Eugen Antica este acuzat de luare de mita. Procurorii DNA Bacau i-au interzis sa mai calce in primarie

Procurorii DNA Bacau au dispus masura de control judiciar si interzicerea exercitarii functiei pentru primarul Eugen Anticacomunei Prajesti, Eugen Antica. Edilul este acuzat de luare de mita, operatiuni financiare ilegale cu bani publici, etc. Potrivit declaratiei de avere din 2012, Antica are trei case, doua apartamente, terenuri de peste 10 hectare, bani in conturi si 250 de grame de aur. Masina Toyota RAV4 pe care o conduce este luata de la firma SC Laurel SRL din Prajesti, care era abonata in perioada 2006-2012 la banii publici ai comunei, prin contracte incredintate direct.

COMUNICAT DNA:

Eugen Antica

Eugen Antica

„Procurorii din cadrul Directiei Nationale Anticoruptie – Serviciul teritorial Bacau au dispus punerea în miscare a actiunii penale si luarea masurii controlului judiciar pe o durata de 60 de zile, începând de la data de 11 iunie 2015, fata de inculpatul ANTICA EUGEN, primar al comunei Prajesti, judetul Bacau, cu privire la savârsirea infractiunilor de:
– luare de mita;
– efectuarea de operatiuni financiare, ca acte de comert, incompatibile cu functia, atributia sau însarcinarea pe care o îndeplineste o persoana, în scopul obtinerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri ori alte foloase necuvenite.

În ordonanta de dispunere a controlului judiciar se arata ca, exista probe si date din care rezulta suspiciune rezonabila ce contureaza urmatoarea stare de fapt:

FOTO Ziarul de Bacau

FOTO Ziarul de Bacau

În calitate de primar al comunei Prajesti, inculpatul Antica Eugen a pretins, în perioada 2006-2008, de la reprezentantii unei societati comerciale, un procent de 10% din valoarea lucrarilor ce urmau a fi decontate de Primaria comunei Prajesti conform unui contract încheiat între Consiliul Local al comunei Prajesti si respectiva societate comerciala, având ca obiect executarea, finalizarea si întretinerea lucrarii „Sediu Primarie comuna Prajesti-judetul Bacau”, în valoare de 1.510.325,64 lei.
În baza acestor solicitari, inculpatul Antica Eugen a primit suma totala de 43.746,98 lei, în doua transe, la datele de 12.12.2007 si 27.03.2008, prin intermediul unei alte societati pe care primarul Antica Eugen o controla în mod direct.
Banii au fost solicitati si primiti pentru ca, în calitate de primar al comunei Prajesti, inculpatul Antica Eugen sa asigure desfasurarea în bune conditii a contractului de achizitie publica mentionat anterior, în sensul de a efectua platile cu celeritate.
Eugen Antica, primar PrajestiÎn perioada mai 2006- septembrie 2012, în scopul obtinerii de bani si alte foloase pentru sine sau pentru societatea pe care o controla, inculpatul Antica Eugen, prin intermediar, a exercitat în fapt activitatile de administrare a societatii comerciale, activitati incompatibile cu functia detinuta, aceea de primar al comunei Prajesti, jud. Bacau.
Concret, în acest sens, acesta s-a ocupat de încheierea contractelor comerciale, de încheierea unui contract de credit, de achizitionarea unor utilaje, de achizitionarea unui autoturism Toyota (pe care l-a folosit în interes personal), de gestionarea resurselor umane (angajarea personalului, stabilirea salariilor), de stabilirea destinatiei sumelor de bani obtinute de societate în urma relatiilor comerciale desfasurate, în scopul obtinerii pentru sine si pentru societatea pe care o controla în fapt, de sume de bani ori alte foloase necuvenite.

Pe timpul cât se afla sub control judiciar, inculpatul Antica Eugen trebuie sa respecte urmatoarele obligatii:
– sa se prezinte la organul de urmarire penala ori de câte ori este chemat;
– sa informeze de îndata organul judiciar care a dispus masura sau în fata caruia se afla cauza cu privire la schimbarea locuintei;
– sa se prezinte la organul de politie desemnat cu supravegherea (Inspectoratul Judetean de Politie Bacau) conform programului de supraveghere întocmit de organul de politie sau ori de câte ori este chemat.
– sa nu depaseasca limita teritoriala a României, decât cu încuviintarea prealabila a organului judiciar;
– sa nu se apropie de persoanele mentionate în ordonanta de dispunere a controlului judiciar si sa nu comunice cu acestea direct sau indirect, pe nicio cale;
– sa nu detina, sa nu foloseasca si sa nu poarte arme;
– sa nu exercite functia de primar al comunei Prajesti jud. Bacau, functie în exercitarea careia a savârsit faptele retinute în sarcina sa.

Inculpatului Antica Eugen i se atrage atentia ca, în caz de încalcare cu rea-credinta a obligatiilor care îi revin, masura controlului judiciar se poate înlocui cu masura arestului la domiciliu sau masura arestarii preventive“, se arata in comunicatul DNA din data de 12 iunie.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

 

WP to LinkedIn Auto Publish Powered By : XYZScripts.com