Scandal cu fonduri europene/ Ploaie de contestatii la grupul de cogenerare de la CET Bacau

Comisia de licitatie a Primariei este acuzata de încalcarea legii la atribuirea unui contract din fonduri UE. Consortiile conduse de societatile Romib, Romelectro si TSK care s-au înscris la selectia privind un nou grup de cogenerare la CET au fost descalificate, iar licitatia a fost câstigata de singurul ofertant ramas Elsaco-Branpis.

Realizarea celui de-al doilea grup de cogenerare de la CET Bacau s-a împotmolit într-un scandal cu acuze deosebit de grave, aduse membrilor comisiei de licitatie de la Primaria Bacau.

Procedura pentru atribuirea proiectului european a început în luna martie si s-a finalizat abia zilele acestea. Valoarea investitiei este de 98 de milioane de lei, din care jumatate sunt fonduri europene, venite prin POS Mediu, iar 45% sunt de la bugetul de stat si restul de la cel local. Desi au participat patru consortii (Romib SA- Ginicon, Romelectro-ISPE, TSK Electronica-Amicii si Elsaco Electronic-Branpis- Kawasaki Gas Turbine Hamburg), dupa aproape 4 luni de deliberare, au fost eliminate trei dintre ele pe motiv ca nu ar respecta criteriile de eligibilitate.

Astfel, doar oferta celor de la Elsaco Electronic-Branpis-Kawasaki Gas Turbine Hamburg a fost analizata. „Daca într-o cursa alearga patru atleti si trei îsi rup picioarele, normal ca ultimul câstiga oricum. Aceasta licitatie a fost contestata si acum asteptam decizia Consiliului National pentru Solutionarea Contestatiilor“, a spus Viorel Rusu, administratorul Amici, firma înscrisa la selectie.

Deliberari din primavara

Comisia de licitatie a verificat mai bine de trei luni „eligibilitatea“ firmelor participante. Pe rând, societatile care au venit cu oferte au fost descalificate. În acest fel, singura firma ramasa în licitatie a primit contractul direct, fara a mai conta pretul de aribuire sau alte criterii. Firma spaniola TSK Electronica, care a format un consortiu cu grupul Amici-Conextrust a fost descalificata pentru ca nu a adus un act tradus si legalizat.

Desi ulterior a remediat problema si a adus actele cerute, ele nu au mai fost luate în considerare. Si oferta grupuluiRomib-Ginicon a fost respinsa înainte de verificarea tehnica, deoarece nu ar fi îndeplinit „una sau mai multe conditii stabilite de documentatia de atribuire“.
Un alt motiv de descalificare, în ciuda documentelor depuse, a fost acela al experientei anterioare. Desi Romib a venit cu dovada realizarii unei investitii similare la Vatra Dornei, iar Romelectro la Ploiesti, Bucuresti si Radauti, acestea nu au fost luate în calcul.

Au contestat decizia Primariei Bacau

În plângerea depusa la Consiliul National de Solutionare a Contestatiilor (CNSC) au fost depuse si actele despre care comisia Primariei Bacau, condusa de administratorul public Leonard Padureanu, a spus ca nu exista. Cele trei consortii descalificate, care au depus contestatii la decizia Primariei Bacau, asteapta raspunsul CNSC.

Proiectul celui de-al doilea grup de cogenerare de la CET consta în proiectarea, livrarea, instalarea si punerea în functiune a unei centrale moderne. Câstigatorul licitatiei trebuie sa instaleze turbine cu gaze si abur, echipate cu un compresor, turbina de gaze, cazan rezuperator cu ardere suplimentara.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

 

WP to LinkedIn Auto Publish Powered By : XYZScripts.com