numai o întâmplare si o aventura?“ N. Iorga, Continuitatea spiritului românesc în Basarabia.
„Se vor împlini în curând o suta de ani de la luarea Basarabiei de catre rusi. Adeca acum o suta de ani, prin pacea de la Bucuresti, din mai 1812, ei au luat partea de rasarit a Moldovei, si anume partea cea mai buna, mai manoasa, mai potrivita pentru cresterea vitelor, – cum ziceau plângând boierii de atunci, într-o vreme când fruntasii terii nu mai stiau sa se lupte. Aceste întinse si frumoase tinuturi n-aveau pe atunci un nume osebitor, ca si Moldova de Sus când ni-a luat-o Austria: rapitorii se grabesc sa acopere cu un nume fals, crezând ca-si pot ascunde astfel fapta rea, ceea ce au rapit“.
„Statul român nu va cuteza poate nici macar sa orânduiasca în mai 1912 publicarea unei carti despre Basarabia româneasca, despre cei o mie de ani cât au fost ale noastre aceste tinuturi, ca un raspuns la cartea în care rusii ar vorbi despre cei o suta de ani de când au aceasta tara. Sa comemoreze macar opinia publica; s-o dezvete Liga Culturala de obiceiul ce are de a întreba la usile partidului respectiv ce trebuie sa faca în asemenea chestii, care admit pentru politiciani aceeasi solutie negativa. Sa se faca oriunde comemoratia, dar mai ales în orase ca acesta, care trebuie sa fie turnuri de straja, pentru a vedea peste hotar, pentru a pândi ceasul cel bun pentru a da lovitura cea cu izbânda“.
