Razboaiele din Libia si Siria, asemanari si deosebiri

Scris de Valentin Vasilescu, analist militar, fost pilot de MIG si fost comandant adjunct al Aeroportului Otopeni.

Desi Occidentul a denumit razboaie civile ceea ce s-a întîmplat în Libia si Siria, ele au fost în realitate invazii militare ale mercenarilor islamisti, înarmate si sustinute de SUA, aliatii sai din NATO si sultanatele Golfului. În Libia totul a început pe 2 februarie 2011, actiunile militare extinzîndu-se pe 15 februarie în aproape întreaga tara. Opozantii lui Gaddafi s-au dovedit în marea lor majoritate mercenari straini, multi dintre acestia fiind afiliati Al-Qaida ( sauditi, egipteni, tunisieni, ciadieni, kenyeni, sudanezi, nigerieni, etc ). De partea rebelilor mai luptau cîteva sute de supervizori militari din Qatar , Arabia Saudita, Emiratele Arabe Unite si cîteva sute de instructori militari din fortele speciale ale unor state europene, membre NATO. Interesant este ca aceleasi state implicate armat în eliminarea lui Gaddafi de la putere, au selectionat, finantat, înarmat si infiltrat în Siria, mercenari islamisti. Parte din ei adusi direct din Libia ( Brigada Suqour al-Sham ) pentru a rastuna de la putere regimul Bashar Al Assad.

În Libia, conducerea si planificarea actiunilor rebelilor islamisti, de catre militarii de elita din fortele speciale ale mai multor state NATO si din Orientul Apropiat, a condus la schimbarea rapida a raportului de forte si degradarea fortei combative a armatei libiene, prin distrugerea sau capturarea tehnicii de lupta, a depozitelor de munitii si prin dezertari masive în armata libiana. Mai précis, s-a produs un aflux de sute de generali si ofiteri superiori libieni, trecuti de partea rebelilor anti-Gaddafi, cu tot cu unitatile militare pe care le comandau. Ceea ce în armata siriana s-a întîmplat la scara mult mai redusa. Ca urmare a adoptarii Rezolutiei 1973 de catre Consiliul de Securitate al ONU, pe 17 martie 2011, sub comanda NATO, a fost declansata operatia de impunere a asa-numitei ”no-flight-zone” asupra teritoriului Libiei. Implementarea acestei masuri, la care au participat 15 state, a însemnat bombardarea non-stop, din aer, a trupelor de uscat ale armatei libiene, a cladirilor administrative dar si a cartierelor de locuinte din vecinatatea acestora.

Spre deosebire de Libia, în Siria, SUA si aliatii sai n-au mai reusit sa impuna, la indigo, ca în Libia, o ”no-flight-zone”, în 2013, cu toate înscenarile privind folosirea gazelor toxice de lupta, puse pe seama armatei siriene. Rolurile inversîndu-se, pe 30 septembrie 2015 cînd Rusia a fost cea care a fost cea care a impus un fel de no-flight-zone în Siria, vînîndu-i pe rebelii islamisti, în toata tara.

Belgia, Norvegia, Turcia si Iordania au participat la alungarea de la putere a presedintelui Muammar al Gaddafi, fiecare cu cîte 6 avioane F-16, Danemarca cu 7 avioane ( F-16, C-130J Hercules ), Olanda cu 7 avioane ( F-16, KDC-10 ), Qatar cu 8 avioane ( Mirage 2000,  C-17), Suedia cu 10 avioane ( JAS 39 Gripen, Saab 340 AEW&C, C-130 Hercules), Spania cu 10 avioane (F-18 , Boeing 707-KC, CN-235 MPA), o fregata si un submarin, Emiratele Arabe Unite cu 12 avioane ( F-16, Mirage 2000 ), Canada cu 13 avioane ( CF-18, CC-17,  CC-130J Hercules, CP-140 Aurora ) si doua fregate. Italia a participat cu 27 de avioane (AV-8B, Eurofighter, Tornado, F-16, AMX, KC-130J, KC-767, UAV Reaper), portavionul Giuseppe Garibaldi, un distrugator si doua fregate.

Anglia a participat cu 30 de avioane ( Tornado, Eurofighter , Nimrod R1, Sentinel, E-3 AWACS, VC10 ), patru  elicoptere AH- 64 Apache, un distrugator, doua fregate, doua submarine lansatoare de rachete de coraziera. Franta a participat cu 52 de avioane ( Mirage 2000, Rafale, Mirage F1, Super Etendard,  E-2 Hawkeye, C-2 Greyhound),  19 elicoptere ( Eurocopter Tiger, Gazelle), un distrugator, trei  fregate, un submarin nuclear de atac, portavionul Charles de Gaulle si un portelicopter. SUA au participat cu 97 avioane ( A-10, AV-8, F-15, F-16, EA-18G, B-1B,B-2, AC-130U, MV-22 Osprey, E-3 AWACS, RC-135V, U-2, Global Hawk, UAV Predator, UAV Reaper), 30 de elicoptere ( AH-1 Cobra, UH-60 ), trei submarine nucleare lansatoare de rachete de croaziera, doua distrugatoare lansatoare de rachete de croaziera si trei nave amfibii de asalt.

Dupa patru luni de bombardamente aeriene ale NATO, mercenarii anti-Gaddafi au putut asedia capitala Tripoli, pe 20 august 2011. Dupa alte doua luni, pe 20 octombrie 2011 a fost ocupat Sirta, orasul natal al lui Gaddafi si presedinte libian a fost capturat si ucis de rebeli. În total, la bombardarea Libiei, la asa-zisa ”no-flight-zone au luat parte peste 350 de aeronave militare si 60 de nave de lupta. Au mai fost lansate si 200-300 de rachete de croaziera Tomahawk, de pe navele de suprafata si de pe submarinele americane si britanice.

Diferenta dintre Libia si Siria este aceea ca în al doilea caz, patronii rebelilor au stiut ca armata siriana are o experienta de lupta si un moral superior celei libiene si pentru a-i pune piedici suplimentare, au planificat o etapa în plus, cea în care rebelii s-au transformat în cîrtite. În teritoriile ocupate de ei, au ajuns specialisti si utilaje de foraj subterane care au sapat un labirint de sute de km de galerii, tuneluri, refugii si buncare, imposibil de depistat si de distrus de la suprafata, de armata siriana. Tunelurile au permis rebelilor islamisti, înarmati cu rachete antitanc americane BGM-71 Tow, sa apara prin surprindere în spatele blindatelor armatei siriene si sa le scoata din lupta.

În adaposturile subterane, rebelii si-au creat numeroase depozite de alimente, carburant, munitii si chiar linii de productie a munitiilor, cu utilaje alimentate cu current furnizat de propriile grupuri electrogene. Tot în adaposturi subterane, sunt ascunse si armele grele ale rebelilor, precum blindatele si piesele de artilerie.

https://img-fotki.yandex.ru

Rebelii raniti în lupte sunt tratati în puncte de triere, prim-ajutor si spitale cu personal medical calificat si aparatura moderna occidentala, dispuse în galeriile subterane. Spre deosebire de Libia, unde coalitia condusa de NATO a realizat o blocada totala, granitele Siriei cu Turcia, Israel si Iordania sunt libere pentru rebelii islamisti chiar si atunci cînd nu sunt controlate de ei, tunelurile fiindu-le extrem de utile, în acest caz.

https://juralib.noblogs.org

Luptatorii kurzi din Siria au descoperit ca Statul Islamic si alte grupuri rebele au construit 5-6 retele de tuneluri pe sub punctele de granita dintre Turcia si nordul Siriei, pe unde acestea s-au aprovizionat regulat cu arme si munitii, în cei cinci ani de razboi. Cel mai relevant exemplu sunt tunelele Statului Islamic din orasulul sirian Tel Abyad, pîna la orasul turc Akcakale.

http://kurdishdailynews.org

În timp ce în Libia obiectivele aviatiei coalitiei conduse de NATO erau usor de depistat si stabilit ( cazarme, coloane militare în raioane de concentrare sau în mars, etc ), în Siria descoperirea obiectivelor subterane a constituit, pentru multi ani, o problema imposibil de rezolvat de armata siriana. Datorita senzorilor radar si multispectrali, de înalta rezolutie, de pe satelitii militari si de pe avioanele de cercetare rusesti, abia din 2015, s-a descoperit o parte din retelele de tuneluri si galerii, din jurul marilor orase Damasc, Daraa, Hama, Homs, Idlib, Aleppo, Deir Ez Zor, Raqqa si altele, precum si de la granitele Siriei cu toti vecinii sai. Pe masura ce fortele aerospatiale ruse descopera parti din acest labirint, de curatarea tunelurilor si a pesterilor rebelilor, se ocupa  militarii sirieni, precedati de robotii rusesti înarmati de tip „Platform-M” si „Argo”[1].

http://defense-update.com

Arme si mai eficiente în distrugerea galeriilor si buncarelor camuflate cu vegetatie s-au dovedit rachetele Kh-25, ghidate pe fascicol laser si bombele KAB-500, KAB-1500, dirijate prin reteaua de sateliti Glonass ( GPS-ul rusesc )[2]. Presa occidentala a ridiculizat loviturile aviatiei ruse în Siria, sustinînd ca bombele ghidate prin GPS ar fi cazut în plantatiile de pomi fructiferi, de la periferia localitatilor. Fara sa stie ca sub aceste plantatii, rebelii islamisti sapasera tuneluri si galerii, folosite ca depozite de munitii si raioane de concentrare pentru atacarea armatei siriene.   

Patronii rebelilor islamisti din Siria par a se fi inspirit din Doctrina Militara a României, de pe vremea lui Ceausescu care avea în vedere un razboi al întregului popor. Ea cuprindea masurile si amenajarile secrete din Planul de pregatire a teritoriului si economiei nationale pentru aparare, precum si nucleele de rezistenta armata ale Directiei Informatii Militare, antrenate în lupta de gherila urbana si înarmate din timp sa actioneze precum partizanii în localitatile ocupate de inamic. Dovada existentei acestui Plan este diversiunea cu teroristii invizibili, creata în decembrie 1989. De exemplu, existau amenajate amplasamente subterane, în care urmau sa fie mutate capacitatile industriei de aparare, dupa un plan secret. Opt mari orase din România au fost pregatite, în secret, ca ”cetati de munca si aparare”, astfel încît reteaua lor de canale era astfel conceputa pentru a fi utilizata de catre trupele de partizani. Ele erau dotate cu spatii concepute sa adaposteasca trupe, hrana, grupuri electrogene, mijoace de transport, munitii si arme. Periodic retelele erau verificate, refacute si înlocuite proviziile. Din reteaua subterana de tuneluri ale ”cetatilor de munca si aparare” existau iesiri secrete, direct în înteriorul sediilor politico-administrative, obiectivelor industriale, cazarmilor militare si sediilor militiei si Securitatii, pe care era de la sine înteles ca agresorul extern urma sa le utilizeze pentru a-si crea propria structura a conducerii de ocupatie. Dupa 1990 România a renuntat la Doctrina militara a lui Ceausescu si odata cu ea au disparut si masurile de pregatire a teritoriului si economiei nationale pentru aparare.

Armata siriana a luptat eroic, rezistînd fara aproape niciun ajutor pîna în 2015, cînd a intrat într-un program accelerat de modernizare a tehnicii de lupta, datorita sprijinului acordat de Rusia si Iran[3]. Grupul tactic de aviatie rusesc care actioneaza de cinci luni în Siria, cuprinde aproximativ 40 de avioane de lupta, la care se mai adauga un numar neprecizat de elicoptere si avioane de cercetare ( Tu-214 R, Il-20 M1 si fara pilot). Sporadic, la lovirea rebelilor din Siria au mai participat si bombardiere cu raza mare de actiune rusesti Tu-160, Tu-22M3, Tu-95MS, care au lansat aproximativ 30 de rachete de croaziera KH-101, precum si doua submarine si patru nave purtatoare de rachete de croaziera care au lansat 44 de rachete Kalibr NK, din marea Caspica si Mediterana.

http://img.over-blog-kiwi.com

Dispozitivul de lupta aerian si naval rusesc, face în Siria exact acelasi lucru pe care l-au facut în Libia, avioanele si navele coalitiei anti-Gaddafi, conduse de NATO. Numai ca rusii utilizeaza 15- 18 % din mijloacele de lupta, cu care coalitia condusa de NATO a atacat Libia si rusii au preferat sa lanseze cu precadere munitie ghidata ”inteligenta” .  Aproximativ 40 de bombardiere rusesti sunt apte de zbor în fiecare zi, atacînd aproximativ 80-140 de tinte de pe teritoriul Siriei, în timp ce coalitia anti Stat Islamic, condusa de SUA, care dispune de 180 de avioane de lupta, are o medie zilnica de 20 de tinte atacate.

http://bnn.lv

Rusia nu se precipita sa încheie campania din Siria, asa cum a facut-o coalitia condusa de NATO în Libia. Scopul SUA si a aliatilor sai, în Irak, Libia si Siria a fost înlocuirea unui regim stabil si nationalist cu marionetele sale teroriste, capabile doar de a crea si mentine, ani la rînd un haos total. În timp ce Rusia vrea sa stabilizeze Siria, alungînd astfel din apropierea granitelor sale, pericolul reprezentat de mercenarii islamisti, dirijati de SUA si de aliatii sai din zona Golfului. Mai important decît actualele actiuni de lupta din Siria, este viziunea pe termen mediu a Rusiei, care nu se bazeaza pe Bashar Al Assad, ci pe o armata siriana modernizata si puternica, ca pilon de stabilitate al Rusiei în Orientul Apropiat. De aceea, din arsenalul metodelor utilizate de rusi nu lipseste organizarea în teritoriile ocupate de Statul Islamic, de ”revolutii colorate” ale populatiei siriene, caruia i se alatura tot mai multi dezertori si membrii ai triburilor locale. Cartierele Al-Dar’ayah, Al-Rameelah, Al-Fardouss, Al-‘Ajayli, si Al-Bakr Raqqa ( capitala Statului Islamic ) au fost eliberate de fortele de rezistenta civilia, organizate, înarmate si conduse de militari din fortele pentru operatiuni speciale siriene si rusesti-Spetsnaz, infiltrati de cîteva luni în principalele fiefuri ale Statului Islamic.

–––

[1]. Actuala situatie militara din Siria

[2]. Munitiile ”inteligente” folosite de Rusia în Siria 

[3]. Starea actuala a armatei siriene