Scris de Adrian Erbiceanu
Pe Ben Todica, omul, nu mi-a fost dat sa-l întâlnesc; Pe Ben Todica, scriitorul,
l-am întâlnit, mai acum câteva zile, Între doua lumi. Si cum nimic nu mai pare astazi ciudat, lumile lui sunt lumile milioanelor de suflete raspândite pe meridianele globului, repetând, implacabil, experienta sa. Indiferent de motivul expatrierii, indiferent de limba pe care, de voie sau de nevoie, o folosesti cu precadere, ori de câte ori auzi sunetele limbii atât de cunoscute tie, inima îti tresalta si prin fata ochilor îti trec imagini a caror putere evocatoare nu îsi gaseste nicaieri echivalenta. La urma-urmei, limba materna nu este aceea pe care o vorbesti, ci aceea în care suferi.
Scriitor, editor, artist independent, „specializat” si în multe alte profesii necesitare, Ben Todica ne introduce în fizionomia globe-trotteru-lui cu usurinta si predispozitie. Dar numai pâna la un punct!
Omul modern, mai mult ca oricând, calatoreste. Cu trenul, cu vaporul sau cu
masina, în mâna cu aparatul de luat vederi si cu ochii pe fereastra, se minuneaza de toate, cautând insolitul. Autorul nostru, fara pretentia de a face din peregrinajul sau o poveste senzationala, îsi cauta identitatea.
Amatorii de calatorie, daca se mai întâmpla sa aiba si ceva talent, îsi astern
impresiile pe hârtie, transformându-le, daca buzunarul le permite, în carti, carti pline de imagini bucolice, iluzorii si impersonale. Ben Todica nu calatoreste! El încearca sa se elibereze de povara oscilarii între doua lumi: lumea în care traieste si de care nu stie cum sa se desparta, si cea a unei tinereti exaltate, îndepartate, careia îi apartine
sufleteste, dar de la care, daca va încerca sa bata la poarta ei, nu stie la ce se o sa se astepte.
Travaliul sau reitereaza traseul imigrantului. Trairile sale, asternute cu simplitate, vin sa întareasca credinta ca ori pe unde îti ratacesc pasii, „chemarea strabunilor” este mai puternica decât oricare alta încercare de naturalizare artificiala.
Încercând sa se autodefineasca, monologheaza, nonsalant, pe marginea importantei mentinerii, ca pe o torta vie, a limbii materne. Afirma autorul: „Emotional, spiritual, osmotic s-au trezit în mine sim?aminte de legatura cu un neam ?i o origine comuna,
veche, milenara„. Si conchide: „Aceasta traire vreau s-o împarta?esc prin promovarea graiului ?i a obiceiului parin?ilor no?tri pentru ca o gasesc tamaduitoare ?i pentru ca
daruie experien?a revela?iei„.
Am subliniat cuvântul revelatie pentru ca între el si identitate exista o legatura primordiala, indisolubila. Pentru Ben Todica, cuvintele, supuse acestei concordante,
capata importanta de simbol. Ele îl rascolesc, dându-i energia necesara mentinerii
drumului pe care si l-a ales. De aici si necesitatea destainuirii a ceea ce îl framânta: „Cum po?i avea acces la o na?iune? Elimina-i cultura! Cum po?i îngenunchea un popor? Ia-i identitatea! ”
Cheia patrunderii misterelor, toate pornite de la acel „La început a fost cuvântul„, sta în puterea noastra de a o gasi si utiliza cu folos spre binele semenilor nostri.
Parerea scriitorului, lasând la o parte aspectul initial-mistic, pare a fi un corolar, o
chintesenta a gândirii sale: „Puterea povestirii, a poeziei ?i a cântecului este puterea artei, este puterea culturii, este esen?a tradi?iei„. La mii de kilometri de tara, autorul, nedezmintindu-se, ramâne un mesager al cuvântului românesc. Ne revine noua,
cititorilor, de a-i urma îndemnul si de a pastra mostenirea intacta.
