INTERVIU CU CORINA SAMOILA – REDACTOR SEF ADJUNCT AL ZIARULUI „ZIUA DE CONSTANTA”
„M-am nascut în Constanta în a treia zi a toamnei lui 1981.[…] am fost prima dintre „samoilonci“ nascuta în Constanta, mama fiind tulceanca, tata cernavodean, mamaia nascuta în Lanurile (o comuna din judetul Constanta), tataia pe lânga Braila, iar unchiul meu, Adrian, fratele tatalui, în Murfatlar (pe atunci Basarabi). De altfel, Adi a fost fratele meu, nicidecum unchi. De câtiva ani buni locuieste în Canada, împreuna cu familia. Pot spune ca sunt printre putinii norocosi carora viata le-a dat un mare dar. Sunt copil singur la parinti. Însa, am o sora. O cheama Andreea si este prietena mea cea mai buna de când eu aveam aproape 3 ani si ea cu unul mai mult. De atunci… asa o ducem, cu multa iubire, cu secrete numai de noi stiute si, în ciuda faptului ca locuim în orase diferite (ea este în Bucuresti de mai bine de 10 ani), suntem la fel de apropiate. Nu este acesta un noroc?!” – ne spune Corina-Mihaela Samoila, redactor sef adjunct al ziarului „ZIUA de Constanta”.
A crescut alaturi de bunici, fiind rasfatata bunicului care îsi dorise un nepot, fapt pentru care a reusit sa-i insufle dragostea pentru fotbal, devenind o mare microbista, dupa cum ne si marturiseste: „mai baiat decât nepotul pe care îl visa. Cred ca prima amintire pe care o am cu mine este de pe stadionul Farul. Bancutele verzi, din lemn, se încalzisera de soarele «de la matineu», îmi frigeau pulpitele, iar eu, ca o domnisoara, ma mândream cu rochita mea în carouri alb-bleu, cu pieptar pe care erau brodate o rata si niste floricele. Marea dezamagire a lui Licuta, în ceea ce ma priveste, a fost ca am devenit mare rapidista si nu am tinut cu Farul, echipa lui de suflet…”
Desi înca din liceu visa sa faca jurnalism si a urmat timp de un an cursurile facultatii de profil din cadrul Universitatii Hyperion din Bucuresti, revine la Constanta si absolva Facultatea de Psihologie, sectia Psihopedagogie Speciala, din cadrul Universitatii Ovidius Constanta, dupa care revine la prima dragoste, jurnalismul.
Este spontana, deschisa si foarte realista, constienta fiind de faptul ca meseria de jurnalist, mai ales în cazul femeii, nu este o meserie pe care sa o practici pâna la adânci batrâneti: „Femeia are nevoie sa fie aproape de casa, are responsabilitati, iar job-ul acesta este mare consumator de timp si de energie!”. Crede în valorile familiei si se dedica în aceeasi masura profesiei si celor dragi, desi „agitatia cotidiana ne împiedica, deseori, sa mai avem pasiuni, sa mai citim ori sa ne plimbam” si asteapta ca atunci când va avea o viata linistita sa se poata bucura din plin de „cartile ramase neatinse în biblioteca”.
***
Octavian CURPAS: Ce anume v-a determinat sa alegeti profesia de jurnalist?
Corina SAMOILA: Prin clasa a X-a sau a XI-a mi-am dorit sa lucrez în radio. Tatal meu era prieten cu directorul de atunci al unui post local de radio si ma încurajase într-un fel spunându-mi ca acestuia îi place vocea mea, dar si gusturile mele în materie de muzica. De acolo pâna la jurnalism… Îmi doream sa dau la Medicina Veterinara însa m-am convins ca nu am atâta sânge rece. Am absolvit liceul si am devenit studenta la Jurnalism, în Bucuresti. M-am întors acasa dupa un an din cauza unei anume conjuncturi (dor de casa, niste probleme în familie) si am dat la Psihologie.
Octavian CURPAS: Când ati început sa lucrati pentru ziarul „ZIUA de Constanta”?
Corina SAMOILA: La doua saptamâni de la absolvire am intrat în redactia „ZIUA de Constanta”. Era 29 iulie 2005. Tata îl cunostea pe redactorul-sef adjunct de pe atunci si i-a zis ca au nevoie de oameni. Nu cred ca voi uita vreodata ziua aceea. Stiu si acum ce haine purtam, ce s-a întâmplat, cu cele mai mici detalii. Poate a fost soarta.
Octavian CURPAS: Cum arata o zi de lucru din viata dumneavoastra?
Corina SAMOILA: Mereu altfel. Sau, de cele mai multe ori altfel. Începem programul la 9.00 si plecam înspre casa în jur de 19.00, în functie de finalizarea editiei. Uneori mai intervin evenimente si dupa orele de program, alteori sâmbata… Asta este viata de jurnalist. Presa scrisa si-a schimbat coordonatele. Scriem nu numai pentru editia print, ci si pentru cea online. Orice stire este publicata în timp real, trebuie viteza de reactie. Ziarul, în forma lui online, a devenit agentie de stiri. Este destul de solicitant.
Octavian CURPAS: Care este stirea cea mai de impact pe care ati publicat-o vreodata?
Corina SAMOILA: Daca ne luam dupa citirile de pe site cred ca este acest reportaj: http://www.ziuaconstanta.ro/rubrici/reportaj/tatuajul–arta-din-spatele-trend-ului-galerie-foto.html. Este pe locul 2 în Top 500 al celor mai citite materiale de pe www.ziuadeconstanta.ro. Înseamna ceva, nu?
Octavian CURPAS: Va rog sa numiti un aspect al profesiei de jurnalist care va fascineaza cel mai mult?
Corina SAMOILA: Nu te poti plictisi niciodata. Treci prin multe stari. Uneori te plafonezi, esti apatic zile întregi, îti lipseste pofta de a scrie, nu ai inspiratie. Întotdeauna se întâmpla câte ceva care te va scoate din starea asta. În plus, cunosti oameni, treci prin situatii, participi la evenimente. Sunt particularitati ale meseriei. Partile frumoase. Din pacate exista si parti mai urâte.
Octavian CURPAS: Exista anumite momente din cariera de jurnalist care se detaseaza net de activitatea dumneavoastra obisnuita?
Corina SAMOILA: Momentele sunt multe. În sapte ani am trait atâtea în meseria asta… încât anumite momente intense si foarte importante se sterg rapid din memorie. Sau poate ca nu am puterea sa aleg ceva. Totusi, într-un an, eram în concediu si plecasem în Bucuresti, la prietena mea cea mai buna. Stateam singura în casa si ma plictiseam când mi-am amintit ca primarul Radu Mazare este nascut în Bucuresti. Dintr-o declaratie de avere am gasit adresa si am mers acolo, am vorbit cu vecinii, cu cei care l-au vazut crescând. Nu mi-a placut niciodata Mazare, nu sunt printre fanii sai, dar atunci am vazut copilul din adultul pe care aproape ca îl dispretuiesc. A iesit un reportaj foarte frumos. Sa nu mai spun ca am luat si prima în concediu. La câtva timp dupa aceea i-am luat un interviu lui Radu Mazare. Am folosit informatiile aflate pe teren si i-am reamintit de copilarie, de tatal sau decedat. I-au dat lacrimile. Pentru mine, sa „scot“ omul din Radu Mazare, a fost o realizare. Am avut onoarea sa-i iau interviu lui Gil Dobrica, regretatul cântaret, si el un mare iubitor al Rapidului.
Octavian CURPAS: Sunt anumiti jurnalisti pe care i-ati avut ca model când v-ati decis sa deveniti jurnalist?
Corina SAMOILA: Nu cred ca am avut un model. Cred ca mi-a placut doar foarte tare sa scriu.
Octavian CURPAS: Care considerati ca sunt cele mai întâlnite mituri despre profesia de jurnalist?
Corina SAMOILA: În România? Ca jurnalistii iau spaga, ca jurnalistele sunt femei usoare. Din pacate, exemple de acest gen au fost destul de multe si astfel s-au întiparit în mintea oamenilor. Nu este o regula. Acestea sunt ideile negative preconcepute. Apoi, oamenii cred ca un jurnalist stie tot si când spun tot ma refer la absolut TOT. Nu este chiar asa. Avem si noi „felia“ noastra.
Octavian CURPAS: Ce parere aveti despre legile care guverneaza meseria de jurnalist? Ce anume considerati ca lipseste din legislatie cu privire la statutul jurnalistului?
Corina SAMOILA: Jurnalistul trebuie sa fie foarte atent la ce scrie, sa se documenteze bine, sa… doarma linistit noaptea. Însa, justitia din România este asa cum o stim si… niciodata nu poti fi prea sigur, daca te da cineva în judecata. Toti am dat macar o declaratie la Politie sau am avut vreun proces. Legea din România nu prea apara jurnalistul, mai degraba îl pune la zid.
Octavian CURPAS: Cum vedeti colaborarea dintre jurnalisti si autoritatile locale? Exista cooperare din partea autoritatilor?
Corina SAMOILA: Depinde de autoritati, de politicieni, de oameni. Jurnalistii sunt vazuti de multi ca niste dusmani. Nu înteleg oamenii, si pace, ca tu îti faci treaba si nu ai nimic personal cu ei. Daca scrii rau de vreunul se transforma automat în dusmanul tau. Din fericire, am întâlnit si exceptii. Anumiti oameni înteleg rolul ziaristului si vad omul din spatele celui care „îl da la gazeta“. Fara sa vrei îti faci multi dusmani.
Octavian CURPAS: Ce schimbari ati dori sa vedeti în urma publicarii articolelor dumneavoastra?
Corina SAMOILA: As vrea sa vad ca autoritatile iau masuri, ca iau în seama ce scriem noi. Se întâmpla rar, din pacate. Oricât de documentate si de adevarate ar fi informatiile pe care noi le scriem, rareori au efect vizibil. Este vorba despre cutuma româneasca de a ascunde gunoiul sub pres. Asa ne facem si noi ca nu vedem neregulile, ilegalitatile. Aici, cred eu, de vina este alegatorul. De fapt, alegatorul român este „orb“, nu vrea sa gândeasca, sa se informeze înainte de a vota.
Octavian CURPAS: Considerati ca presa din România este, în general, obiectiva atunci când elogiaza sau critica pe cineva? Jurnalistii se documenteaza suficient înainte de-a scrie?
Corina SAMOILA: În general… presa din România reactioneaza bine la stimuli. Unul ar fi banii. Patronii implicati în politica, ai televiziunilor sau ziarelor de pe aici fac mult rau bransei. Multi sunt vazuti ca „tonomate“ care spun sau scriu numai ce si cum vrea seful. Sunt si cazuri dintr-astea. Din nou, se generalizeaza foarte mult. Exista exceptii care confirma regula. Iar anchetele, oricât de stimulate ar fi ele, trebuie luate în seama, pentru ca atrag atentia asupra unor adevaruri.
Octavian CURPAS: Petreceti foarte mult timp în redactie. Când va mai faceti timp si pentru dumneavoastra si familie?
Corina SAMOILA: Pe Catalin, iubitul meu, îl vad seara, acasa, dar comunicam destul de mult în timpul zilei. Vorbim la telefon, prin sms-uri sau cu ajutorul unor programe pe Internet. Mâncam împreuna seara si dimineata, nu sarim peste mesele împreuna decât foarte rar. Parintii mi-i vad destul de rar, la fel si pe bunica. Dar vorbim. Noroc cu telefoanele…
Octavian CURPAS: Cum arata litoralul românesc în sezonul 2012?
Corina SAMOILA: Va spun sincer, nu am calcat în Mamaia ori în zona sudica a litoralului vara aceasta. Pot sa va spun ca statiunea din apropierea Constantei s-a transformat într-un soi de cartier, mai ales din cauza numeroaselor imobile de locuinte construite în ultima vreme si ca alterneaza bodegile, sa nu ne ferim sa le spunem pe nume, cu localurile de fite în care ochelarii de soare nu se scot nici seara (e un moft al „cocalarului“ român, sa conduca/mearga/stea la terasa purtând ochelarii de soare chiar si dupa apusul soarelui). Nu intuiesc mari schimbari fata de anii trecuti.
Octavian CURPAS: La Constanta veneau, pe vremuri, nordicii si nemtii, cehii si polonezii… Mai sunt la fel de multi turisti straini si din ce tari?
Corina SAMOILA: Din pacate, nu prea mai vedem straini. Celebrele suedeze au ramas doar în memoria tatilor nostri. În Constanta mai vezi filipinezi, marinari veniti cu vasele ce ajung prin Port sau studentii straini. Poate or mai fi si turisti, dar rari… „Strainii“ nostri au devenit bucurestenii, care vin în fiecare sfârsit de saptamâna pentru o noapte, doua, în club si niste plaja. Trist…
Octavian CURPAS: Privatizarea hotelurilor de pe litoral a fost benefica pentru unii, dezastruoasa pentru altii. Cum au influentat aceste schimbari numarul turistilor straini care viziteaza litoralul românesc?
Corina SAMOILA: Asa cum am spus anterior, nu prea sunt straini. Este adevarat, Mamaia are hoteluri de 5 stele, faimoase în bransa, la care „trag“ oameni cu bani din tara sau din strainatate. Unul dintre acestea este Hotelul Vega, cel în care a fost filmat „Nea Marin Miliardar“. Totusi, românul de rând nu-si poate permite preturi de 5 stele. Mai mult decât atât, întreg litoralul românesc este foarte scump, iar românii au început sa ia calea altor tari pentru vacante. Auzi mai degraba de sejururi în Bulgaria, Grecia, Turcia, decât la Mamaia sau Neptun. Si mi se pare firesc. Nu avem un litoral cu care ne putem mândri în mod deosebit. Daca nici românii nu vin… d-apai strainii.
Octavian CURPAS: Pe de alta parte, la Venus, Neptun, Jupiter s.a.m.d. am înteles ca exista hoteluri noi, la standarde occidentale. Sunt afaceri profitabile aceste hoteluri de 3, 4 sau 5 stele, având în vedere faptul ca pe litoralul românesc si hotelurile de 2 stele sunt foarte scumpe? Atrag suficient de multi turisti?
Corina SAMOILA: Nu, nu cred ca sunt. Astfel de hoteluri gasim pe tot litoralul, pentru ca a fost un hobby pentru înstaritii de dupa revolutie sa investeasca în turism si în imobiliare. Cine are bani de 4, 5 stele? Nu românul. Iar strainul nu prea mai alege litoralul nostru. Acum, turistii straini prefera alte zone ale României.
Octavian CURPAS: Cred ca de când a aparut baza militara de la Kogalniceanu e plina Constanta de alt tip de turisti decât în urma cu 20-30 de ani… soldati americani în weekend-urile din sezon. Am dreptate?
Corina SAMOILA: Sunt câtiva. Recunosc, nu prea ies eu în weekend, mai ales pentru ca sâmbata este singura mea zi libera si absolut insuficienta pentru a rezolva toate problemele restante ale saptamânii. Totusi, americanii nu au împânzit Constanta. Cred ca sunt foarte asteptati de patronii de baruri si cluburi. Totusi, nu lipsesc din peisaj.
Octavian CURPAS: În ce fel i-a influentat pe constanteni, în timp, contactul cu turistii straini? Sunt constantenii mai occidentali decât alti români care nu au contact cu strainii tot timpul?
Corina SAMOILA: O, nu, eu nu sunt de parerea aceasta. Spre exemplu, ardelenii sunt mult mai open minded decât noi. Constantenii nu se pot lipsi de „aura“ aceea balcanica, total nepotrivita în vremurile noastre. Noi suntem ca într-un film de Emir Kusturica, la noi se asculta manele (proaste), sunt cluburi de gen, tinerii admira indivizii plini de aur, nicidecum pe cei culti, scoala nu prea mai conteaza, însa masina pe care o conduci are mare importanta. Traim dupa standarde total nepotrivite, lucru pe care nu îl pot întelege. Multi tineri nu lucreaza din comoditate, din placerea de a sta pe banii parintilor. Standardele de viata s-au schimbat foarte mult în ultima vreme, nicidecum în bine.
Octavian CURPAS: Litoralul românesc este astazi la mare concurenta cu cel bulgaresc. Litoralul bulgarilor e mai arid, plajele mici, muntii lânga plaje, dar cu toate acestea atrag mai multi turisti pentru ca e mult mai ieftin decât în România iar serviciile sunt de calitate superioara.
Corina SAMOILA: Un cântec aflat acum în topurile noastre spune ca „un weekend la Mamaia e cât un sezon la Varna“. Cred ca acesta este raspunsul. Românii sunt „capra râioasa cu coada batoasa“, cum spun batrânii. Avem nevoie de turisti, mai ales de cei straini, însa nu facem nimic sa-i atragem. Nici macar pe cei autohtoni. Mamaia a devenit statiune de sfârsit de saptamâna, un loc în care patronii de cluburi traiesc bine, dar cam atât. Eu, recunosc, pot numara pe degete datile în care am fost, anul trecut, în Mamaia. Nu-mi mai place. Constanta nu mai are cu ce sa atraga turistii. Muzeul de Istorie Nationala si Arheologie a fost reabilitat abia anul acesta, zona peninsulara este distrusa, Cazinoul… de nedescris. Ce sa vada turistii? Noi, localnicii, vedem doar planuri si asteptam sa fie puse în aplicare. Ei vad doar gropi si ruine. Bineînteles, Constanta mai are înca aerul acela boem în zona peninsulara, iar acum miroase minunat a tei. As vrea sa se înteleaga faptul ca orasul nostru nu este urât, ci doar, din punctul meu de vedere, defectuos administrat.
Octavian CURPAS: Am omis sa va întreb daca cunoasteti limbi straine si care sunt acelea.
Corina SAMOILA: Franceza, engleza si putina spaniola. Îmi place foarte tare portugheza, mi-ar placea sa o învat.
Octavian CURPAS: Ce tari ati vizitat pâna în prezent?
Corina SAMOILA: Nu am calatorit foarte mult. Nici pe departe atât cât mi-as fi dorit. Am fost, cu autocarul, în Franta. Asa ca am vazut Ungaria, Austria, Germania…
Octavian CURPAS: Ce destinatii preferati pentru viitor?
Corina SAMOILA: Oriunde am de vazut ceva frumos si interesant.
Octavian CURPAS: Aveti si un blog personal, https://coripucca.blogspot.com/. Ce ne puteti spune despre continutul lui? Când l-ati conceput si cu ce scop?
Corina SAMOILA: Am început sa scriu pe blog din dorinta de a nu ma plafona cu textele facute pentru job. Când scrii pentru tine si pentru sufletul tau este altceva, când nu te preseaza nimeni si nimic, când poti sa-ti pui sufletul în cuvinte. Am scris destul de mult într-o perioada, iar blogul mi-a devenit confident. Am scris povesti adevarate amestecate cu povesti închipuite, parti din viata mea, din sufletul meu. Nu am mai scris de câtva timp, însa postez mâncarurile pe care le prepar. L-am transformat în blog de bucatareasa începatoare.
Octavian CURPAS: Cum va petreceti timpul liber? Care sunt hobby-urile dumneavoastra?
Corina SAMOILA: Mai nou îmi place foarte tare sa gatesc pentru iubitul meu. Este noua mea pasiune. Ma cred un mic Master Chef. Îmi place foarte tare sa citesc, sa ascult muzica si sa calatoresc. Însa, pentru toate este nevoie de timp.
Octavian CURPAS: Fiindca ati adus vorba, va rog sa ne spuneti câteva cuvinte despre iubitul dumneavoastra. Cum priveste meseria de jurnalist?
Corina SAMOILA: Iubitul meu, Catalin, munceste la fel de mult ca si mine, deci ne vedem seara, acasa. Ne leaga o poveste de mai bine de 8 ani, ca un film. Cred ca daca ne-am pune pe scris am scoate un roman, în adevaratul sens al cuvântului, din povestea noastra. Dar, simt ca ne-am gasit linistea si când ajung acasa, relele zilei nu mai exista. Acasa este raiul pe pamânt. Asta este tot ce conteaza.
Octavian CURPAS: Ce fel de muzica ascultati?
Corina SAMOILA: Am fost o adolescenta îndragostita de Jim Morrison si de Kurt Cobain. Ascult rock, mai ales dintr-acela vechi, Janis Joplin, Led Zeppelin, The Doors, dar si blues, latino si mai toate genurile de muzica, mai putin house si manelele care au facut celebra România.
Octavian CURPAS: Planuri de viitor? Puteti sa ne împartasiti câteva dintre ele?
Corina SAMOILA: Îmi doresc sa fim sanatosi, eu si ai mei. Cred ca este cel mai bun plan de viitor. În plus, as vrea sa am mai mult timp pentru viitoarea mea familie.
