MEMORIA PENITEI:O VIZITA ÎN NOUA ZEELANDA (Foto)



De George ROCA

George RocaNouaZ1Am fost în Noua Zeelanda pentru prima data în urma cu 30 de ani! Atunci eram necasatorit si parca nu a fost asa de bine. Singur te simti prea… însingurat! Atunci am stat vreo trei saptamâni si am batut cele doua insule mari de la Auckland la Invercagill calatorind cu un bilet de circuit pe drumul de fier. Apoi, altadata, venind din America, am facut o escala la Auckland de 3 zile…

A treia vizita am facut-o în trei! În anul 2000. Având un baietel de 11 ani, dornic sa cunoasca si el lumea mare, ne-am vânzolit, pentru o luna în Aotearoa cum îi zic bastinasii maori Noii Zeelande, sau Tara Lungului Nor Alb (The Land of the Long White Cloud). De data aceasta eram trei turisti, adica, „tata, mama si copilul” cum ne placea noua sa ne alintam! Baiatul meu era curios deci, sa vada cum e acolo în Kiwiland… asa ca aici la „canguri” fiind vacanta de toamna – nu prea lunga – ne-am gândit ca ar fi bine sa mergem pe undeva mai mai aproape! Am zburat de la Sydney la NouaZ4Auckland. 2160 de kilometri, parcursi cam în 3 ore cu jumbo jet-ul. Acolo avem multi prieteni originari din România si am avut intentia sa-i reîntâlnim. Auckland-ul, cel mai mare oras din NZ, cu o populatie de peste un milion de locuitori, mi s-a parut micut fata de Sydney… Am vizitat CBD-ul (Central Business District), faimosul „bulevard” – Queen Street, apoi ne-am dus  în turnul de televiziune sa vedem orasul… care de acolo, de la înaltime parca nu mai parea asa de „pricajit”, ci chiar destul maiestuos. Poate din cauza unghiului de vedere, a panoramei sau poate chiar al unui superb apus de soare!

 

În urmatoarea zi ne-am urcat pe un vaporas si am plecat pe mare, spre nord-est… Dupa circa 4 ore de calatorie, parcurgând aproximativ 62 de mile (100 de km), am ajuns la insula Aotea (Great Barrier Island), a sasea suprafata de pamânt ca marime a arhipelagului neo-zeelandez. Un loc minunat, virgin si foarte putin populat! Aproximativ 800 de locuitori pe o suprafata de 285 km patrati. Insula are si patru puisori care o înconjoara: Rakitu, Kaikoura, Insula Balaurului si Insula Tiparilor.

 

Pentru o suta de dolari neo-zeelandezi am închiriat întreaga casa a unor maori bogati. O vila mare, curata si cocheta. În cele patru zile, GemeneleDinAucklandcât am stat acolo, am trait ca într-un paradis al unei epoci trecute! Fara gaz, electricitate si apa curenta… Eu si cu „ala micu” faceam spume… ca trebuia sa ne culcam seara odata cu gainile… dar sotia mea era în culmea fericirii, domnia sa fiind buna prietena cu Mos Ene. Auzi dom’le, în anul 2000 sa nu ai lumina la bec… seara! Lumânarile s-au terminat dupa doua nopti si atunci ne-am adus aminte de traditionala „descurcareala” a neamului românesc… facându-ne opaite si candele din fâsii de cârpa îmbibate în ulei de gatit.

 

Am fost si la pescuit – pe care, sincer, l-am considerat o pierdere de timp, eu fiind
un personaj vesnic ocupat cu treburi în miscare nu cu asteptatul la „daca musca, sau nu musca” (pestele, desigur!)… Baietica al meu, mai rabdator, a prins trei pesti mari, asemanatori cu pastravul de mare, grei de peste doua kilograme fiecare. Am pus si eu mâna sa-l ajut sa-i scoata! Era tare fericit! Prinsese Kahawai! Bun de mâncat! La al patralea, am avut o surpriza. Am vazut ca era îmbârligata peste el o caracatita uriasa!  Arata ca o cârpa de spalat dusumeaua. Închisa la culoare, parea moarta… Bratele nu i se miscau, dar nu se dezlipea de peste. Nu stiu cu ce naiba, ditamai molusca, ne-a retezat firul cu tot ce era pe el! A sters-o si cu pestele si cu cârligul si cu plumbul si cu… Mama ei de octopeda! De ciuda, românasu’ meu era cât pe ce sa plânga! Acasa, la resedinta noastra maora, am curatat pestele, l-am dat prin faina si CentruAucklandNZsare si l-am prajit în tigaie… Mamaliga si mujdeiul înca nu se inventasera pe insula, asa ca am mâncat niste kumera (cartofi dulci) ca garnitura. O masa copioasa, treditionala din marile sudului… oferita parintilor sai de juniorul meu.
Într-una din zile am fost în vizita la o familie recomandata cu caldura de niste prieteni de-ai nostri români din Auckland. Originari din Elvetia, stabiliti acolo de peste 20 de ani, si-au cumparat cu 100 de mii de dolari 50 de hectare de pamânt cu munti si vai… Aveau si o pestera pe proprietatea lor! Ce mai, un Paradis! Muncind din greu, devenisera proprietarii uneia dintre cele mai importante plantatii de Macadamia Nuts din Pacificul de Sud. Bogati tare, dar muncind pe rupte… traiau simplu precum Robinson Crusoe. Scoli nu sunt pe insula, asa ca au ramas si fara copii. Chiar si cei mici sunt trimisi la scolile-internat din Auckland. Totusi era atât de placut acolo, atât de seren! Departe de jungla de beton, de viata trepidanta, de stres, necazuri, calculator, televiziune manipulanta, aer poluat, bârfe, nebunii, crime… Te simteai ca într-o alta lume… un paradis simplu, dar vindecator al tuturor relelor acumulate în marea metropola. O revenire la lumea stramosilor nostri…

 

NouaZeelanda3Ne-am reîntors la Auckland cu bateriile creierului încarcate! Am mai stat 2 zile acolo, dupa care, împreuna cu niste prieteni din Bucuresti am plecat la Rotorua. Drumul pâna acolo a fost superb! Noua Zeelanda este asezata pe o centura vulcanica, având si acum o activitate destul de intensa. Rotorua este cel mai vizitat oras de turisti. Gheizere, vulcani noroiosi, ceata, sulf, plante unice… s-u-p-e-r-b! Am fost într-un loc unic unde erau niste copaci înalti (seqvoia) de peste 100 de metri. Printre ei, un nou colt de de paradis… un izvor, caprioare, liniste…

 

A doua zi am fost si am vazut gheizerele. Wow! Jeturi de apa calda aruncate spre cer! Mirosea tare a sulf! Fanus, baiatul cel mic al prietenului meu, s-a uitat ciudat la mine, apoi s-a apropiat de taica-sau si l-a întreabat cu o tipica inocenta copilaresca:

– Nu stii cine a facut pârt pe aici!

– Poate tu, ma piticule!

– Ba tu, ba tu…

– Asa vorbesti tu cu taica-tu?

– Hi, hi, hi! Tu esti pârtâila, tu esti pârtâila!

– Nu eu, mai dracusorule, gheizerul!

– Iar ma pacalesti, ca stii ca sunt mai mic… Uite „tatataaa”, gheizerul face pipi, nu pârt!

NouaZeelanda2Ce sa mai zici? Deseori, copiii spun chestii destepte! Al mare a tacut si mai apoi a schimbat vorba… Cât am stat la Rotorua, numita si „Sulphur City”, de câte ori venea câte un damf de pucioasa, Fanus se uita sugubat la taica-sau, apoi la mine si râdea! Ei! O fi stiut el de ce! Se zice ca aia micii nu mint!
A treia zi am avut mai mult „fun”. Am fost pe munte cu telecabina si la coborâre ne-am reîntors cu saniuta (pe roti). O senzatie minunata! Apoi iar cu telecabina si iar cu saniuta! Se construise o pista speciala pe care saniuta „aluneca” lin. Puteai folosi frâna  daca o luai prea repede la vale. Coborârea dura cam un sfert de ceas. Copii erau asezati între picioarele protectoare ale tatalui lor… Fanus uitase si de gheizerele paterne, si de sulf si striga cât îl tinea gura: „Baga motor, baga gaz!…”. Sotia mea, metamorfozata într-o doamna sobra, nu a dorit nici în ruptu’ capului sa se dea cu saniuta. A stat pe terasa-restaurant a telecabinei, cica sa se bronzeze! În acea pozitie inerta, cu fata îndreptata spre astrul luminos si cu ochelari de soare pe nas parea o actrita de cinema din filmele italiene ale anilor ’60. Simpatica diva de la Cinecita a baut între timp vreo trei cafele, din care cauza n-a putut sa doarma doua nopti dupa aceea! Dar noi baietii, daca ne-am distrat minunat, am dormit tun!

 

AucklandNouaZ1De la Rotorua, ne-am continuat drumul spre sud prin Insula de Nord. (Scuzati oximoronul!) Ne-am despartit de prietenii nostri româno-aucklandisti si cu un „coach-bus” frumos, curat si comfortabil am plecat spre Wellington, capitala tarii. Ne-am oprit pe parcurs, pentru a lua masa de prânz, la Taupo, oras asezat pe malul celui mai întins lac vulcanic din Noua Zeelanda. Lacul era plin de pastravi, cu o apa foarte buna la gust, rece si proaspata! Taupo, în limba maori, este o prescurtare a numelui „Taup?-nui-a-Tia” care înseamna „Marea mantie a lui Tia” – Tia fiind o capetenie locala (si un explorator) care a descoperit lacul.

 

Am ajuns la Wellington spre seara. Cladirile orasului se scurg parca de pe vârful muntelui pâna la punctul de tagenta cu marea (oceanul!). Multa verdeata! Multa! Cina am luat-o la un restaurant chinezesc, dupa care am vizitat centrul orasului. A doua zi a fost o vreme superba. Ne-am plimbat per pedes peste tot si am avut „good time” cum zic localnicii! Wellington este capitala Noii Zeelande si este cea mai sudica asezare a Insulei de Nord. Chiar daca e mai mic decât Auckland-ul, acesta oras cosmopolit – creeaza istorie si în zilele noastre! Cladiri vechi, de 100 de ani, sunt reconditionate si inobilate. Se umbla la subtilitatea traditiilor bastinase. Se învie sau chiar inventeaza traditii, cultura, istorie… Totul e frumos, proaspat si curat!

 

NouaZeelanda1Ziua urmatoare am folosit-o pentru a vizita muzee. Prima data ne-am dus sa vedem Galeriile Nationale de Arta, unde era un show al artelor plastice mexicane. Am avut norocul sa vedem lucrari de Frida Kahlo si Diego Rivera. Am filmat o multime de pânze, pâna când a venit un imens „maor de serviciu”, cam de doua ori mai voluminos ca mine, si mi-a confiscat camera… Eu necomformist si rebel ca întotdeauna, i-am zis ca nu scrie nicaieri ca nu e voie sa filmezi (era interzis doar fotografiatul!!).  Goliatul s-a uitat la mine cu aceeasi privire care o au jucatorii echipei de rugby „All Blacks” la începutul meciurilor când îsi sperie adversarii cu faimosul dans de lupta „haka” si a plecat cu camera mea Sony CCD 220 la garderoba, de unde a revenit triumfator cu un numar de plastic si cu un zâmbet sub nas si pe buze, parca vroind sa-mi demostreze ca nu este atât de rau precum pare. Când am plecat am controlat caseta si spre bucuria mea nu era sters nimic… Poate nu învatasera bastinasi din Tara Norului cel Lung cum trebuie pedepsiti nonconformistii români! Daca îmi stergea înregistrarea m-as fi suparat, cu toate ca domnia sa avea dreptate, dar asa ca nu mi-a sters-o, ce sa zic? Sa traiasca maorasul nostru!

 

Expozitia se numea „Viva la Vida” (Mexican masterpieces from the Jacques & Natasha Gelman Collection”. By the way, se zice ca Frida Kahlo se trage dupa bunicul dinspre tata de prin Ardeal (Arad, Oradea), si este socotita cea mai importanta pictorita a secolului XX. Mie îmi place compozitia, culoarea si mesajul tablourilor ei. Totusi cel mai mult apreciez sprâncenele autoarei în autoportrete. Diego Rivera, sotul sprâncenatei, a fost cel mai mare artist-producator de pictura murala a secolului mai sus amintit. A avut un succes nebun NouaZ2în Statele Unite, unde a facut o groaza de bani, pictând fatadele zgârie-norilor (ex. Rockefeller Building). Ambii au cazut, mai apoi, în dizgratie, deoarece au fost „aprigi comunisti”. Despre Frida se zice ca a fost (si) amanta lui Leon Trotzky, iar în gluma… de Diego se zice ca ar fi fost… îndragostit de Stalin! Acesta îl idolatriza pe tatuc, pictându-i portretul pe gigantele lucrari pe care le executa pentru americanii capitalisti. Când a murit Frida, a iesit un scandal de toata frumusetea cu autoritatile mexicane deoarece sicriul defunctei era acoperit cu drapelul sovietic, rosu cu secera si ciocanul… în loc de cel national mexican. Oricum, cei doi, au lasat în urma lor creatii minunate, unice si de mare valoare! Multe dintre tablurile kahloiene s-au vândut la Sotheby’s, New York, cu peste 1 milion de dolari!!! Lucrarile lui Diego asijderea…

 

Dupa prânz, am fost sa vizitam Muzeul National al Noii Zeelande care se numeste „Te  Papa” (Our Place), adica în traducere… locurile noastre, tara noastra, adica „Te Papa” în limba maoreza! Muzeul s-a deschis recent si este gazduit într-o cladire moderna, cu inovatii expozitionale, tehnica moderna, aparatura digitala, electronica, sunet, lumina… Am vazut acolo pagini scrise, descrise si vizuale din istoria si obiceiurile maorilor – bastinasii din acele locuri exotice. Un lucru interesant, care mi-au atras atentia, au fost saloanele alocate cuceririi Antarctidei. Fotografii, descoperitori, utilaje, transportoare, imagini ale continentului de gheata… Ceva inedit!

 

În drum spre marea Insula de Sud a Noii Zeelande, de la Wellington la Picton, am trecut cu feribotul Strâmtoarea Cook. Cu toate ca este declarata cea mai periculoasa strâmtoare din lume, pe parcursul celor 28 de kilometri, am avut parte de trei ore de încântare a ochiului. Insule, insulite, colti de stânca iesiti din apa albastra oceanului obligau vaporasul nostru sa faca slalom pe apa. Mi-aduc aminte ca prin 1986, acolo a pierit faimosul vas de croaziera „Mikhail Lermontov”, unul dintre cele mai gigante vase de acest gen din lume. Glumetii zic ca s-a dat la fund pentru ca nu a stiut sa schieze, sa faca slalom…

 

CentruAucklandNZ2În apele strâmtorii îsi au habitatul mai multe specii de cetacee. Deseori poti observa prin preajma balene, delfini sau chiar caracatite gigante. Multi înotatori si-ai încercat puterile sa cucereasca apele celor 28 de kilometri care despart cele doua insule. Conform traditiei orale maore, prima temerara a fost o femeie bastinasa, Hine Poupou, ajutata de un delfin dresat. În timpurile moderne, în 1962, neo-zeelandezul Barrie Devenport a facut traversarea în 11 ore si 13 minute. Prima femeie alba, care a avut succes a fost americanca Lynne Cox, în 1975. Alte recorduri demmne de consemnat sunt cele ale lui Aditya Raut, un copil indian de 11 ani si ale italianul Salvatore Cimmino, care a executat traversarea strâmtorii în 8 ore si 18 minute… având un picior amputat!

 

„I-auzi brâul, trece râul…! vorba unei strigaturi oltenesti… iar noi trecem strâmtoarea Cucului de la Wellington la Picton… cât ai zice „peste”, dar nu cu brâul ci cu feribotul. Despre peripluul din Insula de Sud a Noii Zeelande într-o povestire viitoare…

 

Un comentariu

  1. Danut Ionescu spune:

    Am primit linkul dela Dl Gratian si reportajul este foarte interesant. Am aflat si lucruri noi pe care nu am avut tinp sa le cunosc. De exepmlu, „Te Papa” linga care am lucrat 2 ani, firma fiind chiar vis a vis de Te Papa. In Rotorua este acum o familie de romani care au un restaurant.
    Da, NZ este o tzara minunata si iti trebuiesc bani si timp pt a o vizita – ceea ce eu nu am avut, dar mai astept.

    Felicitari!

    Danutzi

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *