Elisabeta Polihroniade: „Sahul ar putea deveni materie in scolile din România!“

Interviu cu Elisabeta Polihroniade, Mare Maestra internationala la sah si cu Dan Gabar, redactor sef al Revistei  Române de Sah, Elisabeta Polihroniade-Dan Gabarprezenti la „Trofeul Comanesti“, organizat vineri de„ Zilele orasului Comanesti“. Asociatia sportiva care poarta numele  reginei sahului românesc va organiza, anul viitor, un concurs la care vor participa peste 40 de mii de elevi. Din judetul Bacau vor fi selectati peste 600, cei mai buni patru din fiecare localitate.

Mircea Merticariu: De „Zilele orasului Comanesti“ s-a organizat un concurs la care au participat cei mai buni  sahisti din zona. Cum a fost?

Dan Gabar: Am venit cu mare drag cu ocazia Zilelor Comanestiului sa organizam acest concurs de sah. Dealtfel, la Comanesti s-a format o traditie. La Campionatul Mondial, care au fost anul acesta la Halkidiki au obtinut performante. La anul va fi în Peru, la Lima. Domnul primar Miron ne-a facut o mare bucurie, deoarece ne-a spus ca va trimite copii din zona, pe care îi va subventiona pentru a putea participa la acest concurs mondial. Am venit prima oara în aceasta zona în urma cu trei-patru ani. Acei copii au crescut si au obtinut rezultate foarte bune la competitii si sunt sperante de mai bine.

MM: Care mai este este locul României pe tabla internationala de sah?

Elisabeta Polihroniade: La ultima olimpiada, ca si noi avem olimpiada, sahistii, am obtinut rezultate foarte bune. Echipa feminina s-a clasat pe locul 5, baietii pe locul 7. Nu este rau, dar dorim mai mult. În trecut am avut alte rezultate si vrem sa fim mai buni, sa obtinem gloria trecutului.

MM: Care este nivelul elevilor la sah. Ce rezultate s-au obtinut si ce concursuri aveti în plan sa organizati în viitorul apropiat?

Dan Gabar: Un raspuns îl vom afla în toamna asta, când facem a doua editie a Campionatului National Scolar, echipe mixte. Anul trecut am reusit sa aducem reprezentanti din toate judetele. Am vorbit si cu autoritatile din Bacau. Vor ajungeîn finala câte patru copii, cei mai buni, din fiecare din cele 85 de comune. Vom extinde acest concurs la nivel national. Exista un protocol între Clubul „Elisabeta Polihroniade“ si Ministerul Educatiei. Este imposibil sa nu gasim în fiecare scoala cel putin patru elevi cunoscatori de sah. Va fi o actiune de amploare, la care vor juca sah peste 40 de mii de elevi. Federatia va reusi sa-i selecteze pe cei mai buni dintre cei mai buni. De abia atunci ne putem gândi la  avea rezulatatele pe care le-am avut în trecut.

Elisabeta Polihroniade: Mai mult, exista premise sa se introduca sah-ul ca materie în scoala. Facem demersuri în acest sens. În toate tarile dezvoltate, cu traditie, fie ca vorbim de Rusia, Franta sau Anglia sahul este materie în programa scolara. Daca nu se poate obiect obligatoriu, macar optional sa fie!

MM: Câti sahisti au nivel profesionist în România?

Dan Gabar: O finala nationala de seniori aduna 200 de competitori la barbati si 50 la feminin. Cam 25 dintre acestia se bat pentru titlul national. Putem spune ca 250 de jucatori profesionisti avem în România. Noi încercam prin aceasta miscare scolara sa propagam sahul ca sport national. Un pas important s-a facut în Comanesti, unde am avut tot sprijinul din partea primarului Viorel Miron.  Apreciez faptul ca autoritatile din Bacau au înteles importanta acestui sport si cred ca în viitor vom vorbi de profesionisti din zona care se vor face cunoscuti la concursurile internationale. Text aparut in cotidianul DESTEPTAREA!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

 

WP to LinkedIn Auto Publish Powered By : XYZScripts.com